Regina Maria și Frontul

„Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls și ultima
fărâmă de speranță”. (Regina Maria)

Principesa Maria a devenit Regină a României, odată cu venirea la tron a

principelui Ferdinand, la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I.
Era o perioadă crucială din istoria României, marcată de izbucnirea Primului
Război Mondial, în care atât familia regală cât și întreaga societate românească
era profund impartita în tabere ce susțineau fie neutralitatea, fie intrarea în
război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianțe aflate în conflict.
Pe tot parcursul perioadei de neutralitate Maria a susținut realizarea obiectivelor
naționale prin alăturarea României de partea puterilor Antantei. Având în vedere
descendența sa regală anglo-rusă, dar și popularitatea foarte mare de care se
bucura în rândul populației, ea a fost percepută în țările Antantei ca fiind unul dintre principalii
factori de influență în favoarea cauzei Antantei în România. „Regina Maria este de două ori
aliata noastră, odată prin naștere iar a doua oară prin inima ei”, spunea ministrul Franței la
București, contele Saint-Aulaire.
Legăturile Mariei cu casele regale rusă și britanică vor fi folosite de regele Ferdinand și primul
ministru Ionel Brătianu, regina trimițând, la solicitarea acestora, o serie de lungi scrisori
neoficiale regelui George al V-lea și țarului Nicolae al II-lea, în care prezenta detaliat dorințele
României de realizare a unui stat național unitar, precum și justificările temeiurilor pe care se
bazează aceste dorințe.
Regina Maria a reprezentat astfel o importantă resursă diplomatică pentru conducerea statului
român, care a putut astfel să ocolească constrângerile neutralității și să își facă cunoscută poziția.
După finalizarea unor lungi și dificile negocieri cu reprezentanții Antantei, concretizate prin
încheierea unui tratat politic și a unei convenții militare, România a intrat în război la 14/27
august 1916, declarând război Imperiului Austro-Ungar.
„Regina Maria a îmbrățișat cauza războiului precum alții o religie. Încă de la început ea se va
implica în organizarea și buna funcționare a serviciului de ambulanțe destinate frontului. Va
vizita zilnic spitalele militare și se va ocupa personal de coordonarea și aplanarea fricțiunilor
dintre diferitele organizații de Cruce Roșie prezente în România (pe lângă cea națională erau
prezente cele din Franța, Marea Britanie și Rusia).

Pentru Regina Maria, intrarea României în Primul Război Mondial alături de Antanta a
reprezentat momentul care i-a arătat că venise timpul ca România să lupte pentru îndeplinirea
idealului realizării statului național. Conştientă de menirea sa în acele împrejurări grele pentru
ţară, nu a ezitat să-şi pună în pericol viaţa pe front, prin spitale, la căpătâiul soldaţilor răniți sau
bolnavi de holeră și tifos. Curajul nedezmințit și tăria sa morală au transformat-o într-un simbol
al luptei românilor în acele vremuri de restriște.

Prezența sa pe front în mai toate momentele cruciale, încercând să aline suferințele și să ridice
moralul soldaților răniți, ocupă un loc special în memoria Armatei Române. Această legătură cu
soldații și ofițerii armatei i-a atras supranumele de „Regina Soldat” sau „Mama Răniților”.

„Oricâte greşeli va fi comis regina Maria, înainte şi după război, războiul rămâne pagina ei,
pagină cu care se poate făli, pagină care se va aşeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranşee
printre combatanţi în rândurile înaintate, o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare printre
răniţi şi bolnavi.

O găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe
şi de bombe, cum nu a cunoscut teama şi scârba de molimă sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa
de des inutile, provocate de dorinţa ei de mai bine.

Regina Maria şi-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităţilor sale, dar mai presus de toate
pe acela al încurajării şi ridicării moralului acelora care o înconjurau şi care au trebuit să decidă,
în cele mai tragice momente, soarta ţării şi a
poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul
pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a
întrupat aspiraţiile cele mai înalte ale conştiinţei
româneşti. Prin modul cum a influenţat în 1916
intrarea României în război şi din nou în 1918,
când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand
nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucureşti,
regina s-a aşezat ca ctitoriţă a României întregite
şi ca una din cele mai mari figuri ale istoriei
noastre naţionale”.( Constantin Argetoianu)

„Ofiţerii şi soldaţii noştri de la Mărăşti şi Mărăşeşti nu o vor uita nici pe pământ nici în cer pe
Regina Maria a României, mama celor răniţi şi descurajaţi în acele momente, nu o vor uita şi o
vor slăvi veşnic pentru că ea le-a alinat durerile fizice şi le-a micşorat suferinţele morale; pentru
aceasta întregul neam românesc trebuie să poarte marii Regine o recunoscătoare şi caldă
dragoste, iar generaţiile viitoare o veşnică amintire”. (Ion I.Nistor)
Încă din primele clipe ale războiului, Regina Maria s-a înscris în rândurile armatei pentru a-i
ajuta pe militari. A dedicat cu generozitate
timp şi energie bolnavilor și soldaților
răniți

pe front. Prin activitatea sa medicală pe

frontul războiului a coordonat colaborarea
cu Crucea Roșie, a organizat spitalele
militare de campanie care preluau răniții
de pe front și a strâns fonduri pentru
serviciul de ambulanță care i-a și purtat
numele. Fotografiile din acea vreme o
infățișează pe regină în uniformă de
infirmieră, mergând prin unitățile sanitare
militare, prin tranșee, și chiar prin apropierea liniilor inamice.

„Există un singur bărbat în România și acela este Regina”

(Contele Charles de Saint-Aulaire, ambasadorul Franței în România)

Regina Maria a reușit să creeze o simbioză rar întâlnită cu soldații Armatei Române, făcând să se
împace într-un mod admirabil rigoarea suveranității regale cu latura sentimentalității femeii cu
aplecare către ajutorarea semenilor,
indiferent de statutul lor social.

„Oamenii erau entuziasmați de exuberanța

ei și îi admirau spiritul, în special curajul
incredibil dovedit în timpul războaielor
din 1913, când nu numai că a trecut
nepăsătoare prin tranșeele din prima linie,
sub bătaia focului, dar a manifestat un
dispreț neînfricat, ieși din comun, față de
bolile contagioase din spitale. Fără să-i
pese de riscuri,
ea stătea la capătul soldaților tineri care
mureau de holeră, vărsând lacrimi pentru
fiecare din ei, ținându-l de mână ore întregi pe tânărul muribund, spunându-i cu toată sinceritatea
că ea îi înlocuia mama, și apoi, când vedea că i se apropie sfârșitul, luându-l în brațe și
sprijinindu-i capul pe umărul ei până când își dădea sufletul” (Arthur Gould Lee, vicemareșal
britanic de aviație și biograf al reginei Maria).

Perspectiva divizării monarhiei, dar și conștientizarea de către liderii politici că în situația

disperată, singura legătură a țării cu Antanta mai era reprezentată doar de regina Maria, l-a
determinat pe Ferdinad să facă tot ceea ce a depins de el pentru a nu semna tratatul de pace
separat. După război, majoritatea oamenilor politici au recunoscut că acesta a fost momentul
crucial care a contribuit la conservarea drepturilor României ca stat aliat, recunoscând totodată și
meritele acțiunii singulare și disperate a reginei Maria în luarea și ducerea la îndeplinire a acestei
decizii extrem de dificile. „Cu adevărat, în acel moment al istoriei, Maria a fost singurul bărbat
al României.”
Atitudinea reginei Maria de respingere a păcii cu Puterile Centrale a rămas aceeși pe tot
parcursul anului 1918. În lunia august a stârnit o furtună diplomatică vizitând unele sate care
urmau să fie cedate Austro-Ungariei, conform tratatului de pace. „Când țăranii s-au strâns în
jurul meu plângând, sărutându-mi mâinile și plângându-și soarta, eu le-am spus că nu consider
acesta un rămas-bun definitiv, că mai sunt încă speranțe și că ultimul cuvânt va fi spus de
tunurile Aliaților.”
Regina Maria și-a adus o contribuție importantă și recunoscută, pe plan național și
internațional, la realizarea obiectivelor naționale ale României, la sfârșitul Primului Război
Mondial.

Regina Maria a plecat spre Paris pe data de 1 martie 1919 cu

scopul de a convinge Consiliul Suprem în ceea ce privește
recunoașterea României Mari. Prima întâlnire a reginei a fost cea
cu Clémenceau, prim-ministrul Franței. A doua întâlnire a fost
între Regina Maria și președintele Franței, Raymond Poincaré.
Acesta a decorat-o cu Legiunea de Onoare, în fața
membrilor Academiei Franceze. De la Paris, Regina Maria a plecat
spre Londra pentrul al vizita pe regele George al V-lea, care era
vărul ei. Au urmat după întrevederile cu Lloyd George, Austen
Chamberlain și Winston Churchill. Înainte de a pleca
spre România, Regina Maria mai face o vizită la Paris. 

Ca urmare, după toate demersurile reginei, România semnează

tratatul de la Saint-Germain cu Austria pe data de 10 decembrie,
prin care se recunoștea unirea Bucovinei cu România. De
asemenea, prin tratatul cu Ungaria de la Trianon, se recunoștea
unirea Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu România.

Ion I.C. Brătianu avea să declare mai târziu că regina a reușit în doar câteva zile să facă
ceea ce el nu a reușit în câteva luni.