Spectofotometrie, metoda utilizata pentru determinarea

nitritilor
Absorbtia si emisia energiei radiante de catre molecule si atomi consti-tuie baza multor metode folosite
in chimia analitica. Prin interpretarea acestor date se pot obtine atat informatii calitative, cat si
cantitative.

Din punct de vedere calitativ, pozitiile liniilor si benzilor de absorbtie sau emisie care apar in spectrul
electromagnetic, indica prezenta unei anumite substante. Din punct de vedere cantitativ, se masoara
intensitatea liniilor sau benzilor de emisie sau absorbtie atit pentru standarde, cat si pentru sub-stantele
necunoscute. Cu ajutorul acestor date se determina apoi concentratia substantelor analizate.

Datele rezultate printr-o masuratoare spectroscopica sint obtinute sub forma unei reprezentari grafice a
energiei absorbite sau emise, in functie de pozitia din spectrul electromagnetic.

Aceasta diagrama poarta numele de spectru, pozitia de absorbtie sau de emisie fiind masurata in unitati
de energie, lungime de unda sau frecventa.

Domeniile spectrului electromagnetic. Spectroscopia optica are in ve-dere domeniul spectrului

electromagnetic cuprins intre 100 A (124 eV) si 400 fxm (3,1 x IO-3 eV). La lungimi de unda mai mici
decat cele corespunzatoare ultravioletului indepartat apar interactiuni nucleare, aceste unde fiind
cunoscute sub numele de raze X si raze y. La celalalt capat al spectrului electromagnetic, domeniul cu
cele mai mari lun-gimi de unda este denumit domeniul microundelor si al undelor radio incluzand si
domeniul rezonantei magnetice electronice si nucleare, in care se poate observa presiunea electronilor
neimperecheati si a unor nuclee.

Spectrul este impartit intr-o serie de domenii corespunzatoare tipurilor de absorbtie sau emisie
obtinute. De exemplu, in domeniul vizibil si ultra-violet sunt observate tranzitii electronice ale atomilor
si moleculelor, in timp ce, in domeniul infrarosu se observa o vibratie moleculara. Pozitiile de absorbtie
sau de emisie pot fi exprimate prin trei unitati diferite: de lungime de unda, de frecventa si de energie.

In functie de domeniul studiat, unele compo-nente pot fi diferite. De exemplu, un detector de infrarosii
care raspunde la o schimbare de caldura este mai eficient decat o fotocelula. Aceasta este mult mai
folositoare in domeniul vizibil si ultraviolet. Toate componentele optice trebuie sa fie transparente
pentru domeniul studiat. in acest scop, pentru realizarea pieselor optice se folosesc diferite substante,
in functie de domeniul respectiv.

Aparatul poate fi impartit intr-o serie de componente. Acestea sunt: (a) sursa de radiatie; (b)
monocromatorul; (c) cuva probei si (d) detectorul. Pentru un instrument de absorbtie sursa si portiunea
in care se afla proba sint separate asa cum se arata in figura 10. Spre deosebire de acesta, un instrument
de emisie combina sursa si proba intr-o singura unitate.

Intr-o masuratoare de absorbtie, semnalul este raportul dintre P, radia-tia monocromatica transmisa si
P0, radiatia incidenta, in timp ce in cazul emisiei se masoara intensitatea radiatiei emise.

Pentru spectrometrele de absorbtie, sursa trebuie sa indepli-neasca urmatoarele conditii: in primul rind
semnalul emis (P0) trebuie sa fie o radiatie continua in domeniul studiat si in al doilea rind, semnalul
tre-buie sa fie stabil. Sursa trebuie sa emita un semnal masurabil in domeniul studiat. Ideal este ca sursa
sa dea o intensitate uniforma pe intreg domeniul
Monocromatorul. Monocromatorul este utilizat pentru a separa radiatia policromatica intr-o forma
monocromatica adecvata,sensibilitatea masuratorii este marita, iar interferentele datorate compusilor
contrari sint micsorate.

Cuvele pentru proba. Cuvele pentru proba trebuie sa satisfaca doua conditii principale. in primul rand
trebuie sa fie confectionate din substante transparente in domeniul lungimii de unda analizate, in al
doilea rand, gro-simea lor trebuie sa fie reproductibila sau sa fie concepute astfel incit, grosi-mea lor sa
poata fi determinata cu usurinta. Si alte piese optice ale aparatului, ca de exemplu lentilele, trebuie sa
fie confectionate din materiale transparente.

In figura.11 sunt prezentate mai multe tipuri constructive de cuve folo-site pentru observarea spectrelor
de absorbtie in domeniile ultraviolet, vizibil si infrarosu. Fiecare cuva pentru proba este conceputa
pentru un scop spe-cific. De exemplu, cuva din fig. 11a este utilizata pentru obtinerea spectrelor
solutiilor in domeniul ultraviolet-vizibil. Aceasta cuva corespunde unei lungimi a drumului parcurs de
radiatie de 1 cm, iar materialul din care este confectionata determina domeniul lungimii de unda care
este transmisa. Pentru domeniul ultraviolet-vizibil, cuvele sint confectionate, in mod obis-nuit din cuart.
Daca se foloseste sticla, cuva se poate utiliza numai in dome-niul vizibil.

Spectrometrele simple utilizeaza, in general, cuve de forma unei eprubete. Deoarece

suprafata este curbata si neomogena, tinindu-se cont de grosimea peretilor, va avea loc o

refractie a unei parti din radiatia incidenta. Astfel, asezarea cuvei in dispozitivul de prindere in
pozitii diferite, va produce absorbante diferite. De aceea, pentru fiecare masuratoare cuva trebuie
ase-zata in aparat orientata in acelasi fel. Cuvele pentru gaze sunt caracterizate in general prin
lungimi mari ale drumului parcurs de raze. in Fig. 14 b este prezentata o cuva pentru probe
gazoase folosita in infrarosu, toate fetele cuvei fiind realizate din clorura de sodiu (sare gema).

In domeniul infrarosu se pot folosi si probe solide pregatite in mod special. De exemplu,
proba solida este amestecata in mod omogen cu KBr si presata intr-o peleta (fig. 11 c).

Prelevarea probelor pentru analize cantitative in infrarosu este mult mai dificila decit pentru
domeniile ultraviolet si vizibil datorita dificultatii controlului grosimii probei si starii sale fizice.

Proba analizata poate sa fie solida, lichida sau gazoasa. Cel mai usor sunt manipulate cele
lichide si gazoase. O proba de lichid poate fi folosita in stare pura sau introdusa intr-o solutie.
Atunci cind proba este introdusa intr-o cuva, in care cele doua ferestre de NaCl sint separate
printr-un distantier, problema lungimii drumului parcurs de radiatie nu mai prezinta o importanta
deosebita. in acest caz, se poate masura lungimea distantierului sau distanta dintre cele doua
ferestre. Trebuie sa se tina seama, totusi, de faptul ca, din punct de vedere optic ferestrele de
NaCl trebuie sa fie plane. Daca masurarea distantei dintre cele doua ferestre devine o practica de
rutina, acest lucru poate influenta asupra planeitatii lor. in plus, vaporii de apa din aer, din proba,
manipularea si curatirea cuvei pot provoca corodarea ferestrelor de NaCl, influentindu-se astfel
lungimea drumului parcurs de radiatie.

Daca toate operatiile sunt executate cu atentie, se poate considera, totusi, ca lungimea
drumului parcurs de radiatie este reproductibila.

Probele solide ridica mai multe probleme. Daca pot fi dizolvate, solutia rezultata se poate
introduce in cuvele folosite pentru probele lichide. Singura dificultate este ca solventul nu
trebuie sa aiba varfuri de absorbanta in domeniul de absorbtie al probei solide. Daca proba nu
poate fi dizolvata, se pot folosi alte tehnici (peletizarea), in acest caz, un amestec intim de KBr-
proba solida este presat intr-o matrita de otel inoxidabil la o presiune de 140—210 MPa pe o
presa hidraulica. Peleta obtinuta trebuie sa fie transparenta. Adeseori, spectrele obtinute prezinta
anomalii datorate in special curatirii insuficiente a presei sau unei schimbari in structura probei
aparute datorita presarii sau sfarimarii acesteia. Dimensiunile peletei pot fi masurate cu usurinta,
in schimb este dificil sa se obtina o grosime de peleta reproductibila.

O alta metoda folosita consta in urmatoarele operatii. Pe o placa de NaCl se pun citeva
miligrame de substanta solida si se adauga apoi una sau doua picaturi de ulei mineral. Se
plaseaza deasupra alta placa de NaCl, realizin-du-se un fel de sandvis. Amestecul este, astfel,
intins intre cele doua lamele care sunt apoi frecate una de alta pana cand se obtine un „sandvis'
transparent, in acest caz, este foarte greu de masurat grosimea filmului format. De asemenea,
grosimea acestuia nu este reproductibila. Pentru a obtine un spectru foarte bun este de dorit sa fie
sfarimat cristalul, complet in parti individuale, acest lucru trebuind sa fie realizat prin tehnica de
prelevare a probelor.

Detectorii. Pentru detectare se folosesc in mod obisnuit fotomultiplicatoare, placi

fotografice, termocuple si celule fotoelectrice. Fiecare dintre acestea se foloseste intr-un anumit
domeniu al spectrului electromagnetic.

Fotomultiplicatoarele lucreaza pe principiul amplificarii fotonilor. Fotonul loveste un

fotocatod provocind o emisie de electroni care este multiplicata prin lovirea unei serii de anozi,
rezultatul fiind o multiplicare electronica (figura. 15).

In acest fel, energia radianta este transformata in energie electrica care poate fi masurata cu
usurinta cu ajutorul echipamentului electronic. Detectorul este foarte sensibil si are un raspuns
rapid la radiatiile din domeniul spectral cuprins intre 1 000 A si 12 000 A.

Figura 15. Detector fotomultiplicator

Placile si filmele fotografice au un avantaj specific deoarece pot integra energia radianta
intr-o perioada de timp.
 Detectoarele pot fi clasificate in detectare de caldura (termocuplu, termistor, pila
termoelectrica, detector Golay) si in detectoare de fotoni (fotomultiplicator, celula cu strat de
bariera, celula de PbS, placi si filme fotografice). Principalele conditii pe care trebuie sa le
indeplineasca detectoarele sunt: sa prezinte un raspuns in domeniul studiat si sa fie stabile.

Aparatele se fabrica intr-o gama larga de tipuri avind diferite caracteristici suplimentare ca:
sursa de radiatie dubla, posibilitate de inregistrare, explorare automata, domeniu de lungimi de
unda marit, fanta de largime variabila, aparatura optica intersanjabila, echipament electronic
stabil si liniar, siguranta in exploatare marita etc. Toate aceste caracteristici suplimentare conduc,
desigur, la o marire a costului aparatului.

3.2. Scopul lucrarii

Studiul comparativ al continutului de nitrati si nitriti in fructele si legumele

autohtone si cele din import.

3.3. Obiective

Determinarea continutului de nitrati si nitriti din probe de pere si rosii,

folosind metode spectofotometrice si compararea continutului de nitrati si nitriti
din produselor din import si cele autohtone.

3.4. Materiale si metode

Pentru determinarea continutului de nitrati si nitriti am ales ca materiale

de lucru perele si rosiile, acestea au fost cumparate de la hypermarketul Cora si
de la micii producatori, din piata.Am ales patru rosii si patru pere cu tara de
provenienta diferita, rosie din China, Ungaria, Italia, Turcia si pere din Turcia,
China, Argentina, Ungaria; si cate o para, respectiv rosie de provenienta
autohtona. Metoda de determinare conform STAS 11581-83.

Codificarea probelor

PROBA 1-rosie China-RC

PROBA 2-rosie Romania-RR

PROBA 3-rosie Ungaria-RU

PROBA 4-rosie Italia-RI

PROBA 5-rosie Turcia-RT

PROBA 6-para Turcia-PT

PROBA 7-para Nashi China-PC

PROBA 8-para Argentina-PA

PROBA 9-para Romania-PR

PROBA 10- para Ungaria-PU

3.5. Principiul metodei

Determinarea continutului de nitrati si nitriti folosind metoda Griess.

3.5.1. Aparatura

Spectofotometrul tip: Spekol, balanta analitica tip:WA 31

3.5.2. Reactivi

Reactivii folositi trebuie sa fie pentru analiza sau de calitate echivalenta.

Apa trebuie sa fie distilata sau de puritate echivalenta, in text apa.

Solutia saturata de borax: 50 g tetraborat de sodiu cristalizat (Na 2B4O710H2O)

se introduc intr-un balon cotat de 1000 cm3, se dizolva in apa calda (4050°C), se
lasa sa se raceasca la temperatura mediului ambiant si se aduce la semn cu apa.

- Feriocianura de potasiu, solutie 10,6%: intr-un balon cotat de 1000 cm3

se introduc 106 g ferocianura de potasiu cristalizata [K4Fe{CN)6·3H2O], cantarite
cu precizie de 0,01g se dizolva in apa si se aduce balonul la semn cu apa;

- Acetat de zinc, solutie 22%: intr-un balon cotat de 1000 cm3 se introduc
220 g acetat de zinc cristalizat [Zn(CH3COO) 2H2O], cantarite cu precizie de
0,01g si 30 cm3 acid acetic glacial, se dizolva in 300400 cm3 apa si se aduce la
semn cu apa;

- Reactiv Griess: amestec de volume egale din solutia I si solutia II.

Amestecul se prepara in momentul folosirii.
 Solutia I

Intr-un balon cotat de 100 cm3 se dizolva, prin incalzire pe baia de apa, 0,6 g
acid sulfanilic (NH2C6H4SO3H·2H2O), cantarite cu precizie de 0,001g, in 20 cm3
acid acetic glacial si 40 cm3 apa. Se raceste si se aduce balonul la semn cu apa.

Solutia II

Intr-un balon cotat de 100 cm3 se dizolva, prin incalzire pe baia de apa, 0,03 g
clorhidrat de alfa-naftilamina (C10H7NH2NCl) in 10 cm3 apa.

Se raceste si se adauga 20 cm3 acid acetic glacial.

Se aduce la semn cu apa.

Solutiile I si II se pastreaza in sticle brune, inchise ermetic, cel mult o saptamana.

Observatie: Solutia II se manipuleaza cu grija, evitand contactul cu pielea.

- Zinc sub forma de granule sau baghete (15 cm lungime si 57 cm latime

sau diametru).

- Sulfat de cadmiu:

Intr-un balon cotat de 100 cm3 se dizolva, in apa, 20 g de sulfat de cadmiu

(3CdSO4·8H2O), cantarite cu precizie de 0,01 g si se aduce la semn, cu apa.

- Cadmiu pulverulent:

Aproximativ 30 g zinc granule sau baghete se introduc in solutia de 20% sulfat

de cadmiu. Dupa depunerea cadmiului se decanteaza solutia si se colecteaza
cadmiul depus pe bucatile de zinc, cu ajutorul unei baghete sau lame de sticla.
Se adauga peste cadmiu aproximativ 50 cm3 acid cloridric solutie 1015%, pentru
indepartarea urmelor de zinc ramase. Se spala apoi de mai multe ori cu apa.
Inainte de utilizare se spala cu acid clorhidric solutie 0,1 n si de mai multe ori, cu
apa.

Observatie: se va evita contactul cadmiului cu pielea.

 - Solutie tampon amoniacala cu pH 9,6:

Intr-un balon cotat de 1000 cm3 se introduc 37,4 g clorura de amoniu si circa 800
cm3 de apa. Se agita pana la dizolvare. Se ajusteaza pH-ul la 9,6 cu o solutie
concentrata de amoniac (d20=0,88g/cm3), prin tatonare si se aduce la semn, cu
apa.

- Solutie etalon de nitrit de sodiu preparata astfel: 2 g nitrit de sodiu

cantarite cu precizie de ±0,001 g, se trec cantitativ, cu apa, intr-un balon cotat
de 1000 cm3, se aduce la semn, cu apa si se agita. Din aceasta se iau cu pipeta
de 5 ml , se introduc intr-un balon cotat de 1000 cm3, se aduce la semn , cu apa
si se agita.

Solutia se prepara in momentul folosirii.