Ecaterina

Teodoroiu
15-ianuarie-1894 ~ 3-septembrie-1917
 Copilaria intrarea in P.R.M
S-a născut la Vădeni (astăzi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu), județul Gorj în Regatul României, într-o familie
de agricultori care mai aveau alți cinci băieți și două fete. A început studiile la școala primară din sat și le-a continuat la una din
Târgu Jiu, perioadă de când datează schimbarea numelui ei în Ecaterina Teodoroiu (după cum a fost scris în catalogul clasei). A
continuat studiile până în 1909 la școala româno-germană din Târgu Jiu și apoi a mers la un gimnaziu-pension din București cu
scopul de a deveni învățătoare. Acolo, a avut contact cu primii cercetași din România, intrând în 1913 în cohorta „Păstorul Bucur”.

Războiul mondial
După izbucnirea Primului Război Mondial, Ecaterina s-a transferat la Târgu Jiu, la cohorta „Domnul Tudor”. După intrarea
țării sale în război, a activat ca asistentă medicală pe front, urmând Regimentul 18, în care lupta fratele ei, Nicolae, chiar în zonele
natale din Gorj. După moartea lui Nicolae, căzut pe front, din dorința de a-și răzbuna familia distrusă, Ecaterina a hotărât să lupte
activ și a cerut permisiunea comandantului Diviziei 2 să fie transferată într-o unitate de combatanți
 Copilaria intrarea in P.R.M
• În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Armata I Română, comandată de generalul Ion
Dragalina, a respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii.
• A fost luată prizonieră, dusă fiind la Cărbunești. De acolo, a evadat folosind un revolver ascuns pentru a-l
împușca pe soldatul ce îi păzea pe ea și pe comandantul plutonului ei, fiind rănită ușor la picior în timp ce
fugea.
• Revenită la unitatea sa, a continuat luptele în zona orașului Filiași și a fost din nou rănită, de această dată
mai grav, suferind fracturi ale tibiei și femurului stângi. În timp ce se afla în spital, armata română s-a retras
în Moldova, și ea a fost mutată pe rând în spitalele din Craiova, București și în cele din urmă, Iași.
• Pentru aceste fapte de arme a fost decorată în martie 1917 mai întâi de organizația de cercetași cu „Virtutea
cercetășească” de aur, iar apoi prin decret regal cu „Virtutea militară” clasa a II-a. A fost vizitată personal
de regina Maria care i-a conferit decorația și a înaintat-o în gradul de sublocotenent. Întâlnirile sale cu
familia regală au fost puternic mediatizate.
 Moartea
A revenit pe front în vara lui 1917. La 20 august, Regimentul
43/59 Infanterie din care făcea parte ocupa pozițiile în tranșeele de pe
Dealul Secului în zona localității Muncelu. În seara zilei de 22
august, în cursul unui atac declanșat de Regimentul 40 Rezervă
german și respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu cade eroic,
împușcată în cap[6] (conform unei versiuni) sau în piept[7] (conform
altei versiuni), în fruntea plutonului pe care îl comanda ca
sublocotenent.
 Memoria
După terminarea războiului, Ecaterina Teodoroiu a devenit o eroină a României Mari. Inițial înmormântată
în comuna Fitionești din județul Putna, osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921 la Târgu Jiu într-un
mausoleu din centrul orașului
● Monumentul „Ecaterina Teodoroiu” (sculptor Dumitru Mățăoanu (1888-1929)), ridicat la Slatina.
● Monumentul Ecaterina Teodoroiu din Brăila (sculptor Vasile Ionescu-Varo, 1928) se compune din sculptura
ronde-bosse din bronz turnat și patinat montată pe un soclu din zidărie cu ciment.
● Monumentul Victoriei (Biruinței) (sculptor Oscar Han, 1934), amplasat la Tișița, reprezintă o imortalizare a
victoriei din 1916 – 1918. Monumentul de bronz, cu o înălțime de 2,50m, o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu
cu sabia ridicată deasupra capului.
● Mausoleul Ecaterina Teodoroiu (sculptor Milița Petrașcu, 1936), ridicat la Târgu Jiu. Monumentul, realizat din 
travertin italian, cu dimensiunile 2,90 x 1,60 m și înălțimea 2,10 m, are forma unui sarcofag de piatră albă, pe
un postament cu trei trepte, pe care este amplasat un basorelief ce prezintă scene din viața și activitatea militară
a EROINEI DE LA JII - SUBLOCOTENENTUL ECATERINA TEODOROIU.
Bacnota care ii poarta chipul

Portret din 1916

Casa din Vădeni în care s-a născut Ecaterina
Scrisoarea trimisa lui Ferdinand de catre Ecaterina
Teodoroiu
„Prin aceste rânduri subsemnata Ecaterina Teodoroiu din comuna Vădeni lângă Târgu Jiu îmi permit să vă supun
Domniei Voastre viaţa mea de până acum în calitate de cercetaşă româncă, de soldat voluntar-femeie şi, în
sfârşit, prin ce împrejurări am ajuns la dumneavoastră ca să vă cer protecţie părintească şi o îndrumare din punct
de vedere militar.
Făceam clasa a 5-a de liceu la Bucureşti când, cu ocazia războiului din 1913 m-am înscris în prima asociaţie a
cercetaşelor românce pentru a-mi servi cât de puţin ţara în împrejurări grele.
La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Târgu Jiu.
Venind chemată la Bucureşti de M.S. Regina, m-am dus, iar la reîntoarcere, cu ocazia celei de-a doua invazii a
nemţilor la Târgu Jiu, am aflat că tata, ca sublocotenent de rezervă în Regimentul 18 Gorj , a fost făcut prizonier,
iar doi fraţi ai mei, unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5
Vânători , sunt amândoi morţi pe câmpul de onoare.
Nemaigăsind nici pe mama mea şi lipsită de orice ajutor, m-am hotărât a mă înscrie voluntară pentru a-i răzbuna
pe ai mei.
În ziua de 6 octombrie pierd şi pe ultimul meu frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porcenii
de Gorj;atunci m-am dus la domnul colonel Jipa, comandantul Regimentului 18 Gorj, cerându-i voie să lupt în
Regimentul domniei sale.
Cu începere din ziua de 7 octombrie am luat parte la lupte în tranşee alături cu soldaţii Regimentului 18 Gorj.
Pe ziua de 18 octombrie, în urma unei surprinderi din partea inamicului şi a unei scurte lupte, am fost luată
prizonieră. Puţin după aceea fiind escortată de o santinelă germană, am scos neobservată de nimeni un revolver
din sân şi am împuşcat santinela şi fiind noapte, am fugit. Cu mine au mai fugit şi alţii de-ai noştri.
În timpul fugii însă inamicul a tras focuri şi două gloanţe m-au nimerit, rănindu-mă uşor în piciorul drept. Nouă zile
mai pe urmă spărturi de obuz m-au rănit în coapsă. Am fost dusă la spital în Craiova, apoi evacuată la Bucureşti
şi, în sfârşit, la Iaşi.
Când m-am făcut bine am vrut să ies din spital şi am întrebat pe un domn sublocotenent unde este Regimentul 18 Gorj. Mi-a
răspuns că e pe front. Domnia sa recomandându-se că este din Gorj, mi-am adus aminte că o cunosc pe sora domniei sale şi i-
am cerut protecţie şi un sfat cum aş putea continua a face serviciu militar, totodată terminându-i convalescenţa.
Domnul sublocotenent Gheorghe Mănoiu mi-a permis atunci să fac serviciu în Compania a 7-a ce comanda în Regimentul 43/59
Infanterie.
M-am dus la regiment, m-am prezentat domnului maior Mareş şi corpului ofiţeresc la popota regimentului. Din ziua aceea, adică
acum o lună, am îngrijit de numeroşii bolnavi din Compania a 7-a, am contribuit cât de mult la depăduchierea oamenilor, am
observat ca mâncarea lor să se facă cu îngrijire şi am mâncat laolaltă cu ei, iar în cantonament am stat în aceeaşi casă cu
domnul sublocotenent Mănoiu, neavând posibilitatea să am o casă singură pentru mine şi am dormit mereu cu fata gazdei în pat
(sic!).
Acum şase zile am fost chiar la Iaşi la Palatul M.S. Regina pentru a obţine graţie trecerii şi cunoştinţei mele cu A.S. Regală
Principele Nicolae câte ceva pentru a îmbunătăţi traiul soldaţilor din Regimentul meu 43/59 Infanterie. M.S. Regina m-a ascultat
cu bunăvoinţă şi apoi a ordonat ca imediat să mi se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru
soldaţi. M-am înapoiat cu aceste daruri de la milostiva şi buna noastră Regină şi le-am împărţit chiar eu personal pe la companii,
căci oamenii refuzau hrana nesărată.
În ziua de 14 februarie domnul colonel Lăzărescu a venit să inspecteze satul Dumitreşti-Gălăţei, unde este cantonamentul
companiei mele. După ce domnia sa s-a declarat foarte mulţumit de felul cum am îngrijit eu personal de soldaţii noştri, a plecat
fără să-mi zică nimic rău sau ceva care să mă facă să bănuiesc vreo intenţie rea a domniei sale.
Imediat însă după plecarea domnului colonel Lăzărescu, domnul maior Mareş mi-a dat ordin să părăsesc regimentul. N-am
insistat ca să rămân şi nici n-am căutat să aflu motivele pentru care am fost izgonită şi îndată am venit la dumenavoastră, mult
respectate domnule colonel, pentru ca supunându-vă atenţiei trecutul meu, faptul c-am fost rănită în luptă de un duşman care
mi-a desfiinţat familia şi totodată exprimându-vă curăţenia sentimentelor mele de româncă care vrea cu arma în mână să-şi
dezrobească colţul de patrie cotropit, vă rog să binevoiţi a ordona să fiu primită în oricare alt regiment sau serviciu al diviziei
dumneavoastră. Referinţe puteţi lua de la Regimentul 18 Gorj şi de la Familia noastră Regală.
Mă încred în spiritul dumneavoastră de dreptate şi mă adresez dumneavoastră ca unui părinte pentru a-mi da putinţa să-mi
urmez serviciul pentru patrie şi a repara nedreptatea ce mi s-a făcut.