ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI de Camil Petrescu

INTRODUCERE
Promotor al esteticii modernismului în literatura română, Camil Petrescu este dintre scriitorii
care îmbrățișează proustianismul și respinge romanul de tip tradițional. Scriitorul ilustrează estetica
autenticității în studiul teoretic “Nouă structură și opera lui Marcel Proust” in 1935 și în romanele
sale. Un exemplu elocvent pentru creația lui Camil Petrescu este romanul “Ultima noapte de
dragoste întâia noapte de război”, publicat în 1930.

SPECIE+CURENT
Din punctul de vedere al curentului, romanul lui Camil Petrescu este unul modern,
psihologic, de tip subiectiv, care ilustrează afirmația lui Camil Petrescu: “Singura realitate pe care o
pot povesti… este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic”. Romanul modern are drept
caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, timpul psihologic care se
substituie timpului cronologic, fluxul conștiinței, memoria afectivă, narațiunea la persoana întâi,
luciditatea analizei, anticalofilismul, dar și autenticitatea trăirii.
O prima trăsătură a romanului modern, psihologic este perspectiva narativă subiectivă, cu
focalizare internă. Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului
principal, Stefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și războiul. Prin
valorificarea acestora, Camil Petrescu reuseste sa creeze un veritabil roman al experientei.
Altă trăsătură este prezența timpului psihologic, care are ca efect dilatarea unor evenimente
datorită percepției subiective: gesturile soției în excursia de la Odobești sau retragerea soldaților
după ploaia de obuze. Un alt aspect al modernității este integrarea documentului în ficțiune, precum
articole din presa vremii sau jurnalul de campanie al scriitorului.

2 SCENE
Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului și,
în același timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și
războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eșuate dintre Stefan
Gheorghidiu și Ela, partea doua constituită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu,
urmărește experiența de pe front, în timpul Primului Război Mondial. Prima parte este în întregime
ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie al autorului, ceea ce conferă autenticitate
textului.
O primă scenă semnificativă este scena primirii moștenirii de la unchiul Tache, după
episodul memorabil al cinei de familie din capitolul “Diagonalele unui testament”. Primirea
moștenirii declanșează criza matrimonială și marchează diferențele de percepție a lumii dintre cei doi
îndrăgostiți. Pentru că unchiul Tache îi lasă cea mai mare parte din avere lui Stefan, mama și surorile
tânărului, precum și celălalt unchi, Nae Gheorghidiu, contestă testamentul. În opinia lui Stefan, Ela se
dovedește interesată de bani, aceasta implicându-se în discuțiile despre moștenire si ripostând
indignată atunci când simte ca soțul ei este înșelat. Atitudinea Elei il surprinde în mod dureros pe
protagonist, pentru ca, așa cum mărturisise, ar fi vrut ca Ela să fie: “mereu feminină, deasupra
discuțiilor acestea vulgare, plăpândă și având nevoie să fie protejată, nu sa intervină atât de energic
interesată”
O altă secvență semnificativă este aceea a excursiei de la Odobești, Care declanșează
ireversibil criza matrimonială. Natură reflexivă și hiper sensibilă, personajul suferă pentru că are
impresia că este înșelat. Mici incidente, gesturi fără importanță, privirile pe care Ela le schimbă cu
domnul G. se amplifică în conștiința protagonistului. Stefan recunoaște într-un moment de
sinceritate: “Toata suferința asta monstruoasă imi venea din nimic”. Ela consideră că nu s-a
comportat altfel decât felul in care celelalte femei s-ar comporta cu un străin: “toate femeile fac la
fel” și că “sensibilitatea imposibilă” a lui Stefan este aceea care amplifică neînțelegerile dintre ei.
 COMPONENTE DE STRUCTURA
Spre deosebire de romanele tradiționale, în care conflictul este exterior, în romanul “Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război” principal este conflictul interior. Acesta se produce din
cauza implicării Elei în lumea mondenă, pe care Stefan o disprețuiește și diferenței dintre aspirațiile
lui Gheorghidiu și realitatea societăți in care trăiește. Contradicțiile dintre lumea utopică, pe care și-o
construise intelectualul în plan interior, și datele realității exterioare, vulgare, meschine produc
frământări de conștiință, suferința incertitudinii, și sunt supuse introspecției și analizei lucide:”
Singura existență reală e aceea conștiinței”. Conflictul interior este dublat de un conflict exterior
generați de relația protagonistului cu societatea acesta fiind plasat în categoria inadaptaților social.
Personajul narator Stefan Gheorghe Dio reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptat-ul
superior. Gândurile și sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor. Astfel, Ela,
personajul feminin al romanului, este prezentată doar din perspectiva lui Gheorghidiu: “Nu Ela se
schimbă (…) ci felul in care o vede Stefan” (Nicolae Manolescu)
De asemenea, in cadrul textului se remarcă utilizarea tehnicilor moderne ale analizei
psihologice precum: introspecția, autoanaliză lucidă: “Evident, mă întreb uneori dacă nu-mi fac singur
această suferință.”, monologul interior, fluxul conștiinței.

PARTICULARITATILE UNUI PERSONAJ

Stefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care nu-și
găsește locul într-o societate dominată de mediocritate și de lipsă de moralitate. Din punct de
vedere social, student la Filosofie, trăiește în lumea ideilor, a cărților și are impresia că s-a izolat de
realitatea materiala imediată. Tocmai această realitate produce destrămarea cuplului pe care il
formează cu Ela. Conștiință problematizanta, protagonistul aspiră la iubire absolută, dar este
dezamăgit de realitate. Analitic și hipersensibil, analizează cu luciditate gesturile de afecțiune pe care
Ela i le arată domnului G., in timpul excursie la Odobești. Trăirea iubirii și a războiului are ca scop
cunoaștere de sine.

RALATIA DINTRE 2 PERSONAJE

“Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală”
este fraza prin care debutează abrupt cel de-al doilea capitol al romanului, “Diagonalele unui
testament”, prin care începe retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu și Ela. Tânărul intelectual
însetat de absolut, pe atunci student la Filosofie și lipsiți de mijloace materiale deosebite, se
căsătorește din dragoste cu Ela, studentă la Litere, Orfană crescută de o mătușă. Ela, tânără cochetă,
considerată cea mai frumoasă și cea mai populare studente de la universitate, Este aceea care se
îndrăgostește mai întâi de Stefan. Iubirea bărbatului, născută din admirație față de profunzimea
sentimentelor Elei pentru el, Din duioșie, dar mai ales din orgoliu, devine obișnuință, pentru a se
transforma în cele din urmă în obsesie:”Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la inceput,
patologic pe urma”. În primă fază, bărbatul trăiește iubire la modul idealist, dragostea înseamnă
pentru el împlinirea totală.

CONCLUZIE
“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman psihologic modern reprezentativ
pentru estetica autenticității și pentru viziunea lui Camil Petrescu. Prin Stefan Gheorghidiu,
personajul-narator, scriitorul impune în literatura română o nouă tipologie: intelectualul inadaptat
ce aspiră spre absolut.