Regina mama Elena

Majestatea Sa Regina-mamă Elena a României, născută Alteța Sa Regală Principesa Elena a Greciei
și a Danemarcei, la 3 mai 1896, mama Regelui Mihai, a fiica Majestăților Lor Regelui Constantin I al
elenilor și Reginei Sofia, născută Principesă a Prusiei. A fost sora regilor George al II-lea, Alexandru și
Pavlos ai Greciei. A fost strănepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și stră-strănepoata Țarului Nicolae I al
Rusiei.
Principesa Elena s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moștenitor Carol, de care a
divorțat la 21 iunie 1928. Între 1940 și 1947 a fost Regina-mamă a României. A murit în ziua de 28
noiembrie 1982, la Lausanne.
Tânăra principesă venită din Grecia și Danemarca, posesoarea unei identități care aduna în ea toată
regalitatea europeană de secole, avea să joace un rol luminos în întunecata istorie a secolului XX în
România.
Posteritatea va avea, desigur, șansa să aprecieze mai bine cât de mult a însemnat Regina-mamă Elena
pentru țară. Fiindcă afecțiunea, educația și orizontul său spiritual au jucat un rol hotărâtor în formarea fiului
ei, Mihai, ca om și ca Rege, într-un timp al alienării, al iraționalului, al cruzimii și al autodistrugerii.
Regina Elena a avut o mare credință, despre care spunea că îi aduce putere, și o calitate importantă,
înțelepciunea. Regina-mamă a fost, pentru întreaga ei familie, un îndrumător plin de tact, nu pentru că știa să
dea sfaturi, ci pentru că poseda rara calitate de a ști să înveți din propriile greșeli pentru a te forma ca om.
Deși nu a fost ocolită de suferință, ea nu s-a lăsat niciodată copleșită de amărăciune, o calitate pe care fiul
său a moștenit-o. Totodată, rolul pe care l-a avut în familie, ajutându-și fiul, Regele Mihai, să-și păstreze
dreapta judecată în momente dificile, a fost una dintre cele mai importante comori de care Regele și țara au
beneficiat în acele vremuri.
Simțul umorului a fost o altă importantă trăsătură de caracter a Reginei Elena, una dintre armele
secrete ale ei și ale fiului său, Mihai.
Ca Regină-mamă a României, ea a fost curajoasă și și-a păstrat această calitate chiar după ce a
suportat exilul de atâtea ori, împrejurări care ar fi doborât o femeie mai puțin hotărâtă sau cu mai puțină
forță spirituală. Chiar în timpul războiului, când s-a confruntat cu nazismul, în încercarea de a-i ajuta pe
evrei, a arătat o excepțională tărie de caracter, urmărind ceea ce știa că este drept și bun, reușind să aibă
mereu o prezență demnă. Implicarea sa în salvarea atâtor vieți ale unor oameni de credință iudaică, în timpul
dictaturii lui Ion Antonescu, a fost recunoscută formal prin acordarea post-mortem, de către Memorialul Yad
Vashem, a titlului de „Drept între popoare“.
Amintirea Reginei-mamă Elena este un tezaur de gânduri bune și de iubire, inoculat în sufletul
Regelui Mihai și al celorlalți membri ai Familiei care i-au fost alături. Regina-mamă a României a ajuns în
țara ei de adopție în octombrie 1920. Aici aveau să o aștepte evenimente dintre cele mai complicate și mai
contrastante: căsătoria ratată cu Principele Carol, fericirea de a deveni mama micului Mihai, umilința de a
asista la aventurile tânărului ei soț, îngrijorarea și amărăciunea Regelui Ferdinand și Reginei Maria.
Urmează renunțarea la Tron a soțului ei și plecarea lui în Franța, apoi moartea socrului și venirea pe
Tron a fiului ei de șase ani. A știut să stea alături de Regina Maria, cu multă diplomație și modestie,
câștigând admirația și afecțiunea ei. A fost alături de fiul său în toate împrejurările, ocrotindu-i copilăria și
încercând să șteargă neajunsurile provocate de lipsa tatălui. A divorțat de Carol la 21 iunie 1928.
 Venirea pe Tron a lui Carol al II-lea, în 1930, a însemnat începutul unui lung șir de umilințe, șicane
și nedreptăți. În anul 1932 a plecat în exil la Florența, unde cumpărase o casă pe care a numit-o „Vila
Sparta“ și a decorat-o cu un gust desăvârșit. Exilul din 1932 al Elenei nu era primul; și timpul a dovedit că
nu avea să fie nici ultimul. Toată lumea venea cu bucurie la Vila Sparta: mama, frații, surorile ei, dar mai
ales fiul, aflat acum departe de mamă, sub controlul direct al tatălui. Tânărul Mihai era atât de fericit să stea
cele câteva săptămâni pe an permise de tată la Vila Sparta!
Când, la inițiativa și decizia generalului Antonescu, Regina-mamă revine în România, în 1940, tara și
fiul său aveau nevoie de ea mai mult ca niciodată. A stat în România, alături de Regele Mihai, din 1940 până
la 3 ianuarie 1948. Mai ales după 1945, a trecut printr-una dintre cele mai grele și mai neplăcute situații pe
care cineva și le-ar putea imagina. Regina-mamă a fost un suport moral de neînlocuit pentru Suveranul în
vârstă de nouăsprezece ani, sfătuindu-l, încurajându-l și, în special, înţelegându-l în fiecare clipă.
Regina-mamă Elena a fost colonel onorific, conducând Regimentul 9 Roșiori, încă de pe vremea
când era Principesă a României, în anii ’20. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unitatea militară s-
a numit „Regimentul 9 Roșiori Regina Elena“.
Din 1945 și până la plecarea din țară, Regina-mamă și fiul ei au fost singuri în fața tăvălugului
sovietic. Cu curaj și credință, uneori cu simțul umorului, ei au făcut față acestor ani fără să dea semne de
slăbiciune. 
Regina-mamă a început, în 1948, ultimul și cel mai lung exil din viața ei. A plecat din nou la Vila
Sparta și i-a ajutat pe Rege și pe tânăra lui familie. A fost mentorul spiritual al Principesei Margareta, prima
sa nepoată. Pentru Regina Ana și pentru Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria, Regina-mamă
și casa ei de la Florența sunt un capitol de neșters din viața lor. 
Regina-mamă Elena rămâne un simbol al Familiei Regale și un exemplu european, nu doar prin
noblețea originii sale, ci și prin valorile și principiile în care a crezut întreaga viață. Regina reprezintă un caz
unic și pentru că a fost nepoată a patru regi, fiică a doi regi, soră a trei regi, soție de Rege și mamă de Rege.
Întreaga Europă, unită și liberă, ar trebui să se plece, respectuoasă, în fața unei astfel de femei. Dar, din
păcate, nu numai Europa nu își amintește de Regina-mamă Elena. Nici România nu o face suficient.
România de astăzi, liberă să se exprime, harnică să amendeze nelegiuirile trecute și prezente, România
angajată pe calea principiilor inalienabile ale liberalismului democratic, nu spune aproape niciun cuvânt
despre această mare româncă, în timp ce afirmații rușinoase pentru obrazul românesc se vând în mii de
exemplare. Aruncarea în uitare a Reginei-mame Elena nu este greșeala Familiei Regale, ci a societății
românești.
Cele două reședințe regale de astăzi, Palatul Elisabeta și Castelul Săvârșin sunt puternic marcate de
Regina Elena, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere estetic. Dintre ele, Castelul Săvârșin
se dovedește a fi creația exclusivă a reginei. Noi amândoi am făcut legământ ca Săvârșinul să ajungă din nou
așa cum l-a lăsat Regina Elena. După cincisprezece ani de la întoarcerea Regelui Mihai, la 1 iunie 2001, în
casa lui, și la opt ani de vaste lucrări de reconstrucție și decorațiune interioară, Săvârșinul întâmpină jubileul
de un secol și jumătate al Coroanei Române aproape întocmai cum l-a lăsat Regina Elena.
Când am vizitat Israelul pentru prima oară, acum doi ani, spiritul Reginei Elena ne-a urmat peste tot.
Adânca ei umanitate și nesfârșita ei compasiune sunt păstrate viu în memoria israelienilor. Atât la Yad
Vashem, cât și în mediile științifice, politice și universitare, exemplul ei este adus aminte, respectat și
admirat.
Odată cu scrierea, de către noi doi, a volumului „Crăciunul regal”, am adunat și prezentat cititorilor
un mănunchi de detalii istorice și de familie, legate de cea mai frumoasă și mai luminoasă sărbătoare din an,
Nașterea Domnului. Această carte ne-a deschis nouă, autorilor, ușa către o realitate pe cât de înduioșătoare,
pe atât de valoroasă pentru memoria Reginei Elena: al patrulea deceniu al României secolului trecut
datorează enorm Reginei-mamă. Nu numai familia, ci și Guvernarea politică și întreaga națiune au parcurs
un drum mai luminos, mai echilibrat, mai înțelept și mai ferit de dezastre pentru că această minunată femeie
și mamă a stat alături de poporul ei.
Arthur Gould Lee îşi încheia astfel cartea dedicată Reginei-mamă Elena:
 
Dar ea îşi mai descoperise și un echilibru interior, în care nu era loc pentru regrete,
amărăciuni sau iluzii, sau pentru altceva în afară de înțelegere și compasiune — un echilibru pe care
poate că nu l-ar fi atins niciodată dacă n-ar fi fost încercată de atâtea suferințe, dacă viața ei ar fi fost
întotdeauna liniştită.64
 
 Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”

Mărculescu Nicoleta și Ponea Maria Andrada