Ultima noapte de dragoste –

Caracterizare Ștefan Gheorghidiu

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El
pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al
romanului modern. Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar
experiența trăită acum se regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război (1930). În 1916, a fost mobilizat și a plecat pe front, unde a fost rănit. După un stagiu
într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui
bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață,
după cum își notează în Jurnal: „Surzenia m-a epuizat”.

Modernismul este o mișcare culturală care presupune negarea tradiției și gravitează în

jurul inovației. A fost teoretizat in literatura română de Eugen Lovinescu in revista
“Sburătorul”. De fapt, Camil Petrescu preia ideile scriitorului francez Marcel Proust
referitoare la romanul modern şi publică în 1930 romanul subiectiv „Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război”care are ca protagonist pe Ştefan Gheorghidiu ce ilustrează
tipul intelectualui inadaptat.

Prima parte a romanului, reprezentată de iubirea dintre personajul principal, Stefan

Gheorghidiu, şi cea care- i va deveni soţie, Ela, este aproape în întregime ficţiune, neavând la
bază nicio experienţă reală. În schimb, pentru partea a doua, reprezentată de război, autorul
împrumută propriul jurnal de razboi personajului principal.

Tot protagonistul este şi naratorul necreditabil al operei care redă subiectiv întreaga
acţiune, scrisă la persoana I. El este cel care compune, filtrează şi organizează toate
evenimentele din propria perspectivă. Se înscrie în seria protagoniștilor însetați de adevăr,
absolut și ideal.

Portretul moral al personajului narator este completat și de caracterizarea indirectă ce

rezultă din propriile acţiuni, simţiri, gânduri. Fiind un roman modern şi subiectiv,
introspecţia, monologul interior, memoria involuntară, fluxul conştiinţei sunt tehnici specifice
folosite de autor pentru conturarea trăsăturilor personajului: astfel, epicul cărţii e subordonat
analizei psihologice, faptele trăite fiind punctul de plecare a personajului pentru analiză şi
interpretare. Ştefan Gheorghidiu supune analizei atât evenimentele din timpul războiului, pe
care le trăieşte în acelaşi timp, cât şi pe cele rememorate, ce surprind povestea lui de
dragoste.

Dacă în incipitul romanului îl descoperim pe Gheorghidiu în timpul Primului Război

Mondial, în 1916, pe frontul de peValea Prahovei, ca proaspăt sublocotenent, în al doilea
capitol al cărţii, când actiunea e plasată în urmă cu doi ani şi jumătate, reiese statutul său de
student sărac, la Filozofie, care se căsătoreşte din dragoste cu o studentă la Litere, Ela, de
aceeaşi condiţie.
 La început, sentimentele lui faţă de Ela sunt de duioşie, dar mai ales de orgoliu pentru
că Ela era una dintre cele mai frumoase studente: ,,începusem totuşi să fiu măgulit de
admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de
una dintre cele mai frumoase studente”. Acest orgoliu e demonstrat de-a lungul întregului
roman nu numai prin experienţa individuală a iubirii, ci şi în planul colectiv al războiului.

Abia după căsătorie, Ştefan Gheorghidiu îşi iubeşte cu adevărat soţia din clipa în care
a intuit că ar putea să o piardă: ,, Viaţa mea a devenit o tortură continuă. Ştiam că nu mai pot
trăi fără ea.”

O altă secvență narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea a
mesei în familie din casa bătrânului avar, Tache, prilej cu care acesta din urmă hotărăște să-i
lase cea mai mare parte din avere lui Ștefan. Astfel, de Sfântul Dumitru, Ela și Ștefan sunt
invitați la masă la unchiul Tache, unde celălalt unchi, Nae Gheorghidiu ironizează căsătoria
din dragoste cu o fată săracă, pe care i-o repropșează atât lui Ștefan, cât și tatălui său mort,
Corneliu, pe care, în plus, îl acuză că nu i-a lăsat nicio moștenire fiului. Ștefan încearcă să-și
apere tatăl și le spune unchilor lui ce crede despre ei, referindu-se la riscurile unei moșteniri.
În mod surprinzător, Tache este impresionat de izbucnirea de sinceritate a lui Ștefan și îi lasă
acestuia cea mai însemnată parte a averii.

După ce primeşte averea de la unchiul Tache, începe să o suspecteze pe Ela de

infidelitate, Gheorghidiu trăieşte o adevărată dramă ce provine din încercarea de a suprapune
un ideal făurit din înclinaţia de sorginte filozofică şi realitate, ori acest lucru nu poate fi
posibil. La început, imaginea Elei pare să corespundă tiparului de idealitate creat de personaj,
însă mai târziu, idealul femeii iubite şi adevărata Ela nu se mai suprapun, iar de aici rezultă
ruptura.

În timpul unei excursii la Odobeşti, Ela arată o preferinţă nedisimulată pentru tânărul
G., un „vag avocat”, dar şi un bun dansator, care le învaţă pe tinerele femei un dans la modă
atunci, tangoul. În timpul prânzului, la Râmnicu-Sărat, amândoi stau alături, iar Ela gustă din
felurile de mâncare ale bărbatului, la final amândoi cerând clătite.

În cele trei zile cât a durat excursia, Ştefan Gheorghidiu a fost „ca şi bolnav”, fiind
orgolios la gândul că Ela împarte intimitățiile care îi aparțineau doar lui. La masă, a doua zi,
enervat că Ela ascultă cu atât interes, soţul se străduieşte să audă discuţia şi îşi dă seama că
tânărul G. vorbea despre deosebirea dintre motoarele automobilelor franceze şi americane.

A doua experienţă fundamentală, cea colectivă, o reprezintă războiul. Dacă iubeşte

la început din orgoliu, tot această trăsătură dominantă de caracter îl determină să participe la
lupte, deși consideră războiul absurd: „Nici ideea de Patrie nu m-ar fi făcut să lupt efectiv”.
Pe măsură ce acțiunea avansează, însă, vedem o transformare în caracterul lui Stefan. Intrarea
României în Primul Război Mondial și experiențele sale pe front îl confruntă cu realități
crude și îl forțează să își reevalueze idealurile. În loc să fie doar un intelectual preocupat de
iubire și estetică, devine un soldat responsabil și conștient de datoria sa față de țară și față de
camarazii săi. Acest proces de maturizare și de confruntare cu realitatea războiului este
esențial pentru caracterizarea sa.
Această experienţă colectivă îl determină să se detaşeze de trecut, de Ela, conştientizând că
există lucruri în viaţă mult mai importante decât suspiciunile sale faţă de cea pe care o iubise.
Războiul îl face să ia hotărârea finală de a divorţa şi de a-i lăsa Elei tot trecutul şi toată averea

O a doua trăsătură a protagonistului e una fizică, deşi, fiind un roman modern, nu e

accentuat portretul fizic al personajului, căpătând mai mare importanţă cel moral. Există însă
secvenţe scurte în care personajul se autocaracterizează: ,,Ştiam că la Universitate trec printre
studenţii<<bine>>. Eram înalt şi elegant dar acum eram subţire...”

De-a lungul întregului roman se constată că Ştefan Gheorghidiu nu-şi dezminte

statutul de filozof, întâlnim astfel la fiecare pas termeni si structuri precum: „spaţiul şi timpul
sunt finite”, „metafizică”, „antinomie”.

Poate tocmai această educaţie filozofică stă şi la baza eşecului protagonistului în

iubire, deoarece e dezinteresat de lumea reală, materială, căutându-şi refugiul în universal
absolut al ideilor.