„Umbra” lui Tudor la Drăgășani și Șerbănești

Nu știu dacă titlul acestui articol este bine ale pentru ceea ce vreai să relatez.
Poate că gândul m-a dus la „Umbra lui Mircea la Cozia” și, astfel, nu am găsit alt
titlu.
Ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că absența lui Tudor în luptele
de la Drăgășani a influențat desfășurarea evenimentelor într-o măsură mult mai
mare decât cea care se prezintă în documente istorice. De cele mai multe ori
vorbim de influența în bine sau rău a prezenței cuiva în anumite momente de viață
sau de istorie.
Ar fi foarte interesant de imaginat ce s-ar fi putut întâmpla dacă n-ar fi
existat unul sau altul din protagoniștii mișcărilor revoluționare de la 1821. Poate,
interesant, dar deloc important.
Acum, să revin la ideea de bază: la Drăgășani Tudor Vladimirescu nu a mai
ajuns, el fiind deja ucis mișelește de oamenii lui Ipsilanti în înțelegere cu unii
căpitani ai lui Tudor cumpărați de Iordache Olimpiotul și alți complotiști. Dar,
tocmai absența sa, a conducătorului, s-a făcut simțită în mai multe feluri.
În primul rând, pandurii săi nu mai aveau un conducător de care să asculte și
pe care să-l urmeze. În al doilea rând, pe măsură ce aflau (după ce fuseseră mințiți)
că Tudor a fost ucis, pandurii părăseau frontul de luptă. Așa s-a întâmplat la
coborârea de la Râmnic spre Drăgășani când mulți s-au retras la casele lor.
În al treilea rând, o parte din panduri, dar mai ales populația băștinașă
preferau să-i ajute pe turci, iar o parte din pandurii ce se aflau sub comanda unor
căpitani părtași la complot, care n-au aflat de cele întâmplate, și-au făcut datoria
dovedind eroism prin faptele de luptă.
Pentru a veni cu explicații la cele spuse până acum, ne vom folosi de relatări
referitoare la luptele de la Drăgășani, multe dintre acestea fiind expuse în lucrarea
„Revoluția de la 1821 la Drăgășani” cu autorii: Ilie Bucă, Liviu Lazăr, Marian
Bărăscu și discutate mai amplu în timpul manifestărilor organizate la Șerbănești
(Ștefănești) Vâlcea și Drăgășani.
Iată câteva pasaje din lucrarea „Răscoala populară condusă de Tudor
Vladimirescu” (1821) de S. I. Gârleanu:
„Când Ipsilanti sosi la Râmnic, el vru să determine întreaga oștire a
pandurilor să înfrunte pe turci la Drăgășani și în acest scop lansă zvonul că în trei
zile va sosi o mare oaste rusească. Dar această manevră nu va reuși „deoarece
între timp, observându-se că Tudor nu reapare, oastea pandurilor a început a se
dezagrega”
Aflând de soarta lui Tudor, Solomon abandonă trupele și trecu în Austria.
Însușii D. Macedonski protesta pe lângă Ipsilanti și nu dădu crezare afirmației că el
s-a aflat în Rusia.
În noaptea de 28/29 mai a sosit la Drăgășani, prin Oteteliș serdarul Diamandi
care rămăsese la culă (Benești, Vâlcea) fiind silit de turci să se retragă în urma
polcovnicului Solomon. Trupele lui Diamandi s-au unit cu cele ale lui Macedonski.
Într-un timp de răgaz a luptei cu turcii din dimineața zilei de 29 mai Macedonski i-
a confirmat lui Diamandi că Tudor a fost arestat și că el a luat conducerea
pandurilor. Diamandi a înțeles că fără Tudor, lupta nu mai avea nici un sens și
acesta a fost motivul pentru care a părăsit lupta „s-a despărțit pe neașteptate de
Macedonski și a plecat cu cavaleria sa (formată din 1000 de oameni) la
Mănăstirea Horezu” ca să unească cu restul pandurilor lui Tudor din mănăstirile
de sub munte.
Dacă Diamandi ar fi știut de la început ce i se întâmplase lui Tudor, n-ar fi
intrat în luptă.
În noaptea de 5-6 iunie se fac pregătiri pentru lupta din 7 iunie de la
Drăgășani - Șerbănești. O delegație formată din 40 de căpitani a mers la Ipsilanti
pentru a cere detalii despre Tudor și au primit uluitorul și mincinosul răspuns cum
că Tudor este în Rusia, Aceștia au înțeles, totuși, că erau mințiți astfel că în rândul
pandurilor se așterne neliniștea și neîncrederea și au pornit spre Drăgășani; „plec
spre Drăgășani și patru zile am mers prin ploi, când pandurii din patru părți, trei,
după drum am fost plecat acasă, din cei mai voinici”.
Iată deci, absența lui Tudor din rândul pandurilor a făcut ca cel puțin trei
sferturi dintre panduri să nu mai ajungă la Drăgășani, mergând la casele lor. Deci,
se pierde putere și capacitatea de luptă. Apoi, în ziua de 7 iunie, debandada din
rândul eteriștilor a contribuit decisiv la înfrângerea eteriștilor și la distrugerea
batalionului sacru al lui Ipsilanti.
Orice analist al evenimentelor din mai-iunie 1821 va ajunge la concluzia că,
în situația în care erau divergențe de abordare, divergențe de interese între Tudor
Vladimirescu și Ipsilanti, între idealul de luptă al pandurilor și idealul eteriștilor,
nu se putea continua cu amândoi conducătorii. Unul trebuia să iasă de pe scena
evenimentelor. Atâta timp cât Ipsilanti avea girul conducerii fanariote, iar Tudor nu
mai era susținut nici de boierii care l-au îndemnat în demersul național și coroborat
cu nemulțumirea unor căpitani ai pandurilor care s-au lăsat cumpărați de oamenii
lui Ipsilanti, era previzibil că Tudor trebuia scos din ecuația revoluției.
Dar, pentru a nu ne depărta de ideea articolului am să scot în evidență o
situație surprinzătoare în care, absența lui Tudor în luptele din 7-8 iunie 1821 a
influențat mersul evenimentelor. Pentru aceasta voi da două variante prin care se
povestește despre același episod al luptelor din 8 iunie.
„Pandurii în număr de 600 condușii de căpitanii Ion Oarcă și Mihai
Cioranu (fostul aghiotant al lui Tudor care conducea detașamentul de 300 de
călăreți) erau pregătiți de luptă.
În dimineața zilei de 8 iunie s-au dat luptele de la Capu Dealului, între
actuala biserică și casa veche din zid ce se vede și astăzi în fosta vie a lui
Brătianu. Turcii au fost respinși. între timp apar întăriri turcești din rezervele de
la Mânăstirile Șerbănești, Strejești, Mamu.
Lupte aprige se dau de la meterezul de la Sutești „la un pârâu sec numit
Gura verzii”în Săliște și la Chera. Turcii se retrag spre apa Pescenii, în satul
Sutești și sunt urmăriți de panduri până la Valea Sorii. Luptele se dau și pe Dealul
Boroșeștilor unde s-a distins căpitanul Ion Oarcă”
 «După confruntarea de la Piscul Călinii, turcii s-au mulțumit cu această
victorie și n-au îndrăznit să-i mai urmărească pe eteriști, nici în această seară,
nici a doua zi.
Motivul îl constituia confruntarea cu pandurii lui Oarcă și curățirea
terenului de resturile soldaților morți. Fiind asaltat de forțe numeroase,
detașamentul lui Oarcă se retrage prin luptă lângă pârâul Verdea, la sartul
Sutești. „iar căpitanul Oarcă, cu cinci sute de panduri pedeștri și trei sute de
călăreți au ținut toată aceea bătălie împotriva a șase mii (?) de turci, cari după ce
erau cei mai bravi erau și îmbătați de triumful biruinței ce repurtase până atunci,
pentru că bătuseră atâtea mulțimi de greci, încât câmpul era așternut de cadavre,
cu toate acestea cei opt sute de panduri neavând nici cai nici armele arnăuților,
nici ale grecilor, numai sângele și inima lor de români fură în stare a ține toată
masa acelei oștiri turcești în loc și a mântui astfel pe cei nenorociți greci care au
scăpat în chipul acesta chiar pe dl. Ipsilanti. Iar trupele turcești nu numai că nu au
putut face un pas înainte din locul luptei, dar fură puse pe goană de panduri, care
i-au băgat iarăși în mânăstirea Șerbănești. ”
Este clar o victorie românească a pandurilor români, conduși de un căpitan
român, al lui Tudor Vladimirescu, de altfel, singura victorie din acel an 1821
împotriva unui invadator.
Și se întreabă și Cioranu.: „Dacă lui Oarcă i-ar fi venit un ajutor de
panduri și dacă Oarcă ar fi avut praf, cremeni și gloanțe îndestule, cu adevărat
foarte puțini ar fi scăpat dintre turci. Dar lipsa amândouă acestea l-au pus în stare
pe Oarcă de a se întoarce cu restul oștirii la Râmnicul de peste Olt”.
Detașamentul căpitanului Oarcă s-a luptat eroic până a doua zi, 8 iunie. »
Din aceste expuneri iese în evidență eroismul căpitanului Oarcă și a
pandurilor săi. Ar fi fost frumos să mă opresc cu această idee numai că, din păcate,
căpitanul Oarcă iese în evidență tocmai pentru că Tudor era „absent”.
Căpitanul Oarcă, a fost unul din cei care au complotat împotriva lui Tudor,
rămas nepedepsit pentru neascultare. Deci, nu sunt sigur că eroismul lui Oarcă a
ieșit în evidență pentru că și-a însușit idealul transmis de Tudor sau pentru a
răzbuna moartea lui Vladimirescu ci „tocmai pentru a-și arăta loialitatea față de
eteriști.
Iată cum absența lui Tudor îl transformă pe Oarcă din trădător în erou.
Pentru a încheia acest articol încerc să găsesc o exprimare care să
îndulcească puțin această concluzie amară cum că un trădător poate fi privit ca un
erou. Să scoatem deci în evidență seriozitatea și eroismul pandurilor conduși de
Oarcă cărora, cu siguranță li s-a ascuns despre soarta lui Tudor.
Deci, Tudor Vladimirescu s-a simțit în luptele de la Drăgășani fiindcă,
indirect, a influențat mersul evenimentelor și a grăbit dezastrul eterist.

Prof. Bucă Ilie