Trifan Adelina

Clasa a XII-a C

ESEU
„Ultima noapte de dragoste, întâia noate de război”
de Camil Petrescu

Romanul psihologic „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

de Camil Petrescu a fost publicat în 1930, fiind un roman modern de analiză
psihologică, și îl definește literar pe autor.

Ca sursă de inspirație, romanul are la bază jurnalul de front al autorului din

timpul Primului Război Mondial, aspect evident în partea a doua. Potrivit
mărturisirii autorului, prima parte este în întregime operă de ficțiune. Punctul
de plecare îl reprezintă romanul lui Marcel Proust „În căutarea timpului
pierdut”, Camil Petrescu dezvoltând, de asemenea, în lucrarea sa mitul lui
Pygmalion și al Galateei, în care este prezentat un sculptor ce, în ciuda faptului
că detesta sexul feminin, are drept capodoperă a vieții sale, sculptura unei
femei.

Opera „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” aparține

modernismului de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea
perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, fluxul conștiinței, memoria
afectivă, narațiunea la persoana I, dar și autenticitatea definită ca identificarea
actului de creație cu realitatea vieții, cu trăirea intensă.

Modernismul este un curent literar inițiat la noi în 1919 de Eugen Lovinescu

a cărui doctrină pornește de la ideea că există „un spirit al veacului” care
impune procesul de sincronizare a literaturii române cu literatura europeană,
cunoscut și ca principiul sincronismului.

O trăsătură a modernismului identificată în text este perspectiva narativă

subiectivă, cu o viziune despre lume și cu Ștefan Gheorghidiu, ca fiind
personajul narator ce relatează la persoana I, sub forma unei confesiuni despre
iubire și război. Relatarea astfel realizată conferă autenticitate și caracter
subiectiv textului. Modul principal de expunere este narațiunea, ce se îmbină
cu descrierea, dialogul și monologul.
Trifan Adelina
Clasa a XII-a C

O altă trăsătură a modernismului identificată în text este reprezentată de

indicii spațio-temporali veridici, în care reperele sunt fixate cu exacticitate în
incipitul romanului „ În primăvara anului 1916”, în Valea Prahovei, între Bușteni
și Predeal. Timpul este discontinuu „temporalitatea e indecisă”, bazat pe
alternația temporală a evenimentelor, fiind prezentate două planuri, cel al
timpului narării și cel al timpului narat. Perspectiva spațială reflectă un cadru
real, fiind precizate detalii tempominice (București, Odobești, Dâmbovicioara,
Câmpulung, Râmnicul Sărat, Vulcan).

Tema romanului este dragostea și războiul, acestea fiind precizate în titlul și

în structura cărții. De asemenea, iubirea și războiul constituie cele două
experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist, un tânăr
intelectual cu nostalgia absolutului.

O scenă semnificativă pentru temă este cea de la începutul capitolului „Ne-a

acoperit pământul lui Dumnezeu”. Scena dezvăluie momentul în care Ștefan se
confruntă cu moartea, trăirile războiului fiind surprinse prin intermediul
decrierii frintului și a soldaților care se luptă pentru a supraviețui. De
asemenea, scena marchează momentul în care Ștefan trăiește sentimente
contradictorii de teamă și frică, pe de o parte, iar pe de altă parte de bucurie
pentru că a supraviețuit atacului. Astfel, personajul principal acumulează o
cunoaștere exactă a războiului și a realității în general.

O altă scenă semnificativă pentru temă este cea în care Ștefan găsește
scrisoarea în care verișoara Elei o cheamă la ea acasă. Scena evidențiază modul
în care tema iubirii se reflectă în text prin intermediul hotărârii lui Ștefan de a
se despărți de Ela. Acesta nu îi oferă șansa de a explica motivul absenței ei, iar
mai apoi regretă decizia făcută, fiind conștient că decizia de a se despărți de ea
a fost una făcută pe moment.

Un element de structură a operei este titlul deoarece el anticipează cele

două teme ale romanului numit inițial „Proces-verbal de dragoste și război”.
Titlul sugerează intenția autorului de a nota cu mare precizie faptele și
trăsăturile în defavoarea laturii artistice. Titlul următor surprinde și ideea
incertitudinii eroului exprimate prin recepția cuvântului „noapte”, dar și faptul
că o experiență este depășită cu ajutorul celei de a doua. Războiul îl videcă
Trifan Adelina
Clasa a XII-a C

sufletește, căci devine conștient ă drama colectivă este superioară celei

individuale.

Un alt element de conținut al operei este subiectul. Romanul se deschide cu

o scenă la popoptă, unde căpitanul și comandantul discută procesul unui soț
achitat de omorârea unei soții vinovate de adulter. Aceștia sunt întrerupți de
sublocotenentul Gheorghidiu, care îi acuză cu vulgaritate și superficialitate
înainte de a părăsi camera furtunos. Această discuție declașează memoria
afectivă a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani și jumătate
de căsătorie cu Ela. Tânărul, pe atunci student la filozofie, se căsătorește din
dragoste cu Ela, studentă la litere, orfană crescută de o mătușă. După
căsătorie, cei doi soți trăiesc modest, dar sunt fericiți. Echilibrul tinerei familii
este tulburat de o moștenire pe care Gheorghidiu o primește de la la unchiul
său avar, Tache. Din momentul primirii moștenirii, Ela se simte atrasă de viața
modernă la care noul statut social al familiei îi ofeă acces. Cuplul evoluează
spre o inevitabilă criză matrimonială, al cărei moment culminant are loc cu
ocazia excursiei de la Odobești, prilejuită de sărbătoarea Sfinților Constantin și
Elena. În timpul acestei excursii, se pare ă Ela îi acordă o atenție exagerată nui
anume domn G (Grigoriade), care, după opinia personajului narator, îi va
deveni mai târziu amant. După o serie de reparări și regăsiri, Ela și Ștefan se
împacă. Înrolat de frontul românesc, Gheorghidiu cere o premisie, ca să verifice
dacă soția lui îl înșală, fapt nerealizat din cauza izbucnirii războiului. A doua
experiență în planul cunoașterii existențiale o reprezintă războiul, ale cărui
întâmplări pun definitiv în umbră drama iubirii. Rănit și spitalizat, Gheorghidiu
se întoarce acasă la București, și hotărăște să o părăsească pe Ela, lăsându-i cea
mai mare parte a averii. Drama lui Gheorghidiu se consuma pe fundalul unei
societăți mediocre, dominate de instinctul de parvenire.

Un al treilea element de construcție al operei este tipologia personajelor

literare. Personajele sunt construite în funcție de particularitățile impuse de
romanul psihologic. Astfel, Ela este soția lui Ștefan Gheorghidiu, studentă la
litere, Nae Gheorghidiu este unul din cei doi unchi ai lui Ștefan, acesta este
descris ca fiind viclean și tăios, Tache Gheorghidiu este unchiul bogat al lui
Ștefan, Domnul Grigoriade este amantul presupus al Elei, Vasilescu Lumânăraru
este un afacerist care arelegături cu Nae, Ștefan Gheorghidiu este personajul
principal al romanului, iar prin caliatetea sa de personaj narator, oferă o
Trifan Adelina
Clasa a XII-a C

perspectivă subiectivă asupra întâmplărilor. Acesta este tipul intelectualului,

student la filozofie, analizându-și profund existența și condiția umană.

Personajul central masculin al operei este Ștefan Gheorghidiu, un personaj

narator, fiind tipul intelectualului inadaptat.

Acesta apare în două ipostaze. Ipostaza soțului gelos prin care se înțelege că
gelozia este un sentiment chinuitor, provocat de bănuiala sau de certitudinea
că soția sa îi este infidelă. Acest sentiment devine o obsesie și în același timp și
o tortură pentru Ștefan. De fapt, gelozia lui Ștefan este o altă forță a intensității
sentimentului său de dragoste, a setei sale după împlinrea sufletului printr-o
dragoste absolută. Ipostaza bărbatului curajos în timp de război este dtă de
către războiul care ocupă definitiv lanul conștiinței eroului, care se simte acum
detașat parcă de sine și de tot ce a fost între el și Ela. Adevărata desprindere
din drama torturantă se face prin trăirea unei experiențe cruciale, mult mai
dramatice, aceea a războului la care Gheorghidiu participă efectiv.

În ceea ce privește statutul social, acesta suferă mai multe schimbări. Inițial
este prezentat ca student la filozofie sărac, dar apreciat în mediul universitar.
Ca tânăr căsătorit, are o experiență modestă și fericită. După primirea
moștenirii de la unchiul Tache, este obligat să pătrundă în viața societății
bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se
detașează de cercul Elei. Se înrolează și în a doua parte a romanului are statutul
de sublocotenent în armata română.

Din punct de vedere al statutului psihologic, Gheorghidiu este un personaj

caracterizat de un puternic conflict interior. Atunci când idealurile îi sunt
contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, iar
luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o natură dilematică, ce
încercă să găsească răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale
existenței.

Personajul principal este caracterizat atât indirect, prin intermediul faptelor

și al gândurilor, cât și direct de către celelalte personaje. Caracterizarea
indirectă predomină în crearea portretului personajului. Este o fire meditativă,
acesta nu se poate adapta social și nu îi plac petrecerile. De asemenea, este
caracterizat și direct prin autocaracterizare, fiind conștient că este nefericit:
Trifan Adelina
Clasa a XII-a C

„Niciodată nu am avut prilejul să fiu până la capăt fericit”, însă nu recunoaște

că este gelos: „ Nu, n-am fost niciodată gelos”.

În concluzie, „Ultima nopate de dragoste,întâia noapte de război” de Camil

Petrescu este un roman psihologic modern, reprezentativ pentru estetica
autenticității și pentru o nouă viziune asupra războiului. Prin Ștefan
Gheorghidiu, personajul narator, scriitorul impune în literatura română o nouă
tipologie, cea a intelectualului inadaptat, ce aspiră spre absolut.