Ecaterina Teodoriu

Ecaterina Teodoroiu a fost, prin exemplul sacrificiului personal, eroina-

simbol a primului război mondial. A fost femeia-soldat care nu a dorit să
rămână în spatele liniilor unde se dădeau luptele ci a ales să fie acolo acolo
unde moartea lovea pe nevăzute.
La doar 23 de ani, ea a căzut în luptele de la Mărășești din august 1917 şi
la centenarul acelor lupte figura ei apare, alături de cele ale atâtor femei din
România, ca preț pe care românii l-au plătit războiului .
Născută în 1894 în județul Gorj într-o familie de țărani, Ecaterina Teodoroiu a
mai avut cinci frați şi două surori. A fost o elevă silitoare și, înainte de a ajunge
la liceu în București pentru a deveni învățătoare, a fost eleva școlii germane din
Târgu Jiu. A urmat și o școală pentru surori medicale şi a fost membră a
organizației pentru tineret Cercetașii României.
Intrarea României în război în august 1916 a fost primită cu entuziasm de
populație și mulți tineri s-au înrolat voluntari și s-au aruncat în spirala morții
pentru ideile generației lor. Ecaterina Teodoroiu a fost și ea una dintre acei
tineri și a ales varianta dură a experienței războiului, de a se înrola și de a se
duce pe front. S-a spus că moartea unuia dintre frații săi în toamna anului 1916
a fost ceea ce a determinat-o să ia o decizie radicală. Entuziasmul ei era, totuși,
o excepție pentru o femeie la acea vreme. Istoricul Ioan Scurtu consideră că și
educația ei și situația României la acea dată au contribuit la hotărârea
Ecaterinei: "Ea s-a afirmat într-un moment aș spune simbolic din istoria
participării României la război, și anume acțiunea populației orașului Târgu
Jiu, care a apărat orașul și a interzis trupelor germane să intre în oraș. Ea a
fost atunci sufletul acelei acțiuni populare care a făcut ca armata germană să
renunțe la obiectivul pe care și-l propusese. Încurajată de acel succes, s-a dus
pe front, l-a rugat pe generalul Dragalina, care apăra Valea Jiului, să accepte
încadrarea ei în armată ca soldat activ. Generalul Dragalina a acceptat şi, în
felul acela, începând din octombrie 1916, ea a participat la lupte. A fost şi
rănită de două ori, a doua dată destul de grav. A fost internată la spitalul din
Craiova, apoi la cel din București și la cel din Iași. La Iași a fost vizitată de
regina Maria şi cu acel prilej numele ei a început să circule ca o persoană cu
totul deosebită. Regina Maria a fost cea care i-a adus pe patul de spital
decorația oferită de regele Ferdinand pentru participarea și actele de vitejie pe
cursul toamnei și iernii anului 1916 și 1917."

O femeie în armată și mai ales, una care lupta pe front era ceva cu totul
excepțional. Am tot căutat să găsesc modul in care aceasta a fost primită de
soldați, am fost plăcut surprinsă să descopăr că Ecaterina Teodoroiu, a fost
primită cu mult respect și multă considerație pentru gestul ei unicat. Faptul că
participa la toate activitățile militare, nu se dădea în lături de la niciun fel de
corvoadă sau obligație privind instruirea, însușirea armamentului nou primit la
începutul anului 1917 din partea aliaților, a generat sentimentul de respect şi
multă apreciere pentru acea tânără atât de curajoasă și atât de fermă în lupta
pe care o ducea pentru patrie.

Pentru participarea ei la lupte, Ecaterina Teodoroiu A FOST decorată și A

primit gradul de sublocotenent. Pe 22 august, la ora 21.15, regimentul ei este
atacat de armata germană, românii fiind nevoiți să se retragă. În timpul acelei
manevre defensive, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu a fost lovită în zona
capului de două gloanțe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel care au ucis-o.

Din punctul meu de vedere Ecaterina Teodoroiu poate fi considerată un

model de leadership , datorită ambiției , curajului , modul in care s-a impus in
fata soldaților ca aceștia sa o trateze cu respect , din cele cititite îmi amintesc ca
la un moment dat deși la un pas de moarte își încuraja soldații sa lupte in
continuare , ceea ce doar un lider adevărat poate face . Ca sa pot susține acest
lucru , am căutat prin cărțile de istorie si am găsit un citat care consider eu ,
spune cam totul despre personalitatea ei ….
„Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze
de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se
împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa
când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă
lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui
nume neuitat de camarazi”
Simplitatea , dăruirea curajul au fost elementele ce au facut-o pe Ecaterina sa
fie un simbol al istoriei romane dar si un lider cum rar puteai sa vezi in acele
vremuri .
Încă din 1917-1918 Ecaterina Teodoroiu a devenit o legendă, cei care au fost
alături de ea şi au luptat în aceleași unități au relatat despre comportamentul,
curajul şi eroismul ei. Faptul că o fată, o femeie, s-a angajat efectiv în luptă a
constituit o valoare de simbol. După ce a ieșit din spital, ea a fost insistent
rugată să rămână să lucreze la Crucea Roșie împreună cu alte doamne, în
frunte cu regina Maria, dar ea a refuzat. A spus că locul ei era pe front, să lupte
au arma în mână. În 1921, când se împlineau 100 de ani de la revoluția lui
Tudor Vladimirescu, s-a organizat transportarea osemintelor ei din mormântul
luptelor de la Mărășești la Târgu Jiu unde s-a construit şi un sarcofag pentru ea
de către sculptorul
Milița Pătrașcu. Și regele Ferdinand, și regina Maria, și istoricul Nicolae
Iorga, și mareșalul Alexandru Averescu precum și toți cei care aveau un rol în
conducerea României în construirea simbolului ostașilor români, a celor
800.000 de ostași români morți în război au căutat să evidențieze personalitatea
Ecaterinei Teodoroiu.
Așadar susțin cu tărie ca Ecaterina Teodoroiu a fost un model de lider prin
sacrificiul care la facut pentru tara , apărându-și tara cu prețul vieții prin
curajul ei , prin bunătatea pe care nu a ezitat sa o arate chiar de la început ,
susținută de grija pe care o avea fata de cei răniți si nu in ultimul rând respectul
câștigat față de soldați si eroismul de care a fata de țară .