Cernobîl - Povestea dezastrului din URSS

Explozia reactorului 4 de la Centrala Nucleară de la

Cernobîl, din Ucraina, din 26 aprilie 1986, se numără
printre cele mai mari dezastre produse de om. Potrivit
specialiştilor, efectele accidentului de la Cernobîl pot fi
comparate cu cele produse în urma exploziei a 500 de
bombe nucleare, de mărimea celor de la Hiroshima şi
Nagasaki. Statisticile arată că peste 60 000 de oameni
au murit ca urmare a radiaţiilor, iar mai mult de
două milioane au avut şi mai au de suferit.

Centrala Atomoelectrică de la Cernobîl, situată într-o

zonă împădurită, cu o densitate scăzută a populaţiei, la
circa 130 km nord de Kiev şi aproximativ 20 km sud de
frontiera cu Belarus, era compusă din patru reactoare nucleare de tip RBMK-1000, capabile de a
produce 4 GW de putere electrică. Reactoarele 1 şi 2 au fost  construite între anii 1970 şi 1977, în
timp ce reactoarele 3 şi 4 au fost finalizate în 1983. Două reactoare RBMK se aflau în proces de
construcţie la momentul accidentului.

Testul de dinaintea catastrofei

Fisiunea nucleară, adică descompunerea unui atom, în urma căreia sunt eliberați neutroni, e
imprevizibilă și volatilă. O reacție de fisiune duce la alta, fapt care duce la eliberarea unor
energii colosale: acest principiu stă, practic, la baza bombelor nucleare. Pentru a controla rata
fisiunii într-o uzină nucleară, reactoarele folosesc bare de control. Construite din elemente precum
argintul sau iridiu, barele de control absorb neutronii eliberați în timpul fisiunii și o încetinesc.
Asemenea altor centrale electrice nucleare, proiectul sovietic avea un miez de reactor care
conţinea tije de combustibil radioactiv de uraniu. În reactoarele de la Cernobîl au fost folosite ca
moderator blocuri de grafit în interiorul cărora se aflau încastrate tije de control din bor.
Căldura emanată de tijele de combustibil era înlăturată din miez de un agent de răcire (apa normală
aflată sub mare presiune pompată în miez unde fierbea şi crea un jet de aburi extrem de fierbinte).
După ce era separată, apa era pompată înapoi în miez, iar aburii treceau prin turbine producând
energie electrică.

La 25 aprilie, înainte de a opri unitatea pentru un control de rutină, echipajul reactorului de la

Cernobîl 4 a început pregătirile pentru un test ce avea scopul de a determina cât timp turbinele ar
continua alimentarea cu energie în cazul unei pierderi a aportului de energie electrică. Acest test
mai fusese efectuat în anul precedent, însă turbinele nu au asigurat puterea necesară. Ulterior, au
fost făcute îmbunătăţiri, fapt ce a determinat efectuarea unor noi teste. 

Pentru efectuarea testului, era necesară reducerea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile
sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru. Prin urmare, reactorul a rămas setat la
50% din capacitatea sa, pentru o perioadă de alte 9 ore, timp în care computerele şi sistemele de
siguranţă au fost închise. Pe 26 aprilie, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua
procedurile de reducere a capacităţii reactorului. În acel moment este posibil ca operatorul să fi
comis prima greşeală:în loc să menţină nivelul la 50%, a uitat să reseteze un aparat, fapt ce a
determinat o scădere vertiginioasa a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Acest
nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului.

O altă greşeală care a condus la dezastru a fost aceea că, pentru a ridica nivelul de producţie a
energiei la 7%, au fost îndepărtate simultan un număr prea mare de tije de control, care au fost
apoi reintroduse în reactor tot simultan, procedură care a determinat o creştere atât de dramatică a
nivelului energetic, încât reactorul a fost distrus. O eroare similară, dar cu consecinţe mult mai puţin
grave, se produsese deja într-un reactor de acelaşi tip în Lituania, în anul 1983, însă aceste date nu
au fost transmise şi personalului operaţional de la Cernobîl.

Explozia s-a produs în jurul orei 01:30, distrugând capsula de beton din jurul reactorului. Aerul a
pătruns în interior interacţionând cu grafitul fierbinte şi radioactiv, în urma reacţiei obţinându-se CO
gazos inflamabil care a provocat un incendiu în reactor. În total 8 tone de substanţe radioactive au
fost aruncate din reactor şi împrăştiate în jurul zonei sau luate de vânt

În primele zece ore de la producerea accidentului, a fost pompată apă în miezul reactorului pentru a
stinge incendiul şi a opri eliberarea de materiale radioactive în atmosferă. Circa 200-300 de tone de
apă au fost pompate pe oră în jumătatea intactă a reactorului în cadrul acestei disperate acţiuni.
Încercarea nu a fost încununată de succes, existând riscul ca apa să inunde reactoarele 1 şi 2.

Următoarea încercare de stingere a flăcărilor a constat în aruncarea a circa 2 400 tone de plumb şi 1
800 tone de nisip, operaţiune demarată între 27 aprilie şi 5 mai cu ajutorul a peste 30 de elicoptere
militare. Nici aceasta operatiune n-a fost eficace, din contra, a agravat situatia, caci caldura s-a
intetit sub acele materiale, temperatura din reactor şi cantitatea de radatii crescând în mod dramatic.
Ulterior, miezul a fost răcit cu azot, iar pe 6 mai  s-a reuşit ca focul şi emisiile radioactive să fie
ţinute sub control.
Urmările dezastrului

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat de fapt. Oraşul Prypiat, construit special pentru
muncitorii de la Cernobîl, a fost evacuat abia o zi mai târziu, pe 27 aprilie. Mai mult decat atat, abia 
pe 23 mai 1986 au început pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod pentru a preveni absorbirea
iodului radioactiv-practic mult prea târziu, căci cea mai mare cantitate din acest element radioactiv
fusese deja eliberată în primele zece zile.

Toate persoanele implicate in acest accident

(cei 600 de pompieri, precum si echipa de
operare care a fost implicata in lupta cu
focul) au fost sever iradiate. 134 dintre aceşti
oameni au fost expuşi unor doze de radiaţii
între 0, 7 şi 13 Sv, suferind de aşa-numitul
Sindrom acut de radiaţii (ARS). Prin urmare,
în decurs de numai câteva ore, aceşti oameni
au fost expuşi unui volum de radiaţii de până la 13. 000 de ori mai mare decât 1 millisievert (doză
maximă de radiaţii la care poate fi expusă populaţia care trăieşte în apropierea unei centrale
nucleare).

31 de muncitori au murit la scurtă vreme după acest accident. Aproximativ 800 000 de oameni au
fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul 1989, sănătatea lor fiind sever
afectată. Se pare că 300 000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0, 5 Sv. 

În urma estimărilor, s-a ajuns la concluzia că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu
şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai
mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au
fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în
Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, direcţia vântului s-
a schimbat, emisiile radioactive afectând mai ales ţările din sudul continentului:România, Grecia,
Bulgaria şi Turcia. Totuşi, suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul
Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. La momentul
exploziei, în această regiune de aproximativ 140. 000 km2 locuiau 7 milioane de persoane, dintre
care 3 milioane erau copii. 

Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primele zile ale lunii mai, din cauza
schimbării direcţiei vântului. În noaptea de 1 mai, staţiile care se ocupau cu măsurarea
radioactivităţii au transmis că, în anumite zone ale ţării, s-au înregistrat valori depăşite ale
radioactivităţii. Cel mai ridicat grad de poluare a fost atins în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de
alarmare. Totodată, radioactivitatea a crescut foarte mult şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi
Tulcea.

Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un ''sarcofag'' de
beton, care opreşte radiaţiile. Oraşul Cernobîl, că şi Prypiat, au fost evacuate şi probabil nu vor mai
fi locuite vreodată, întrucât nivelul de radiaţii va ajunge la cote normale în jurul anului 2525.

DETALII MAI PUTIN CUNOSCUTE DESPRE CERNOBIL

Chiar daca evenimentul de acum 3 decenii a devenit cunoscut in intreaga lume, putini stiu detaliile
din spatele tragediei.
Rata mortalitatii e greu de estimat, dar expertii cred ca intre 4.000 si 90.000 de oameni si-au
pierdut viata din cauza accidentului
Explozia a ucis doi muncitori ai centralei, insa multi altii si-au pierdut viata in urmatoarele ore si
zile dupa accident. In Ucraina, in primii 5 ani de la tragedie, cazurile de cancer in randul copiilor a
crescut cu 90% si multe alte persoane au fost afectate, scrie Time.
Cernobil, Pripeat si zona inconjuratoare sunt cunoscute acum drept Zona de Excludere
Zona de Excludere are o concentratie mare de radiatie in continuare, motiv pentru care resedinta in
acea zona e ilegala.
Desi e ilegal sa traiesti in Zona de Excludere, unii oameni inca mai locuiesc acolo
Expertii estimeaza ca 130-150 de oameni inca mai traiesc in Zona. Majoritatea sunt femei in varsta,
insa unele familii s-au mutat chiar la granita Zonei dupa accident.
Viata in Zona de Excludere e periculoasa

In ciuda faptului ca unele persoane aleg sa locuiasca in aceasta arie, viata e grea si periculoasa. Nu
exista scoli sau spitale si Zona e radioactiva in continuare.
Zona din jurul Cernobilului e cunoscuta acum drept Padurea Rosie, din cauza tuturor
copacilor morti
Dupa accident, copacii din apropiere si-au schimbat culoarea in rosu aprins. Ulterior, au fost taiati si
ingropati, potrivit Live Science.

Padurea Rosie din apropierea Cernobilului e una dintre cele mai radioactive zone din intreaga lume
Intre 100.000 si 200.000 de avorturi au avut loc in Europa dupa accidentul de la Cernobil din
cauza radiofobiei (teama de efectele nocive ale radiatiei)
Radiofobia, informatiile gresite si frica de malformatii congenitale au dus la cresterea numarului de
avorturi. Studiile pe termen lung sugereaza ca bebelusii expusi la radiatia din Cernobil in pantec au
un risc mai mare de a avea cancer de tiroida ca adulti, insa nu exista nicio corelatie cu malformatii
congenitale, potrivit World Health Organization.
Locuitorii au fost obligati sa isi abandoneze animalele de companie in timpul evacuarii in
1986
Exista numeroase marturii despre caini care alergau disperati dupa autobuze, in cautarea stapanilor.
Autoritatile au ucis numeroase animale abandonate, insa cainii ce au supravietuit au dat nastere unei
comunitati ce are azi sute de exemplare. Din pacate, din cauza nivelului ridicat de radiatie din blana,
nu traiesc la fel de mult precum cainii din zonele ce nu au fost afectate.
Centrala nucleara a continuat activitatea pana in anul 2000
In ciuda faptului ca aria e contaminata si exista un risc foarte mare in folosirea unui reactor cu
probleme de constructie, centrala nucleara a functionat pana in decembrie 2000, cand a fost inchis
ultimul reactor.
Expertii estimeaza ca oamenii vor putea locui in siguranta in apropierea Cernobilului abia
peste 20.000 de ani

Zona din jurul centralei are in continuare un

nivel de radiatie foarte mare, ce nu o sa dispara
decat peste zeci de mii de ani, potrivit Live
Science.
Zona de Excludere poate fi vizitata
Numarul turistilor a crescut cu 40% dupa
succesul serialului "Cernobil". Din pacate, nu
toti au dat dovada de respectul cuvenit unei
asemenea locatii si au surprins poze indecente in
fata unor locuinte abandonate, motiv pentru care au fost aspru criticati pe retelele de socializare.