LP 3

Ionizarea acizilor și bazelor slabe, ecuația Henderson-Hasselbach. Aplicații

Noțiunea de pH:
pH-ul unei soluții este logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentrației de protoni
din acea soluție (parantezele pătrate desemnează concentrații molare): pH = − log10[H+].
pH-ul unei soluții apoase poate fi cuprins între 0 și 14, ceea ce corespunde unei
concentrații de H+ cuprinse între 1 M și 10-14 M. Pe lângă ioni de H+, soluțiile apoase mai
conțin ioni hidroxil (OH−). Ionii H+ și OH− provin din disocierea acizilor, respectiv a bazelor
în soluție apoasă, precum și (într-o măsură foarte mică) din disocierea moleculelor de apă:
H2O H+ + OH− (sau, mai corect, H2O + H2O H3O+ + OH−).
Când reacția de disociere a apei este la echilibru, [H+]x[OH−] = 10-14 M2 = Kw (Kw este
un parametru numit produs ionic al apei, iar valoarea de 10-14 M2 corespunde apei la 25oC).
În apa pură aflată la această temperatură, [H+] = [OH−] = 10-7 M, ceea ce corespunde unui pH
= 7, numit pH neutru.
- pH acid - are valori cuprinse între 0 și 7, [H+] > [OH−];
- pH bazic - are valori cuprinse între 7 și 14, [H+] < [OH−].
De notat că, scala de pH fiind logaritmică, dacă două soluții diferă în privința pH-ului
cu 1 unitate, aceasta înseamnă că soluția mai acidă are o concentrație de H+ de 10 ori mai mare
decât soluția mai bazică.

Ionizarea acizilor și bazelor slabe:

Acizii sunt compuși capabili să cedeze H+ în urma disocierii. Bazele sunt compuși
capabili să accepte protoni sau să elibereze ioni hidroxil prin disociere. Acizii tari (ex. HCl,
H2SO4, HNO3), respectiv bazele tari (ex. NaOH, KOH) sunt complet ionizate în soluție
apoasă. Spre deosebire de acestea, acizii și bazele slabe ionizează incomplet atunci când sunt
dizolvate în apă. În sistemele biologice au importanță grupările funcționale cu caracter
ionizabil ale biomoleculelor, care se comportă ca acizi și baze slabe, de exemplu grupările
carboxil și amino ale aminoacizilor, grupările fosfat existente în nucleotide/acizi nucleici și în
unele proteine, etc.
Pentru a înțelege comportamentul disociativ al grupărilor funcționale, vom porni de la
următoarea reacție de disociere (sau de ionizare):
AH A− + H+
AH = grupare cu caracter acid, donoare de H+, o vom numi forma protonată;
A− = baza conjugată, acceptoare de H+, o vom numi forma deprotonată.
AH și A− formează o pereche conjugată acid-bază.
Fiecare grupare acidă are o tendință caracteristică de a elibera H + și de a forma baza
conjugată în soluție apoasă. Această tendință este definită prin constanta de echilibru (K eq),
numită și constantă de disociere sau constantă de aciditate (Ka) în cazul reacțiilor de
ionizare:

(Constanta de echilibru pentru o reacție generală A + B C + D se calculează conform

relației , unde [A], [B], [C] și [D] sunt concentrațiile reactanților, respectiv ale
produșilor, atunci când reacția se află la echilibru.)
În mod similar cu parametrul pH, pKa este un parametru caracteristic reacțiilor de
disociere ale grupărilor cu caracter acid, definit prin:

1
 pKa = − log10Ka
Întrucât Ka poate avea valori cuprinse între 1 și 10-14 moli/l, pKa are valori cuprinse
între 0 și 14. Parametrul pKa exprimă, pe o scală logaritmică, tăria relativă a acizilor și
bazelor:
- acizii mai tari (cu tendință mai mare de a ceda protoni) au valori ale K a mai mari,
respectiv valori ale pKa mai mici, față de acizii mai slabi;
- bazele mai tari (cu tendință mai mare de a accepta protoni), au valori ale Ka mai mici,
respectiv valori ale pKa mai mari, față de bazele mai slabe.

Din ecuația care definește constanta de aciditate putem deduce următoarele:

Relația de mai sus poartă numele de ecuația Henderson-Hasselbach și ea se aplică

tuturor acizilor și bazelor slabe. Această ecuație arată că proporția dintre forma protonată și
forma deprotonată a unei grupări ionizabile aflate în soluție este variabilă și depinde de
valoarea pKa (care este fixă pentru o grupare dată) și de valoarea pH (care poate varia între 0
și 14).
Exerciții:
Se dă o grupare ionizabilă AH care are valoarea pKa = 5.
Ex. 1: Care este pH-ul la care gruparea se găsește în proporție de 91% în forma AH și
9% în forma A−?
Aplicând ecuația H-H, rezultatul obținut este pH = 4.
Ex. 2: Care este pH-ul la care gruparea se găsește în proporție de 99% în forma AH și
1% în forma A−?
Rezultat: pH = 3.
Ex. 3: Care este pH-ul la care gruparea se găsește în proporție de 91% în forma A− și
9% în forma AH?
Rezultat: pH = 6.
Ex. 4: Care este pH-ul la care gruparea se găsește în proporție de 99% în forma A− și
1% în forma AH?
Rezultat: pH = 7.
Din exercițiile de mai sus se deduce că:

2
 - la pH mai mic cu 1 unitate față de pKa, forma AH este în concentrație de 10 ori mai
mare decât forma A−; la pH mai mare cu 1 unitate față de pKa, forma A− este în concentrație
de 10 ori mai mare decât forma AH;
- la pH mai mic cu 2 unități decât pKa, forma AH este în concentrație de 100 ori mai
mare decât forma A−; la pH mai mare cu 2 unități decât pKa, forma A− este în concentrație de
100 ori mai mare decât forma AH;
...și așa mai departe. Concluzionând, când diferența dintre pH și pKa se modifică cu
încă 1 unitate, raportul dintre formele AH și A− se modifică cu încă un ordin de mărime.
Alegând [A−] = [AH] = 50% și aplicând în ecuația Henderson-Hasselbach, obținem că
pH = pKa (deoarece log101 = 0). Ca urmare, putem defini pKa al unei grupări ionizabile ca
fiind acel pH la care forma protonată și forma deprotonată se găsesc în proporții egale.
În concluzie:
 la valori de pH < pKa → [AH] > [A−]
 la valori de pH > pKa → [A−] > [AH]
 la pH = pKa → [AH] = [A−] = 50%
Ecuația Henderson-Hasselbach se aplică grupărilor funcționale ale biomoleculelor
organice și descrie comportamentul lor disociativ în medii cu diverse valori de pH.

 Particularizând noțiunile de mai sus pentru aminoacizi, toți cei 20 de aminoacizi aflați
în structura proteinelor conțin două grupări funcționale ionizabile: gruparea alfa-carboxil (cu
caracter acid) și gruparea alfa-amino (cu caracter bazic). (de notat că atributele ”acid” și
”bazic” se referă la formele neionizate ale celor două grupări; forma -COO − are caracter bazic,
iar forma -NH3+ are caracter acid).
α-COOH α-COO− + H+ (pKa1 ~ 2, valoarea exactă diferă în funcție de aminoacid)
α-NH2 + H+ α-NH3+ (pKa2 ~ 9.5, valoarea exactă diferă în funcție de aminoacid).
Aplicând ecuația Henderson-Hasselbach pentru fiecare din cele două grupări și pentru
diverse valori de pH (scanând intervalul 0-14), se deduce că cele două grupări ionizabile pot
exista în trei combinații diferite:

Cu alte cuvinte, aminoacizii care conțin numai aceste două grupări ionizabile pot avea
trei stări de ionizare în soluție, în funcție de pH:

- la pH < pKa1 – aminoacizii există predominant (>50%) în forma cu ambele grupări

protonate, având sarcina netă +1;

3
 - la pH cuprins între pKa1 și pKa2 – aminoacizii există predominant în forma de ion
dipolar (gruparea alfa-carboxil deprotonată, gruparea alfa-amino protonată), sarcina netă = 0;
- la pH > pKa2 – aminoacizii există predominant în forma cu ambele grupări
deprotonate, sarcina netă -1.
Se observă că la pH fiziologic (7,35-7,45), aminoacizii există sub formă de ion
dipolar. Datorită prezenței celor două grupări ionizabile, aminoacizii au caracter amfoter (pot
acționa fie ca acid, fie ca bază, în funcție de pH).

 pH-ul izoelectric (pI) al unui aminoacid (în general al unui compus chimic) este
definit ca acel pH la care sarcina netă a tuturor moleculelor acelui compus, aflate într-o
soluție, este egală cu zero. Cunoașterea pH-ului izoelectric este importantă, printre altele,
pentru două tehnici de separare a componentelor unui amestec bazate pe
diferențele de sarcină electrică: electroforeza și
izoelectrofocusarea. Astfel,
- la valori de pH < pI, sarcina netă a compusului este pozitivă;
- la valori de pH > pI, sarcina netă a compusului este negativă.
Pentru aminoacizii care au numai două grupări ionizabile (alfa-carboxil și alfa-amino),
pI se calculează ca fiind media aritmetică a celor două valori pK a. Spre exemplu, pI pentru
glicină este:

(pentru simplitate, uneori se folosește notarea pK în loc de pKa)

 Cinci dintre aminoacizi au, în catena laterală, grupări ionizabile cu caracter acid sau
bazic:
- acidul aspartic și acidul glutamic au caracter acid;
- lizina, arginina și histidina au caracter bazic.
Formele ionizate/neionizate ale acestora și valorile pK a (notate, uneori, cu pKaR) sunt
prezentate mai jos:

4
 Conținând un total de 3 grupări ionizabile, acești aminoacizi pot avea 4 stări de
ionizare.
pH-ul izoelectric pentru acești aminoacizi se calculează ca fiind media aritmetică a
două dintre valorile pKa - și anume acelea care delimitează domeniul de pH în care sarcina
netă a aminoacidului este zero.
Exemplu 1 – stările de ionizare ale acidului glutamic:

Exemplu 2 – stările de ionizare ale lizinei:

5
 La pH fiziologic, acidul aspartic și acidul glutamic au catena laterală în formă
deprotonată (sarcina -1), iar lizina și arginina au catena laterală în formă protonată (sarcina
+1), pentru > 99,99% din moleculele aflate în soluție. Histidina, având valoarea pKaR (a
nucleului de imidazol din catena laterală) de 6, la pH fiziologic se găsește cu catena laterală
predominant deprotonată (aprox. 95% din molecule) și doar aprox. 5% în formă protonată
(conform ecuației Henderson-Hasselbach).

Sisteme tampon

Organismul uman menține un pH specific și constant în interiorul celulelor și în

mediul extracelular, asigurând existența biomoleculelor în starea ionică optimă, ceea ce
permite funcționarea optimă a proceselor biologice. Aproape orice proces biologic este
dependent de pH, în general o schimbare minimă a pH-ului determinând o modificare
semnificativă a acurateței sau a vitezei cu care se desfășoară procesul. Activitatea catalitică a
enzimelor este, în mod particular, sensibilă la variațiile de pH.
pH-ul fiziologic al sângelui variază între limite înguste (7,35-7,45). Metabolismul
normal generează CO2 (care reacționează cu apa pentru a produce acid carbonic) și compuși
organici cu caracter acid (de ex, acid lactic și corpi cetonici), care tind să scadă pH-ul.
Intervalul de pH care este compatibil cu viața este cuprins aproximativ între valorile de 6,8 și
7,8.
Constanța pH-ului este realizată cu ajutorul a trei mecanisme principale:
 Sistemele tampon;
 Mecanismele respiratorii – care îndepărtează acidul carbonic prin expirarea CO2;
 Activitatea rinichilor – care excretă H+ aflați în exces sub formă de ion de amoniu
(NH4+) și fosfat acid de sodiu (NaH2PO4).
Sistemele tampon reprezintă prima linie de apărare a organismului împotriva
modificărilor de pH. Tampoanele sunt definite ca soluții apoase care se opun schimbărilor de
pH ce pot fi cauzate de adăugarea unor cantități mici de acid sau de bază. Un sistem tampon
este format din amestecul unui acid slab (simbolizat prin AH, donorul de protoni) și baza sa
conjugată (A−, acceptorul de protoni) (AH H+ + A−).
- acidul slab se opune creșterii pH-ului determinată
de adăugarea unei baze (donoare de ioni hidroxil):
OH− + AH → H2O + A−
- baza conjugată se opune scăderii pH-ului determinată
de adăugarea unui acid (donor de protoni):
H+ + A− → AH

Capacitatea de tamponare (CT) a unui tampon este definită ca acea cantitate de H + sau
OH- care adăugată la un litru de tampon modifică pH-ul soluției cu o unitate de pH, CT este
maximă dacă concentrațiile celor doi componenți ai tamponului sunt egali (Ph și Pka). Prin
diluție pH-ul rămâne acelși, dar scade CT; tamponul acționează optim în intervalul
pH=pKa+/-

6
 Principalele sisteme tampon biologice sunt:

1. Sistemul tampon al bicarbonatului, care operează în principal în plasma

sanguină, fiind alcătuit din acidul carbonic (H2CO3) ca donor de protoni și anionul bicarbonat
(HCO3−) ca acceptor de protoni: H2CO3 H+ + HCO3−.
Acest sistem tampon este mai complex decât altele deoarece acidul carbonic este
format din dioxidul de carbon dizolvat și apă, într-o reacție catalizată de anhidraza carbonică:
CO2(d) + H2O H2CO3
CO2 dizolvat este în echilibru cu CO2 gazos din alvelolele pulmonare, astfel încât
disponibilitatea de CO2 pentru reacția de mai sus poate fi crescută sau scăzută prin ajustarea
frecvenței respiratorii și a cantității de CO2 expirat.

2. Sistemul tampon al fosfatului, care acționează în special în citoplasma

celulelor, este format din H2PO4− (fosfat monobazic) ca donor de protoni și HPO 42− (fosfat
dibazic) ca acceptor de protoni:
H2PO4− H+ + HPO42−
3. Sistemul tampon al proteinelor, care acționează atât intracelular cât și în plasma
sanguină. Proteinele conțin aminoacizi care au grupări ionizabile în catenele lor laterale, ce se
comportă ca acizi și baze slabe (sunt amfoliți). În domeniul de pH fiziologic, aminoacidul
care are capacitate de tamponare este histidina, ce conține nucleul de imidazol cu o valoare
pKa = 6, relativ apropiată de pH-ul fiziologic.
Un sistem tampon proteic particular care acționează în interiorul eritrocitelor este cel
al hemoglobinei.
Hemoglobina conține cantități mari de histidină, a cărui pKa= 7,3 este apropiat de pH-
ul plasmei. La un pH normal cele 2 forme ale histidinei se găsesc în proporție de 50%.

7
Aplicații: 1. Cum argumentati ca sarcina neta a tripeptidului de mai jos este -1 ?

2. Care este sarcina neta peptidului de mai jos?

3.

4. Care este sarcina netă a peptidului de mai jos la pH=3 și la pH=8?

8
 GLU-HIS-TRP-SER-GLY-LEU-ARG-PRO-GLY

5. Care este sarcina netă a peptidului de mai jos la pH=1 și la pH=7?

VAL-MET-SER-ILE-PHE-ARG-CYS-TYR-LEU

Tabel cu valorile pentru pKa la aminoacizi

9
10