Lp_8

Dozarea Gama-glutamil transferazei serice(GGT / γ-GT)

Dozarea activității Fosfatazei Alcaline serice

Gama-glutamil transferaza (GGT) este o enzimă localizată în membrana plasmatică a

celulelor din multe țesuturi: ficat, rinichi, intestin ( fri) , etc. GGT are rolul de a transfera
restul gama-glutamil de pe peptide sau alți compuşi ce conţin un rest de glutamat legat prin
gruparea γ-carboxil, pe o moleculă acceptoare. Acceptorul de grupare γ-glutamil poate fi un
aminoacid, un peptid sau molecula apei. Substratul principal al GGT este glutationul, un
tripeptid (γ-glutamil–cisteinil–glicină) care are un rol esențial în apărarea antioxidantă a
celulelor (fig.1).

Fig.1 Tripeptidul Glutation.

Principalele roluri fiziologice ale GGT sunt:

1. Participarea la ciclul gama-glutamil, proces care are un rol important în

(a) sinteza de glutation și
(b) transportul aminoacizilor prin membrana plasmatică a celulelor. Acest proces este
reprezentat într-o formă simplificată în figura de mai jos. GGT transferă restul γ-glutamil de
pe glutation pe aminoacidul care trebuie transportat, formând un dipeptid γ-glutamil-
aminoacid. Aminoacidul este transportat în celulă sub forma acestui dipeptid, care ulterior
este scindat și aminoacidul este eliberat în citoplasmă. Cisteinil-glicina va fi scindată la rândul
său, iar apoi glutationul va fi resintetizat din cei trei aminoacizi componenți (Fig. 2).

2. Participarea la procesul de detoxifiere a xenobioticelor – GGT intervine în

metabolismul conjugaților cu glutation.

1
 Fig.2 Ciclul sintezei glutationului și rolul enzimei GGT.

CONCLUZIE

 Principiul determinării activității GGT în laborator

GGT catalizează transferal restului γ-glutamil de pe un donor (γ-glutamil − p-

nitroanilidă) pe un acceptor (glicil-glicină), cu formare de p-nitroanilină, compus de culoare
galbenă care are maximum de absorbție la λ = 405 nm. Viteza de creștere a absorbanței este
direct proportională cu activitatea GGT.
GGT
γ-Glutamil − p-nitroanilidă + Gly-Gly γ-glutamil − Gly-Gly + p-nitroanilină

 Mod de lucru

Într-o eprubetă se pipetează:

Reactiv de lucru 1 ml
Ser 100 μl

Se agită și după 60 sec. se citește absorbanța la 405 nm din minut în minut, timp de
trei minute.

Calculul rezultatelor
∆A = diferența dintre absorbanța finală și cea inițială
Activitatea GGT (U/L) = (∆A/3) × factor (factorul de corecție este 1111).

Valori de referință: 10-50 UI/l

Creșterea activității GGT

Gama-glutamil transferaza prezentă și detectată în ser este de fapt

izoforma GGT provenită din ficat. Principalele situații în care are loc o creștere a activității
serice a GGT sunt următoarele:

2
 1. Bolile hepatobiliare - determinarea GGT reprezintă un test sensibil pentru
detectarea afecţiunilor cu această localizare.
Creșteri pronunțate ale GGT (pot depăși de până la 10-20 ori valoarea normală) se
întâlnesc în obstrucţia căilor biliare intra- şi extrahepatice (sindroamele colestatice).
Creşterea nivelului seric al GGT în caz de colestază se explică prin: stimularea sintezei de
enzimă la nivelul celulelor hepatice (inducţie enzimatică); detașarea GGT de membrana
plasmatică a hepatocitelor de către acizii biliari acumulați în căile biliare, datorită
proprietăților lor tensioactive (acțiune de detergent). Cauzele obstrucției biliare au fost
prezentate în materialul referitor la fosfataza alcalină.
Ca indicator al colestazei, GGT are o sensibilitate diagnostică mai mare decât
fosfataza alcalină: creşterea nivelului său seric apare mai devreme şi persistă o durată mai
lungă de timp. De asemenea, GGT serică are avantajul că are o specificitate hepatică mai
bună (valoarea ALP creşte și în boli osoase).
Pe de altă parte, creșterea valorii GGT nu este strict specifică pentru obstrucția biliară,
valori moderat crescute ale acestei enzime putându-se întâlni și în alte afecţiuni hepatice
(hepatită, cancer hepatic, steatoză hepatică non alcoolică).
2. Niveluri crescute ale GGT se întâlnesc la consumatorii cronici de alcool. Aceste
creșteri sunt datorate fenomenului de stimulare a sintezei de enzimă în hepatocite de către
etanol (inducție enzimatică), precum și efectului toxic al etanolului asupra parenchimului
hepatic.

Pentru o creștere a activității GGT (măsurată în ser), este necesar un

consum zilnic între 80 și 200 g etanol, pe o perioadă de câteva săptămâni.
Timpul de înjumătățire al GGT este între 14 și 26 de zile. Valorile normale
de GGT sunt raportate în 2-5 săptămâni după încetarea consumului de
alcool.

3. Activitatea serică a GGT crește la pacienții tratați cronic cu medicamente

anticonvulsivante (cum sunt fenitoina, fenobarbitalul, etc.), antipsihotice, somnifere.
Asemenea creşteri reflectă inducţia enzimatică sub acţiunea medicamentelor respective.
Creșterea activității GGT în ultimele două situații este, în general, reversibilă: dacă se
sistează consumul de alcool sau de medicamente anticonvulsivante, valoarea serică a GGT
revine progresiv la normal.
Obs. Creșterea valorilor pentru GGT se interpretează împreună cu alți markeri ai
bilanțului hepatic.
Alte creșteri ale GGT:
- Anumite tipuri de cancer (ex. melanom)
- Obezitate
- Hipertrigliceridemie
- Sindrom nefrotic

Scăderea activității GGT - nu are o relevanță clinică semnificativă.

Este semnalată scăderea activității pentru GGT în hipotiroidie.

3
 DOZAREA ACTIVITĂȚII FOSFATAZEI ALCALINE SERICE

Fosfataza alcalină (FA sau ALP, alkaline phosphatase) este o enzimă prezentă în
majoritatea ţesuturilor organismului. Există mai multe izoforme ale acestei enzime (codificate
de gene diferite), având distribuție tisulară diferită; principalele țesuturi care conțin ALP sunt
ficatul, ţesutul osos, intestinul, rinichiul, placenta (fig.3). ( Forip)

(https://labpedia.net/alkaline-phosphatase-level-alp/- modificată)

Fig. 3 Distribuția tisulară a fosfatazei alcaline.

Enzima este prezentă la nivelul membranei plasmatice a celulelor, dar și pe suprafața

celulară. Ea catalizează eliberarea hidrolitică a fosfatului din diverși monoesteri organici, fiind
o enzimă din clasa hidrolazelor având un pH optim în domeniul alcalin (în jur de 9-10 în
vitro). Activatori enzimatici ai enzimei sunt ionii metalici Mg2+ Co2+ și Mn2+ .

Rolul fiziologic al ALP este bine definit în țesutul osos (și mai puțin în alte țesuturi).
În os, ALP este sintetizată de către osteoblaste (celule implicate în formarea de țesut osos) și
este implicată în procesul de mineralizare osoasă: fosfatul eliberat din diverși compuși sub
acțiunea enzimei se combină cu ionii de calciu şi se depune pe matricea organică a osului sub
forma cristalelor de hidroxiapatită [Ca10(PO4)6(OH)2]. Astfel, ALP promovează procesul
osteogenezei. Așa se explică faptul că, în perioada de creştere a oaselor (deci la copii),
fosfataza alcalină prezintă valori semnificativ mai mari faţă de cele ale adulţilor (fig.4).

4
 Fig.4 Rolul fiziologic al ALP la nivelul țesutului osos.

In hipofosfatazie se produc următoarele modificări la nivelul osului (fig.5)

Fig.5 Structura osului în hipofosfatazie.

La nivel hepatic enzima este localizată în sinusoidele hepatice și canaliculele biliare.

Rolul metabolic al fosfatazei alcaline ar fi transportul intestinal al lipidelor și

calcificarea osoasă. Timpul de înjumătățire a enzimei este de 1-10 zile.

5
 Principiul determinării

Fosfataza alcalină catalizează hidroliza p-nitrofenil fosfatului în mediu alcalin, cu

generare de fosfat anorganic (Pi) și p-nitrofenol, compus colorat în galben care are maximum
de absorbție la  = 405 nm. Viteza de creștere a absorbanței ( de formare a p-nitro fenolului)
este direct proporțională cu activitatea ALP din serul analizat.
ALP
p-Nitrofenil fosfat + H2O p-nitrofenol + Pi

Mod de lucru

Într-o eprubetă se pipetează:

Reactiv de lucru 1 000 μl

Ser 20 μl

Se agită și după 60 sec se citește absorbanța la 405 nm din minut în minut, timp de trei
minute. Citirea se face fata de apa distilata.
Obs. nu se folosește ser hemolizat.

Calculul rezultatelor
∆A = diferența dintre ultima și prima citire și se transformă
Activitatea ALP (U/L) = (∆A/3) × 2757
Valori de referință
Bărbați : 40 - 140 U/L
Femei : 35-104 U/L
Copii: 60 - 380 U/L (intervalul diferă în funcție de vârsta copilului)

Semnificaţie clinică

Fosfataza alcalină prezentă în serul normal provine în special din ficat și țesutul osos,
în proporţii aproximativ egale. Ca urmare, creşterea activităţii serice a ALP este utilă în
special pentru diagnosticul unor afecţiuni hepatice şi osoase. Mecanismele creșterii activității
sale în ser nu este pe deplin elucidat, dar ar putea fi prin creșterea sintezei, lezarea membranei
celulare de către acizii biliari sau solubilizareea enzimelor atașate de membrană ca urmare a
acțiunii acizilor biliari mecanism specific formei de la nivel hepatic.

1. Afecțiuni hepato-biliare
 Obstrucţia căilor biliare se însoţeşte de creşterea nivelului seric al ALP. Colestaza
(acumularea bilei în arborele biliar datorită imposibilității de eliminare în duoden) determină
stimularea sintezei de enzimă în celulele hepatice, în special cele adiacente canaliculelor
biliare; o parte din enzima nou sintetizată trece în circulaţie, ducând la creşterea nivelului
plasmatic al ALP. Pe de altă parte, acizii biliari acumulaţi în bilă, prin proprietăţile lor

6
tensioactive, produc lezarea membranei lipoproteice a hepatocitelor şi determină eliberarea
ALP din celule.
Creşterea este mai importantă în obstrucţia căilor biliare extrahepatice (cauzată de
calculii biliari sau de cancerul pancreatic cefalic), atingând valori de până la 10 ori mai mari
faţă de normal.
Obstrucţia căilor biliare intrahepatice (provocată, spre exemplu, de un cancer hepatic
sau de ciroza biliară - boală autoimună care determină inflamația cronică și distrugerea
progresivă a căilor biliare mici şi medii) se însoţeşte de creşteri mai puţin importante ale
activităţii serice a ALP, de până la 2-3 ori faţă de limita superioară a intervalului de referinţă.
Nivelul seric al ALP crește chiar şi în formele minore de colestază, când concentrația
bilirubinei directe este normală sau doar uşor crescută.
 În bolile hepatice care afectează parenchimul hepatic, cum sunt hepatitele, ALP creşte
doar moderat (datorită ancorării enzimei de membrana plasmatică), și mai ales dacă afectarea
hepatocitelor este asociată cu lezarea canaliculelor biliare și un grad de colestază.

Fig. 6 Obstrucția căilor biliare extra și intra-hepatice .

2. Boli cu afectare osoasă

Activitatea ALP crește în diverse afecțiuni osoase care sunt asociate cu creșterea
numărului/activității osteoblastelor.
 Activitatea ALP în ser creşte în rahitism: această boală apare la sugar şi copilul mic şi
este cauzat de deficitul vitaminei D, care determină o reducere a absorbţiei intestinale a

7
calciului. Hipocalcemia consecutivă reprezintă un stimul pentru creşterea secreţiei de
parathormon (hiperparatiroidism secundar), care provoacă resorbţie osoasă cu demineralizare
(eliberarea calciului și fosfatului în sânge). Aceasta determină creşterea compensatorie a
activităţii fosfatazei alcaline în vederea remineralizării osoase. Odată cu instituirea
tratamentului cu vitamină D, nivelul seric al enzimei revine treptat la normal şi această
scădere constituie un indiciu al eficienţei terapeutice. Rahitismul netratat duce la apariția unor
deformări osoase caracteristice, ireversibile (fig. 7).

Fig. 7 Afectare osoasă în rahitism.

 Creşteri semnificative ale nivelului seric al ALP se întâlnsc în boala Paget (osteita
deformantă). Această boală afectează până la 3% dintre indivizi (incidența crește odată
cu vârsta) și se caracterizează printr-o resorbţie osoasă accentuată, datorată creşterii anormale
a activităţii osteoclastelor, manifestată prin apariţia de leziuni osoase osteolitice. Această
osteoliză accentuată determină o creştere compensatorie a activităţii osteoblastelor, în
”încercarea” de reconstrucție a țesutului osos. Aceasta duce la creşteri importante ale nivelului
fosfatazei alcaline (fig.8).

Regiuni osteolitice

Fig. 8 Osteoliză în maladia Paget.

 Tumorile osoase osteogenice (caracterizate prin formare de ţesut osos, deci cu

interesarea osteoblastelor), primare sau secundare (metastatice) se însoţesc, de asemenea, de
creşteri semnificative ale activităţii ALP.