Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Prin cele două romane ale sale, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război” (1930) și „Patul lui Procust” (1933) și prin estetica privitoare la această specie,
Camil Petrescu a înnoit romanul românesc interbelic, prin sincronizarea cu literatura
universală.
Romanul este o creatie epica in proza, de mari dimensiuni, cu o actiune
complexa desfasurata pe mai multe planuri, intr-un timp si spatiu precise, ce antreneaza
cu un numar mare de personaje puternic individualizate.
Roman psihologic prin temă, conflict interior, conștiința problematizantă a
protagonistului și prin utilizarea unor tehnici de analiză psihologică, romanul lui Camil
Petrescu este apreciat de critica vremii drept „o monografie a îndoielii sau „povestea
studentului în filozofie, ștefan Gheorghidiu, care odată cu războiul trăiește agonia și
moartea iubirii lui”
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte” de război este un roman al
experienţei atât la nivel formal, prin structură şi tehnici narative, cât şi la nivelul
conţinutului. Autorul recurge la personajul – narator, înlocuind naratorul omniscient.
Abandonează cronologia liniară în favoarea memoriei care ordonează relatarea
faptelor. Inserează în a doua parte a romanului paginile din jurnalul de front ţinut de
autorul concret şi atribuit eroului fictiv. Primul roman camilpetrescian urmăreşte cele
două experienţa ale eroului, iubirea şi războiul, filtrate prin aceeaşi conştiinţă, care
cunoaşte şi se cunoaşte prin acest proces de analiză.
Romanul camilpetrescian aparține curentului modernism, mișcare apărută în
secolul al XX-lea ce se opune traditionalismului, fiind un roman modern interbelic, de tip
subiectiv.
O prima trasatura specifica modernismului regasita in roman este prezenta
mijloacelor de analiza psihologica ce contureaza portretul moral al personajului.Prin
intermediul introspectiei, personajul analizeaza lucid stari sentimente detalii si
actiuni.Astfel Stefan Gheorghidiu isi analizeaza constant starile, traind drama
incertitudinii cauzate de casatorie. Aceasta frica de a nu fi inselat il duce la un pas de
dezumanizare, Stefan gandidu-se chiar sa ii omoare pe cei doi. Gelozia si suferintele
eroului sunt provocate de un exces de luciditate, critica fiind de parere ca Stefan e
propria lui victima.
O alta trasatura specifica modernismului prezenta in text este perspectiva
subiectiva. Autorul mentioneaza intr-un citat celebru ca cea mai credibila redactare
este cea la la persoana I : „Nu pot scrie decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce
inregistreaza simturile mele.”. De asemenea, datorita perspectivei unidirectionale
cititorul va ramane cu aceeasi incertitudine ca personajul narator, nu va stii niciodata ce
simte Ela sau daca aceasta l-a inselat sau nu cu domnul G.
 Tema textului este precizata inca din titlu, reprezentand drama intelectualului
lucid care traieste doua experiente: iubirea ce provoaca incertitudini in prima parte si
razboiul ce provoaca neputiinta in a doua parte.
O prima scena reprezentativa pentru tema romanului este relatata in capitolul
„Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”. Aceasta scena relateaza experienta
marcanta a lui Stefan pe front, care este nevoit sa priveasca cum un prieten bun de-al
sau este decapitat. In acest moment protagonistul realizeaza ca drama sa colectiva
este superioara dramei individuale.Secventa este traita in realitate de autor si este
preluata din jurnalul sau de front,fapt ce transforma romanul in unul al experientei.Este
prima data in literatura romana cand razboiul nu mai este idealizat, ci este infatisat ca
realitatea sa dura.
O alta scena reprezentativa pentru tema romanului se regaseste in ultimul
capitol „Comunicat Apocrif” cand Stefan se intoarce la Bucuresti si observa
schimbarea Elei. Datorita experientei sale din timpul razboiului acesta realizeaza ca viata este
mai importanta decat certitudinea sau incertitudinea sa in iubire. Dupa razboi, Gheorghidiu isi
schimba perspectiva despre viata, aceasta capatand o noua semnificatie. El doreste sa lase in
urma tot ce ii aminteste de incertitudini si dezamagiri si astfel hotaraste sa ii lase Elei toata
averea sa.
In realizarea romanului au un rol esential elementele de structura si
compozitie precum conflictul si titlul.
Un prim element de compozitie semnificativ pentru opera este reprezentat de
conflict. Inca din titlu sunt dezvaluite cele doua experiente din viata protagonistului,
dragostea si razboiul, experiente ce il vor schimba radical.Conflictul central al romanului
il are in centru pe Stefan Gheorghidiu. Conflictul principal este de natura
interioara,acesta se desfasoara in constiinta personajului- narator care traieste stari si
sentimente contradictorii fata de sotia asa Ela. Principalele motive ale rupturii dintre cei
doi sunt implicarea Elei in lumea mondena si aparitia Domnului G. Conflictul erotic se
naste din credinta lui Stefan care crede ca a gasit idealul feminim, Ela, care insa se
dovedeste treptat a fi o fiinta comuna si inferioara. Conflictul erotic e doar o fateta a
conflictului intelectualului cu lumea.
Un alt element de compozitie semnificativ este titlul care este simbolic
anticipativ, intrucat se contureaza cele doua experiente majore: iubirea si razboiul, iar
prin repetitia termenului ,,noapte” se anticipeaza experiente dureroase, incerte.
Cuvintele ,,ultima”si ,,intaia” pun in valoare caracterul evolutiv, anticipand devenirea
personajului care are de invatat din tot ceea ce traieste.Autorul considera ca „doar in
iubire si in fata mortii omul isi dezvaluie adevaratul eu”.
In concluzie, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de
Camil Petrescu este un roman psihologic, al experientei, apartinand modernismului
reprezentativ pentru estetica autenticitatii si oferind o noua viziunea asupra razboiului.
 Caracterizare Stefan Gherghidiu

Prin cele două romane ale sale, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război” (1930) și „Patul lui Procust” (1933) și prin estetica privitoare la această
specie, Camil Petrescu a înnoit romanul românesc interbelic, prin sincronizarea cu
literatura universală.
Roman psihologic si al experientei, „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi” este scrisa la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal,
reprezentand drama intelectualului lucid care traieste doua experiente: iubirea ce
provoaca incertitudini in prima parte si razboiul ce provoaca neputiinta in a doua parte.
Personajul principal, Stefan Gheorghidiu reprezinta tipul intelectualului lucid,
inadaptatul superior, care nu-si gaseste locul intr-o societate dominata de mediocritate
si lipsa de moralitate.
Statutul social al lui Ștefan Gheorghidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este
prezentat ca student la Facultatea de filozofie. Deși este sărac, el se bucură de
admirație în mediul universitar, unde își cunoaște viitoarea soție. Schimbându-și statutul
în tânăr căsătorit, el are o existența modestă, dar fericită. După primirea moștenirii de la
unchiul Tache, însă, este obligat să pătrundă în înalta societate bucureșteană și să se
implice în afaceri. Cu toate acestea, el refuză oportunismul mercantil și se detașează de
cercul Elei. Se înrolează în armată, iar în a doua parte a romanului are statutul de
sublocotenent în armata română ce răspunde de plutonului 9 ca vârf al avangardei. În
final, rănit și lăsat la vatră, el divorțează de soția sa, cedându-i o parte din bunurile și
averea sa.
Din punct de vedere al statutului moral, personajul este un apărător al
principiilor de viață și al adevărului. Inadaptarea sa vine din respingerea falsității și a
meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare și are o ierarhie a lucrurilor pe care le
respectăm sau pe care le consideră semnificative. Transformarea sa este, de
asemenea, de ordin moral. Descoperind darul vieții în sine și al solidarității umane,
renunță să mai lupte pentru o relație pusă sub semnul frivolitățile care l-ar fi putut duce
în pragul crimei. El rămâne disponibil pentru viitor, maturizat de experiențele asumate.
În ceea ce privește statutul psihologic, Gheorghidiu este un personaj
caracterizat de un puternic conflict interior. Orice aspect al existenței este pus sub lupa
analizei și raportat la un sistem superior, absolutist. Atunci când idealurile îi sunt
contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, aceasta
alimentându-i drama. Se dovedește, astfel, o natură dilematică, ce încearcă să
găsească răspunsuri la întrebări legate de aspectele existențiale esențiale.
O trăsătura principala a protagonistului este natura analitica, luciditatea care
se manifestă atât în viața publică, cât și în cea privată.

O prima scena reprezentativa pentru trasatura lui Gherghidiu este relatata in

capitolul „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”Aceasta scena relateaza experienta
marcanta a lui Stefan pe front, care este nevoit sa priveasca cum un prieten bun de-al sau este
decapitat. In acest moment protagonistul realizeaza ca drama sa colectiva este superioara
dramei individuale.Secventa este traita in realitate de autor si este preluata din jurnalul sau de
front,fapt ce transforma romanul in unul al experientei.Este prima data in literatura romana cand
razboiul nu mai este idealizat, ci este infatisat ca realitatea sa dura.
 O alta scena reprezentativa pentru aceasta trasatura a personajului se
regaseste in ultimul capitol „Comunicat Apocrif” cand Stefan se intoarce la
Bucuresti si observa schimbarea Elei. Datorita experientei sale din timpul razboiului acesta
realizeaza ca viata este mai importanta decat certitudinea sau incertitudinea sa in iubire. Dupa
razboi, Gheorghidiu isi schimba perspectiva despre viata, aceasta capatand o noua
semnificatie. El doreste sa lase in urma tot ce ii aminteste de incertitudini si dezamagiri si
astfel hotaraste sa ii lase Elei toata averea sa.
Un prim element de compozitie semnificativ pentru caracterizarea
personajului este reprezentat de conflict. Inca din titlu sunt dezvaluite cele doua
experiente din viata protagonistului, dragostea si razboiul, experiente ce il vor
schimba radical.Conflictul central al romanului il are in centru pe Stefan Gheorghidiu.
Conflictul principal este de natura interioara,acesta se desfasoara in constiinta
personajului- narator care traieste stari si sentimente contradictorii fata de sotia asa
Ela. Principalele motive ale rupturii dintre cei doi sunt implicarea Elei in lumea
mondena si aparitia Domnului G. Conflictul erotic se naste din credinta lui Stefan care
crede ca a gasit idealul feminim, Ela, care insa se dovedeste treptat a fi o fiinta
comuna si inferioara. Conflictul erotic e doar o fateta a conflictului intelectualului cu
lumea.
Un alt element de compozitie semnificativ pentru caracterizarea
personajului este perspectiva narativă subiectivă, element semnificativ de
structură și compoziție pentru roman, este cea prin intermediul căreia sunt înțelese
sentimentele personajului. Romanul este scris la persoana I, sub forma confesiunii
personajului principal care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și războiul.
Narațiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv internă, viziunea „împreună cu”,
presupune existența unui narator implicat. Punctul de vedere unic și subiectiv al
personajului narator care mediază între cititori și celelalte personaje face ca cititorul
să cunoască despre ele atât cât știe și personajul principal.
In concluzie,Stefan Gherghidiu din romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi” este personajul narator care reprezinta intelectualul inadaptat ce
traieste drama a doua experiente de viata fundamentale, iubirea si razboiul.