Românca ce a redefinit curajul.

Ecaterina Teodoroiu:
„Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine! Răzbunați‐
mă!”
09 iun. 2017

Unii o numesc „Ioana D’Arc a României”. Curajul unei tinere care a fost nevoit ă să cunoască
viața, sacri 몭  ciul și, în cele din urmă, jertfa supremă în Primul Război Mondial, este rar
întâlnit până și la cei mai vânjoși dintre bărbații din Armata Română. Ecaterina Teodoroiu
(1894- 1917) a fost o fată cu un caracter cum puține vezi, într-o vreme când femeia era – în
mentalul colectiv – sinonimă cu slăbiciunea.

Pe numele ei Cătălina Toderiu, mai târziu Ecaterina Teodoroiu, tânăra româncă ce ar 몭 

putut deveni o profesoară dedicată, a ales frontul după ce și-a pierdut întreaga familie
în Primul Război Mondial, con 몭agrație care și-a luat un tribut uriaș de sânge de la națiunea
română.

Din dragoste pentru patria sa, dar și mânată de dorința de a-și ajuta conaționalii, Ecaterina
Teodoroiu a îmbrăcat, inițial, haina albă a in 몭  rmieriei, după care s-a alăturat soldaților
în bătălie. Cunoscută drept „eroina de la Jiu”, ea a pierit, eroic, în timpul luptei de la
Mărășești, îndemnând ostașii prin vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!
Răzbunați-mă!”.

De la căpătâiul răniților, în tranșee

Născută la 14 ianuarie 1894, în statul Vădeni din județul Gorj, într-o familie mare de țărani
(era a treia dintre cei opt copii), ea a fost încă de mică interesată de carte, metoda ideală, în
epocă, pentru a scăpa de sărăcie. Ajutată 몭  ind de către mama sa, care se mândrea cu
faptul că are o 몭  ică ce iubește învățătura, Ecaterina a terminat liceul la București, în
1916. Însă primul ei contact cu viața militară a avut loc mai devreme de atât, în 1913, când
s-a înscris în asociația cercetașilor Cohorta „Domnul Tudor”.

In 몭rmiera
 era femeie prin excelență – o 몭ință  curajoasă și
altruistă care îngrijea zi și noapte bolnavii, care ajungea aproape
de linia frontului, punându-și viața în pericol
Istoricii spun că războiul a fost motivul ce a declanșat răsturnarea de situație în privința
percepției femeii în societatea vremii.

„Emanciparea femeilor începuse de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, atunci
când tot mai multe fete urmau școala, când au apărut primele femei cu studii universitare (e
adevărat că la Paris sau în alte capitale europene), dar Primul Război Mondial a schimbat
mentalitățile multor veacuri de patriarhat. (…) In 몭  rmiera era femeie prin excelență – o 몭
ință curajoasă și altruistă care îngrijea zi și noapte bolnavii, care ajungea aproape de linia
frontului, punându-și viața în pericol, și care era expusă la îmbolnăviri cauzate de condițiile
precare din spitale, mai ales din spitalele de campanie; iar apoi, la pandemiile r ăzboiului
precum tifosul exantematic”, a explicat, pentru Matricea Românească, doctorul în istorie
Cristina Păiușan-Nuică, cercetător în cadrul Secției Istorie Medievală, Modernă și
Contemporană a Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).

Deși războiul i-a dat și ei, ca atâtor milioane de români, viața peste cap, Ecaterina nu a stat
deoparte. Încă din momentul în care țara noastră a intrat în război, în 1916, tânăra (la acea
vreme, de doar 22 de ani) a fost în permanență prezentă la spitalul din Târgu Jiu, ca in 몭
rmieră-voluntar, pentru a îngriji victimele, printre care s-a a 몭  at și fratele său, Nicolae. Însă
clipa când patru frați ai săi și-au pierdut viața pe front – inclusiv cel menționat anterior – a
fost și declanșatorul sentimentului rece și dur că războiul reprezintă scena pentru jertfa
supremă. Astfel, ea a vrut să răzbune moartea fraților săi și să lupte împotriva inamicului.
Rămasă aproape singură pe lume, Ecaterina a făcut, din dorința de a-și apăra țara de
dușmanul care i-a decimat familia, o veritabilă misiune.
Tânăra Ecaterina Teodoroiu nu a renunțat până nu i s-a aprobat participarea în Primul Război Mondial Foto: ancerm.ro

„Fiind voluntară, Toderoiu ajuta la ducerea răniților și a acționat în bătăliile de pe Jiu (august
1916); a înaintat odată cu Armata Română ajungând până la Vulcan, a asistat la luptele
Armatei de Nord condusă de generalul Prezan, în munții Oboroca. Ea și-a dorit să lupte în
septembrie 1916 în Compania a VI-a alături de fratele său, dar nu a fost acceptată. Apoi
tânăra a urmat frontul, îngrijind răniții și aducând mâncare soldaților în tranșee în toamna
anului 1916. Moartea fratelui său la 1/14 noiembrie 1916 a determinat-o să lupte în prima
linie, în contextul în care armatele române erau înfrânte și în retragere, iar o parte din țară
era ocupată de trupele germano-austro-ungare”, a completat istoricul MNIR.

Neîmblânzită, tânăra a solicitat în repetate rânduri – 몭  ind refuzată de mai multe ori de
către comandanți – să participe la război ca soldat activ. Refuzurile superiorilor erau însoțite
de sfatul de a-și oferi ajutorul printre paturile de spital, nu pe câmpul de bătălie. În cele
din urmă, încăpățânarea sa a avut sorți de izbândă, Ecaterina Teodoroiu 몭  ind primită să
lupte alături de ostași. Ea a fost prima femeie din Armata Română care a luptat, ca militar
înrolat,
în linia întâi.

Dăruirea fetei, apreciată de către familia regală

În 14 octombrie 1916, ea a luat parte, alături de civili și de cercetași, la luptele de la
Podul Jiului, pentru a respinge atacul unei companii bavareze inamice. Implicarea sa îi va
aduce numele, în memoria neamului, de „eroina de la Jiu”.

Contextul istoric de la acea vreme presupunea, potrivit lui Păiușan-Nuică, rezistența în fața
„tăvălugului german care înainta pe teritoriul României și amenința să ocupe întreaga țară
în lunile noiembrie-decembrie 1916. Ecaterina a intrat în luptă la Dănești, la Brătuia și a
căzut prizonieră în luptele de la Rășina-Peșteana-Tunși (3/16 – 4/17 noiembrie 1916). Ea a
evadat rapid și a fost rănită grav în luptele de la Filiași. Apoi tânăra fost transportată la
spitalul din Craiova și, înainte de căderea Craiovei, la București.

Fiind evacuată odată cu ceilalți răniți, ea a ajuns în spitalul din Iași, deoarece întreaga țară
era, în acele momente, Moldova. Curajul și în 몭  ăcărarea tinerei au ridicat moralul
camarazilor de arme, atât pe front cât și în spital, apoi în momentele grele ale retragerii în
Moldova. A fost apoi decorată de Regele Ferdinand, a primit gradul de sublocotenent și
permisiunea de a lupta în Armata Română. Regina Maria a încercat să o convingă să se
întoarcă la Crucea Roșie pentru a o proteja. A refuzat, dorind cu ardoare să lupte în linia
întâi”. Văzând această perseverență, Regina Maria a recompensat fata cu o soldă de 400 lei
lunar, iar Regele Ferdinand i-a oferit decorația „Virtutea Militară” .

Curajul și în 몭ăcărarea
 tinerei au ridicat moralul camarazilor de
arme, atât pe front cât și în spital, apoi în momentele grele ale
retragerii în Moldova
Prezența Ecaterinei pe front era, pentru România de la începutul secolului XX, ceva
extrem de rar întâlnit, mai ales prin prisma regulamentului interior al cătăniei. Într-o carte
apărută recent și dedicată contribuției femeilor românce în Primul Război Mondial, istoricul
Alin Ciupală explică această chestiune, subliniind totodată că ținuta de soldat era
„interzisă categoric femeilor”.
Desen ce ilustrează imaginea eroinei în război (simbolizate de Ecaterina Teodoroiu), publicat în revista „Amintiri din
copilărie. Revista copiilor isteți” Foto: cartea „Bătălia lor – Femeile din România în Primul Război Mondial”, Alin
Ciupală, 2017

„Regulamentele militare nu permiteau înrolarea unui o 몭  țer femeie, după cum nicio
femeie nu putea urma cursurile vreunei școli de o 몭  țeri. Altfel spus, uniforma militară era
interzisă categoric femeilor. De altfel, funcția pe care eroina a ocupat-o era una onori 몭
că, nu una efectivă de comandă. O 몭țerul comandant al plutonului în care ea fusese
repartizată era sublocotenentul Gheorghe Mănoiu (se spune că el ar 몭  fost iubitul ei, n.r.).
Probabil că acceptarea ei s-a datorat intervenției principelui moștenitor Carol pe lângă
Regele Ferdinand, în virtutea faptului că tânărul principe era sensibil față de destinul special
al unei foste cercetașe, în calitatea sa de fost comandant general al cercetașilor din
România”, arată Ciupală în Bătălia lor – Femeile din România în Primul Război Mondial
(Polirom, 2017, 367 pagini).

Ecaterina și plutonul mânat de ea în luptă au făcut parte, în 1917, din mișcarea amplă a
Armatei Române, pe linia Varnița-Muncelu, menită să oprească atacul trupelor germano-
austro-ungare. La 22 august, îmbărbătându-și oamenii, sublocotenentul Teodoroiu s-a
avântat în bătaia gloanțelor, 몭  ind lovită în piept – după unele surse – sau în cap, după
alte surse.
 Ecaterina Teodoroiu devenea mai puțin femeie și mai mult
erou- eroină, unul care trebuia respectat și glori 몭 cat 몭 indcă se
jert 몭se
 pentru patrie și pentru idealul național
Sublocotenentul Teodoroiu a fost „o femeie-soldat curajoasă care a luptat pe front și a murit
în bătălia de la Mărășești – un simbol și un standard folosit pentru a încuraja Armata
Română în vara anului 1917, dar și un mijloc de propagandă folosit de către istoriogra 몭  e
și cinematogra 몭  e în perioada comunistă; o 몭  gură luminoasă a istoriei românilor care
își merită locul în Panteonul național și care acum, după 100 de ani de la moarte, trebuie
prezentată și publicului tânăr”, potrivit cercetătorului MNIR.

Ideea este întărită și în volumul menționat anterior, în paginile căruia istoricul Ciupală a 몭
 rmă că, prin faptele sale, dar mai ales prin moartea sa pe front, „Ecaterina Teodoroiu
devenea mai puțin femeie și mai mult erou-eroină, unul care trebuia respectat și glori 몭cat 몭
indcă se jert 몭se pentru patrie și pentru idealul național. De altfel, imediat după a 몭
 area veștii sacri 몭  ciului său, propaganda o 몭  cială nu a întârziat să utilizeze momentul
pentru a mobiliza trupele, cu atât mai mult cu cât campania din 1917, victorioasă la 몭  nal
pentru români, era în plină desfășurare”.

Un simbol demn de onorat, la 100 de ani de România

Ne așteptăm ca îndârjirea și curajul fetei să reprezinte învățături pentru contemporaneitate.
Din păcate, aceste idealuri strecurate des în discuții mai mult sau mai puțin demagogice
sunt, din păcate, privite drept „apanaje ale trecutului”. Însă nimeni nu poate contesta
faptul că numele Ecaterina Teodoroiu este echivalent cu rezistența în fața momentelor
critice pentru atât pentru poporul român, cât și pentru „Armata Română, ce se confrunta
cu dezertări, cu o cruntă dezorganizare și cu tifosul exantematic. Este un simbol ce a
ajuns la noi și pe care cred că ar trebui să-l revalorizăm acum, după 100 de ani”.

Eroii sunt cei care și-au înțeles rolul în acele epoci și care și-
au apărat familia, satul, orașul, regiunea, țara
„Cred că cinstirea eroilor în 2017 ar trebui să 몭  e o rememorare a unei istorii în general
știute, dar temeinic ignorate în fapt: monumente și cimitire în paragină, istorii nespuse
pentru că puțini sunt cei dispuși să le spună fără partizanat, evitând false miti 몭cări, să
și adapteze discursul pentru 몭ecare generație – preșcolari, școlari, liceeni, populația țării; să
transforme eroii naționali în personalități luminoase sau cool, dacă e nevoie, și să le
promoveze ca atare. Ecaterina Teodoroiu a fost și este femeia-soldat care a înțeles că soarta
României se leagă de curajul soldaților săi și a devenit acel soldat de care România anilor 1916-
1917 avea mare nevoie. Ea și-a pierdut viața nu dintr-o dorință teribilistă, ci pentru stăvilirea
înaintării armatelor inamice și existența în continuare a acelei bucăți libere din statul român –
cinstirea ei este legată de a spune istoria ei”, a mai punctat istoricul de la MNIR.
A 몭șul
 몭lmului
 „Ecaterina Teodoroiu” (1978), povestea războinicei din Armata Română, regizat de Dinu Cocea. Rolurile
principale au prins viață prin actorii Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuță, Ion Caramitru, Amza Pellea și Ilarion
Ciobanu Foto: wikipedia.org

Generația Centenarului, datorie morală față de eroi

Anul 2018 este unul special pentru România, pentru că marchează 100 de ani de la
Marea Unire. Contează, la acest moment unic, sacri 몭ciul eroilor care și-au vrut țara
reîntregită? Răspunde Cristina Păiușan-Nuică: „Războaiele și statele independente au la bază
sacri 몭  ciile voluntare sau involuntare ale unor generații prinse în vâltoarea unor epoci
tulburi și belicoase. Eroii sunt cei care și-au înțeles rolul în acele epoci și care și-au
apărat familia, satul, orașul, regiunea, țara.

Sacri 몭  ciile lor timp de generații ne-au adus pe noi, generația Centenarului, în fața datoriei
de a-i cinsti și de a prețui o țară care împlinește 100 de ani de la uni 몭  carea tuturor
regiunilor locuite de români și care acum, cu ocazia Centenarului, ar trebui să-și folosească
inteligența și creativitatea pentru a-l transforma într-o sărbătoare a tuturor generațiilor, o
emblemă a
 unei evoluții și a unei maturizări a României noastre”.

Foto deschidere: radiocraiova.ro

şi Asociaţii SPARL". Un demers onest de recuperare, de redescoperire şi de reafirmare a românităţii noastre în cadrul marii familii

Ţi‐a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Povestea părintelui Justin Șerbănescu. Clericul care a luptat pe front și a fost distins cu cea mai înaltă decorație de război a
statului român
Constantin Nazarie, preotul care a pus pe picioare Serviciul Religios al Armatei Române. Cum a organizat
activitatea clericilor în timpul Primului Război Mondial și care erau atribuțiile lor

Interviu cu Părintele Efrem Docan de la Mănăstirea Țiganca

Arhimandritul Iezechiel Ariton, starețul care a ridicat din dărâmături Mănăstirea Florești și a avut grijă de 60 de oameni
cu probleme psihice
 Proiect cultural național al

Constituția României, Articolul 33

(1) Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile

culturii naționale și universale nu poate 몭 îngrădită.

(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii

naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale,
dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale
României în lume.

Articolele postate pe matricea.ro nu reprezintă în mod necesar opinia Matricei Românești sau a Bulboacă și Asociații SCA. Întreaga
responsabilitate asupra opiniilor exprimate revine autorilor

Copyright 2016 ‐ 2021 Asociaţia Culturală Matricea Românească. Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate