U.M.F ,,GR.T.

POPA IASI FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALA

Metode Spectrometrice

Manole Georgiana Larisa Grupa 4, Bim 1

1

I.SPECTROMETRIA IN I.R
Radiatiile IR constituie partea spectrului electromagnetic cu lungimea de unda superioara radiatiilor vizibile si inferioare undelor radio.

Spectrul electromagnetic Radiatiile IR sunt constituite din: -IR apropiat 750-2500 Nm (0,75-2,5 m) ; -IR mijlociu 2500-50000 Nm (2,5-50 m); -IR indepartat 50000-1000000 Nm (50-1000 m); De obicei , pentru radiatiile IR, se exprima in m sau numar de unde (1 m=10-4 cm) V=numar de unde =1/ Legatura intre si v am vazut-o deja : V=1/ (cm)=104/ (m) deoarece 1 m=10-4 cm.

Domeniul ce prezinta cel mai mare interes pentru analiza organic este foarte limitat si cuprinde vibratiile cu intre 2,5 - 25 m respectiv 4000-400 cm-1. Energia acestor radiatii este prea mica pentru a produce modificari in structura electronica a moleculelor sau a atomilor absorbanti, dar este suficienta pentru a produce modificari in energia lor de vibratie sau rotatie. Prin analogie cu spectrele UV-vis spectrul IR este reprezentarea grafica a procentului de energie absorbita (absorbanta sau transmisia) functie de lungimea de unda exprimata in m sau frecventa exprimata in cm-1(numar de unde). Radiatiile IR a caror lungime de unde depaseste 100 m sunt absorbite de moleculele substantelor modificandu-le energia de rotatie. Aceasta absorbtie este cantitativa ,motiv pentru care un spectru de roatatie moleculara prezinta un ansamblu de linii fine. In schimb , radiatiile cu lungime de unda mai mica (1-100 m) , deci cu energii mai mari , sunt capabile atunci cand sunt absorbite , sa produca modificari tranzitii in energiile de vibratie moleculara. Aceste tranzitii sunt cuantificate si ele, dar spectrele de vibratie nu vor mai prezenta linii ci benzi mai mult sau mai putin late, datorita faptului ca fiecarei tranzitii de energie de vibratie i se pot asocial tranzitii de energie de vibratii. Intensitatile benzilor de absorbitie sunt indicate fie prin transmisie T, fie prin absorbanta A. Transmisia=energia fasciculului IR prin proba/energia fascicolului IR la intrarea in proba; T=I/I0. A=log (1/T)=log(I0/I) T %=(I0/I)x100 T%=transmitanta substantei de analizat I=intensitatea lumini transmise ; I0=intensitatea luminii incidente; Exista doua tipuri de vibratii molecular : -vibratii de alungire
3

-vibratii de deformare O vibratie de alungire este cea in cursul careia doi atomi se apropie si se departeaza periodic de-a lungul axei lor commune (se modifica continuu distant interatomica).

Intr-o vibratie de deformare , sunt modificate si unghiurile dintre legaturi , iar in spectrul IR vor fi observate numai cele care antreneaza variatii periodice ale momentului de dipole al moleculelor . Sunt perturbari ce survin in repartitia sarcinilor electrice in interiorul molecule din cauza diverselor vibratii care sunt responsabile de interactiunea ce se produce intre molecula si campul electromagnetic oscilant al radiatiei IR . Vibratiile de deformare sunt de patru tipuri : forfecare , leganare , rasucire, basculare. Considerand un grup de atomi asezati neliniar de forma AX2 , acesta va cuprinde 3 vibratii: alungire,deformare in plan si deformare in afara planului . In general , pentru o molecula ce cuprinde n atomi , se vor inregistra 3n-6 tipuri de vibratii fundamentale (3x3-6=3 vibratii pentru AX2).

Acest numar teoretic al tipurilor de vibratii nu corespunde numarului de benzi de adsorbtie din spectru . Se pot observa benzi suplimentare ce corespund frecventelor armonice ale frecventei fundamentale sau benzilor de combinative a caror frecventa este egala cu suma frecventelor celor doua vibratii fundamentale. De asemenea , anumite benzi , previzibile teoretic pot sa nu apara din diferite motive: -frecventa fundamental este in afara domeniului 2,5 15 m; -banda fundamentala are o intensitate prea mica pentru a fi vizibila in spectru; -doua frecvente fundamentale sunt foarte apropiate si se confunda etc. Calculul frecventei ce corespunde vibratiei de alungire a unei legaturi, poate sa se faca apeland la legea lui Hooke. Aceasta se bazeaza pe un model mechanic al vibratiei de alungire pentru o molecula diatomica considerate a fi formata din doua mase reunite printr-un resort.

Se obtine relatia:

In care: V= frecventa in cm-1 C= viteza luminii F= constanta de forta a legaturii Mx si My= masele atomilor x si y

In general constanta de forta a legaturii este de ordinul a 5x105 dyN/cm pentru legaturi simple , respectiv de 2 sau 3 ori mai mare pentru legaturi duble respective triple. Prin aplicarea formulei in cazul legaturii C-H , considerand masele celor doi atomi 19,8x10-24 grame , respectiv 1,64x10-24 grame, frecventa de vibratii a acestor legaturi va fi de 3040 cm-1. In realitate, frecventa pentru legaturile CH din gruparile metil si metilen apare la 2960 si 2850 cm-1. Imprecizia calcului se explica prin aceea ca nu s-a tinut cont si de influenta atomilor vecini legaturii C-H. Inlocuind H cu deuteriu frecventa de vibratii a legaturii C-D apare la valori mai mari ale lui v ca la C-H, fapt ce serveste la atribuirea frecventelor de vibratie C-H diverselor grupari prezente in molecula.
6

Calcule asemanatoare celui de mai sus permit sa se prevada urmatoarele domenii de frecventa pentru :

Pentru a aduce mai multa preciezie in calculul frecventei de vibratie prin relatia lui Hooke, este necesar sa se tine seama simultan de masa atomilor si de energiile de legatura. Cresterea constantei de forta joaca un rol mai important decat cresterea masei atomilor. Astfel , legatura F-H va absorbi la o frecventa mai ridicata decat C-H. Energia utilizata pentru deformatie este in general mai slaba decat energia unei vibratii de alungire si benzile caracteristice din spectrul IR apar spre frecvente mai mici decat cele corespunzatoare vibratiilor de alungire. Domeniile atribuite diverselor frecvente de alungire si de deformare sunt indicate in tabele ce cuprind frecventele sau lungimile de unde caracteristice catorva unde de atomi. Influenta legaturii de hidrogen asupra legaturii de vibratie trebuie luata in seama deoarece micsoreaza frecventele de alungire si mareste frecventele de deformare.

II. APARATURA
Un spectrofotometric cu dublu fascicol , comporta 5 parti principale:

1. Surse de radiatii IR

Radiatiile IR se obtin la temeperatura de 1000-1800 grade C. Sursa este constituita fie dintr-un filament Nerst fie bagheta Globar. Ambele sunt aduse la temperature de lucru prin trecerea unui curent electric. Energia emisa de o sursa Globar este maxima in regiunea 5500-5000 cm-1 si descreste spre numerele de unda mai mici. Filmentul Nerst emite maximul de energie spre 7100 cm-1 si scade de 1000 ori spre secvente mai coborate. Radiatia ce pleaca de la sursa este impartita in doua fascicole: unul traverseaza proba, celalalt substanta de referinta.
2. Compartimentul pentru probe

Compartimentul pentru probe cuprinde locasul cuvelor pentru proba de analizat si de referinta. Cuvele sunt foarte diferite in functie de substanta de analizat.
3. Fotometrul

Fotometrul este dispozitivul care realizeaza masurarea intensitatii fascicolului ce strabate proba comparative cu acelui de referinta. Fascicolul de referinta reflectat de un sistem de oglinzi, cade pe o oglinda turnanta ce realizeaza un fascicol intermitent cu o frecventa intre 8 si 13 cicluri pe secunda, dupa care trece printr-o fanta si cade pe fotocelula. Concomitent fascicolul ce strabate cade printr-un sistem de oglinzi pe
8

aceeasi oglinda turnanta si apoi prin aceeasi fanta pe detector. Se poate spune ca cele doua radiatii au fost combinate intr-un sigur fascicol modelat cu o frecventa ce depinde de viteza de rotatie a oglinzii turnante . Cele doua fascicole pot fi echilibrate cu ajutorul unui dispozitiv de atenuare, piptene ce absoarbe mai mult sau mai putin fascicolul de referinta. Cu ajutorul unui servomecanis atenuatorul echilibreaza cele 2 fascicole; miscarea acestuia este apoi inregistrata functie de lungimea de unda realizandu-se spectrul IR de absorbtie.
4. Monocromatorul

Monocromatorul realizeaza separarea unei radiatii monocromatice folosind prisme speciale, transparente la IR. Astfel o prisma din NaCl este utilizabila satisfacator in domeniul 4000-650 cm-1, cele din CaF2 numai in domeniul 4200-1300 cm -1 iar cele din KBr si CsBr sunt mai ridicate pentru domeniul 1100-385 cm-1. In prezent utilizarea retelelor de difractie este din ce in ce mai acceptata, datorita numeroasele avantaje.Se spune ca un aparat are o putere de rezolutie cu atat mai mare cu cat separa un domeniu de lungimi de unda mai ingust. Cu cat fanta prin care trece fascicolul este mai mica, rezolutia este mai mare. Nu se poate lucra insa cu fante foarte mici deoarece intensitatea radiatiei emise de sursa scade mai ales la lungimi de unda mari. La aparatele moderne , largimea fantei este reglata astfel incat intensitatea fascicolui sa ramana practic constanta.
5. Detectorul - Inregistratorul

Detectorul Inregistratorul este un dispozitiv ce furnizeaza datele privind intensitatea fascicolului ce strabate proba. In general se utilizeaza trei tipuri de detector: detectori termici, piroelectrici si fotoconductori. Se mai foloseste celula pneumatica sau celula Golay bazata pe energia totala care actioneaza asupra detectorului flexibila si foarte sensibila utila in domeniul 0.8-1000 m. Detectorii termici folosesc efectul caloric al fascicolului de lumina. Se utilizeaza termocuplu si bolometru . In cazul termocuplului, energia fascicolului incalzeste locul de sudura a doua lame
9

bimetalice , forta electromotoare ce ia nastere fiind in functie de energia incidenta. In cazul bolometrului incalzirea are ca efect modificarea valorii unei rezistente, modificare ce este dependent de energia incidenta. Deci, orice modificare a intensitatii facicolului probei, comparative cu cel de referinta se traduce printrun semnal electric care se inregistreaza. Atat termocuplul cat si bolometru sunt utilizate pentru domeniul 0.8-400 m, dar nu au sensibilitate prea mare. Detectorii piroelectrici sunt confectionati din materiale dielectrice cu proprietati termice si electrice special. Cel mai utilizat material este triglicinsulfatul deuterat. Celula fotoconductiva semiconductor din PbS sau PbSe utilizata pentru domeniul 0.7-3.3 m.

III.STAREA FIZICA A PROBEI

Spectrele IR se pot iregistra pentru toate substantele ,indiferent de starea de agregare. 1. Gazele si lichidele cu punct de fierbere scazut sunt examinate in celule speciale, in prealabil vidate. In acestea si lichidele cu punctul de fierbere scazut se volatizeaza si se realizeaza de fapt spectrul vaporilor. Pentru cele cu punctul de fierbere mai ridicat, pentru a avea loc volatizarea, celulele pot fi incalzite. In cazul gazelor drumul optic poate atinge si 40 m. 2. Lichidele pot fi examinate in stare pura in solutie ,folosind cuve special cu grosimea intre 0,005 mm si 0,1 mm, cantitatea de produs variind intre 1 si 10 mg. Daca se folosesc solutii, acestea se introduce in cuve cu grosimea 0,1-1,00 mm; concestratiile solutiilor pot fi de 0,05-10%(1-15mg substanta). Celula cu proba martor contne solventul; are grosimea fixa sau variabila si se plaseaza pe traiectoria fascicolului de referinta, fiind confectionata din acelasi material si avand acceiasi grosimea fixa sau variabila si se plaseaza pe traiectoria fascicolului de referinta, fiind confectionata din acelasi material si avand aceeasi grosime cu cuva pentru proba. Materialul din care

10

sunt confectionate cuvele trebuie sa fie transparent pentru lumina infrarosie (clorura de sodium, bromura de potasiu, fluorura de litiu). Solutiile si lichidele mai pot fi examinate si sub forma unui film intre doua ferestre. Spectrul inregistrat in cazu solutiilor cuprinde atat benzile de absorbtie ale substantei dizolvate cat si benzile caracteristice solventului. Din acest motiv, solventii utilizati pentru analiza IR trebuie sa fie anhidri, transparenti in domeniul de lungimi de unda explorat sis a nu formeze legaturi de hidrogen cu substanta de cercetat In tabelul de mai jos sunt prezentati cativa dintre solventii mai utilizati cu indicarea regiunilor transparente. Solventul CS2 CCl4 Perclorbutadiena Nujol Fluorolube Regiuni transparente 860-880,1450-1650,2200-2400 700-860,960-1010,1350-1400,14901600 800-980,1050-1080,1500-1550 1390-1500,2700-3000 Tot domeniul

3. Solidele se pot examina in IR prin trei procedee: suspensie intr-un lichid vascos, dispersie solida sub forma de pastila obtinuta prin comprimare, film de pus pe o lama transparenta la IR. Suspensiile se obtin prin amestecarea a 2-5 mg proba solida cu o picatura de nujol sau hexaclorbutadiena. Suspensia astfel obtinuta este examinata sub forma unui film subtire plasat intre doua placi din sare transparent la IR, folosind pentru compensare solventul fixat intre placi din acelasi material si aceeasi grosime. Pastilele sunt obtinute prin comprimarea puternica a unui amestec omogen obtinut din 1 mg substanta de analizat si 100-400 mg KBr anhidra, de puritate spectrala; amestecul se introduce intr-o matrita speciala si se comprima la o presiune de cateva sute kg/cm2. Se inregistreaza spectrul IR fata de un comprimat preparat in acelasi conditii insa fara substanta de analizat.
11

Filmele depuse pe o plaga se utilizeaza mai rar si numai pentru substantele care pot fi topite si solidificate sau pentru cele care se dizolva intr-un solvent nepolar, usor volatil. Indiferent de maniera in care se pregateste proba de analizat, aceasta trebuie sa fie anhidra.

IV.INTERPRETAREA SPECTRELOR. APLICATII.

Pentru a se putea realize o interpretare corecta a spectrelor IR care sa conduca la rezultate concludente, trebuie indeplinite urmatoarele conditii: - Spectrofotometrul IR trebuie sa aiba o buna rezolutie; - Substanta studiata sa fie bine purificata; - Aparatul folosit sa fie correct etalonat; Etalonarea aparatului se face inregistrand spectrul unui film din polistiren pentru care se cunosc in mod riguros pozitiile benzilor de absorbtie caracteristice. De asemenea trebuie avut in vedere faptul ca nu se pot stabili complet diversele moduri de vibratii a unei molecule si din acest motiv, interpretarea unui spectru IR se face prin compararea empirica a mai multor spectre. Cea mai mare parte a frecventelor de vibratie a unui grup de atomi variaza destul de mult de la o molecula la alta datorita vibratiilor foarte complexe ce pot exista in aceasta. Totusi , anumite frecvente, cum ar fi cele rezulta din alungirea legaturilor C-H si C=O variaza foarte putin de la o molecula la alta ceea ce ajuta la stabilirea structurii studiate. Orice concluzie la care s-a ajuns , prin repararea unei benzi a spectrului trebuie confirmata prin examinarea acestei regiuni din spectru. De exemplu, daca constatam existenta unei benzi caracteristice vibratii de alungire pentru gruparea C=O din functia aldehida, trebuie sa ne asiguram ca exista in spectru si banda caracteristica de alungire a legatuii C-H din grupul CHO la 2750 cm-1 . La fel atribuirea unei benzi carbonil dintr-un ester trebuie sa fie confirmata prin observarea unei benzi intense situate intre 1310 si 1100 cm -1 corespunzatoare alungiri legaturii C-O a gruparii ester.

12

In foarte multe cazuri benzile sunt deplasate datorita formarii legaturii de hidrogen. Regiunile mai importante pentru un examen preliminar sunt cele situate peste 1350 cm -1(pana la 2000 cm-1) si cele cuprinse intre 900 si 650 cm-1. Benzile corespunzatoare regiunilor intermediare sunt complexe. Pentru a confirma structura unei substante, pe langa spectrele IR, se folosesc si spectrele de masa, UV, RMN etc. Moleculele cu un numar mare de atomi admit si un foarte mare numar de vibratii normale, ceea ce face ca interpretarea spectrelor sa fie dificila. Pornind de la un numar foarte mare de spectre ale substantelor cunoscute, sau tras concluzii general valabile, spectrometria IR empirica fiind foarte utila. Tipul de legatura C-H CH-aromatic CH-alchine C=C olefin C-=C alchine C=C aromatic C-O alcool,eter,acizi,esteri C=O aldehide,cetone,acizi,esteri O-H acool,fenol C=N vinil C-CL Domeniul 2840-3000 3000-3100 3300 1640-1680 2150-2260 1450-1600 1080-1300 1690-1760 3590-3640 2210-2260 600-800

Nu exista doi compusi organic cu spectrul IR identic si din acest motiv spectrul IR a devenit un criteriu de identificare a fiecarei substante organice, asemanator cu amprentele digitale la oameni. Domeniul de frecventa sub 1500 cm-1, fiind caracteristic fiecarei substante, a primit denumirea de regiune a amprentei digitale. Coincidenta aceestei regiuni in spectrele a doua substante este o dovada a identitatii lor.

13

Spectrele IR pot constitui si o dovada a puritatii unei substante. Aparitia unor benzi suplimentare fata de spectrul substantei pure dovedeste prezenta unor impuritati. Desigur , va fi mai usor decelata o singura impuritate decat mai multe insumand aceeasi concentratie. Unele reactii chimice in care reactantul si produsul de reactie prezinta benzi caracteristice individuale se pot urmari comod si sigur cu ajutorul spectrelor IR (dispare banda reactantului si apare cea a produsului de reactie). In cazul cromatografiei pe coloana a unui amestec de produsi, identificarea diferitelor fractiuni se poate face si prin spectroscopie IR, mai ales daca produsii sunt incolori. Toate tipurile de molecule, organice si anorganice, cu foarte mici exceptii, absorb in domeniul IR. Din acest motiv, spectrofotometria IR ofera posibilitati de IR, specificitatea acestei metode va fi atinsa sau depasita de un numar relativ mic de alte metode analitice. Specificitatea si-a gasit aplicatii mai ales in analiza amestecurilor de compusi organici foarte inruditi. Analiza unui amestec de hidrocarburi O aplicatie tipica a spectroscopiei cantitative IR este analiza unui amestec de izomeri C8H10 ce contin o-xilen,m-xilen,p-xilen si etilbenzen. Spectrele pentru acesti compusi in domeniul 12-15 m, in ciclohexan prezinta benzi maxime(peak-uri) caracteristice individuale la 13,47 m, 13,01 m, 12,58 m si 14,36 m. Totusi, datorita suprapunerii benzilor de absorbtie, absorbanta unui amestec la oricare din aceste lungimi de unde, nu este in intregime determinate de concestratia unui singur component. De accea se determina absorbantele molare pentru fiecare din acesti patru compusi la cele patru lungimi de unde. Cu acestea pot fi scrise patru ecuatii care permit calcularea concentratiei fiecarei specii, prin masurarea absorbantei amestecului la cele patru lungimi de unda( vezi UV-VIS).

14

Determinarea poluatilor in aer Determinarea poluatilor din aer necesita metode sensibile rapide si foarte specific pentru o mare varietate de compusi chimici. Spectrofometria IR indeplineste aceste cerinte mai mult chiar decat alte metode analitice. Proba de aer ce contine cinci specii chimice in concestratiii cunoscute, a fost analizata cu un instrument computerizat, utilizand o celula gazoasa de 20 m. Datele au fost imprimate in 1-2 minute de la injectarea probei.

V.SPECTROMETRE CU TRANSFORMARE FOURIER

Spectrometrele in infrarosu cu transformare Fourier ofera avantajele unei neobisnuit de mari sensibilitati, rezolutie si viteza de achizitie a datelor( tot spectrul este achizitionat in mai putin de o secunda). Din pacate, aceste instrumente sunt mult mai scumpe si mai complexe. Spectrometrele cu transformare Fourier nu contin elemente dispersive, toate lungimile de unde fiind detectate si masurate simultan. Pentru a separa lungimile de unda este necasara modularea semnalului sursei in asa fel incat sa poata fi decodat prin transformare Fourier, o operatie matematica ce necesita utilizarea unui calculator de mare viteza. Spectrometrele IR traditionale sunt cunoscute ca intrumente dispersive. Odata cu aparitia instrumentelor pe baza de calculator si microprocesor, aceste instrumente au fost inlocuite in mare partede spectrometrele in infrarosu cu transformare Fourier(FTIR), care prezinta mai multe avantaje. In loc de monocromator tip retea de difractie, un instrument FTIR foloseste un interferometru pentru a obtine spectrul. Schema de baza a unui instrument cu interferometru este urmatoarea:

15

Radiatia de la o sursa IR conventionala este impartita in doua raze, una care pleaca spre oglinda cu pozitie fixa si alta care pleaca spre o oglinda in miscare. Atunci cand razele sunt reflectate, una este deplasata putin(defazata) fata de cealalta. Inainte de a trece prin proba, se produce interferenta tuturor radiatiilor monocromatice din raza. Astfel, prin proba trec simultan toate lungimile de unda, iar interferenta se modifica in timp prin deplasarea oglinzii cu o viteza liniara. Rezultatul absorbtiei radiatiei de catre proba este un spectru obtinut in timp, numit interferograma, ce reprezinta intensitatea absorbtiei ca functie de diferenta de drum optic dintre cele doua raze. Folosind un microprocessor, aceasta este convertita in domeniu de frecvente, cu ajutorul unei operatii matematica numite transformare Fourier( de unde si numele de spectrometru IR cu transformare Fourier); in urma acestui proces se obtine un spectru infrarosu conventional. Avantajul principal al unui instrument cu interferometru este faptul ca se proceseaza mai multe date simultan. Prin proba trec toate radiatiile odata, fata de instrumentele clasice in care proba era expusa succesiv cate unui domeniu ingust. Acest process conduce la cresterea raportului semnal-zgomot si la obtinerea in cateva secunde a unui spectru cu o rezolutie comparabila sau chiar mai buna decat la folosirea uneri retele de difractie.

16

Principiile interferometrului si a transformarii Fourier sunt cunoscute de peste un secol, dar aplicatiile practice au trebuit sa astepte aparitia tehnicilor digitale de calcul cu ajutorul calculatorului.

VI. BIBLIOGRAFIE
Vasile Dorneanu,Maria Stan,Marcel Florin Musteata , ,, CHIMIE ANALITICA , IASI, GR . T. POPA ,U.M.F , 2003

17