De demult...

de Octavian Goga
Prelungiri ale romantismului și clasicismului

 Context
Poezia „De demult...” face parte din volumul „Ne cheamă pământul” – 1909 și este
reprezentativă pentru universul liricii lui Goga printr-o serie de trăsături:
 romantismul mesianic
 tonalitatea elegiacă (tristă)
 imaginea satului stăpânit de jale
 suferințele unei colectivități asuprite
 sentimentul înstrăinării
 arta portretului (preotul)
 Specie
Poezia este o elegie inspirată din realitățile satului transilvănean de la începutul
secolului al XX-lea.
 Temă
Tema poeziei este națională și socială: satul stăpânit de jale, nefericirea tragică a unei
comunități exprimată într-o scrisoare. Această temă corespunde intenției poetului de a
construi o monografie lirică a satului transilvănean, de a vorbi în numele colectivității
(lirismul obiectiv): „ am crezut că satul reprezintă prin sine unitatea organică a sufletului
acestui popor”.
 Titlu
Titlul poeziei este format dintr-o construcție adverbială „De demult” care sugerează
evocarea unor fapte și a unor personalități.
 Structura poeziei
Textul este organizat în patru secvențe:
Versul incipit „Tot mai rar s-aud în noapte clopotele de la strungă...” are rolul de a
construi o atmosferă de taină, întărită de regimul nocturn. Versurile „Patru inși la popa-n
casă ține azi sfat de vreme lungă/Într-un sfeșnic ard pe masă două lumânări de ceară”
subliniază Cina cea de Taină. Preotul satului, care scrie plângerea în numele colectivității,
este un factor de mobilizare a conștiințelor.
Această secvență valorifică stilul epistolelor de factură clasicistă. Formulă de
introducere „Luminate împărate!” și formula de încheiere amintesc de rigoarea formală
impusă de curentul clasicist. Patru juzi se adresează autorității statale supreme, împăratul,
denunțând nedreptățile cu sobrietate, spre a-i cere să le facă dreptate „Ne-au luat pășunea
domnii, fără lege și-ntrebare...” Sfârșitul epistolei are caracter poetic, aceasta fiind scrisă în
ziua de Sf. Ilie, prorocul pedepsitor, revoltat împotriva stăpânirii.
Componenta patriotică și atitudinea figurilor simbolice ale satului aparțin
romantismului.
Această secvență aduce elemente de opoziție față de secvența a doua, imaginarului
nocturn îi ia locul cel diurn, casei i se opune fereastra, simbol al deschiderii și perspectivei:
„La fereastră-s zori de ziuă şi pătrund încet în casă”. Versul „O nădejde luminează fețele
nemângâiate” este construit pe vechea concepție romanică a credinței în izbăvire.
Această secvență conține ultimul episod din ceremonialul trimiterii mesajului la
împărat. Apar elemente tradiționale (toiag, traistă, năframă) și cuvinte care denumesc grade
sau funcții (căprar, jitar).
 Lirismul obiectiv
Lirismul este obiectiv pentru că discursul liric este construit la persoana a III-a, eul
liric vorbește în numele unei colectivități simbolizate de instanțe precum: patru juzi, Popa
Istrate, jitarul Radu Roată. Folosirea persoanei a III-a sugerează o tendință de generalizare
proprie clasicismului.
 Limbaj și expresivitate
Limbajul poetic folosește termeni folclorici, istorici și religioși. Întălnim termeni
arhaici: slovă, peană. Vorbirea este populară: „El aşază-n sân răvaşul şi sărută mâna
popii,/Juzii strâng o dată mâna, le mijesc în gene stropii”. Verbele la perfect compus (au
luat, au prăpădit, au trimis) au rolul de evocare, indicând o acțiune încheiată, al cărei ecouri
sunt încă vii în sufletul nostru.
 Figuri de stil
Amestecul de sobrietate și patetism al stilului poetic propriu lui Goga se obține prin
utilizarea unor propoziții exclamative (Şi,-nălţate împărate, noi n-am vrea să facem moarte!),
inversiuni (scris-am eu), epitete (cu mâna tremurată), metafore și simboluri (sclipirea
dimineții, fereastră, zorii zilei).
 Versificație
Poezia are 34 de versuri, organizate în 17 distihuri. Versurile au sonorități folclorice
sunt construite în structuri de 16 silabe cu rimă împerecheată și ritm iambic, specific tonului
nostalgic al textului.
 Concluzie
Poezia „De demult...” ilustrează modul particular în care literatura română a contopit
trăsăturile clasicismului și ale romantismului. Neoromantică prin caracterul evocator,
mesianic și profetic, prin profunzimea și autenticitatea trăirilor, prin tonul elegiac, prin
cultivarea imaginii poetului implicat, ea rămâne clasică prin viziunea morală și monografia
satului transilvănean, prin armonia discursului cu inflecțiuni folclorice.