Ultima noapte de dragoste, înâia noapte de război

de Camil Petrescu

Romanul de analiză psihologică a luat naștere din interesul special al

scriitorilor pentru viața interioară a familiei umane. Acest tip de roman a
presupus apariția unor modificări în structura tradițională a speciei epice
respective (impunerea unor metode moderne de investigare amănunțită a
conștiinței, intriga trece în plan secund, primul loc fiind preluat de analiza
psihologică)

Preluând modelul proustian de construcție românească și influențat de

ideile filozofice a lui Henri Bergson, Camil Petrescu dă viață primului
roman modern, subiectului de analiză psihologică al literaturii române.

Volumul de eseuri ‚Teze și antiteze’ (1936) valorifică concepția despre

literatură a lui Camil Petrescu, evidențiind câteva idei importante:
corelarea literaturii cu știința, filozofia și psihologia epocii, cunoașterea
nemijlocită a realității d către artist, autenticitatea și povestirea pe baza
fluxului conștiinței, a memoriei afective interioare.

Alte idei camilpetresciene privind arta romanului sunt luciditatea

autoanalitica și....

Romanul ‚Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’ a apărut în

anul 1930, la zece ani după apariția capodoperei romanul ‚Ion’.

Geneza operei are la baza unele pagini din jurnalul de companie al lui
Camil Petrescu, participant la Primul Război Mondial.

‚Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’ este un roman

modern, subiectiv, în centrul căruia este construit un personaj inteligent și
lucid, ale cărui trăiri interioare sunt analizate prin tehnica introspecției.

Discursul epic este scris la persoana întâi, ca o confesiune a

protagonistului, Stefan Gheorghidiu, confesiune susținută si denotate la
subsol, dar si de alterarea planului interior (al reflecției si al trăirilor) cu
cel exterior (al societății bucureștene din preajma Primului Război
Mondial și al frontului). Relatarea evenimentelor se realizează prin
rememorarea evenimentelor trăite, a iubirii matrimoniale.
Narațiunea la persoana I presupune identitatea naratorului cu personajul,
implicit perspectiva unică asupra evenimentelor, a atitudinilor, a
comportamentelor preluate sub forma analizei lucide prin reflectarea in
propria conștiinta.

Tema romanului se raportează la trăirea a doua evenimente majore din

viața unui om: sentimentul erotic si experiența morții, despre care Camil
petrescu spunea : ‚In fata mortii si in dragoste omul apare in autenticitatea
lui’.

Titlul este format dintr-o metafora, sugerând cele doua experiențe

existențiale si reflexive pe care le trăiește Stefan Gheorghidiu: iubirea si
războiul, acestea fiind si temele romanului. Intre ultima noapte de dragoste
si întâia noapte de război se scrie istoria unui intelectual care aspira la
cunoașterea absoluta, la ideile pure, la libertate. Titlul sustine si structura
romanului, cele doua planuri pe care le dezvolta acțiunea si se construiește
personajul principal, reprezentate de ce cele doua părți ale operei: ‚Cartea
întâi’ si ‚Cartea a doua’.

Din punct de vedere compozițional, se constata echilibrul si unicitatea

formei obținute prin cele șase capitole ale fiecarei parti si un epilog numit
‚Comunicat apocrif’. Perspectiva narativa este unitara si datorită
artificiului compozițional care leagă prima parte de a doua, prin plasarea
in incipit a scene, care din punct de vedere cronologic aparține celei de a
doua părți în care este premutat războiul.

Acțiunea romanului este discontinua datorita impletirii timpului prezent cu

rememorarea trecutului, Romanul debuteaza in prezent (realitatea
frontului) si face un salt prin mijlocirea memoriei afective,in trecut
(povestea de dragoste)

Stefan Gheorghidiu, personajul principal, asista la o discutie despre

dragoste, discutie la care mai participa sicativa ofiteri in incinta popotei.
Subiectul converstatiei pornise de la un articol de ziar in care se mentiona
ca un barbat a fost arestat dupa ce si-a ucis sotia care il inselase.

Discutia de la popta constituie cauza declansarii memoriei afective a

personajului narator si al rememorarii povestii de dragoste cu Ela, sotia sa.
St. Gheorghidiu, student la filosofie, se casatoreste cu Ela, o studenta la
litere. Desi erau saraci, cei doi se iubeau, iar lumea lor mica parea
perfecta.

Mostenirea in posesia careia intra Stefan Ghiorghidiu la moartea unchiului

sau Tache Ghiorghidiu, schimba destinul protagonistului. Tinerii
casatoriti patrund in cercurile moderne ale capitalei, participand la ceaiuri
 dansante, excursii in banda la vizionarea tuturor premilor teatrale. La
insistenta altui unchi de al sau, debutantul Nae Gheorghidiu si a omului de
afaceri analfabet Tanase Vasilescu Lumanararu, dar si a Elei, Stefan intra
in afaceri, in industria metalurgica, insa neavand spirit practic, pierde o
suma de bani si se retrage.

Curand, Stefan are banuialaca Ela nu mai este fata de care s-a indragostit,
traind un tulburator sentiment de indoiala ce d nastere unui conflict
interior. Tudor Vianu constata ‚exactitatea aprope stiintifica in despicarea
complexelor sufletesti tipice’

Eroul considera ca toata suferinta lui a inceput din cauza unui domn G., pe
care l-au cunoscut la o petrecee. In timpul unei excursii organizate de
Anisoara, verisoara lui Stefan, la Odobesti, Ela i-a acordat lui G. o atentie
prea mare, provocandu-i lui stefan o suferinta crancena.

Momentele de suferinta provocate de gelozie, dar si de repetatele

despartiri, dupa excursia la Odobesti, sau cand venind pe neasteptate n-o
gaseste pe ELa acasa (cap. ‚intre oglinzi paralele’)

Ii provoaca lui stefan chinul unei analize pe cat de peofunde, de lucde, pe atat
de dureroase. La doua saptamani dupa cea de-a doua impacare, Stefan este
concentrat si aramjeaza ca ea sa plece la Campulung.

Razboiul constituie a doua experienta decisiva in planul cunoasterii. Camil

Petrescu a descris in secventele din roman prin filtrul unor pagini de jurnal, fiind
chiar jurnalul de companie a autorului.

Pe front, in preajma mortii si alaturi de soldatii sai, eroul are parte de experiente
unice: comunicarea cu simplitatea sufleteasca a poporului prin receptarea doinei,
pe drumul spre Rucar, apropierea de oameni si descoperirea universului infinit.

Viziunea artistca creioneaza un spectacol terifiant dominat de spaima de moarte

in careimaginile vizuale si auditive sunt hiperbolizate. Stefan are o mare
responsabilitate fata de oamenii din plutonul sau si, mai ales, multa compasiune.
In ciuda eroilor, razboiul il ajuta sa se regaseasca, sa descopere adevarurile
majore ale existentei.

Este ranit si, dupa o perioada de spitalizare se intoarce acasa. Dupa experienta
razboiului, reintoarcerea la Ela nu ii mai produce emotie si suferinta. Observa cu
ironie semnele imbatranirii pe chipul si pe trupul ei si, firesc, decide s se
desparta de ea.
Finalul este deschis. Ii lasa Elei o suma de bani si se intereseaza de formalitatile
prin care ii poate lasa casele din Constanta cu absolut tot ce este in casa, inclusiv
amitirile din trecut.

Imbogatit prin experienta razboiului si eliberat de limitarile unei iubiri care i-a
produs o suferinta profund, Stefan este pregătit pentru o alta etapa a existentei
sale.

Din punctul meu de vedere, romanul este conceput asemenea romanelor realiste,
constituind o fresca sociala ce prezinta societatea burgheza din perioada
interbelica. Camil Petrescu conturează un spațiu citadin populat de o lume
eterogena, mediocra: bogati, avari, afaceriști, analfabeți, politicieni, abili. Telul
suprem este banul, care se poate obtine prin afacere (așa cum procedează
Vasilescu Lumanararu) sau printr-o casatorie convenabila (asa cum a facut si
unchiul Tache). Mosteniea esre vanata de toti, ca la Balzac. Familia nu are
radacini afective si tocmai de aceea se pare sa se îndepărteze de rosturile ei
traditionale. Apare un tip nou de personaj- politicianul consacrat (Nae
Gheorghidiu) si noi teme de dezbatere: politica si războiul, viața moderna a
capitalei este descrisa prin obiceiurile celor bogați: serate, petreceri, distracții
superficiale la limita moralității.

În concluzie, ‚Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’ este un roman

în care experiențele personale se îmbină cu ficțiunea prin moduri și tehnici
interesante ale prozei moderne de analiză psihologică, evidențiind drama
intelectualului român în perioada interbelică.