1

2
3
 4

Câteva informații mai puțin

cunoscute despre REGINA MARIA
a României

La numai un an de la lansarea primului număr al revistei TIME (una dintre cele mai
renumite reviste din lume, publicată la New York City și fondată în 1923), Regina
Maria a României apărea pe coperta acestei reviste, conform site-ului Romania in
our hearts.

Coperta revistei care a apărut pe data de 4 august 1924 a făcut din Regina Maria a
României prima regină care a apărut vreodată pe copera TIME Magazine.

De-a lungul a 90 de ani de la apariția primului număr, doar alte șase regine au
apărut pe coperta TIME: Regina Maria a Marii Britanii, Regina Wilhelmina a Olandei,
Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit (Regina Mamă), Regina Frederika a Greciei și
Regina Sirikit a Thailandei.
 5

Decorată în Franța cu Legiunea de Onoare și Crucea de Război, membru de onoare

al Academiei Române, Reginei Maria a fost prima femeie care a devenit membru
corespondent al Academiei Franceze de Arte Frumoase.

Această onoare i-a fost acordată în 1918, la peste un secol de la înființarea acestui
institut (1816) pentru activitatea sa literară și pentru sprijinul pe care l-a acordat
pentru dezvoltarea culturii și a artelor în general.

De asemenea, Regina Maria a fost prima femeie de sânge regal care și-a tăiat scurt
părul, cu toate că încă de pe vremea când era o copilă și-a dorit și a așteptat ca
părul său să crească pentru a-și demonstra feminitatea și pentru a i se putea
permite să își strângă părul în sus. În acele timpuri, înainte de izbucnirea Primul
Război Mondial, părul unei femei era aproape echivalent cu propria-i virtute și nu se
cădea ca o femeie căsătorită să poarte în public părul lung și desfăcut, ci numai în
budoar, când își putea despleti părul lung și senzual numai pentru plăcerea soțului
său.

Ca o precizare, această situație urma să se schimbe la începutul secolului al XX-lea.

Părul lung, considerat a fi cea mai importantă podoabă a unei femei, a căpătat un
nou statut când, la scurt timp după război, a început moda părului tuns scurt și
ondulat – modă considerată extrem de îndrăzneață. Stilul acesta a fost adoptat
chiar și la Hollywood de către celebra actriță Mary Pickford.
 6

Regina Maria a României a ajutat astfel la răspândirea acestei mode – a coafurilor

scurte – în perioada interbelică în cadrul familiilor regale europene, dar și printre
oamenii de rând, ea având o mare influență atât în Europa, cât și în America anilor
’20 și ’30. Maria a României era uneori denumită ” regina mass-mediei” sau, mai
des, “regina modernă”.

Maria a României, Regina Soarelui

Maria era considerată a fi cea mai frumoasa prințesă din Europa, iar ulterior, după
ce s-a căsătorit, era apreciată ca fiind una dintre cele mai frumoase regine din
prima jumătate a secolului XX de către cele mai multe dintre revistele acelor
timpuri. Astfel, unele personalități obișnuiau să afirme că era cea mai frumoasă
femeie din epoca sa, printre aceste personalități aflându-se Prințesa Martha
Bibescu și scriitorii Ghislain de Diesbach, Guy Gauthier și Lesley Blanch (scriitor și
istoric englez, membru al Ordinului Imperiului Britanic și al Societății Regale de
Literatură).
 7

Scurtă biografie a Reginei Maria

Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie
1938, castelul Pelișor-Sinaia, Regatul României) a fost principesă de coroană și a
doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior
regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută
Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii
Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Părinții săi au fost
Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria
Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-
lea al Rusiei. Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din
Eastwell Park, comitatul Kent. S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I,
principele moștenitor al tronului României, încercând încă de la început și reușind
să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și, începând din 1914, ca
regină.

A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind

reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus
intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut
alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului
național român. Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova,
activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită
în popor „mama răniților”.
 8

Monedă rară, emisă la 75 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei

Maria în 1922 (Foto: ebay)

În perioada Conferința de Pace de la Paris (1919) dar și după încoronarea, alături de

regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a
participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului
român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu
președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, președintele Franței
Georges Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-media europeană.
După moartea lui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea (1930),
acesta a reușit îndepărtarea reginei Maria din viața politică, obligând-o practic să
trăiască într-un soi de exil intern la reședințele sale de la Balcic și Bran. În ultimii doi
ani de viață, bolnavă fiind, s-a tratat la diferite sanatorii din Europa, a revenit în țară
în vara lui 1938 și a murit la reședința sa de la Pelișor.

În 1985, revista People scria despre Regina Maria: “Ea a reprezentat, începând cu
Primul Război Mondial și până la moartea sa, cea mai celebră figură regală din lume
– Prințesa Diana a zilelor sale”.
 9

FERDINAND I

Regele Ferdinand I este unul dintre cele mai importante capete încoronate
care au stat pe tronul regatului României. Personalitatea sa este strans legată
de momentul Marii Uniri precum şi de definitivarea acelei Românii Mari la
care visăm cu toții şi de care ne aducem aminte cu emoție. Om de o vastă
cultură, poliglot şi botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat
românilor, sub cârmuirea sa înregistrandu-se cea mai înfloritoare perioada a
statului românesc modern. Rândurile următoare prezintă date mai puțin
ştiute de majoritatea persoanelor, prezintă omul din spatele marilor decizii
luate şi sub care s-a îndeplinit marele ideal național.

ersonalitatea și fizicul regelui

Cititor pasionat şi înzestrat cu o foarte bună memorie, principele Ferdinand şi-a

multiplicat cunoştințele de literatură, artă, muzică, chimie, şi-a insuşit limbile vechi
(greaca, latina), precum şi cele moderne (engleza, rusa, franceza). Dar pasiunea
vieții sale era botanica, ajungând să cunoască numele tuturor plantelor din diferite
regiuni ale țării noastre, atât numele latin, cât şi cel în limba vulgară.

Principele Ferdinand era un tânăr înalt de statură, zvelt, blond, cu fruntea lată, ochii
albaştri-verzui, nasul coroiat, mustață stufoasă, urechi foarte mari în formă de
pâlnie, de care era destul de complexat. In acest fel se explică şi de ce majoritatea
fotografiilor sunt făcute din profil.

Interesele României mai presus de cele personale

Din punct de vedere al sacrificiilor personale pentru interesele generale ale statului,
Ferdinand a avut de suferit. El a fost nevoit să renunțe la căsătoria cu Elena
Văcărescu şi să-şi boteze copiii potrivit religiei ortodoxe. Acest fapt i-a atras
excomunicarea de către papă, precum şi interzicerea sfintei împărtăşanii. Pentru
 10

Ferdinand, un catolic convins, aceasta a fost o mare lovitură, pe care a resimțit-o

până în preajma morții sale. In Consiliul de Coroană din 1916, regele Ferdinand s-a
pronunțat pentru intrarea României în război alături de Antanta, împotriva
Germaniei, țara sa de origine. A făcut-o cu durere în suflet, dar cu conştiința că-şi
îndeplinea datoria față de poporul în fruntea căruia se afla.

Sfârșitul domniei lui Ferdinand

Sfârşitul regelui Ferdinand a fost precedat de o lungă suferință, receptată de opinia

publică cu un sentiment de compasiune pentru omul drept, omul loial, care era
măcinat de o boală incurabilă. Dispariția lui era privită cu îngrijorare, deoarece la
tron urma un copil, tutelat de o Regență, care nu putea să se bucure de autoritatea
şi prestigiul suveranului. In țară nu era linişte nici în privința dinastiei, nici a vieții
politice în general, dar el ca rege işi făcuse datoria față de țară, punând interesele
României mai presus de cele personale şi lăsând o operă durabilă.

La doar 62 de ani, dupa o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoşi pentru
istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind inmormantat
la Curtea de Arges alături de Regele Carol I şi Regina Elisabeta. In timpul scurtei sale
domnii, Romania a atins un nivel de dezvolare unic până atunci. Agricultura era o
forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". Se dezvoltă comerțul
concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind
printre cele mai puternice şi stabile din întreaga lume. Totul s-a întâmplat sub
conducerea unui rege care, între problemele personale şi războaiele care au răvăşit
țara, a găsit totuşi timp să se dedice şi ştiinței şi cunoaşterii, fiind preşedinte şi
protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veşnice. A fost
singurul monarh care a avut fericirea să domnească peste o țară mare, visată de
predecesorii săi şi să se intituleze „regele tuturor româniloR

Ce a însemnat pentru România domnia lui Carol al II-lea. Regele aventurier cu

prieteni dubioşi care a pierdut România Mare

Citeste mai mult: adev.ro/pbcv1q

 11

Domnia lui Carol al II-lea, penultimul rege al României, a fost marcată de

nenumărate scandaluri. Monarhul care a condus destinele ţării în perioada
interbelică a fost dominat de camarilă. Totodată, în timpul domniei sale, visul
României Mari a fost spulberat. Domnia lui Carol al II-lea, urmaşul iluştrilor monarhi
germani ai României, a marcat a doua jumătate a perioadei interbelice româneşti.
Fiu al lui Ferdinand I, monarhul rămas în istorie drept ”Întregitorul”, Carol al II-lea a
fost un rege controversat. Perioada domniei sale este considerată de numeroşi
istorici drept cea mai slabă şi nefastă din întreaga istorie a monarhiei româneşti.

Prinţul aventurier şi zvonurile trădării

Carol al II-lea de Hohenzollern s-a născut pe 15 octombrie 1893, fiind fiul lui
Ferdinand I de Hohenzollern şi al principesei Maria. Carol al II-lea a fost crescut, aşa
cum şi-au luat anagajamentul principii germani ai României, în legile şi tradiţiile
ţării. Spre deosebire de iluştrii săi înaintaşi, principele moştenitor Carol, viitorul rege
Carol al II-lea, a fost încă de la început un personaj controversat care a scandalizat
opinia publică. În primul rând, Carol şi-a făcut de râs părintele şi statutul de prinţ
moştenitor dezertând pentru o femeie în primul război mondial. Îmbrăcat în
uniformă de ofiţer rus, a fugit la Odessa, unde pe 31 august s-a căsătorit cu Ioana
Maria Valentina Lambrino, fiica generalului român Constantin Lambrino. Căsătoria
contravenea statutului casei regale, care prevedea căsătoria prinţului moştenitor
doar cu o membră a unei case regale. Prinţul moştenitor a fost pedepsit de tatăl
său cu o ”detenţie” de 75 de zile la mănăstirea Horaiţa. În timp ce Carol era ţinut la
mănăstire, căsătoria cu ”Zizi” Lambrino a fost anulată prin sentinţă a Tribunalului
Ilfov în 1919. După ce a fost lăsat să plece de la mănăstire, Carol a continuat relaţia
cu fiica generalului Lambrino. De altfel s-a şi născut, ca rod al căsătoriei lor, un fiu
nelegitim - Mircea Carol Lambrino. Ferdinand a luat măsuri dure şi a trimis-o pe
”Zizi” Lambrino în Franţa, pe cheltuiala Casei Regale. Mai mult decât atât, l-a
căsătorit pe Carol al II-lea cu principesa Elena a Greciei şi Danemarcei. Căsătoria a
avut loc în anul 1921, dar mariajul nu a durat foarte mult. Principele Carol era un
aventurier prin definiţie şi sfida orice regulă dinastică. Mai precis, principele Carol
începe o relaţie extra-conjugală cu Elena Lupescu, fiica unui farmacist evreu. De
altfel şi Elena Lupescu, era căsătorită, cu ofiţerul Ion Tâmpeanu, atunci când a
 12

început relaţia cu viitorul rege. De altfel în 1925, Carol profită de o înmormântare

în Marea Britanie la care reprezenta Casa Regală şi fuge cu Elena Lupescu. Renunţă
inclusiv la tron şi trăieşte cu amanta sa Elena Lupescu, sub numele de Carol
Caraiman, la Paris. În 1927, Ferdinand I, tatăl său moare. Odată cu monarhul se
stinge şi marele om politic Ion I.C. Brătianu. România intra într-o criză politică.
Succesorul este Mihai I, fiul lui Carol al II lea cu principesa Elena a Greciei. La aceea
dată erau un copil, iar regenţa era asigurată de patriarhul Miron Cristea, prinţul
Nicolae, fratele lui Carol, şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie. Culmea Carol Caraiman, aventurierul de pe tronul României,
dorea să devină rege. În acest scop s-a bănuit chiar că ar fi vândut o parte a
României, Ungariei. Sau mai precis le-a promis ungurilor în schimbul sprijinului,
revizuirea tratatului de la Trianon. Cel puţin asta susţineau ziariştii britanici în ”The
Morning Post” sau ”Times”. În 1930, Carol reuşeşte să negocieze însă cu ţărăniştii lui
Iuliu Maniu sprijinul pentru reîntoarcerea sa pe tronul României. De altfel toate
partidele parlamentare au discutat această variantă. Aceste negocieri au stârnit
revolta liberalilor. Aceştia au refuzat restauraţia lui Carol al II lea ”Mai bine îmi tai
mâna dreaptă decât să colaborez cu acest aventurier!”, preciza I.G. Duca, lider al
liberalilor la aceea vreme. Cu toate acestea Carol a reuşit să convingă toate celelalte
facţiuni politice, mai ales cu promisiunea unor favoruri, inclusiv pe aripa tânără a
liberalilor condusă de Gheorghe Brătianu. Aşa că la 8 iunie 1930, Carol al II lea
devenea din nou rege al României.

Camarila regală şi afacerile dubioase

Carol al II lea a venit însoţit de amanta sa Elena Lupescu dar şi de un anturaj format
din escroci şi aventurieri. Totodată în jurul regelui s-a format o adevărată ”camarilă”
de profitori şi amatori de afaceri dubioase. Unul dintre aceştia a fost Felix Wieder,
un fost iubit al Elenei Lupescu ajuns brusc în preajma regelui. Mai erau apoi
afaceriştii Aristide Blank, un bancher şi Nicolae Malaxa un inginer obscur ajuns prin
afaceri ilegale mai ales, dar şi legale un bogat industriaş care obişnuia să-i răsfeţe
cu daruri excentrice şi exorbitante pe membrii camarilei. Erau apoi ”lacheii regelui”,
oameni cu trecut obscur dar care obţineau funcţii prin linguşire şi obedienţă. Era
vorba despre Nicolae Tabacovici, director la banca lui Aristide Blank, Puiu
 13

Dumitrescu şi Alexandru Mavrodi. Mulţumită camarilei, Tabacovici, cunoscut ca om

fără scrupule, ajunge preşedintele consiliului de administraţie al căilor ferate iar
Mavrodi şef al poliţiei secrete. Totodată un alt membru al camarilei a fost magnatul
de origine evreiască Max Auschnitt, patronul companiei de fier şi oţel de la Reşiţa.
Nu în ultimul rând alături de Carol al II lea îşi făcea simţită prezenţa prinţul
Hohenlohen-Langenburg. Majoritatea aceastor oameni aveau o influenţă totală
asupra regelui Carol al II lea. De altfel oricine dorea un favor de la rege, trebuia să
se adreseze unui astfel de personaj, membru al camarilei. Ei erau expresia corupţiei
şi venalităţii româneşti din perioada interbelică, oameni care au exercitat o
influenţă nefastă asupra regelui şi au acaparat economia românească în scopuri
personale. Majoritatea au făcut afaceri dubioase, păgubind bugetul statului. De
exemplu Puiu Dumitrescu a rămas cunoscut pentru două ”tunuri” de senzaţie. În
primul rând este vorba despre ”afacerea batistelor”, prin care tatăl său generalul
Constantin Dumitrescu a făcut împreună cu vărul Elenei Lupescu, batiste pentru
soldaţi şi jandarmi. Pe ele era imprimat chipul regelui. Bineînţeles soldaţii şi
jandarmii erau obligaţi să le cumpere şi să îngroaşe averea familiilor Lupescu şi
Dumitrescu. O altă afacere dubioasă, pe banii statului a fost cea cu baza militară
de pe lacul Taşaul. Mai precis britanicii şi-au dorit să construiască o bază pe lacul
Taşaul, iar corespondenţa a fost purtată cu Carol al II lea prin Puiu Dumitrescu. S-au
cheltuit sume, care la un moment dau au dispărut. Proiectul însă nu s-a concretizat.
Un alt personaj nefast din jurul regelui a fost Ernest Urdăreanu, ajuns în 1938,
ministru al Curţii. Bineinţeles cel mai important personaj al camarilei era Elena
Lupescu, amanta regelui. De fapt în camarilă intra şi rămânea oricine îi făcea pe
plac amantei regale. ”E cealaltă jumătate a mea”, mărturisea Carol al II lea.

Carol al II lea şi dictatura personală

România se afla la îndemâna acestei camarile dubioase. Singurele piedici împotriva

dorinţelor camarilei regale şi a regelui erau partidele politice şi presa liberă care
denunţa afacerile dubioase ale prietenilor regelui. Totodată mişcarea legionară
condusă de Corneliu Zelea Codreanu, câştiga popularitate şi era ca un ghimpe în
coasta unor membri ai camarilei. În aceste condiţii au fost luate măsurile necesare,
pentru a transforma România în proprietatea personală a lui Carol al II lea şi a
 14

anturajului său. În primul rând în anul 1938, la 10 februarie Carol al II lea dădea o
lovitură de stat şi îl demitea pe Octavian Goga, de la preşedenţia Consiliului de
Miniştri. Imediat a constituit un guvern loial condus de patriarhul Miron Cristea. P
20 februarie 1938, regele Carol II-lea a semnat decretul de promulgare a unei noi
Constituţii a României. Practic noua constituţie instituia dictatura regală. Regimul
democrat românesc murea până în anii 90. Toată puterea era concentrată în
mâinile regelui, este criticat regimul de partide politice. De altfel partidele politice
ajung să fie interzise, tot în 1938, fiind înfinţat Frontul Renaşterii Naţionale, singurul
partid acceptat şi controlat de rege şi camarila sa. Scopul acestui partid era pentru
„mobilizarea conştiinţei naţionale în vederea întreprinderii unei acţiuni solidare şi
unitare româneşti de apărare şi propăşire a patriei şi de consolidare a statului”.
Ulterior a fost adoptată şi o nouă lege electorală. A fost organizat şi un simulacru
de alegeri în iunie 1939, atunci când au candidat doar candidaţi ai Frontului
Renaşterii Naţionale. În vara lui 1940, Frontul Renaşterii Naţionale a devenit
Partidul Naţiunii, declarat ”unic şi totalitar. Ziarele independente au fost închise, iar
radioul şi presa scrisă a fost aservită noului regim. Culmea, mari oameni politici ai
vremii, au acceptat compromisul lui Carol al II lea şi al camarilei. Printre aceştia s-
au numărat şi Armand Călinescu, răsplătit cu funcţia de prim-ministru, istoricul
Nicolae Iorga, răsplătit la rândul său cu funcţii în stat, C. Angelescu, C.C.
Giurescu,mareşalul Prezan, Gh. Manea, Tătărăscu sau Argetoianu. Aceştia au fondat
de altfel partidul unic al regelui. La rândul lor legionarii au fost îndepărtaţi prin
asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu şi mai apoi prin represaliile asupra Mişcării
Legionare după asasinarea în semn de răzbunare, a lui Armand Călinescu, omul
regelui. Domnia controversată a lui Carol al II lea se va sfârşi într-un dezastru total.
În 1940, România pierdea, fără niciun gest de opoziţie sau de protest din faţa
regelui sau a Guvernului, Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania de Nord-Est.
A fost umilinţa totală şi finală. A fost obligat să abdice în septembrie 1940 şi a
părăsit ţara, petrecându-şi toată viaţa în exil.
 15

96 de lucruri neștiute despre Regele Mihai. Majestatea Sa Regele Mihai a trăit 96 din cei 151 de ani ai
Dinastiei Naționale și a fost cel mai longeviv suveran al României.

A colaborat cu 18 prim-miniștri, începând cu Ion I.C. Brătianu, în 1927. Majestatea Sa a fost

contemporan cu 16 președinți ai Statelor Unite ale Americii, cu 8 Suverani Pontifi, cu 4 regi ai Marii
 16

Britanii și cu 21 de ediții ale Jocurilor Olimpice.

17
18
19
20
21
22
23
24