ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

De Camil Petrescu
Tema si viziunea despre lume
Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou
tip de univers epic, o altă perspectivă narativă si un nou tip de personaj - o
constiintă lucidă, analitică, intelectualul, inadaptatul superior. Înnoirea
romanului românesc interbelic se produce prin sincronizarea cu filosofia si
stiinta, dar si cu literatura universală, potrivit conceptiei lui Eugen Lovinescu.
Printre mutatiile aduse de modernism se numără: intelectualizarea prozei,
schimbarea mediului rural cu cel citadin si dezvoltarea romanului de
analiză.
Romanul interbelic de analiză , cultivat de Camil Petrescu, Hortensia Papadat-
Bengescu, Mihail Sebastian sau Mircea Eliade, pune accent pe descrierea
stărilor sufletesti, a problemelor de constiintă sau chiar a zonelor obscure ale
inconstientului cu ajutorul tehnicilor narative specifice analizei psihologice.
Romanul ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este psihologic
prin temă, prin conflictul interior al protagonistului, si prin utilizarea unor
tehnici moderne ale analizei psihologice precum introspectia, monologul
interior si fluxul constiintei. Romanul este, de asemenea, un roman modern de
tip subiectiv întrucât are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative-
naratiunea la persoana I-a, alternarea timpului prezent cu timpul subiectiv,
fluxul constiintei, memoria afectivă, luciditatea analizei si anticalofilismul.
Perspectiva narativă este unică, acesta constituindu-se ca o confesiune a
personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care îndeplineste totodată rolul de
narator al experienrelor trăite (focalizarea exclusiv internă/ viziunea „împreuna
cu”).
Textul narativ se compune din două părti precizate în titlu, care indică temele
romanului si, în acelasi timp, cele două experiente fundamentale de cunoastere
trăite de protagonist: dragostea si războiul. Dacă prima parte reprezintă
rememorarea iubirii matrimoniale esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela,
partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie a lui Stefan,
urmăreste experienta de pe front, în timpul Primului Război Mondial. Prima
parte este în întregime fictională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de
campanie al autorului, articole si documente din epocă, ceea ce conferă
autenticitate textului.
Titlul romanului indică temele acestuia si poate fi considerat o metaforă a
timpului psihologic. Substantivul noapte exprimă trăirea în constiintă si
înlăturarea principiului cronologic, iar cuvintele ultima si prima sunt frontierele
temporale ale unor epoci diferite fundamental prin viziune si trăire, marcând
momentele importante ale transformării sale.
Primul capitol pune în evidentă cele două planuri temporale din discursul
narativ: timpul narării, cronologic, reprezentat de prezentul frontului si timpul
narat, psihologic reprezentat de trecutul povestii de iubire. Capitolele I si VI din
prima parte a romanului cuprind evenimente contemporane cu momentul
narării. Capitolele II-V constituie o retrospectivă ce poate fi considerată ”un
roman al trecutului” si reprezintă aproximativ doi ani si jumătate din viata
protagonistului. Capitolele VII-XII cuprind relatări de pe front, trăirea în
constiintă a terorii războiului. În ultimul capitol al romanului se revine la
povestea de dragoste. Titlul capitolului este sugestiv „Comunicat apocrif”
sugerând schimbarea, devenirea personajului, care anuntă, sub forma unui
„comunicat”, eliberarea de gelozie si pierderea iubirii pentru Ela.
Romanul debutează printr-un artificiu compozitional, actiunea primului capitol,
„La Piatra Craiului, în munte” fiind posterioară întâmplărilor relatate în restul
Cărtii . Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu
precizie realistă coordonatele spatio-temporale: în primăvara anului 1916, pe
Valea Prahovei, între Busteni si Predeal. Protagonistul este ofiter al armatei
române si asteaptă intrarea României în Primul Război Mondial. La popota
ofiterilor , el asistă la o discutie despre dragoste si fidelitate pornind de la un
fapt divers citit în presă: un bărbat care si-a ucis sotia infidelă fusese achitat la
Tribunal .Această discutie declansează memoria afectivă a protagonistului,
trezindu-i amintiri legate de cei doi ani si jumătate de căsnicie cu Ela.
Romanul este alcătuit din două părti si din treisprezece capitole cu titluri
sugestive. Actiunea romanului se petrece atât în mediul citadin ( Bucuresti,
Câmpulung), cât si pe front, si cuprinde evenimente trăite de protagonist cu
aproximativ doi ani si jumătate înainte de 1916, anul intrării României în război,
cât si în timpul acestuia.
REZUMAT
CARACTERIZARE
Stilul anticalofil pentru care optează romancierul sustine autenticitatea
limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate,
ruptura de limbajul cotidian pe care o provoacă emfaza din limbajul
personajelor din romanul traditional.
 „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman
modern, psihologic, având drept caracteristici unicitatea perspectivei narative,
timpul prezent si subiectiv, memoria afectiva, naratiunea la persoana I,
autenticitatea trăirii si stilul anticalofil.

REZUMAT
Din prima parte, cititorul află că, înainte cu doi ani si jumătate de izbucnirea
războiului, tânărul, pe atunci student la Filozofie, se căsătoreste din dragoste cu
Ela, studentă la Litere, orfană crescută de o mătusă. După căsătorie, cei doi
trăiesc modest, dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o
mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului său, Tache. Spre
deosebire de sotul său, Ela este atrasă de viata mondenă la care noul statut
social îi oferă acces. Cuplul evoluează inevitabil spre o criză matrimonială ce
culminează cu ocazia excursiei la Odobesti, în 21 mai, de ziua sfintilor
Constantin si Elena. În timpul acestei excursii, Ela îi acordă o atentie deosebită
domnului G, un avocat, obisnuit al cercurilor mondene. După excursia de la
Odobesti, legătura începe să fie serios pusă la îndoială, mai ales de către Stefan.
Relatia lor devine o succesiune de separări si împăcări. Pentru a se răzbuna pe
Ela, Gheorghidiu aduce acasă o prostituată, motiv pentru care sotia îl părăseste.
După o despărtire temporară, sotii se împacă .Urmează o alta despărtire, într-o
noapte de februarie, când Stefan revine acasă pe neasteptate de la Azuga si nu o
găseste pe Ela. Femeia îsi face aparitia abia dimineata, dar refuzând să dea vreo
explicatie, părăseste locuinta. Peste câteva zile, sotul îi scrie si îi propune un
divort amiabil, însă Stefan descoperă un bilet rătăcit printre lucrurile Elei, prin
care verisoara lui, Anisoara, o invita pe Ela să petreacă noaptea la ea tocmai la
data la care el nu o găsise acasă.Ca urmare, cei doi se împacă din nou.
Concentrat pe Valea Prahovei, Gheorghidiu primeste o scrisoare de la Ela prin
care aceasta îl chema urgent la Câmpulung. Femeia vrea să-l convingă să treacă
o suma de bani pe numele ei pentru a fi asigurată din punct de vedere financiar
în cazul mortii sotului ei pe front .Gheorghidiu e convins că acesta plănuise
divortul pentru a rămâne cu domnul G, pe care îl întâlneste pe stradă în
Câmpulung. Din cauza izbucnirii războiului, Stefan nu mai apucă să verifice
dacă sotia îl înselase, sau nu.
A doua experientă în planul cunoasterii existentiale o reprezintă războiul.
Imaginea acestuia este demitizată, confruntările fiind prezentate asa cum se
reflectă în constiinta individului, si nu la modul eroic. Frontul înseamnă haos,
mizerie, măsuri absurde, învălmăseală, dezordine. Capitolul ” Ne-a acoperit
pământul lui Dumnezeu” ilustrează absurdul războiului si tragismul confruntării
cu moartea. Individul se pierde, se simte anulat în iuresul colectiv, iar eroul
pierde notiunea timpului, sesizată atât de acut înainte. Drama colectivă a
războiului, a mortii, ajunge să pună în umbră drama individuală a iubirii.
Experientele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului- narator fată
de celelalte aspecte ale existentei sale.
Rănit si spitalizat, Gheorghidiu revine acasă, la Bucuresti, dar se simte detasat
de tot ce îl legase de Ela. Acum o priveste cu indiferentă si se hotărăste să o
părăsească. Îi lasă absolut tot ce e în casă, „tot trecutul”. Prin renuntarea la
„trecut”, adică atât la timpul trăit, cât si la cel rememorat, Gheorghidiu se
eliberează de drama erotică.

ȘTEFAN GHEORGHIDIU
CARACTERIZARE
Personajul principal S.G. reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul
superior, care trăieste drama îndrăgostitului de absolut si nu-si găseste locul
într-o societate dominată de mediocritate si imoralitate. Filosof, el are impresia
că s-a izolat de lumea exterioara, însă, în realitate, evenimentele exterioare sunt
filtrate prin constiinta sa.
Student la Filozofie, S.G. este un intelectual care trăieste în lumea ideilor, a
cărtilor si care are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată.
Principala trăsătură de caracter a protagonistului este orgoliul, ilustrativă în
acest sens fiind mărturisirea lui Stefan în ceea ce priveste felul în care ia nastere
iubirea pentru Ela „Iubesti mai întâi din milă- iubesti pentru că stii că asta o face
fericită” O altă secventă narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul
personajului este aceea a mesei în familie din casa unchiului avar Tache, prilej
cu care acesta hotărăste să îi lase cea mai mare parte din avere lui Stefan. Când
celălalt unchi, Nae Gheorghidiu, îl ironizează atât pe el, cât si pe tatăl lui, Stefan
izbucneste cu multă sinceritate, dar si cu orgoliu, în legătura cu grosolănia
părintilor ce lasă copiilor mostenire averi, fără a le insufla valori spirituale.
Dezgustat de familie, Stefan le cedează o parte din avere, dar se simte tot mai
izolat de lumea meschină si egoistă în mijlocul căreia trăieste, mai ales că îsi dă
seama că nici femeia iubită nu-l întelege. Primirea mostenirii are efecte în plan
profund, întrucât generează criza matrimonială.
Din orgoliu exagerat, dar si din dorinta de a trăi o experientă existentială pe care
o consideră definitorie pentru formarea lui ca om,Stefan se înrolează voluntar,
desi ar fi putut să evite participarea la război, profitând de averea sa. Trăirea
intensă a experientei războiului ca fenomen care-i revelează esenta conditiei
umane îl ajută să se clarifice pe sine, să-si depăsească drama erotică.
Pe lângă orgoliu, în roman se conturează si alte trăsături ale eroului precum:
natura analitică si reflexivă, luciditatea, sensibilitatea exacerbată, inteligenta si
constiinta propriei valori.
Prin introspectie si monolog interior, Stefan analizează cu luciditate aspecte ale
planului interior, din fluxul constiintei –trăiri, sentimente, reflectii- si ale
planului exterior- fapte, tipuri umane, relatii cu alte personaje.
Dintre modalitătile de caracterizare a personajului, portretul lui S.G. este
realizat mai ales prin caracterizare indirectă, care se desprinde din fapte,
gânduri, limbaj, atitudine, etc. Caracterizarea directa este rar realizată de alte
personaje, prin replici scurte: ”Esti de o sensibilitate imposibilă”- Ela, „N-ai
spirit practic”- Nae Gheorghidiu.
În acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea autocaracterizarea,
pentru portretul fizic, moral sau psihologic: „ Eram alb ca un om fără globule
rosii”, „ Eram înalt si elegant”. Pentru observarea propriilor trăiri psihice se
utilizează procedee specifice romanului psihologic modern: introspectia,
autoanaliza lucidă, monologul interior, notarea stărilor fiziologice si a
senzatiilor organice, fluxul constiintei.
Războiul si iubirea sunt cele două teme ale romanului si constituie două
experiente decisive pentru devenirea personajului. Suferinta lui este lucidă în
detaliile analizei, iar orgoliul este profund. În final, după traversarea dramei
colective a războiului, pasiunea devoratoare este înlocuită cu indiferenta rece.
Dezamăgirea lui e profund marcată de constatarea ca sotia lui nu mai este decât
„un peisaj si un cap străin si vulgar”.
RELAȚIA ȘTEFAN- ELA
Tânărul intelectual însetat de absolut, pe atunci student la Filozofie si lipsit de
mijloace materiale deosebite, se căsătoreste din dragoste cu Ela, studentă la
Litere, orfana crescută de o mătusă. Ela, tânără cochetă, considerată cea mai
frumoasă si cea mai populară studentă de la Universitate, este aceea care se
îndrăgosteste mai întâi de Stefan. Iubirea bărbatului se naste din admiratia fata
de profunzimea sentimentelor Elei pentru el. Asadar, iubirea lui se naste dintr-o
întâmplare, devine cu timpul obisnuintă, pentru a se transforma apoi în obsesie.
El trăieste iubirea pentru Ela la modul idealist, specific vârstei tineretii,
dragostea însemnând pentru el împlinirea totală.
După ce primesc mostenirea de la unchiul Tache, Ela se dovedeste interesata de
bani, se implică în discutiile despre mostenire si are altercatii cu cei care vor să-
i însele sotul. Atitudinea sotiei îl surprinde în mod dureros pe Stefan.
Excursia de la Odobesti declansează ireversibil criza matrimonială. Personajul
principal suferă pentru că are senzatia că este înselat. Micile incidente, gesturile
fără importantă, privirile pe care Ela le schimbă cu domnul G se amplifică în
constiinta personajului din cauza naturii lui hipersensibile si reflexive.
Ela apare ca o femeie infidelă, dar trădarea ei nu este evidentă , ci se constituie
dintr-o suită de împrejurări interpretate de Stefan în manieră proprie. Dacă e să
o credem pe Ela, ea nu a înfăptuit nimic reprobabil, nu s-a comportat altfel decât
celelalte femei.
Modalităti de caracterizare a personajului SG * ( din caracterizarea
personajului)
Celelalte personaje sunt caracterizate în mod direct de către personajul narator
S.G. În acest sens, Ela , personajul feminin al romanului este „ creatia integrală
a mintii personajului masculin”( Dumitru Micu) prin faptul că tot
comportamentul ei este mediat de viziunea lui Stefan. De aceea, cititorul nu se
poate pronunta asupra fidelitătii ei si nu poate opina dacă e mai degrabă
superficială decât spirituală.
În concluzie, S.G., intelectualul care trăieste cu nostalgia trecutului