BOLI METABOLICE

DIABETUL ZAHARAT
Introducere
Orice organism viu consumă energie pentru a exista (pentru bătăile inimii, pentru
respiraţie, pentru păstrarea constantă a temperaturii corpului, pentru a se mişca etc.). Ca atare,
majoritatea alimentelor pe care le mâncăm sunt transformate în glucoză (zahăr), pentru
asigurarea nevoilor energetice ale organismului.
În consecinţă, glucoza din sânge (glicemia) este indispensabilă supravieţuirii
organismului. Cu toate acestea, atunci când aceasta (glicemia) creşte peste limitele considerate
normale, poate deveni periculoasă şi se instituie diabetul zaharat.
Diabetul este o boală din ce în ce mai frecventă în special în rândul populaţiei active.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) apreciază că peste 180 de milioane de persoane au
diabet pe întreg globul şi se estimează că acest număr se va dubla până în 2030. În România au
fost înregistrate 1.092.000 de cazuri de diabet în anul 2000 şi se estimează că în 2030 vor fi cel
puţin 1.395.000.
Mortalitatea determinată de diabet şi complicaţiile sale este extrem de mare. Astfel, în
2005, aproximativ 1,1 milioane de persoane au murit din cauza diabetului. OMS estimează că în
următorii 10 ani decesele datorate diabetului vor creşte cu 50% iar, în cazul ţărilor în curs de
dezvoltare, această creştere a mortalităţii ar putea atinge 80%.
În ultimele decenii se observă o creștere importantă a bolilor produse prin tulburări de
metabolism și stil de viață nesănătos.
Patologia metabolică din diabet, obezitate și dislipidemie (boli populaționale) produce
asupra individului și societății 3 tipuri de impact:

 epidemiologic = bolile sunt foarte răspândite și reprezintă un proces ridicat în

morbiditatea generală
 biologic = au un risc foarte ridicat de complicații, în special risc cardiovascular și creează
serioase probleme de îngrijire
 economic = bolile metabolice dau complicații cronice, care necesită tratament.
Cele 3 boli mai răspândite ( diabetul, obezitatea și dislipidemia) au cam aceiași factori de
producere și anume interacțiunea dintre factorii genetici și cei dobandiți și stilul de viață.
 I. DEFINIŢIE – CLASIFICARE

Diabetul zaharat este un sindrom heterogen, caracterizat printr-o tulburare complexă în

reglarea metabolismului energetic al organismului, care afectează deopotrivă utilizarea
glucidelor, lipidelor şi proteinelor, precum şi celelalte metabolisme. Aceste alterări decurg dintr-
un defect insulinosecretor asociat unei insulinorezistenţe periferice variabile. Modificările
biochimice pe care aceste două tulburări le antrenează, conduc la modificări celulare funcţionale
urmate de leziuni anatomice ireversibile în numeroase ţesuturi şi organe. (Tratat de Diabet
Paulescu, 2004).
Diabetul zaharat reprezintă o afecțiune a pancreasului, organ care în mod normal prin
secreția sa de insulină asigura un nivel constant al glucozei în sânge, glucoza care are tendința să
crească  ca urmare a aportului de glucide - carbohidrați sau zaharoase cum sunt cunoscute - din
alimentatie).
În momentul în care apare scăderea numărului de celule pancreatice secretoare de
insulină până la dispariția lor completă, nivelul glucozei în sânge nu va mai putea fi controlat
corespunzator și se vor înregistra valori ale glicemiei modificate (peste 115 mg/dl= valoare
maximă normală) și se pune diagnosticul de diabet zaharat.

Se deosebesc două tipuri clinice de diabet:

a) diabetul zaharat insulinodependent sau de tip 1 în care secreția de insulină este

absentă.Este întalnit mai des la copiii tineri, rareori la aduli peste 65-70 ani, contribuind factori
etiologici ca: ereditatea, afecțiuni virale, stresul,etc.

b) diabetul zaharat insulinoindependent sau se tip 2, nu necesită insulină pentru

echilibrare. Acest tip de diabet apare după vârsta 40 de ani, uneori la vârste mai tinere.
Diabet zaharat tip 1
 autoimun
 idiopatic
Diabet zaharat tip 2
 cu predominanța insulinorezistenței asociată cu deficit relativ de insulină
 cu predominanța deficitului secretor asociat cu insulinorezistență
Alte tipuri specifice de diabet zaharat (rare)
Diabet gestațional ( cu debut sau diagnosticat în cursul sarcinii )

Fig. 1 Clasificarea etiologică a diabetului zaharat (DZ)

1. Diabetul zaharat de tip 1 
 este caracterizat printr-o distrucție aproape completă a celulelor secretoare de
insulină (de tip autoimun) - cu lipsa secreției de insulină și în consecință este
nevoie de o substituție a acesteia pentru supraviețuire prin adminstrare de insulină
ca tratament obligatoriu pentru controlul bolii.

2. Diabetul zaharat de tip 2 

 este caracterizat printr-o disfuncție a celulelor secretoare de insulină (persistă
secreția de insulină în organism) cu scăderea secreției de insulină (este eliberată
inadecvat) sau o acțiune periferică scăzută a insulinei (este împiedicată să aibă o
acțiune adecvata la nivel celular în periferie).

Fig 2. Modificări etiologice, stadii evolutive

3. Diabetul gestaţional 
 diagnosticul se pune prin screening efectuat la toate gravidele în săptămâna 24-28
de sarcină (trimestrul 3). Acest tip de diabet este de obicei tranzitoriu şi se remite
după naştere. Totuşi, aceste femei au risc crescut de a face diabet zaharat tip 2 în
cursul vieţii, sau de a face din nou diabet gestaţional la o sarcină viitoare.

4. Prediabetul 
 reprezinta acele modificări metabolice (ale glicemiei în special) care nu intra în
diagnosticul de diabet zaharat dar preced instalarea diabetului zaharat într-un
interval mai mare sau mai mic de timp și nu se poate preciza cu exactitate acest
lucru.
 Aceste modificari sunt: - IFG = ,,impared fasting glucose,, = glicemia a jeun
( dimineața pe nemâncate ) între 100-115 mg/dl și  IGT = ,, impared glucose
tolerance,, = glicemia la 2 ore de la administrarea a 75 g de glucoza are o valoare
mai mare de 140 mg/dl.
 II. EVOLUȚIA STADIALĂ A DIABETULUI ZAHARAT

Boala evoluează în patru stadii:

a) prediabet sau diabet potențial, încadrându-se persoanele cu ambii părinți

diabetici sau unul din părinți cu rude diabetice, femeile care au născut un copil de
peste 4 kg, cele cu avorturi spontane, cu glicozurie și persoanele obeze.
b) diabetul latent corespunde perioadei când testul de tolerană la glucoză și
  cortizon este pozitiv cu aspect pathologic
c) ,,diabetul chimic, asimptomatic sau subclinic în care curba
hiperglicemiei provocate evideniază boala
d) diabetul zaharat clinic manifest caracterizat prin hiperglicemi a jeun
(pe nemâncate) cu poliurie, polidipsie, glicozurie și scădere în greutate.

Trecerea de la un stadiu la altul poate să nu apară deloc, să evolueze foarte lent, să fie
rapidă sau chiar explozivă. Ultima posibilitate întâlnită mai ales la copii.

III. DIAGNOSTICAREA DIABETULUI

Acest diagnostic se bazează pe determinarea glicemiei din sangele venos, de  preferință
dimineața pe nemâncate (a jeun). Trei valori ale glicemiei peste 126 mg/ml luate în zile diferite
pun diagnosticul de diabet.
Diagnosticul de diabet se mai poate pune și în cazul în care se determină ocazional o
glicemie de peste 200mg/dl în prezența unor simptome sugestive pentru diabet. Glicemia
ocazională este glicemia determinată în orice moment al zilei fără a ține cont de momentul
ultimei mese.
Glicemia și hemoglobina glicozilată sunt analizele cu ajutorul cărora se monitorizează
controlul (diabet zaharat echilibrat sau dezechilibrat) precum și evoluția pe termen lung a acestei
afecțiuni.
 Glicemia reprezintă nivelul zahărului din sânge. Glicemia poate fi determinată în
momente diferite ale zilei (dimineața, prânz, seara sau în cursul nopții ) precum și în raport
diferit față de masă – înainte sau după consumarea mâncării. 
Pentru o persoană sănătoasă, care nu suferă de diabet, glicemia normală este de 70-
100 mg/dl, măsurată dimineaţa, pe stomacul gol.
În mod normal, după o masă, glicemia creşte până la cel mult 140 mg/dl, iar după
aproximativ 2 ore va scădea din nou sub 100 mg/dl. O valoare a glicemiei care nu scade sub
125 mg/dl este considerată hiperglicemie, iar  o valoare care ajunge sub 70 mg/dl înseamnă
hipoglicemie.
Pacientul diabetic este important să aibă un carnet personal  în care să noteze cu
exactitate valorile glicemiilor determinate pe aparatul glucometru (ziua, ora, momentul recoltării
glicemiei în funcție de masă, tratamentul efectuat și eventualele ajustări ale medicației în funcție
de valorile glicemiilor).

Valorile ideale ale glicemiilor sunt:

  pentru glicemia recoltată pe nemâncate, dimineața (a jeun) – sub 100 mg/dl (dar nu mai
mică de 70 mg/dl);
  pentru glicemia recoltată după terminarea mesei (post-prandiala) - sub 140 mg/dl.

Hemoglobina glicozilată
Hemoglobina glicozilata reprezintă o analiza care estimează retroactiv echilibrul
glicemic al pacietului diabetic din ultimele trei luni de zile (este o medie a valorilor glicemice
înregistrate pentru pacientul respectiv în intervalul celor trei luni de zile anterioare momentului
determinării). Este utilă pentru aprecierea echilibrului glicemic în dinamica (are indicație de
determinare repetată) și a eficienței tratamentului și dietei pentru persoana respectivă pe termen
scurt sau lung.
Valorile normale, la persoanele fără diabet, sunt între 4.5 şi 5.7%. Intervalul 5.7% –
6.4% corespunde prediabetului, iar valorile de 6.5% şi peste corespund diabetului zaharat.

IV. MANIFESTĂRILE DIABETULUI

 
 Mai mult de jumatate din pacienți nu au nici un simptom, diagnosticul stabilindu-se abia
în prezența complicațiilor cronice ale DZ sau ca urmare a analizelor de laborator efectuate cu
ocazia altor boli. De aici rezidă importanța unor investigații de laborator măcar anuale mai ales la
persoanele care au factori de risc pentru diabet (locul de frunte fiind ocupat de obezitate,
tulburari ale metabolismului grăsimilor, alimentația bogată în grăsimi și dulciuri, stresul,
sedentarismul).
Atunci când se manifestă diabetul poate fi sugerat de următoarele simptome: 
 urinari frecvente si in cantitate mare;
 sete exagerata;
 senzatia permanenta de foame;
 intarzierea in vindecarea ranilor;
 intepaturi sau furnicaturi la nivelul membrelor;
 infectii frecvente;
 tulburari de vedere;
Aceste tulburări apar în timp și persistă mulți ani, timp în care DZ tip 2 poate ramâne
nediagnosticat. În aceste cazuri diagnosticul se pune târziu când complicațiile bolii au apărut.
Foarte important este, ca în prezența acestor simptome pacientul să se adreseze medicului
de familie pentru a adopta atitudinea terapeutică adecvată situației și de a fi urmărit și consiliat
de acesta.
 1. HIPERGLICEMIA
Simptomele hiperglicemiei - o glicemie peste 200 mg/dl poate duce la apariția
senzației de gură uscată, buze uscate, dificultate ușoară la vorbire și sete.
Persistența glicemiilor mari va duce la o deshidratare treptată a întregului organism, cu
limba „prăjita”, piele uscată, reducerea forței musculare, oboseală, scădere în greutate, vedere
tulbure, scăderea ușoară a tensiunii arteriale.
Atunci cand glicemia depășește 300 mg/dl apare senzație de greață, iar dacă
glicemia depășește 350-360 mg/dl pe lângă greață mai pot apărea și vărsăturile.
 Complicațiile glicemiilor mari persistente sunt comele: - cetoacidoza diabetică sau starea
hiperosmolară.
2. HIPOGLICEMIA
Simptomele hipoglicemiei pot fi: paloarea pielii, transpirații, puls rapid și puternic,
creșterea tensiunii arteriale, pupile mărite, creșterea tonusului muscular (stare de
încordare generală și musculară) - aceste simptome dispar rapid la adiministrarea de
zahăr.
Daca nu se corectează aceste simptome într-un interval scurt de timp ele se vor agrava
(agitație, accentuarea tremurăturilor mâinii, transpirație profuză rece, foame intensă,
pupile mari și ochi „sticlosi”, contracții musculare generalizate sub forma unor convulsii),
evoluția este către instalarea comei hipoglicemice.
Atât în cazul hiperglicemiei cât și în cazul hipoglicemiei complicate prin stări comatoase
(coma cetoacidozică sau hiperosmolară, respectiv coma hipoglicemică) pacientul va fi asistat și
susținut medical strict în cadrul spitalicesc, intervențiile la domiciliu de ajustare a schemei de
tratament sau a dietei fiind depășite ca moment oportun.

V. TRATAMENTUL ÎN DIABET
Tratamentul are ca scop menținerea glicemiei în limitele normale și reducerea riscului
aparițiilor complicațiilor. 
Insulina este singurul medicament care poate trata diabetul zaharat de tip 1, iar cantitatea
și tipul de insulina pe care pacientul trebuie să le ia sunt stabilite de medicul diabetolog. Insulina
se poate administra prin injecții sau prin intermediul unei pompe cu insulina.
In diabetul zaharat de tip 2, chiar daca teoretic pacienții nu sunt „dependenți de insulina”,
aceasta poate ajunge să fie prescrisă de medic în unele cazuri sau daca boala este avansată. De
asemenea, pacientul va avea un tratament medicamentos și multe indicații pentru stilul de viață,
mișcare și alimentație.
În orice tip de diabet, regimul alimentar este esențial pentru a ține afecțiunea sub control,
iar controalele medicale regulate nu trebuie evitate.

Pentru bolnavii de diabet, monitorizarea și controlul glicemiei sunt esențiale pentru

a ține sub control afecțiunea și a preveni complicațiile cauzate de acesta.
 Cele 5 reguli de aur ale pacientului cu diabet sunt:

1. Administrarea corectă a tratamentului prescris de medic

2. Respectarea unui regim alimentar corespunzător (conform indicațiilor medicului)
3. Efectuarea de exercitții fizice regulate
4. Menținerea glicemiei în limitele normale (implicit şi monitorizarea constantă a glicemiei)
5. Vizitele (controalele) regulate la medicul diabetolog și analizele periodice recomandate de
acesta.
ALIMENTAȚIA ÎN DIABET
Alimentația este primul pas în controlul și tratamentul bolii diabetice după ce a fost
diagnosticată. Neglijarea sau nerespectarea dietei va sabota orice tratament de tip
hipoglicemiant - medicație sau insulina, grăbind apariția complicațiilor acute sau cronice
ale diabetului. De aceea este important să se cunoască principiile corecte de alimentație ale
pacientului diabetic și faptul că acesta va trebui să le respecte pentru tot restul vieții cu sfințenie -
nu există abateri care să nu fie imediat sau pe termen mai lung ,,taxate,, de către organism.
Împărțirea alimentelor se face în limite mari în trei clase:
1. Alimente permise cu cantarul - datorită conținutului mediu - mare în glucide ( cereale și
derivate - făinoase, orez, pâine; legume cu amidon; fructe; lactate proaspete);
2. Alimente permise la liber din punct de vedere glucidic dar cu limitare calorică ( aici
intra carnea, peștele, ouale, lactatele maturate, legumele fără amidon );
3. Alimente complet interzise - zaharul și derivatele concentrate, alcoolul, grasimile și
prăjelile, etc.
Menținerea unor glicemii în limitele recomandate ca fiind normale pentru pacientul
diabetic reprezintă garanția unei vieți normale și o evoluție pe termen lung ferite de 
complicații acute sau cronice.
Respectarea dietei, corectitudinea tratamentului efectuat, colaborarea constantă cu vizite
periodice de monitorizare la medicul diabetolog personal și screeningul metabolic cu analize și
investigații medicale periodice reprezintă abordarea corectă a acestei afecțiuni din momentul
depistării ei.
 VI. TRATAMENTUL NEFARMACOLOGIC

Tratamentul nefarmacologic al DZ (optimizarea stilului de viața) este compus din:

Terapia medical-nutritionala trebuie individualizată.
Calorii. Persoanelor cu suprapondere sau obezitate li se recomandă scădere ponderală;
până la 1 an pot fi eficiente regimurile hipocalorice fie sărace în hidrați (<130 g/zi, cât
este RDA pt glucide), fie hipolipidice.
Glucide. Consumul total de glucide trebuie monitorizat, un beneficiu modest poate fi
obținut utilizând indexul glicemic. Alimentele conținând zahăr pot fi înlocuite cu alte
tipuri de glucide, sau, daca sunt adăugate, compensate cu insulina sau ADO, evitând
excesul caloric. Consumul de fibre trebuie încurajat, la fel ca pentru populația generală.
Lipide. Se recomandă un consum de grăsimi saturate <7% din caloriile totale,
minimizarea consumului de acizi trans, un aport de colesterol alimentar <200 mg/zi. Se
recomandă consumul a 2-3 porții de pește pe săptămână.
Proteine. Proteinele trebuie consumate în proporția recomandată obișnuit: 15-20%.
Proteinele nu pot fi folosite pentru a preveni hipoglicemia nocturnă.
Micronutrientii. Nu se indică suplimentarea cu vitamine/minerale.
Alcoolul. Persoanele care consumă alcool trebuie sș-si limiteze aportul la 2 porții/zi pt
bărbați, respectiv 1 porție/zi pt femei (1 porție = 15 g alcool = 350 ml bere sau 150 ml vin
sau 45 ml tarie). Acesta trebuie consumat cu mâncare, pentru a reduce riscul de
hipoglicemie la persoanele tratate cu insulina/secretagoge.
Abstinenta se recomanda în: dependență, sarcină, boli hepatice, pancreatită, neuropatie
avansată, hipertrigliceridemie severă.

Regimul dietetic, pentru a fi eficient, trebuie individualizat funcție de vârstă, sex,

activitate fizică, preferințe alimentare, dar și eventualele boli asociate (hipertensiune arterială,
obezitate, afecțiuni renale). Pacientul trebuie să respecte în dietă principiile piramidei
alimentației sănătoase. De asemenea trebuiesc respectate următoarele reguli:
  cantități mici de alimente în 5-6 mese, cu respectarea orei de masa iar cina sa fie cu 2 ore
înainte de culcare;
 evitarea zaharului și a alimentelor dulci;
 folosirea îndulcitorilor artificiali în băuturile nealcoolice;
 cerealele, pâinea, pastele sau, cartofii se consuma cu restricție;
 carnea la gratar va fi preferată celei prăjite, iar brânza nu trebuie să lipsească la fiecare
masă;
 se vor folosi fructele (grapefruit, lămâi) și zarzavaturile din abundentă. Vor fi consumate
fibre vegetale care îmbunătățesc nivelul colesterolului și dau senzație de sațietate;
 alcoolul se va consuma cu moderație, niciodata pe stomacul gol, deoarece se risca o
scădere bruscă a glicemiei (hipoglicemie);
 se va evita consumul de sare în caz de hipertensiune asociată.

Activitatea fizică
Se recomandă minim 150 minute/săptămână de activitate aeroba moderată (50-70% din
frecventa maxima), iar in absența contraindicațiilor exerciții de rezistență de 3 ori/săptămână. În
parte, fiecare tip de activitate contribuie similar la ameliorarea insulinosensibilității, iar împreună
efectul este aditiv. Se contraindică activitatea fizică în cetoza (poate fi accentuată), retinopatie
proliferativă sau neproliferativa severă (crește riscul hemoragiei în vitros sau dezlipirii de retina),
neuropatii severe (risc de leziuni, infecții, Charcot), neuropatie autonomă (mecanisme multiple).
Deși activitatea fizică crește acut albuminuria, nu se recomandă restricții la persoanele cu
nefropatie. Persoanele tratate cu insulina/secretagoge trebuie să-și suplimenteze glucidele
îinaintea unei activități fizice dacă glicemia este <100 mg/dl.
Exercițiul fizic crește sensibilitatea corpului la insulina, ajută la scăderea glicemiei și
stimuleaza circulația sângelui. Are rol de a reduce stresul și îmbunătățește starea psihică.
Diabeticul trebuie să știe că sedentarismul trebuie combătut prin plimbări, eforturi moderate și
orice activitate care implică mersul și mobilizarea întregii musculaturi în mod echilibrat. În cazul
în care s-a efectuat un efort fizic mare, se vor administra dulciuri rapide, 10-15 g(gem , ciocolata,
bomboane, sucuri de fructe). Exercițiul trebuie să cuprindă o perioadă de încălzire de 10 min.,
urmată de o întinderea mușchilor scheletici înca 10 min. Urmează exercițiul propriu zis: mers in
pas vioi, alergat, ciclism, înot, care durează în medie 30 min. Se încheie cu exerciții de “răcire” a
mușchilor, asemănătoare încălzirii. Aceste exerciții se fac de minimum de 5 ori pe săptămână.
Înainte cu 2 ore de exercițiu și pe parcursul lui se va consuma apă pentru a compensa pierderile
prin transpirație. Îmbrăcămintea și mai ales încălțămintea trebuie să fie lejeră și comodă.
Fumatul. Se recomandă abstinența.
Intervenții psihosociale. Evaluarea și urmărirea psihosociala cuprind: atitudinea asupra
bolii, așteptările legate de tratamrnt, starea afectivă, calitatea vieții, resursele financiare,
sociale, emoționale, istoricul psihiatric. În caz de aderența scăzută, se recomandă
screeningul pentru depresie, anxietate, tulburări de comportament alimentar, tulburări
cognitive. Screeningul pentru depresie este pozitiv dacă raspunsul este afirmativ la cel
puțin o întrebare din urmatoarele 2: “în ultima luna ați avut sentimente supărătoare de
tristețe, depresie sau lipsa de speranța?”, “în ultima lună, v-a deranjat lipsa de interes sau
de plăcere în a efectua diverse activități?”.

Concluzie

În ultimul deceniu, pe fondul modificărilor stilului de viaţă care au determinat creşterea

sedentarismului şi a obezităţii, asistăm la o creştere „epidemică“ a incidenţei diabetului zaharat.
Mai îngrijorătoare este creşterea dramatică a incidenţei diabetului zaharat de tip 2 în rândul
copiilor şi al adolescenţilor, care ar selecta „prima generaţie de copii care ar putea muri
înaintea părinţilor“. Combaterea obezităţii şi a sedentarismului la copii şi adolescenţi este pe
cale să devină una din priorităţile politicii sanitare în ţările industrializate.
Bolnavii cu diabet dezvoltă o formă particulară de ateroscleroză, instalată precoce şi extinsă la
mai multe teritorii vasculare, generând cardiopatie ischemică cu infarct miocardic, accidente vas-
culare cerebrale repetitive şi arteriopatie periferică cu risc de amputaţii. Diabetul creşte de
asemenea de 2-5 ori riscul de insuficienţă cardiacă. Atunci când dezvoltă complicaţii majore
cardiace sau cerebrale, bolnavul cu diabet, mai ales netratat sau tratat suboptimal, riscă o evoluţie
dificilă, marcată de complicaţii şi mortalitate.
Succesul tratamentului în diabetul zaharat se bazează pe cooperarea pacientului
(educat medical) la programul de tratament, pe identificarea şi controlul tuturor factorilor
de risc, precum şi pe evaluarea eficienţei măsurilor terapeutice.
 BIBLIOGRAFIE

 Diabetul zaharat tip 2- ghid terapeutic pentru medicul de familie, coordonatori: Prof. C.
Ionescu-Tîrgovişte Prof. Dr. R. Lichiardopol, colaboratori: Dr. Carmen Dobjanschi Dr.
Cristian Guja Dr. Mirela Culman Dr. Ovidiu Brădescu Dr. Andrada Bojin
 http://www.csid.ro/health/sanatate/diabetul-zaharat-si-glicemia-tipuri-simptome-
tratament-15665059/
 Broșură. Pentru o inimă sănătoasă. Diabetul zaharat, autori - Monica Băluţă, Radu
Lichiardopol, Marius Vintilă
 https://www.scribd.com/document/361799135/Diabetul-zaharat-pdf