Ultima noapte de dragoste,

întâia noapte de război

An 1930

Autor Camil Petrescu

Curent
Modernism
literar

Gen Epic

Roman al experienței citadin psihologic

Specie
subiectiv

Context
Considerat de Liviu Călin „o conștiință estetică mereu trează, preocupată de
motivarea fiecărui detaliu dintr-o structură epică”, Camil Petrescu este un
reprezentant al modernismului interbelic, prozator, dramaturg și teoretician al
modernismului în literatura română. Printre creațiile camilpetresciene se numără
romanele „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” sau „Patul lui
Procust”, dar și dramele „Jocul ielelor” sau „Act venețian”. În plus, Camil
Petrescu formulează principiile esențiale ale modernismului, cu accent pe
estetica subiectivității și a autenticității: „Eu nu pot vorbi onest decât la
persoana I”.
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman interbelic
modern, de analiză psihologică, publicat în anul 1930, considerat „momentul
Camil Petrescu” în literatura noastră.

(T) Încadrare
Modernismul este un curent literar artistic apărut la începutul secolului XX ca
reacție la împotriva realismului, caracterizat prin dominația analizei psihologice,
prin subiectivism și prin inspirația din spațiul citadin.
O particularitate ce permite încadrarea operei în estetica modernismului o
constituie caracterul psihologic al romanului, deoarece în centrul atenției este
condiția umană ilustrată prin intelectualul Ștefan Gheorghidiu, însetat de

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război 1

 absolutul cunoașterii și al iubirii. Prin intermediul acestui personaj, scriitorul
configurează drama intelectualului inadaptat unei societăți meschine și
mediocre, incapabile să îi aprecieze aspirațiile.

O altă particularitate a modernismului evidențiată în „Ultima noapte de

dragoste, întâia noapte de război” se regăsește la nivelul narațiunii, ce are un
caracter subiectiv prin relatarea la persoana I din perspectiva naratorului-
personaj ipostaziat dublu: pe de o parte studentul la filozofie, căsătorit cu Ela,
studentă la Litere, iar pe de altă parte, sublocotenent pe frontul Primului Război
Mondial. Așadar, perspectiva narativă este subiectivă, naratorul-personaj
sondându-și propriile frământări interioare.

În esență, opera camilpetresciană este un roman de analiză psihologică, care

urmărește destinul intelectualului însetat de absolut și inadaptat societății pe
două planuri existențiale: iubirea și războiul.

(T) Temă
Fiind un roman cu o structură complexă, desfășurată pe mai multe fire narative
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” însumează diverse arii
tematice: iubirea conjugală, războiul și condiția intelectualului. Înzestrat cu o
inteligență superioară, însetat de cunoaștere, Ștefan Gheorghidiu transformă
cele două experiențe în adevărate drame: drama infidelității conjugale și a
geloziei, provocată de comportamentul frivol al Elei, respectiv drama războiului,
care îi relevă protagonistului imaginea haotică și apocaliptică a existenței.
Participarea pe front îi facilitează maturizarea și detașarea de propriul trecut.

(P) Încadrare
Romanul dezvoltă condiția intelectualului inadaptat unei societăți superficiale
prin intermediul celor două teme anticipate din titlu. Înzestrat cu o inteligență
superioară, însetat de cunoaștere, Ștefan Gheorghidiu transformă cele două
experiențe în adevărate drame existențiale.

(P) Prezentarea personajului principal

Personajul principal al romanului este Ștefan Gheorghidiu, tipul intelectualului
care aspiră spre absolutul cunoașterii. Acesta este reprezentativ pentru tipul
individului inadaptat societății în care trăiește, pe care o descoperă în toată
superficialitatea ei, cu precădere din momentul pătrunderii în lumea mondenă a
Bucureștiului.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război 2

 Totodată, el este personaj complex, care întruchipează un rol dublu, din
perspectiva narațiunii la persoana I. Prin urmare, Ștefan Gheorghidiu este un
personaj-narator, proiectat în dublă ipostază, student la filozofie, căsătorit cu
Ela Gheorghidiu, respectiv sublocotenent pe frontul Primului Război Mondial.
Perspectiva narativă subiectivă facilitează autocaracterizarea, sondarea
propriilor trăiri, transformând romanul într-o creație subiectivă, de analiză
psihologică.

(P) Statutul social, moral și psihologic

Statutul social pune în lumină destinul unui student la filozofie și sublocotenent,
înrolat voluntar. Căsătorit cu Ela, Ștefan reconstituie prin memorie involuntară și
prin fluxul conștiinței cei doi ani și jumătate de căsnicie purtând amprenta
infidelității Elei. Povestea de iubire începută de pe băncile facultății implică
pentru început un grad sporit de vanitate, întrucât studentul remarcabil de la
Filozofie este îndrăgostit de Ela, „una dintre cele mai frumoase studente de la
universitate”. Pentru început, căsnicia se desfășoară sub semnul modestiei,
însă o moștenire neașteptată îi aduce în posesia averii substanțiale a unchiului
Tache și îi propulseazăă în lumea modernă.

Statutul moral este construit în jurul onestității intelectualului, incapabil de

compromis. Pătrunderea în lumea modernă accentuează diferențele de
caracter dintre Ela și Gheorghidiu, dar și discrepanțele dintre Gheorghidiu și
societatea în care trăiește. În timp ce Ștefan Gheorghidiu rămâne ancorat în
lumea ideilor pure, Ela împrumută grabnic regulile snobismului și etichetele noii
societăți, printre care imoralitatea, pragmatismul și compromisul. Mai mult,
Ștefan Gheorghidiu pătrunde într-o aprigă înfruntare cu sine și cu societatea,
descoperind lăcomia celor din jur. Episodul de la unchiul Tache îi permite pentru
prima dată observația acidă a unei lumi dominate de imoralitate, iar înfruntarea
vehementă a celor doi unchi reprezintă prima tentativă a protagonistului de a
se sustrage lumii dominate de patima banului.

Statutul psihologic relevă un personaj complex, înzestrat cu inteligență

superioară, orgolios și dornic de cunoaștere. Hipersensbil și ultralucid,
Gheorghidiu își transformă căsnicia într-o dramă a geloziei chinuitoare.
Participarea la experiența traumatizantă a războiului îi aduce maturizarea
neașteptată și detașarea de propriul trecut.

(P) O trăsătură de caracter

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război 3

 O trăsătură de caracter reprezentativă a personajului o constituie orgoliul, care
îi determină cele două experiențe fundamentale: pe de o parte, căsătoria cu Ela
Gheorghidiu, iar pe de altă parte înrolarea voluntară pe front.
Cei doi eroi ai romanului se cunosc din anii studenției, iar sentimentul iubirii se
naște treptat din admirație, duioșie și mai ales dintr-un orgoliu nemăsurat.
Sentimentul lezării propriului orgoliu îl determină să-și transforme căsnicia într-
o dramă a geloziei. Pe de altă parte, orgoliul de a se înrola voluntar pălește în
momentul în care descoperă latura haotică, apocaliptică a războiului și mai
puțin prilejul dezvăluirii actelor de eroism.

Secvențe semnificative
O secvență semnificativă pentru tema textului/caracterizarea personajului este
prezentă în incipitul romanului. Aflat la popota ofițerilor, Ștefan Gheorghidiu
asistă la o discuție despre infidelitatea conjugală provocată de un caz relatat în
presa mondenă a vremii: un bărbat își ucisese soția infidelă, dar fusese achitat
de justiție. Discuțiile contradictorii dintre camarazii de arme sunt privite cu
detașare pentru început de Ștefan Gheorghidiu, pentru ca, în final, să-și afișeze
cu ostentație sentimentul superiorității intelectuale. Intervențiile sale pe
marginea iubirii evidențiază credința într-o iubire absolută: „cei ce se iubesc au
drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”. Întrebarea impersonală a
căpitanului Dimiu „Suferi, Gheorghidiule?” îi declanșează memoria involuntară
și fluxul conștiinței. Prin evocare sunt reconstituiți anii de căsnicie alături de Ela,
debutând sub semnul infidelității: „eram însurat de doi ani și jumătate cu o
colegă de la universitate și bănuiam că mă înșală”.

O altă secvență semnificativă pentru tema textului/caracterizarea personajului

o reprezintă masa de la unchiul Tache, de Sfântul Dumitru. Bătrân industriaș,
foarte avar, unchiul Tache își reunește familia la o cină, prilej pentru
Gheorghidiu de a constata inadvertențele dintre el și imoralitatea societății în
mijlocul căreia trăia. Chiar de la început, Ștefan Gheorghidiu își simte lezat
orgoliul printr-o ironie subtilă la adresa frumuseții propriei soții. Discuțiile
degenerează, astfel încât în cele din urmă converg spre tatăl lui Gheorghidiu,
Corneliu, profesor universitar și publicist, incapabil să lase moștenire urmașilor
săi. În cele din urmă, reacția lui Ștefan este promptă și malițioasă, susținând cu
fermitate faptul că cei care au făcut averi au „o șire a spinării flexibilă ca
nuiaua și un stomac în stare să digere și ouă clocite”. Observația sa
vehementă și caustică stârnește îngrijorarea celor prezenți, însă la deschiderea

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război 4

 testamentului, Ștefan Gheorghidiu intră în posesia celei mai însemnate părți din
averea bătrânului industriaș.

Titlu
Titlul romanului este elementul paratextual care deschide orizontul de așteptări
și anticipează temele creației. Construcția nominală și analitică evidențiază
chiar de la început cele două părți distincte ale romanului, având titluri
sugestive. Pe de o parte, „Ultima noapte de dragoste”, așezat în fruntea primei
cărți, prin care se anticipează drama iubirii, iar pe de altă parte, „întâia noapte
de război”, titlul celei de-a doua cărți, care configurează drama războiului la
care Gheorghidiu se înrolează voluntar. Repetarea substantivului „noapte”
amplifică misterul, incertitudinea și teama pe care le traversează eroul de-a
lungul celor două experiențe: incertitudinea fidelității conjugal, respectiv teama
provocată de confruntarea cu iminența morții în condițiile unei armate române
nepregătite pentru o conflagrație mondială. Cele două adjective, „ultima” și
„întâia” prezente în ordine inversă sugerează sfârșitul unei experiențe
copleșitoare și deschiderea unor noi orizonturi prin eliberarea de imaginea
trecutului.

Conflict
Spre deosebire de romanele tradiționale, în care conflictul este exterior, în
romanul lui Camil Petrescu principal este conflictul interior. Acesta se
desfășoară în conștiința personajului-narator, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește
stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela. Principalul motiv al
rupturii dintre cei doi este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o
disprețuiește. Așadar, conflictul interior se produce din cauza diferenței dintre
aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare.
Contradicțiile dintre lumea utopică, pe care și-o construise intelectualul în plan
interior, și datele realității exterioare (vulgare, meschine, mercantile) produc
frământări de conștiință, suferința incertitudinii, și sunt supuse introspecției și
analizei lucide. El crede că „Singura existență reală e aceea a conștiinței”.
Conflictul interior este dublat de un conflict exterior generat de relația
protagonistului cu societatea, acesta fiind plasat în categoria inadaptaților
social.

(P) Modalități de caracterizare

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război 5

 Modalitățile de caracterizare ale personajului sunt atât directe, cât și indirecte.
Cele directe sunt relatate de către alte personaje („Ești de o sensibilitate
imposibilă” - vorbele Elei) și prin autocaracterizare: „Lipsit de orice talent, în
lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aș fi putut realiza - și
am încercat-o - decât într-o dragoste absolută”. Prin fapte, gesturi, atitudine,
limbaj și relația cu alte personaje, este caracterizat indirect protagonistul.

(T) Concluzie
În concluzie, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un
roman psihologic modern, reprezentativ pentru estetica autenticității și pentru
o nouă viziune, demitizată, asupra războiului. Prin Ștefan Gheorghidiu,
personajul-narator, scriitorul impune în literatura română o nouă tipologie:
intelectualul inadaptat, ce aspiră spre absolut.

(P) Concluzie
În concluzie, eroul lui Camil Petrescu trăiește între două experiențe decisive, pe
care le depășește în cele din urmă cu luciditate. Prin intermediul protagonistului
se accentuează caracterul de analiză psihologică al romanului, deoarece
accentul se deplasează de la evenimente la trăiri, de la lumea exterioară la
lumea lăuntrică a propriei conștiințe.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război 6