Proiect la istorie

De Scarisoreanu Andrei
Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Ashford,
Kent, Anglia - d. 18 iulie 1938, castelul Pelișor-Sinaia, Regatul
României) a fost principesă de coroană și a doua regină a României,
în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior
regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea.
Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a
fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata
reginei Victoria a Marii Britanii.
Părinții săi au fost Alfred
Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de
Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei,
unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la Eastwell Park, reședința familiei din comitatul
Kent.

S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, principele moștenitor al

tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o
adoptase ca principesă și, începând din 1914, ca regină.
A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale
calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României
în PrimulRăzboi Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța
cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român.
Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în
spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”.

În perioada Conferința de Pace de la Paris(1919) dar și după încoronarea, alături de

regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a
participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român
reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul
englez, cu președintele
Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, președintele Franței Georges
Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.
După moartea lui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea (1930), acesta a
reușit îndepărtarea reginei Maria din viața politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi
de exil intern la reședințele sale de la Balcic și Bran.
În ultimii doi ani de viață, bolnavă fiind, s-a tratat la diferite sanatorii din Europa, revenind în
țară în vara lui 1938, murind la reședința sa de la Pelișor.
A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de
Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din
Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.
Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități
artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice,
precum și a unor povești și versuri pentru copii.

Personalitate complexă și puternică, regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare
sistematice, cele mai cunoscute fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul
Război Mondial și autoritățile comuniste, în primii ani după al Doilea Război. Mondial,

campanii ale căror reminiscențe mai pot fi întâlnite și astăzi.

Neutralitatea și războiulModificare
Principesa Maria a devenit Regină a României, odată cu accederea la tron a principelui
Ferdinand, la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I. Era o perioadă crucială din
istoria României, marcată de izbucnirea Primului Război Mondial, în care atât familia regală
cât și întreaga societate românească era profund divizată în tabere ce susțineau fie
neutralitatea fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianțe aflate în
conflict.
Prin moartea regelui Carol I se deblocase de la sine o stare politică tensionată.
În parlament noua pereche conducătoare este primită cu căldură și speranță, fiind aclamați
îndelung. „Ovațiile adresate noii Regine în Parlament erau sincere. Publicul era conștient că
loialitatea fermă a Mariei față de cauza Aliaților a fost cea care îl sprijinise și va continua să-l
sprijine pe soțul ei de origine germană. «Ca Principesă Moștenitoare, fusese populară; ca Regină era
și mai iubită”, spunea Prințesa Callimachi."[27]:p. 223

Regina Maria pe timpul vizitei într-un spital de campanie, în anul 1917

În ciuda presiunilor financiare și morale atât din partea Antantei, cât și a Puterilor Centrale,
România a rămas credincioasă neutralității în decursul primilor doi ani ai primului război
mondial. Țara nu era pregătită de război. Reginei Maria nu-i plăcea neutralitatea. Aceasta o
făcea „să-și controleze fiecare cuvânt", ceea ce, după cum spunea ea, „era cu totul în afara
felului meu de-a fi".[27]:p. 231Regina era de asemenea foarte încrezătoare în capacitatea regelui
Ferdinand de a rezista presiunilor interne și externe și de a acționa doar în interesul țării