Liceul tehnologic ,,Nicolae Balcescu’’

Voluntari-Ilfov

Clasa a 13-a H fr

Naie Florentin

PERIOADA INTERBELICA INTRE ANII 1918-1939

Perioada interbelică desemnează intervalul de 21 de ani între cele două războaie mondiale (1918-
1939).

A fost o perioadă zbuciumată în care, în ciuda păcii aparente, conflictele erau în stare latentă. Acum
se concretizează cele trei ideologii care au schimbat fața lumii: fascismul, nazismul (în special) și
comunismul. Aceste trei ideologii câștigă tot mai mult teren pe fondul unei apatii generale din
partea democrațiilor europene.

Anii de după război au fost deosebit de grei pentru fostele Puteri Centrale, care pierduseră
războiul, în special pentru Austro-Ungaria care se va destrăma și pentru Germania care va suferi
din cauza obligației de a plăti daune de război. Rata șomajului va crește, inflația va atinge cote
nebănuite, violența stradală va instaura o stare de asediu.

Pentru celelalte state situația nu va fi cu mult mai bună, toate fiind nevoite să se reclădească după
război. Statele Unite vor accepta un val de imigranți.

-HARTA LUMII IN TIMPUL PERIOADEI INTERBELICE-

Relațiile internaționale în 1919-1929:

Principala problemă pe plan mondial era cea germană. Erau diferite modele de soluții căutate de
marile puteri victorioase, în special de englezi și francezi. Problema germană nu era văzută în
izolare, ci era pusă în legătură cu problema rusă și dificultățile economice europene. Franța oscila
între o politică de fermitate și una de reconciliere față de Germania , iar Marea Britanie se orienta
de timpuriu spre o apropiere, Germania fiind cheia prosperității europene. Cu o doză de naivitate,
se consideră că o Germanie ce prosperase va accepta ușor noul statut internațional. Germania era
cheia planului englez de reconstrucție a continentului, reintegrarea Rusiei și estului Europei în
circuitul economic european fiind un important obiectiv pe agenda britanică.

Conflictul anglo-francez era inevitabil. Britanicii își concepeau politică germană în termenii
reconstrucției economice a Republicii de la Weimar, iar francezii încercau să controleze evoluția
Germaniei, folosind reparațiile ca un instrument economic. Divergențele anglo-franceze erau
departe de a fi limitate la problema germană căci desființarea Imperiului Otoman și crearea Turciei
avea să dea naștere la diviziuni adânci între cei doi foști aliați. Conflictul greco-turc a găsit cele
două mari puteri în tabere opuse, Kemal fiind sprijinit de Franța și Italia, obținând o victorie
decisivă în august 1922 împotriva Greciei ce era sprijinită de Marea Britanie. În urmă Tratatului de
la Lausanne din 1923, Turcia și-a recuperat întreagă Anatolie și teritoriile europene. Rivalitatea
legată de fostele teritorii arabe ale Imperiului Otoman a contribuit enorm la adâncirea
divergențelor pe problema germană.

Germania complică ecuația relațiile cu Rusia Sovietică după Tratatul de la Rapallo din aprilie 1922
și Tratatul de neutralitate și neagresiune din aprilie 1926.

De asemenea in perioada interbelica existau doua tipuri de regimuri si anume:

Regimurile totalitare Regimuri democratice:

Italia,Spania,Germania Turica,Franta,Marea Britanie

Regina Maria a Romaniei

Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29
octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. În anul 1957,
tot în ziua de 29 octombrie, se năştea, la Atena, Principesa Sofia, fiica Regelui
Mihai. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei,
Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care
refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a
Rusiei (1853–1920).Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a
Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–
1881). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României,
Ferdinand, cu care a avut şase copii. La nunta lor a fost prezent şi Împăratul
Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din
Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii. Același lucru urma să se
petreacă în anul 1948 cu Regele Mihai I.A fost Regina României între anii
1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.

A crezut în România modernă și unită. A cucerit Londra, Paris, New York și

Washington prin farmec, inteligență, prestanță și viziune politică. A întărit relațiile
României cu Occidentul, fiind considerată cea mai frumoasă față a diplomației
românești. Regina Maria a avut un rol crucial în destinul și evoluția României. În
timpul războiului s-a implicat în asistența medicală, a vizitat spitalele de bolnavi, a
ridicat moralul trupelor și a îngrijit militarii răniți pe front ai Armatei Române.
Pentru curajul de care a dat dovadă, a fost supranumită „Regina Soldat” și „Mama
răniților”. Considerată încă din adolescență una dintre cele mai frumoase prințese
din Europa, Maria de Edinburgh era nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a
țarului Alexandru al II-lea, verișoară cu regele George al V-lea al Angliei, cu țarul
Nicolae al II-lea al Rusiei și cu împăratul Wilhem al II-lea al Germaniei. S-a folosit
de relațiile dinastice pentru a pleda recunoașterea internațională a României Mari
la Conferința de Pace de la Paris în 1919. Vizitele sale externe au determinat pe
mulți lideri europeni să aibă o atitudine favorabilă față de România. Patriotismul
Reginei Maria rămâne un model și o sursă de inspirație pentru noi toți.
Farmecul şi distincţia înnăscute o transformă pe Regină într-o stea mondială.
Prin celebritatea ei, Regina Maria face cunoscută România în întreaga lume.
Vizita în Statele Unite ale Americii, din 18 octombrie – 24 noiembrie 1926, în
compania copiilor ei, Ileana şi Nicolae, reprezintă apogeul popularităţii sale și,
de fapt, apogeul popularităţii unui reprezentant al Statului român în lume.
Peste tot în Statele Unite, Regina şi suita au fost primite de oficialităţi, dar şi
de mulţimi entuziaste. Ne e aproape imposibil să ne imaginăm astăzi cât de
iubită era Regina Maria şi cât de mult bine făcea ea României, prin chipul
strălucitor pe care i-l oferea. Pentru mulţi americani, evenimentul vizitei
Reginei României a fost unul care i-a marcat pentru totdeauna. S-a scris mult
despre acea vizită, chiar după ce trecuseră ani buni. Regina Maria a vizitat,
printre altele: New York (unde a fost întâmpinată, pe 18 octombrie 1926, la
Primări Orașului New York de primarul James J. Walker care i-a oferit cheia
oraşului, de notabili şi de o mulţime entuziastă), Washington, DC (la 19
octombrie 1926, Preşedintele Statelor Unite ale Americii a primit-o pe Regină
la Casa Albă şi i-a întors vizita, mergând la Legaţia României; seara,
Preşedintele a oferit o recepţie în cinstea Reginei Maria), Philadelphia (unde a
participat la Expoziţia Internaţională, la 21 octombrie 1926), Brooklyn (în 23
octombrie a fost primită de preşedintele Camerei de Comerţ), Buffalo (25
octombrie; aici i se închină o odă, care conţine versuri precum „From coast
to coast and sea to sea/ Our Country welcomes Queen Marie/ The
flags of nation, city, state/ Salute the noble, true and great (…) We give
our hearts to Queen Marie“), Portland — Oregon (3 noiembrie 1926),
Denver (10 noiembrie), Indianapolis (17 noiembrie), Chicago, Ohio,
Minneapolis, Seattle, Kansas City, Maryhill (unde a inaugurat un muzeu care
păstrează şi acum obiecte ce i-au aparţinut Reginei) etc. Unii comentatori au
vorbit de „frisonul regalist“ pe care vizita Reginei Maria l-a provocat în
Statele Unite. Regina însăși a considerat că uneori pompa a fost exagerată.
Poate tocmai de aceea a declarat că şi-ar fi dorit ca, la o viitoare vizită în
America, să reuşească şi ea să vadă America şi nu doar să fie văzută de către
aceasta. În cadrul călătoriei peste Ocean, Regina a vizitat şi Canada. A trebuit
să-şi scurteze călătoria şi să se întoarcă în ţară, din cauza înrăutăţirii stării de
sănătate a Regelui Ferdinand. Vizita în America a Reginei Maria rămâne un
exemplu de diplomaţie regală şi poate sluji de încurajare sau model ori de câte
ori ne simţim marginali ori provinciali. Pentru americanii din 1926, Regina
Maria a României venea dintr-un „centru“ simbolic, din care americanii îşi
doreau să facă parte. După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a
României îşi consacră toată energia bunului mers al ţării, sub domnia
nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl
însoţeşte pe noul Rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat
prea devreme să ia locul bunicului. Este profund rănită de atitudinea fiului
său celui mare, Carol, care prin excesele din viaţa personală pune în pericol
dinastia şi ţara41.

Regina Maria a fost mamă a şase copii: Principele Carol, Principesele

Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele
Mircea. În memoriile ei, mărturisea:Copiii mei erau punctul central al vieţii
mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea
fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de
a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor
frumos.Regina a fost foarte legată sufleteşte de două locuri: Castelul Bran şi
Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre. Pe amândouă le-a decorat după
gustul ei şi le-a dat ceva din personalitatea sa. Această amprentă dăinuieşte în
timp. Castelul Bran, construit la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit de
primarul dr. Karl Ernst Schnell şi de Consiliul orășenesc Braşov, la 1
decembrie 1920, Reginei Maria, care l-a restaurat și reamenajat, între anii
1921 şi 1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel
Liman; castelul a devenit reşedinţă de vară a Reginei Maria şi a fiicei ei,
Principesa Ileana. Reședința de la Balcic, amenajată începând din anul 1925,
este împlinirea unui vis de pace al Reginei. De asemenea, Palatul Cotroceni
din Bucureşti, destinat de Carol I drept reşedinţă principilor moştenitori,
fusese transformat de către tânărul cuplu Ferdinand şi Maria, în timp, într-o
reşedinţă spaţioasă şi plină de farmec. Regina a creat în România un stil
specific de Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră personală, elemente celtice,
bizantine şi româneşti.

Maria a României a fost, în multe privinţe, un exemplu. Împreună cu

Ferdinand, a continuat modelul ecumenic inaugurat de perechea Carol I —
Elisabeta: nunta Mariei cu Ferdinand s-a ţinut atât în ritul catolic şi în cel
anglican, dar copiii lor aveau să fie ortodocşi. Regina Maria avea să se lase
sedusă şi de alte credinţe, precum cultul Bahai. Prin frumuseţea şi eleganţa ei,
prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa prezenţei sale, prin
devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de „ambasador
irezistibil“, ea a fost subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi
mondială. A corespondat cu poetul Khalil Gibran. Virginia Woolf i-a comentat
memoriile, în 1934, spunând că Regina Maria a României era primul cap
încoronat care ştia să scrie şi care a făcut ceva ce nimeni nu mai făcuse
înaintea ei: a „deschis cuşca“ aurită în care erau închise capetele încoronate şi
a coborât în stradă. Este sugestivă comparaţia pe care Virginia Woolf o face
între felul în care Regina Victoria a Marii Britanii scrisese despre Regina
Elisabeta a României şi felul în care Regina Maria o descria pe Elisabeta; din
comparaţie, Maria ieşea, de departe, câştigătoare şi reuşise să se elibereze,
prin cuvânt. Maria a atras admiraţia (aşa cum făcuse cândva şi mama ei,
Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, când îl impresionase, copilă
fiind, pe Mark Twain)44 şi a născut pasiuni, i s-au dedicat un parfum și o
gamă de produse cosmetice, iar o fabrică de ciocolată i-a purtat numele.A fost
autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter
autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau
romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau
Franţa45. Povestea vieţii mele, cartea de memorii, a avut un mare succes în
Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie
invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. „Povestea vieții
mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.Regina
Maria s-a îmbolnăvit în 1936. Nu se cunosc cu exactitate detaliile bolii, dar se
vorbeşte de violente hemoragii interne. A plecat la tratament în străinătate,
dar era prea târziu. În iulie 1938 se afla încă la sanatoriul de la Weisser
Hirsch, aproape de Dresda. A plecat spre ţară la 14 iulie şi a murit la Sinaia, la
18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă,
accentuată de izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi de
indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică. Este ultimul membru al
Familiei Regale înmormântat, până în acest moment, la Curtea de Argeş.
Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de
Argeş, dar nu au fost încă înmormântate, sarcofagul fiind depus într-o capelă
din curtea mănăstirii. Înmormântarea Reginei Maria a fost una fastuoasă, pe
măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Pe drumul de la Sinaia la
Bucureşti, în Capitală şi la Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat
onorul Reginei plecate.

La dorinţa Reginei Maria, inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris“ de la
Balcic, ctitoria ei. Doi ani mai târziu, după cedarea Cadrilaterului către
Bulgaria, urna a fost mutată la Bran, de unde a fost luată în timpul regimului
comunist. Tratamentul necorespunzător a deteriorat preţioasa relicvă, care nu
şi-a regăsit locul de odihnă până în 3 noiembrie 2015. Atunci, prin decizia
Majestății Sale și hotărârea Guvernului României, inima reginei a fost
depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru
ultima oară, Camera de Aur de la Castelul Pelișor. Regele Mihai a știut că se
află într-o situație imposibilă: nu putea nesocoti dorința-lege a Reginei din
testamentul său și nu putea consimți la trimiterea inimii în afara teritoriului
național. Soluția simbolică și ne-definitivă a aducerii inimii la locul unde a
încetat să bată este tot ce se poate face, demn și responsabil, deocamdată.