DIABETUL ZAHARAT. OBEZITATE.

DESHIDRATARE
Diabetul zaharat este un sindrom complex indus de tulburarea secretiei de insulina de catre
pancreas sau de rezistenta celulelor periferice la actiunea insulinei. Cel mai cunoscut efect al
acestor tulburari este cresterea nivelului glucozei in sange peste limitele considerate normale -
hiperglicemie.
Glucoza din sange reprezinta principalul carburant necesar acoperirii cheltuielilor energetice ale
organismului. Glucidele complexe din alimentatia omului (amidon, glicogen, zaharoza etc) trec
in tubul digestiv prin procesele de digestie si absorbtie si ajung in sange sub forma de
monozaharide (glucoza, fructoza, galactoza etc.). O mare parte din cantitatea de fructoza,
galactoza si alte monozaharide se transforma in glucoza prin procese metabolice care au loc in
ficat. Proteinele si lipidele din alimentatia omului trec si ele prin procesele de digestie si
absorbtie si ajung in sange sub forma de aminoacizi si de acizi grasi, care, la randul lor, se pot
transforma partial in glucoza.
Pancreasul produce un hormon numit insulina care, ajutand la utilizarea glucozei de catre
tesuturi, scade cantitatea de glucoza din sange. Astfel, dupa mese, glicemia creste prin aport
alimentar, iar pancreasul sanatos reactioneaza prin cresterea secretiei de insulina, care va readuce
glicemia in limite normale. Diabetul zaharat apare in cazul in care in organism nu exista
suficienta insulina (deficienta a pancreasului) sau organismul nu poate folosi eficient insulina
(insulinorezistenta). Aceasta din urma este asociata cel mai frecvent cu obezitatea, dar poate
apare si in alte situatii.
Numai aproximativ o treime din pacientii care au diabet zaharat prezinta simptomele
caracteristice ale bolii (sete intensa, eliminarea unei cantitati mari de urina etc.), ceilalti fiind
descoperiti intamplator in serviciile de oftalmologie (unde vin pentru tulburari de vedere -
oftalmopatie diabetica), de neurologie (din cauza semnelor de neuropatie diabetica sau a
accidentelor vasculare cerebrale), de ginecologie (unde pacientele se prezinta pentru prurit
genital), de cardiologie, dermatologie, nefrologie, chirurgie etc., unde pacientii ajung din cauza
complicatiilor pe care le da diabetul la nivelul organului respectiv.
Valorile normale ale glicemiei (glucoza sanguina) sunt situate intre 60 si 110 mg/dl In functie de
metoda de laborator folosita ele pot varia putin. Aceste valori se refera la glicemia recoltata dupa
minim opt ore de post. Valoarea glicemiei recoltata la o ora dupa masa (cand cresterea ei este
maxima) nu trebuie sa depaseasca 160 mg/dl. Ocazional, la varstnici, glicemia postprandiala
poate ajunge la 180 mg/dl in absenta unui diabet zaharat. Cat priveste valoarea glicemiei a jeun
(pe nemancate) definitorie pentru diagnosticul de diabet zaharat, in clasificarea OMS din 1998,
s-a adoptat valoarea de 126 mg/dl.
La pacientii care prezinta frecvent glicemii peste 100 mg/dl (recoltate dupa opt - zece ore de
post) este indicata efectuarea unui test de hiperglicemie provocata (test de toleranta la glucoza
administrata oral). Acesta trebuie prescris de catre medic si efectuat sub supraveghere medicala.
Testul va arata daca pacientul prezinta sau nu diabet zaharat sau toleranta alterata la glucoza
(prediabetul din clasificarile mai vechi).
Aparitia glucozei in urina (unde ar trebui sa fie absenta) se produce la valori ale glucozei in
sange de peste 180 mg/dl (pragul renal al glucozei) si ridica imediat suspiciunea unui diabet
zaharat. Exista insa si cazuri de "diabet renal" cand glucoza este prezenta in urina prin scaderea
acestui prag renal si in absenta unui diabet zaharat.

Exista mai multe forme de diabet zaharat dintre care cele mai frecvent intalnite sunt :

diabetul zaharat tip 1 este definit ca procesul etiologic caracterizat prin distructia celulelor beta
pancreatice (celulele care secreta insulina), ducand la deficienta absoluta de insulina cu evolutie
spre cetoacidoza si deznodamant fatal daca nu se corecteaza prin tratament substitutiv cu
insulina. Acesti pacienti au o dependenta vitala fata de tratamentul cu insulina, in lipsa caruia nu
pot supravietui. Diabetul zaharat tip 1 poate fi intalnit la toate varstele, dar caracterizeaza mai
ales pacientii la care boala debuteaza sub 30 de ani. Sub aceasta varsta aproape toti pacientii sunt
insulinodependenti.
diabetul zaharat tip 2 este definit ca procesul etiologic caracterizat prin asocierea a doua
defecte celulare: rezistenta la insulina si deficienta functiei pancreatice. Desi aproximativ 80 %
din diabeticii de tip 2 sunt obezi in momentul diagnosticarii, in 20 % din cazuri excesul ponderal
lipseste. El a fost insa prezent uneori inaintea diagnosticului bolii.
Cat priveste cauza precisa a celor doua forme majore de diabet zaharat intalnite zi de zi in
practica medicala, adica tipul 1 si tipul 2 de diabet zaharat, aceasta nu se cunoaste inca. Ceea ce
se cunoaste in aceste doua forme de boala este mecanismul posibil operant.
Factorii implicati in aparitia diabetului zaharat de tip 1 sunt de doua feluri : genetici si de
mediu (virali si nutritionali). Aparitia diabetului zaharat tip 2 implica de asemeni factori genetici
si factori de mediu (alimentatie, stres, sedentarism etc.). Diabetul zaharat de tip 2 se asociaza
frecvent cu obezitatea. Cu toate acestea, in unele cazuri, in momentul diagnosticarii diabetului,
greutatea poate fi normala sau numai usor crescuta, din cauza pierderii ponderale inregistrate in
faza exploziei clinice a bolii manifestate prin : poliurie (eliminarea unei cantitati mari de urina),
polidipsie (sete intensa cu ingestia unei cantitati mari de lichide), polifagie (aport alimentar in
exces) si pierdere ponderala.
Diabetul zaharat aparut in cursul sarcinii este numit diabet gestational. Detectarea diabetului
zaharat gestational se face prin efectuarea de rutina a glicemiei si glicozuriei in timpul fiecarei
sarcini. Femeile insarcinate carora nu li s-a identificat o toleranta alterata la glucoza inaintea
saptamanii a 24-a, vor efectua un test de toleranta la glucoza administrata pe cale orala.
Precautiile fata de mama si fat sunt necesare intrucat femeile cu diabet gestational se afla la risc
crescut pentru accidente obstetricale, iar fatul poate suferi moarte intrauterina fiind grevat de o
mare mortalitate neonatala. Se impune deci o atenta urmarire antepartum. Diabetul gestational
poate persista si evolua ca tip 1 (insulino-dependent) sau ca tip 2 (insulino-independent) sau
numai ca toleranta alterata la glucoza. De cele mai multe ori, dupa sarcina, toleranta la glucoza
se poate aparent normaliza. In aceste cazuri recomandarile trebuie sa cuprinda : mentinerea
greutatii recomandabile, alimentatie echilibrata cu excluderea glucidelor simple si activitate
fizica regulata. Dupa 6 - 8 saptamani de la nastere se va efectua un test oral de toleranta la
glucoza pentru a releva persistenta sau nu a diabetului. Ulterior, controlul glicemiei si glicozuriei
va fi efectuat anual.
Diabetul zaharat neglijat poate duce in timp la aparitia unor complicatii cronice cum ar fi :
neuropatia diabetica (afectarea nervilor periferici si/sau a sistemului nervos vegetativ),
retinopatia diabetica (afectarea retinei care, netratata, poate ajunge pana la orbire), nefropatia
diabetica (afectarea rinichilor, care poate ajunge pana la insuficienta renala si dializa),
arteriopatia diabetica (aceasta, impreuna cu neuropatia periferica poate duce la gangrena
diabetica ce poate necesita amputatie la nivelul membrelor inferioare) etc.
Simptomele diabetului de tip 1
In cazul pacientilor cu diabet zaharat de tip 1, simptomele se manifesta destul de brusc. Corpul
poate da urmatoarele semnale de alarma:
Pierderea brusca si masiva in greutate, fara sa fi schimbat obiceiurile alimentare. Nemaiavand
insulina, corpul incepe sa isi ia energia din muschi, grasimi si propriile resurse;
Setea intensa – este provocata de necesitatea corpului de a elimina excesul de zahar si glucide
din organism;
Urinatul des – este un simptom dat de nevoia organismului de a spala si de a elimina excesul de
glucide;
Oboseala acuta – in lipsa insulinei, corpul nu mai metabolizeaza alimentele si nu le mai poate
transforma in energie;
Vederea incetosata;
Irascibilitatea, lipsa puterii de concentrare – glucoza este printre principalele surse de hrana ale
creierului; in lipsa de insulina, celulele nu mai pot transporta glucoza din sange catre creier;
Varsaturi – adesea, sunt cauzate de excesul de zahar din sange.
Simptomele diabetului de tip 2

In cazul pacientilor cu diabet de tip 2, simptomele pot fi mai vagi si ele apar in timp:
Sezatia de sete;
Polifagie – pofta crescuta de mancare;
Poliurie – nevoia de urinare frecventa;
Infectii repetate la nivelul pielii, gurii;
Infectii urinare frecvente;
Tulburari de vedere;
Rani care se vindeca greu;
Amorteala mainilor si picioarelor.
Tratamentul diabetului zaharat 
In cazul diabetului zaharat de tip 1, tratamentul se face exclusiv prin administrarea de insulina,
conform recomandarilor medicului diabetolog. La acest tratament, se adauga si imbunatatirea
stilului de viata, monitorizarea cantitatilor de carbohidrati din alimentatie, plus alte recomandari
care ajuta pacientul sa mentina nivelul de glucoza si lipide la normal sau aproape de normal.
Insa, in cazul diabetului zaharat de tip 2, tratamentul depinde de gravitatea bolii, de momentul in
care a fost diagnosticat, de varsta pacientului si de alte afectiuni prezente. Astfel, in tratarea
diabetului de tip 2, exista mai multe solutii:
 Controlul aportului de carbohidrati din alimentatie, pentru a reduce nivelul de glucide din
sange si rezistenta la insulina; 
  Diminuarea greutatii corporale, pentru a reduce grasimea viscerala din ficat si din
pancreas;
 Imbunatatirea stilului de viata, evitarea stresului si respectarea celor 7-8 ore de somn; 
 Tratamentul medicamentos cu antidiabetice orale sau injectabile, care au rolul de a
reduce rezistenta la insulina si de a imbunatati functia pancreasului;
 Tratamentul prin chirurgie bariatrica – are ca obiectiv scaderea ponderala durabila, iar
studiile au demonstrat ca exista o serie de efecte benefice pe termen lung in tratarea
diabetului zaharat de tip 2.
Complicatiile diabetului
Fara a acorda atentie tratamentului, fara a imbunatati stilul de viata si fara a monitoriza modul de
alimentatie, persoanele cu diabet zaharat au un risc crescut pentru o serie de probleme grave de
sanatate, precum:
Coma diabetica – poate fi cauzata de hipoglicemia severa sau de cetoacidoza diabetica (are loc
cand organismul produce niveluri mari ale unor acizi in sange, numiti cetone). Coma diabetica
poate duce la leziuni la nivelul creierului sau chiar la decesul pacientului;
Bolile cardiovasculare – din cauza nivelului ridicat de glucoza din sange, inima, arterele, vasele
sanguine sunt afectate, ceea ce poate duce la instalarea hipertensiunii arteriale;
Bolile renale – diabetul zaharat poate afecta functionarea corecta a vaselor sanguine de la nivelul
rinichilor, ceea ce duce la scaderea eficientei functiei renale si insuficienta renala. Boala renala e
mai frecventa la persoanele cu diabet fata de cele care nu au diabet;
Bolile oculare – nivelurile foarte ridicate ale glicemiei si ale tensiunii arteriale pot duce, in timp,
la diminuarea sau chiar la pierderea vederii.

OBEZITATEA
Obezitatea este cea mai frecventa boala metabolica si se asociaza adesea cu boli cronice severe
cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc. Ea este caracterizata
printr-un exces de tesut adipos. In mod normal organismul barbatilor contine un procent de 15 -
20 % de tesut adipos, iar organismul femeilor un procent de 25 - 30 % de tesut adipos.
Organizatia mondiala a sanatatii a definit si clasificat grade de obezitate, pe baza IMC - indicele
de masa corporala, calculat prin raportul greutate/inaltime2, astfel :
-gradul 1 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 30 - 34,9 kg/m2
-gradul 2 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 35 - 39,9 kg/m2
-gradul 3 de obezitate cu indicele de masa corporala egal sau peste 40 kg/m2
Pacientii cu indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 - 29,9 kg/m2 au fost definiti ca
supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 - 26 kg/m2 pentru
femei si 24 - 27 kg/m2 pentru barbati. Un indice de masa corporala (IMC) sub 18 kg/m2 prezinta
diagnosticul de denutritie.
Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea pliului cutanat (la
nivel subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.), circumferinta taliei (normal sub 80 cm
la femei si sub 94 cm la barbati), raportul circumferinta talie/circumferinta soldului. Toti acesti
parametrii antropometrici permit stabilirea claselor de risc clinic prin ajustarea valorilor IMC
(indicele de masa corporala).
Sedentarismul, acest factor cauzator de obezitate, poate fi :
-habitual (indus de lipsa unei culturi sportive si de progresul tehnologic)
fortat (datorat unor accidente, handicapuri fizice, imobilizare postoperatorie etc.)
In mod normal, apare o crestere in greutate la femeile aflate in perioda de sarcina, lactatie sau
menopauza.
Unele boli pot accelera castigul ponderal si conduc la dificultati in tratamentul obezitatii
(hipotiroidismul, sindromul Cushing, sindromul ovarului polichistic etc.).
O serie de medicamente pot modifica balanta energetica favorizand castigul ponderal, fara sa
determine un surplus ponderal important (cu exceptia corticoizilor) : blocanti β adrenergici,
steroizi (estrogeni, glucocorticoizi etc.), unele contraceptive steroidiene, antidepresive triciclice,
antiepileptice, antipsihotice, antagonisti serotonergici, insulina si sulfonilureicele administrate
impropriu.
Starea de obezitate este rezultatul unui dezechilibru intre energia de aport (valoarea calorica a
alimentelor ingerate) si cheltuielile energetice (energia consumata in activitatea fizica si
metabolismul bazal, termogeneza, prelucrarea alimentelor ingerate).
Complicatiile starii de obezitate sunt multiple, fiind afectate in diferite grade aproape toate
sistemele si aparatele organismului. Complicatiile cardiovasculare sunt : hipertensiunea arteriala,
cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca, moartea subita, accidentele vasculare cerebrale,
insuficienta venoasa cronica. Complicatiile osteo-articulare sunt : gonartroza, coxartroza si
sindromul trofostatic din post-menopauza. Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul
direct al obezitatii in patogenia diabetului zaharat.

O scadere ponderala de 0,5 - 10 kg la pacientul obez se insoteste de numeroase beneficii :

-scade cu 20 % mortalitatea totala, scade cu 37 % mortalitatea prin cancer, scade cu 44 %
decesul prin diabet zaharat, scade cu 9 % decesul prin boli cardiovasculare
scade riscul de aparitie a diabetului zaharat cu peste 50 %, reduce glicemia bazala cu 30 - 50 %,
scade cu 15 % hemoglobina glicozilata
scade cu 10mmHg componenta sistolica a tensiunii arteriale si cu 20 mmHg componenta sa
diastolica
scade cu 10% colesterolul total, scade cu 10 - 15 % LDLcolesterolul, scade cu 20 - 40 %
trigliceridele plasmatice, creste cu 10- 15 % HDLcolesterolul
se amelioreaza simptomele din afectiuni respiratorii, osteoarticulare, boli cardiovasculare
se reduc complicatiile ginecologice, obstetricale si urologice
creste calitatea vietii pacientului, cu imbunatatirea statutului social
Situatiile care contraindica scaderea ponderala sunt :

-sarcina si perioada de lactatie

-tuberculoza activa, hepatita cronica activa, ulcerul gastroduodenal in puseu dureros, nefropatiile
cronice, colestaza, sindromul de malabsorbtie, guta
-anorexia nervoasa, depresia
-greutatea ciclica, intalnita la indivizii cu oscilatii mari ale greutatii corporale la care tinta
terapeutica este mentinerea unei greutati stabile.
DESHIDRATAREA
Deshidratarea poate constitui uneori un caz de urgenta medicala, a carui gravitate trebuie sa fie
evaluata in functie de volumul pierdut, semnele clinice si originea acestei deshidratari.

Volumul si distributia apei in organism

Volumul total de apa este :

55 - 60 % din greutatea corporala la barbatii tineri

45 - 50 % din greutatea corporala la femeile tinere.
Distributia apei :

muschi - 50 %
piele - 20 %
alte organe - 20 %
sange - 10 %.
Aproximativ 2/3 din volumul de apa este in compartimentul intracelular, iar 1/3 in cel
extracelular :

Volumul extracelular (VEC) cu subcompartimentele:

Volum plasmatic - reprezinta partea lichida a sangelui - 5 % din greutatea corporala (3,5 l la
barbat de 70 kg)
Lichidul interstitial -15 % din greutate este lichidul dintre celule si cuprinde
limfa - 2 - 3 % din greutatea corporala
mediul intern care inconjoara toate celulele exceptandu-le pe cele sanguine
Lichidul transcelular - 1,5 % din greutate reprezinta lichidul din organele cu lumen delimitat de
epiteliu: secretii digestive, transpiratia, lichidele cerebrospinal, pleural, peritoneal, sinovial,
intraocular, pericardic, bila, lichidul intraluminale din tiroida, cohlee (componenta a urechii
interne)
Apa din oase (3 %) si tesutul conjunctiv (4,5 %)
Volumul intracelular (VIC) 30 - 40 % din greutatea corporala
definitie

Deshidratarea este un termen destul de ambiguu care nu poate face diferenta intre simpla
pierdere de apa si pierderea de sodiu. Ambele conditii sunt asociate cu scaderea volumului
extracelular. Volumul extracelular este determinat de toata cantitatea de sodiu din organism si nu
numai de concentratia lui plasmatica.

Un simplu deficit de apa reduce proportional ambele componente intra si extracelulara.

Un deficit de sare (clorura de sodiu - NaCl) va duce numai la scaderea volumului extracelular.
Deshidratare - cauze
Deshidratarea izoosmotica : hemoragiile, arsuri cu transvazare de plasma, pierderi de lichide
gastrointestinale (diaree, varsaturi), peritonita, ascita, faza poliurica din insuficienta renala acuta,
transpiratii, diuretice, diabet zaharat, alcoolism. Initial apare pierderea lichidului plasmatic
inlocuit prin cel interstitial fara sa modifice osmolaritatea VEC. Nu apare nici o schimbare la
nivelul VIC.
Deshidratarea hiperosmotica : reducerea aportului de apa, diabetul insipid (neurogen sau
nefrogen), diabetul zaharat, alcoolismul, administrarea sarurilor de litiu, febra, evaporare
excesiva prin transpiratie sau pulmonar (ex. respiratia artificiala), diaree, arsuri, tratament cu
manitol. Initial lichidul pierdut este plasma care devine hiperosmotica si atrage lichidul
interstitial cu cresterea osmolaritatii acestuia, apare o fuga consecutiva a VIC spre interstitiu
ducand in final la reducerea volumului si VIC si VEC.
Deshidratarea hipoosmotica : transpiratii abundente, aport excesiv de diuretice saluretice,
pierderi renale de sare prin insuficienta suprarenala, acumulare de lichide in cavitati - ileus,
peritonita. Initial pierderea de sare duce la pierdere de apa, dar excesul de sare va conduce la
scaderea osmolaritatii VEC si trecerea apei din VEC spre VIC cu scaderea consecutiva a
lichidului extracelular si cresterea celui intracelular.
Simptomatologie (deficit pentru un adult de 70 Kg) :

la deficit de 2 litri - sete (poate lipsi la batrani) ± pliu cutanat persistent, reducerea tensiunii
oculare
la deficit de 2 - 4 litri - reducerea cantitatii de urina eliminata (oligurie / anurie), slabiciune,
mucoase uscate (limba crapata, depuneri "scorsoase"), pliu cutanat persistent, febra, hipotensiune
ortostatica / hipotensiune, tahicardie
la deficit sever de peste 4 litri - se adauga : confuzie, obnubilare, convulsii si semne circulatorii :
tahicardie, vene jugulare colabate, puls filiform, hipotensiune pana la soc.
Simptomatologie specifica pentru deshidratare :

Deshidratarea hipotona - pericol de edem cerebral - cefalee, varsaturi in jet, apatie, somnolenta,
staza papilara la fundul de ochi, convulsii, stare confuzionala, NU exista senzatia de sete.
Deshidratarea hipertona - stare confuzionala, convulsii, coma, tensiunea arteriala se mentine mult
timp normala, in final insuficienta renala acuta, hemoragie cerebrala
Deshidratare - tratament

In functie de tipul deshidratarii si de gravitate, numai conform sfatului medicului.

In formele usoare, cu cauza cunoscuta tip diaree usoara, varsaturi in cantitate mica, transpiratii
mai abundente dupa expunere la temperaturi ridicate - aport hidric prin lichide 2,5 - 3 litri / zi,
asocierea solutiilor de rehidratare orala (se beau in 4 ore 500 ml din solutia obtinuta prin
dizolvarea a 15 grame pulbere in apa).