ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE,

ÎNTĂIA NOPATE DE RĂZBOI

Camil Petrescu

ROMAN MODERN DE TIP SUBIECTIV, PSIHOLOGIC, AL EXPERIENȚEI

COMENTARIU
Perioada interbelică
 Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
de Camil Petrescu
1. Context
Primele două romane ale lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” și „Patul lui Procust”, au înnoit romanul românesc interbelic prin
sincronizarea cu literatura universală.
2. Roman psihologic
Roman psihologic prin temă, conflict interior, protagonist și prin utilizarea unor
tehnici de analiză psihologică, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” e apreciat
de critica vremii drept o monografie a îndoielii. Tutor Vianu observă exactitatea aproape
științifică în analiza sentimentelor.
3. Roman modern de tip subiectiv
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” e un roman modern de tip
subiectiv pentru că are drept caracteristici:
 unicitatea perspectivei narative
 timpul prezent și subiectiv
 memoria afectivă
 narațiunea la persoana i
 autenticitatea (identificarea actului de creație cu realitatea vieții)

4. Perspectiva narativă
Romanul e scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Ștefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și războiul.
Punctul de vedere unic și subiectiv al personajului narator face ca cititorul să cunoască
despre personaj atât cât cunoaște și Gheorghidiu.
5. Titlul și tematica
Textul narativ este structurat în două părți, precizate în titlu, care indică temele
romanului și cele două experiențe de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și războiul.
Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eșuate dintre Ștefan și Ela,
partea a doua, construit sub forma jurnalului de campanie a lui Gheorghidiu, urmărește
experiența de pe front în timpul Primului Război Mondial. Partea întâi este în întregime
ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie al autorului. Romanul e unitar
prin unicitatea conștiinței care analizează cele două experiențe și printr-un artificiu
compozițional: povestea de dragoste apare ca o simplă paranteză în romanul de război.
6. Construcția subiectului
Acțiunea capitolului I, „La Piatra Craiului în munte” este posterioară întâmplărilor
relatate în restul cărții I. În 1916, primăvara, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei,
Ghiorghidiu asistă la popota ofițerilor, la o discuție despre dragoste și fidelitate. Ca și la

1
Proust, un eveniment exterior, respectiv discuția de la popotă, declanșează rememorarea unor
întâmplări trecute.
Fraza cu care debutează capitolul II, „Diagonalele unui testament”, concentrează
intriga romanului: Eram însurat de doi ani și  jumătate cu o colega de la Universitate și
bănuiam că mă înșală. Tânărul, pe atunci student la filozofie, se căsătorește din dragoste cu
Ela, studentă la litere. Iubirea bărbatului se naște din admirație, duioșie, dar mai ales orgoliu:
începusem totuși să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine,
fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente, și cred că acest
orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.
După căsătorie, cei doi soți trăiesc modest, dar sunt fericiți. Echilibrul tinerii familii
este tulburat de o moștenire pe care Gheorghidiu o primește după moarte unchiului său avar,
Tache. Ela se implică în discuțiile despre bani, lucru care lui Ștefan îi displace profund: Aș fi
vrut-o mereu feminină,  deasupra discuțiilor acestea vulgare. Spre deosebire de soțul său, Ela
e atrasă de viața mondenă la care noul statut social al familiei îi oferă acces. Cuplul evoluează
spre o inevitabilă criză matrimonială al cărui moment culminant are loc cu ocazia excursiei la
Odobești, de sărbătoarea Sf. Constantin și Elena. În timpul acestei excursii, se pare ca Ela îi
acordă o atenție exagerată unui anumit domn G, care, în opinia naratorului personaj, îi va
deveni mai târziu amant. După o scurtă despărțire, Ela și Ștefan se împacă. Înrolat în armată,
Gheorghidiu cere o permisie ca să verifice dacă soția îl înșală, fapt nerealizat din cauza
izbucnirii războiului.
A doua experiență în cadrul cunoașterii o reprezintă războiul, care e demitizat ca și la
Stendhal. Frontul înseamnă haos, mizerie, măsuri absurde, învălmășeală. Ordinele ofițerilor
superiori sunt contradictorii. Din cauza informațiilor eronate, artileria română își fixează
tunurile asupra propriilor batalioane. La confruntarea cu inamicul se adaugă frigul și ploaia.
Operațiunile încep cu atacarea postului vamal maghiar. Experiențele dramatice de pe
front modifică atitudinea lui Ștefan față de celelalte aspecte ale vieții sale.
Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” ilustrează absurdul războiului și
tragismul confruntării cu moartea. Eroismul este înlocuit cu spaima de moarte: Nu mai e
nimic omenesc în noi. Rănit și spitalizat, Gheorghidiu se întoarce acasă, la București, dar se
simte detașat de tot cel legase de Ela. Obosit să mai caute certitudini, o privește acum cu
indiferență și hotărăște să o părăsească.
7. Personajul principal
Ștefan Gheorghidiu e tipul intelectualului lucid aflat în căutarea absolutului. Individul
superior nu poate concepe iubirea decât în varianta ideală, ca o unire spirituală a două suflete
pereche: nu m-aș fi putut realiza decât într-o dragoste absolută.
Fire pasională și reflexivă, Ștefan analizează fiecare gest și vorbă a Elei. Excursia de
la Odobești reliefează gelozia personajului, a cărui soție acordă prea multă importanță unui
alt bărbat.
Hipersensibil și orgolios peste măsură, Gheorghidiu prezintă în amănunt chinurile
dezamăgirii în iubire, care îi transformă existența în tortură. Dorind să participe la orice
experiență fundamentală, Ștefan se înrolează voluntar, înlocuind drama personală a
deziluziei cu drama colectivă a confruntării cu moartea.

2
 În relația cu Ela, Ștefan se transformă, ajungând de la iubire absolută la dezamăgire
totală. Perspectiva subiectivă a personajului narator nu îi lasă femeii dreptul la replică. Ela e
prezentată exclusiv din punctul de vedere a lui Gheorghidiul.
8. Stil
Se remarcă sobrietatea, claritatea și anticalofilismul (împotriva scrisului frumos).
Romanul e conceput ca o confesiune a protagonistului, principalul său mod de expunere fiind
monologul interior, bazat pe introspecție (analiză interioară). Originalitatea scrierii e dată de
complexitatea analizei psihologice.
9. Concluzie
Camil Petrescu promovează înnoirea literaturii într-o vreme când romanul românesc
rămase la stadiul începutului de secol al XIX-lea. (Marian Popa)