VITAMINA „C”

DESCOPERIRE ŞI ISTORIE

Vitamina C (acidul ascorbic) face parte din grupa vitaminelor hidrosolubile

(solubile în apă) şi din această cauză, în cazul unei solicitări fizice excesive, se
elimină în cantităţi mari din organism. Din fericire, cercetările recente au descoperit
preparate cu absorbţie lentă datorită cărora vitamina C poate fi prezentă permanent
în organism şi îşi va exercita efectul benefic pe o durată mare de timp.
Vitamina C a fost descoperită de către savantul maghiar Szent - Gyorgyl
Albert. El a fost primul care a reuşit să extragă vitamina C din ardei şi pentru
această descoperire a fost distins cu premiul Nobel. Vitamina C se găseşte atât în
zarzavaturi cât şi în citrice, sursa naturală principală constituind-o însă măceşele în
care se găseşte cu aşa numitele flavonoide care sporesc efectele acidului ascorbic.
Un alt savant laureat al premiului Nobel, Linus Pauling a considerat că
vitamina C se poate administra profilactic şi terapeutic în numeroase boli, de la
banalul guturai până la cancer.
Vitamina C este un nutrient esenţial al vieţii, solubil în apă, implicat în
producţia de glucocorticosteroizi şi a anumiţi transmiţători (substanţe care permit
transmisia influxului nervos), în metabolismul glucozei al colagenului, al acidului
folic şi al anumitor aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi şi a
nitrozaminelor, în reacţii imunologice, care facilitează absorbţia fierului la nivelul
tubului digestiv.
Nevoia de a include plante proaspete sau carne crudă în alimentaţie pentru a
preveni bolile a fost cunoscută încă din antichitate. Popoarele native care trăiau în
zonele marginale au adăugat aceasta în ştiinţa medicinei lor. De exemplu, infuzia
de ace de molid era utilizată în zonele temperate, sau de frunze ale copacilor
rezistente la seceta din zonele deşertice. În 1536, exploratorul francez Jaques
Cartier, studiind râul Sf. Laurenţiu, a folosit cunoştinţele localnicilor pentru a salva
vieţile echipajului său, care murea de scorbut. A fiert ace de tuia pentru a face ceai,
care s-a dovedit mai târziu, conţinea 50 mg. de vitamina C la 100 grame. De-a
lungul istoriei, beneficiile plantelor folosite ca aliment pentru supravieţuirea din
asedii şi voiaje lungi, a fost recomandată de multe autorităţi luminate. John
Woodall, primul chirurg numit al Companiei Britanice Indiile de Est, recomandă
folosirea de suc de lămâie ca aliment ce previne şi vindecă scorbutul în cartea sa
„The Lurageon's Mate” din 1617.
Scriitorul olandez Johann Bachstron din Leyden, în 1734, a opinat că
„scorbutul este datorat doar unei abstinenţe totale de la alimente vegetale proaspete
şi legume, care este şi cauza primară a acestei boli”.
Fructele citrice au fost una din primele surse de vitamina C disponibile
pentru chirurgii navelor marine. Prima încercare de a crea o bază ştiinţifică pentru
cauza scorbutului a fost făcută de un chirurg al unei nave a Marinei Regale
Britanice, James Lind. În timp ce se afla pe mare în luna mai 1947, Lind a
aprovizionat câţiva membrii ai echipajului cu două portocale şi o lămâie pe zi, în
adiţie faţă de raţia zilnică, în timp ce ceilalţi au continuat cu cidru, oţet sau apă de
mare, pe lângă relaţiile lor normale.
În istoria ştiinţei, acesta este considerat a fi primul experiment controlat
când s-au comparat rezultatele a două populaţii cu factor aplicat doar uneia, restul
fiind identici. Rezultatele arătau fără îndoială ca fructele citrice proveneau boala.
Lind şi-a transcris munca sa în cuvinte, iar în 1753, a publicat-o în „Tratat asupra
scorbutului”.
Abia în anul 1795 Marea Britanică a adoptat lămâile sau lămâile verzi ca
elemente standard pe mare. Căpitanul James Cooh demonstrase şi dovedise
principul avantajelor alimentelor proaspete şi conservate, precum varza acră, prin
călătoria sa şi a echipajului sau până în Hawai şi mai departe fără ca să piardă nici
un om din cauza scorbutului. Pentru aceasta i-a fost prezentată o medalie de către
amiralitatea Britanică. Deci, marina era la curent cu acest principiu.
Costul aprovizionării navelor cu fructe proaspete era probabil factorul care
cauzase întârzierea punerii în aplicare. Luxurile şi proviziile nestandard care nu
erau furnizate de Amiralitate erau procurate de către căpitani.
Numele de „antiscorbutic” era folosit în secolele XVIII - XIX ca termen
general pentru acele alimente care proveneau scorbutul, deşi nu se înţelegea
motivul pentru care se întâmpla aşa. Acestea includeau lămâile, lămâile verzi şi
portocalele.
La începutul sec. XX, omul de ştiinţă polonezo - american Casimir Funh a
condus cercetările în ceea ce priveşte bolile de deficienţă iar în 1912 Funh a
dezvoltat conceptul de vitamine, ca elemente componente ale hranei esenţiale
sănătăţii. Apoi, din 1928 până în 1933, echipa de cercetători maghiară compusă din
Joseph L. Sirbely şi Albert Szent Gyorgyl şi, independent, americanul Charles Glen
King, au izolat pentru prima dată vitamina C şi au arătat că este acid ascorbic.
În 1933 - 1934 chimiştii Sir Waltere Nolman Haworth şi Sir Edmund Ilirst
şi, independent, polonezul Iadeus Raichstein, au reuşit să sintetizeze vitamina fiind
prima creată artificial. Acest lucru a făcut posibilă producerea industrială şi, în
acelaşi timp, ieftină a vitaminei C. Ilaworth a primit în anul 1937 premiul Nobel
pentru chimie, pentru munca depusă de el. Forma sintetică a vitaminei este identică
cu cea naturală.
Biochimistul american Irwin Stone a fost primul care a exploatat vitamina c
pentru proprietăţile ei de conservare şi a obţinut patente pentru acesta. A dezvoltat
teoria conform căreia vitamina C este un nutrient esenţial deficitar la oameni, ca
rezultat al unei erori genetice, ceea ce a afectat întreaga rasă umană.

RESURSE

PLANTE
Fructele citrice (lămâie verde, lămâie, portocală, grepfrut), tomatele şi
cartofii sunt surse comune şi foarte bune de vitamina C. Alte alimente care sunt
bune surse de vitamina C includ papaya, brocoli, varză de Bruxelles, coacăze,
căpşuni, conopidă, spanac, pepene galben şi kiwi. De asemenea, merişoarele şi
ardeii iuţi sunt surse bogate în vitamina C.
Cantitatea de vitamina C din alimente provenite din plante depind de:
 Varietatea exactă a plantei;
 Condiţiile solului;
 Climatul în care s-a dezvoltat;
 Perioada de timp dintre recoltare şi consumare;
 Condiţiile de păstrare;
 Metoda de preparare. Gătitul în general, se presupune, distruge
vitamina C - vedeţi secţiunea „Despre prepararea alimentelor”.

ANIMALE
Majoritatea speciilor de animale şi plante îşi sintetizează singure vitamina
C. Prin urmare, nu este o vitamină pentru ele. Sinteza este obţinută printr-o
secvenţă de paşi bazaţi pe enzime, care convertesc glucoza în acid ascorbic. Acest
lucru are loc fie în rinichi, la reptile şi păsări, sau în ficat, la mamifere şi păsări
ciripitoare. Ultima enzimă din proces, l-gulonobactonă oxidoză, nu poate fi
fabricată de organismele umane deoarece gena care aparţine enzimei nu
funcţionează. Pierderea unei enzime care este importantă pentru producerea
acidului ascorbic, a avut loc frecvent pe scara evoluţiei şi a afectat majoritatea
peştilor, multe păsări, unei lilieci, porcuşorii de Guineea şi majoritatea primatelor,
incluzând oamenii.
De exemplu, o capră adultă produce mai mult de 1.300 mg. de vitamina C
pe zi într-o stare normală şi până la 100.000 mg. pe zi într-o stare de stres, traumă
sau boală.
S-a demonstrat că traumele sau rănile consumă o cantitate mare de vitamina
c la animale, incluzând oamenii.
Abia în anii 1920 s-a realizat că şi unele bucăţi de carne sunt, de asemenea,
o sursă de vitamina C. Muşchiul şi grăsimea, care reprezintă baza alimentaţiei
occidentale moderne, sunt surse proaste. Ca şi în cazul fructelor şi legumelor,
gătitul micşorează cantitatea de vitamina C conţinută.

SINTEZA CHIMICĂ ARTIFICIALĂ

Vitamina C este produsă din glucoză, prin două metode principale. Procesul
Reichstein, dezvoltat în anii 1930, foloseşte o singură pre-fermentare, urmată de o
cale pur chimică. Procesul de fermentare modern în doi paşi este originar din
China, dezvoltat în anii 1960 şi foloseşte fermentaţia adiţională pentru a înlocui
parţial paşii chimici următori. Ambele procese transformă în vitamina C
aproximativ 60% din glucoza introdusă.
În anul 1934, Compania Farmaceutică elveţiană Iloffmann - La Roche a
fost prima care a produs sintetic, industrial, vitamina C, sub numele de marcă
„Redoxon” . Principalii producători de astăzi sunt BASF / Taheda, Roche, Merch şi
China Pharmaceutical Group Ltd. Din Republica Populară Chineză. China devine
încetul cu încetul furnizorul mondial majoritar pentru că preţurile sale sunt mai
mici decât cele ale producătorilor americani sau europeni.

ROLUL FIZIOLOGIC

Deficitul de vitamina C duce la apariţia scorbutului:

 Acidul ascorbic administrat în mod susţinut stimulează sistemul
imunitar şi creşte rezistenţa organismului faţă de bolile infecto-
contagioase;
 Participă la activarea multor sisteme enzimatice şi are un rol
important de respiraţie celulară;
 Accelerează vindecarea rănilor, regenerarea ţesuturilor, participă la
sinteza fibrelor de colagen, a cartilajelor şi oaselor, precum şi la
sinteza hormonilor corticosuprarenali;
 Are efect antistres, facilitează absorbţia fierului şi împreună cu acidul
folic şi vitamina B12 stimulează maturarea globulelor roşii
(hematiile);
 Scade colesterolul sangvin şi protejează organismul faţă de
substanţele cancerigene;
 Creşte şi menţine randamentul fizic;
 În timpul suprasolicitărilor fizice creşte necesarul de vitamina C şi
din această cauză se recomandă sportivilor un consum crescut înainte
de competiţie;
Preparatele moderne de vitamina C conţin şi bioflavonoide. Aceste
substanţe sunt denumite şi vitamina P, însă nu sunt vitamine propriu-zise.
Bioflavonoidele favorizează absorbţia vitaminei c, fiind preferată astfel,
administraţia lor concomitentă.
Sursele naturale de bioflavonoide sunt: citricele, ardeiul şi coacăzele negre;
în cantităţi mai mici se află în caise, cireşe, struguri, prune şi măceşe.
În preparatele de vitamina c din extracte naturale, acidul ascorbic se
găseşte sub formă de poliascorbat care are un efect prelungit faţă de cel al acidului
ascorbic simplu obţinut pe cale sintetică.
În stările febrile creşte necesarul de vitamina C al organismului. De
asemenea, aportul vitaminei C trebuie crescut la femeile care utilizează
anticoncepţionale, steroizi, analgezice, aspirină sau cantităţi exagerate de alcool.
Vitamina C are o importanţă capitală pentru organism, intervenind în
procesele de oxido-reducere. Are rol anti-infecţios, tonifiant, participă la
detoxifierea organismului şi la folosirea rezervelor de fier, protejează vitaminele A
şi E, economiseşte vitaminelor din complexul B.
Vitamina este sensibilă la temperaturi ridicate, la acţiunea oxigenului şi a
luminii.
Vitamina C catalizează formarea şi menţinerea colagenului (competent de
bază al substanţei fundamentale intercelulare). În lipsa vitaminei C, substanţa
colagenică dintre celulele endoteliului capilarelor se degradează şi apar hemoragii
la nivelul gingiilor, muşchilor, tegumentelor.
Ca urmare a pierderilor de sânge şi a diminuării absorbţiei fierului apare
anemia întâlnită în scorbut.
Vitamina C măreşte rezistenţa organismului faţă de efectul toxic al unor
medicamente sau substanţe chimice din mediul ambiant (plumb, mercur, benzen).
Produsele animale, cereale, produsele zaharoase sunt lipsite de vitamina C.
singura sursă naturală este constituită de legume şi frunte proaspete.
În zonele cu climă temperată sau rece unde producţia de fructe este
sezonieră, există riscul apariţiei hipovitaminozelor în perioada de iarnă - primăvară,
când se recomandă un aport medicamentos de vitamina C.
Exemple de vegetale (100 grame ce conţin vitamina C (miligrame):
- pătrunjelul 200
- napul 140
- ardeiul 120
- varza 120
- mărarul 100
- lămâia 060
- portocala 060
- conopida 060
- spanacul 050.
Proprietăţi ale vitaminei C:
 Măreşte rezistenţa vaselor sanguine;
 Contribuie la formarea globulelor roşii, a dinţilor şi a oaselor;
 Are rol de reglare a nivelului glicemiei şi a colesterolului , de
distrugere a toxinelor acumulate în organism;
 Intervine în buna funcţionare a ţesuturilor, precum şi a diferitelor
organe;
 Participă la transformările chimice ale proteinelor, lipidelor şi
glucidelor, la formarea substanţelor intercelulare;
 Diminuează perioadele de covalescenţă;
 Este eficientă în reducerea ritmului de opacifiere a cristalinului
(îndeosebi la persoanele vârstnice);
 Întârzie apariţia cataractei şi-i reduce gravitatea cu cca. 50%;
 Împiedică depunerea grăsimilor la nivelul ficatului, asigură
funcţionarea normală a celulei hepatice;
 Intervine în metabolismul carotenilor;
 Protejează acidul folic;
 Are acţiune antialergică;
 Ca laxativ natural;
 Scade incidenţa apariţiei de cheaguri în vasele sanguine;
 Măreşte gradul de absorbţie a fierului organic;
 Reduce efectele unui număr mare de alergeni;
 Asigură coeziunea celulelor proteice, mărind astfel durata vieţii;
 Datorită acestor proprietăţi, vitamina C este indicată într-un mare număr de
afecţiuni.
Aporturile nutriţionale recomandate de vitamina C sunt de 35 până la 65
miligrame pe zi pentru copii, de la 60 la 100 miligrame pentru adulţi şi adolescenţi.
Pentru fumători este recomandat un aport crescut de ordinul a 120 miligrame de
vitamina C, sunt legumele şi fructele crude precum şi cartofii. Această vitamină
este uşor oxidabilă şi foarte sensibilă la căldură şi la radiaţii infraroşii şi
ultraviolete.

UTILIZARE TERAPEUTICĂ
ŞI MIPERVITAMINOZA

Administrarea de vitamina C este prescrisă pe cale orală în tratamentul

carenţelor corespunzătoare, al stărilor de oboseală, al unor tulburări capilare şi
venoase, iar pe cale intravenoasă în caz de methenoglobinemie. În schimb, contrar
unei idei răspândite, vitamina C nu are nici o influenţă asupra virusului gripal.
Luarea excesivă de vitamina C ( prin suplimentare medicamentoasă) poate angrena
o agitaţie şi insomnie, dar ea nu este periculoasă, excesul fiind eliminat prin urină şi
fecale. Pentru doze egale sau mai mici de 1.000 miligrame pe zi nu există nici un
fel de contraindicaţie. Doze mai mari nu trebuie administrate în caz de
hemocromoză ( boala consecutivă acumulări de fier în ţesuturile organismului), de
litiază renală oxalică de deficit în gluco - 6- fosfat dehidrogenoza sau de
insuficienţă renală.
Hipervitaminoza poate duce la stări de agitaţie şi insomnie, dar nu este
periculoasă deoarece excesul de vitamina C este eliminat prin urină. Pentru doze de
1 g pe zi de vitamina C nu există contraindicaţii; în schimb doze mai mari de 5 g
pot cauza diaree sau afecta ficatul. Dozele excesive de vitamina C sunt
contraindicate în cazul calculilor renali sau a insuficienţei renale.
Contrat păreri generale, dozele excesive de vitamina C nu pot vindeca
răceala sau gripa. Administrarea de vitamina C nu poate vindeca decât bolile
cauzate de o carenţă a vitaminei C.

EFECTE NEGATIVE CUNOSCUTE

Vitamina C, în doze normale, nu are efecte adverse la majoritatea

populaţiei. Totuşi, cei care au afecţiuni renale cronice sau boli ale sângelui, ar
trebui să consulte medicul înainte de a începe un tratament cu vitamina C. Doze
mari de până la 2000m g sau mai mari, pot duce la apariţia efectelor adverse.
Aceste doze pot cauza greaţă, diaree, ce pot fi severe în cazul copiilor sau
vârstnicilor.
 DOZA ADECVATĂ

Doza adecvată de vitamina C poate fi cheia menţinerii sănătăţii. Ajută la

refacerea ţesuturilor şi la vindecarea rănilor. În urma studiului a rezultat că este
benefic pentru toată lumea să-şi asigure doza zilnică recomandată; aceasta este de
90 mg/zi pentru bărbaţi şi 75 mg/zi pentru femei. Copiii ar trebui să primească între
15 - 75 mg/zi în funcţie de vârstă. Medicii recomandă ca populaţia să ia doza
zilnică de vitamina C şi din alimente. De exemplu, u pahar de suc de portocale
conţine doza zilnică de vitamina C.
Deoarece beneficiile nu sunt dovedite, specialiştii nu recomandă
administrarea de megadoze de vitamina C pentru viroza respiratorie sau pentru alte
afecţiuni. Doze mai mari de 500 mg nu par să aibă nici un beneficiu suplimentar.
Corpul uman nu poate absorbi doze atât de mari, excesul fiind eliminat din
organism.
Din nefericire, nici un tratament medicamentos nu poate vindeca mai repede
viroza respiratorie, inclusiv vitamina C. Hidratarea şi odihna sunt foarte importante
în tratamentul virozelor, se mai pot folosi decongestionantele şi antihistaminicele
pentru congestia nazală. Unele remedii naturiste sunt de asemenea de mare folos.

Referat realizat de: RĂDUCU IULIANA

AMG -1- A