PROF.

ELENA ICHIM
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 ZIMNICEA/ ȘCOALA GIMNAZIALĂ
”M.R.PARASCHIVESCU„ZIMNICEA, JUD.TELEORMAN
• Maria Alexandra Victoria, prințesă de Edinburgh, nepoată a Reginei Victoria a
Angliei și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, a devenit la 17 ani soția
prințului moștenitor Ferdinand al României și apoi, în 1914, Regina Maria a
României.

• Regina Maria a înțeles responsabilitatea ce-i revenea şi şi-a asumat-o din

toată inima încă de când a sosit în ţara ei adoptivă. Ea a ajuns să cunoască
poporul român, cultura sa, obiceiurile sale, viața rurală pe care o ducea
majoritatea copleșitoare a populației şi, mai presus de toate, aspiraţiile sale cu
care s-a identificat. 
 ”Aș vrea să fiu eu rege”
Regina Maria avea o fire voluntară, un temperament puternic și o personalitate vulcanică. Războiul i-a
permis manifestarea tuturor acestor calități deopotrivă. Ea a intervenit în toate resorturile războiului. A fost
comandantul onorific al Regimentului 4 Roșiori, a îmbrăcat uniforma albă de infirmieră,
a înființat spitale pentru răniți și a organizat un serviciu de ambulanță care îi purta
numele, a fost permanent în mijlocul răniților. Deși suferințele lor o îngrozeau, a știut
să-și controleze emoția și să le aducă unora o ultimă alinare: ”Am avut o zi obosit-
oare, am făcut kilometri întregi mergând de colo-colo prin spital cu flori și tutun.
Cei mai mulți aveau răni ușoare, dar erau atât de mulți! cei mai mulți bărbați mai în
vârstă-mă tem că cei mai tineri, soldații mai buni, nu s-au mai întors...”-scrie Regina Maria în jurnalul său pe 25
august 1916.

Pe 27 august, nota: ”Dimineața mi-am petrecut-o în spitalul Filantropia, unde am vizitat 400 de răniți;
numărul lor e enorm, dar cei mai mulți au răni ușoare. Am văzut, totuși, câteva cazuri foarte grave azi-
dimineață. Unul a fost cel mai mișcător, l-am găsit plângând, tocmai își venea în fire după ce fusese adormit cu
cloroform, l-am mângâiat pe cap și, apucându-mi mâna, și-a apăsat fața de ea și a izbucnit într-un potop de
lacrimi. Era foarte tânăr.
Altul era pe moarte, ochii îi erau larg deschiși, mai-mai să-i iasă din cap, fața îi era
schimonosită, emaciată, și purta o expresie de teamă agonizantă-lângă astfel de paturi simți
nevoia să întârzii pentru a le da toată alinarea, până în ultima clipă”.
 Încă de la început, Regina Maria s-a implicat activ în viaţa politică, având
întâlniri cu miniştri şi diplomaţi și susținându-și cu fermitate punctele de vedere. Ea a
crezut în victoria Antantei, prin urmare și în realizarea unității teritoriale a României.
Înfrângerile din toamna anului 1916 nu au îngenuncheat-o, ci au făcut-o mai puternică, după
cum ea însăși afirma:
”Ciudată situație-o regină în căutarea unui acoperiș-, dar nimic nu mă mai uimește în
ultima vreme, iar durerea pe care o port în inimă mă lasă întrutotul indiferentă la alte necazuri.
E o vreme de încercări pe care trebuie să le îndurăm și, cu cât mai răbdător le îndur, cu atât
mai ușor sunt de purtat pe umeri.
Depinde foarte mult de tonul pe care îl dau eu-dacă nu mă plâng, se abțin și ceilalți.
Vom mai avea nevoie încă de mult curaj, așa că trebuie să facem față situației fără crâcnire, ca
să nu ne slăbim puterile înaintea încercărilor de care oricum nu putem scăpa. ”
Cu această atitudine a reușit să țină piept și Puterilor Centrale care ne-au impus pacea
odioasă de la Buftea-București, din aprilie 1918: ”..pacea aceea oribilă, criminală, care ne va
suge sângele și ne va lua viața s-a semnat-s-a semnat. Crima a fost înfăptuită! S-a terminat!
Am semnat că ne cedăm libertatea, nădejdile, bogățiile, onoarea, visul. Suntem sclavi, suntem
mutilați, ciopârțiți, cu economia distrusă și, de parcă nu era îndeajuns, cei care ne-au făcut asta
se așteaptă să le zâmbim-vorbesc despre stabilirea de relații prietenești cu România.”
 Regina Maria era îndrăgită de personalitățile politice și
militare ale vremii. Generalul Mordaq, șeful Cabinetului Militar al prim--ministrului
Franței, afirma despre ea în 1919: ”Se spunea, și nu erau departe de adevăr, că ea era
adevăratul bărbat al familiei regale române. În cercurile oficiale se știa foarte bine că în
momentul în care armatele germane victorioase, dar puțin numeroase (1917), încercau
să impună pacea României, doar ea a declarat că onoarea și interesul obligau să se lupte
până la capăt, că făcuse eforturi supraomenești pentru a împiedica tratativele, dar că
fusese totuși nevoită să cedeze în fața politicienilor români. În Franța au fost
întotdeauna apreciați oamenii îndrăzneți, de orice sex ar fi, ceea ce explică
popularitatea Reginei Maria încă de la sosirea în țara noastră.”
În ziua de miercuri, 5 martie 1919, Regina Maria a început o vizită la Paris,
pentru a obține sprijinul Aliaților în consolidarea politică a României Mari, prin
recunoașterea ei în mărețul for internațional.
 Paris-Versailles și Regina Maria

Călătoria a suscitat interesul personalităţilor politice, culturale, militare şi

al populației parisiene. Deși Regina era suveran-consort și nu șef de Stat,
intervenția ei în favoarea României a fost decisivă. Întâlnirile Reginei Maria cu
președintele francez Raymond Poincaré, cu prim-ministrul francez Georges
Clemenceau, cu președintele Statelor Unite ale Americii Woodrow Wilson s-au
constituit în momente remarcabile ale diplomației românești, în general, și ale
diplomației regale, în special. Cu ocazia vizitei, Regina Maria a fost distinsă cu
Marele Cordon al Legiunii de Onoare a Republicii Franceze.
Prin recunoașterea Marii Uniri la Conferința de pace de la Paris-
Versailles, din anii 1919-1920, Casa Regală își îndeplinise jurământul față de
Țară și de poporul român și-și îndeplinise misiunea politică încredințată, cu
devotament.
 Bibliografie:
• https://www.reginamaria.ro/regina-ne-a-unit
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Maria_a_Rom
%C3%A2niei#Conferin%C8%9Ba_de_pace
• https://www.romaniaregala.ro/jurnal/regina-maria-incepea-acum-
99-de-ani-legendara-sa-vizita-in-franta/
• Maria, Regina României, Jurnal de Război, vol. I-III, Editura
Humanitas, București, 2015