Tema si viziunea

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Camil Petrescu a fost un nuvelist, romancier, dramaturg, poet şi doctor în filosofie Român. El pune
capăt romanului tradiţional şi rămâne în literatura română în special ca iniţiator al romanului modern.

Opera literara “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de dragoste” de Camil Petrescu a aparut in
perioada interbelica, in anul 1930, fiind un roman modern, subiectiv, psihlogic, de analiza si un roman
al experientei. Aceasta contribuie la procesul de sincronizare dintre literatura romana si literatura
universala prin crearea unor aspecte estetice, dar si prin crearea personajului intelectual lucid.

Creatia lui Camil Petrescu se incadreaza in romanul de tip modern, subiectiv prin faptul ca trece de la
tema rurala abordata pana atunci de ceilalti scriitori la o literatura citadina. Autorul utilizeaza tehnici
existente in literatura europeana de atunci, adoptand in mod special de la Marcel Proust fluxul
constiintei.

O prima trasatura a subiectivitatii este perceptia timpului. Daca in romanul traditional timpul e
masurabil, general, obiectiv, in acest tip de roman timpul e unul interior, subiectiv. Cronologia e
incalcata prin procesul rememorarii, numit analepsie, deoarece sunt aduse in prezent ganduri si fapte
trecute care sunt subordonate memoriei involuntare si a fluxului constiintei. Protagonistul, Stefan
Gheorghidiu, participand la o discutie cu sublocotententii, isi aminteste povestea iubirii esuate dintre
el si sotia sa: „Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de facultate si banuiam ca ma insala.”

O alta trasatura este perspectiva narativa care este subiectiva. Naratiunea se face la persoana 1,
naratorul personaj fiind implicat in actul intamplarii. Se remarca unicitatea perspectivei narative,
deoarece naratorul isi expune propria experienta: „La 10 mai in acelasi an, eram mutat in regimentul
XX. Cititorul are acces limitat la cele intamplate, el cunoscand doar varianta lui Stefan Gheorghidiu.

Temele romanului sunt sugerate inca din titlu: iubirea si razboiul. Acestea nu sunt prezentate
simultan, ci succesiv. Totodata contureaza drama intelecutalului lucid, inadaptat, cu problrme de
constiinta.

O prima scena relevanta pentru tema este scena excursiei la Odobesti. Atat pe drum si cat la masa,
mereu se intampla ca sotia lui Stefan sa fie asezata langa domnul G, lucru care il framanta pe
protagonist. Stefan analizeaza foarte fin devenind tot mai sigur ca Ela il inseala. Aceasta are aparenta
unei femei infidele, dar lasitatea ei nu este limpede. Ea afirma ca nu a facut nimic reprosabil si gresit
si ca nu s a comportat altfel decat celelalte femeie spunand cu tarie: „ Toate femeile fac la fel!”. Stefan
se dovedeste a fi o persoana hiperlucida si rationala. Cu toate ca o doamna mai inaintata in varsta ii
reproseaza acestuia : Atata luciditate e insuportabila, dezgustatoare” avand rolul unei „cutii de
rezonanta”. Stefan Gheroghidiu era diferit de ceilalti deoarece era hipersensibil si de multe ori
exagera: „despic fire in patru”.

O alta secventa sugestiva este capitolul cinci, dupa decizia plecarii in razboi. Imaginea acestuia este
haotica, frontul inseana agitatie, mizerie, frig. Capitolul „Ne a acoperit pamantul lui Dumnezeu”
ilustreaza tragismul confruntarii cu moartea. Ofiterul Stefan Gherghidiu descopera o realitate
dramatica, nu atacuri vitejesti. Orgoliul sau il face sa participe cu toata forta la razboi, dintr un
sentiment nobil de camaraderie. Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama indiviudala a
iubirii si devine o experienta revelatorie pentru Stefan care isi inverseaza sistemul de valori.
Titlul romanuluieste o metafora a timpului psihologic, a modului in care timpul obiectiv si
evenimentele exterioare sunt resorbite in prezentul constiintei. Substantivul comun ‘’noapte’’ este o
metafora care inseamna trairea in constiinta si abolirea principiului cronologic. Termenii ‘’ultima’’ si
‘’prima’’ sunt frontierele temporale ale unor epoci diferite ca traire si viziune din viata personajului,
marcand momentele esentiale ale transformarii sale. Din barbatul orgoliossi adept al iubirii unice,
Stefan Gheorghidiu devine un barbat rece, detasat si ironic spre sfarsitul romanului.

Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul conştiinţei
şi este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. Inautenticitatea
societăţii, suferinţa pe care o provoacă iubirea în prima parte a romanului, îşi dovedesc inconsistenţa
în confruntarea cu trăirea extremă din a doua parte, cu meditaţia asupra solidarităţii colective, a vieţii
şi morţii. Gheorghidiu caută doar aparent adevărul despre Ela, de fapt se caută și se regăsește pe
sine. Există și un conflict exterior între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. După
apariţia lui G. în peisajul petrecerilor mondene la care participă tânăra familie, Gheorghidiu suferă
enorm pentru că nu mai este evaluat în funcţie de o scară valorică ce i se potriveşte. Admirat de Ela
pentru modul strălucit în care perorează pe teme de filozofie, Gheorghidiu este ulterior comparat în
defavoarea lui pentru vestimentaţia de lux, dansuri la modă şi jocuri de salon, pe care le respinge din
principiu. De asemenea, în plan secundar există un conflict între Gheorghidiu şi propria familie pentru
moştenirea unchiului Tache, din care, de asemenea, iese învins, cedând după parastas o parte din
avere rudelor. Inadaptarea personajului reiese din lipsa instrumentelor de luptă cu o societate prost
construită