Bătălia de la Drăgăşani şi sfârşitul eteriştilor

Bătălia de la Drăgăşani a fost o confruntare militară, care a avut loc în 7/19

iunie 1821, între forţele otomane şi cele ale Eteriei susţinute de trupele de
panduri români conduse de către Dimitrie Mascedonski şi Hagi Prodan, în
apropierea localităţii Drăgăşani în faţa mănăstirii Drăgăşani. Bătălia a fost
pierdută de către trupele Eteriei, fiind considerate, din punct de vedere istoric,
sfârşitul mişcării eteriste condusă de către Alexandru Ipsilanti (1782-1828) fiul
domnitorului Ţării Româneşti şi al Moldovei, Constantin Ipsilanti.
Armata Eteriei, alături de care luptau şi detaşamente de panduri, este
înfrântă de către trupele otomane. Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, fuge
de pe câmpul de luptă şi se refugiază în Transilvania, unde este prins de către
trupele habsburgice şi închis.
Rămas aproape singur în faţa numeroaselor forte turceşti, “Batalionul
Sacru”, detaşamentul de elită al Eteriei a luptat plin de abnegaţie până a fost
nimicit.
Plecând din Iaşi spre Bucureşti, Alexandru Ipsilanti, însoţit de
aproximativ 7000 de luptători, s-a întâlnit cu Tudor Vladimirescu, conducătorul
a aproximativ 6000 de panduri dar nu au căzut la înţelegere, ţelurile luptei lor
părând, în mare măsură, deosebite.
Aşteptând rezultatele tratativelor ruso-turce, Alexandru Ipsilanti s-a retras
la Târgovişte, iar Tudor Vladimirescu a rămas o vreme la Bucureşti.
La Drăgăşani, în lupta finală, din 7 iunie 1821, trupele revoluţiei eteriste
erau învinse.
Lupta cu armata turcească fiind pierdută, comandantul suprem, generalul
Alexandru Ipsilanti şi cei doi fraţi ai săi s-au retras la mănăstirea Cozia şi apoi
au trecut în Transilvania, pe la Turnu Roşu. Dar nu a găsit iertare nici el, căci pe
teritoriul austriac a fost închis la cetatea Muncaci, de unde a fost eliberat abia în
anul 1826 la intervenţia Ţarului Rusiei. Retras la Viena moare în 1828.