Catastrofa

de la
Cernobâl
Petraru Vanessa
Lozan Nicoleta
 O centrală nucleară funcționează similar cu un motor cu aburi: reacția
uraniului generează căldură, care evaporă apa, iar vaporii antrenați în turbine
generează electricitate. Un mecanism de siguranță este introdus în zona cu
uraniu, pentru a încetini reacția - barele de control sunt făcute din bor, care
încetinește fisiunea nucleară, însă vârful de grafit al acestor bare crește rata
fisiunii. Un alt mecanism pompează apă în jurul sistemului de reacție pentru
a preveni supraîncălzirea.
 Când a explodat, reactorul 4 a aruncat în aer 8
tone de deșeuri radioactive. 115 mii de oameni au
fost evacuați din jurul centralei, iar peste 500 de
mii de oameni au contribuit timp de peste 15 zile
la gestionarea accidentului. Se știe de 31 de
victime, 28 dintre care au fost „lichidatori”,
primii care au intervenit la fața locului - însă nu
se știe cât de mulți oameni au murit sau au avut
probleme medicale în urma expunerii la
radiație.Norul de radiație s-a răspândit peste
Europa. Accidentul de la Cernobîl a emanat de
400 de ori mai multe radiații toxice decât bomba
de la Hiroshima. Teritoriul Belarusului a primit
60% din impactul inițial, iar deși Uniunea
Sovietică a încercat să ascundă accidentul,
autoritățiile suedeze au raportat nivelurile ridicate
de radiație.
Pe 26 aprilie, echipa de la Cernobîl a primit
aprobarea pentru a relua procedurile de
reducere a capacităţii reactorului. În acel
moment este posibil ca operatorul să fi
comis prima greşeală:în loc să menţină
nivelul la 50%, a uitat să reseteze un aparat,
fapt ce a determinat o scădere vertiginioasa
a nivelului de producere a energiei,
ajungând până la 1%. Acest nivel era mult
prea scăzut pentru derularea testului. O altă
greşeală care a condus la dezastru a fost
aceea că, pentru a ridica nivelul de producţie
a energiei la 7%, au fost îndepărtate
simultan un număr prea mare de tije de
control, care au fost apoi reintroduse în
reactor tot simultan, procedură care a
determinat o creştere atât de dramatică a
nivelului energetic, încât reactorul a fost
distrus.
Explozia s-a produs în jurul orei 01:30,
distrugând capsula de beton din jurul
reactorului. Aerul a pătruns în interior
interacţionând cu grafitul fierbinte şi
radioactiv, în urma reacţiei obţinându-se
CO gazos inflamabil care a provocat un
incendiu în reactor. În total 8 tone de
substanţe radioactive au fost aruncate din
reactor şi împrăştiate în jurul zonei sau
luate de vânt .În primele zece ore de la
producerea accidentului, a fost pompată
apă în miezul reactorului pentru a stinge
incendiul şi a opri eliberarea de materiale
radioactive în atmosferă. Circa 200-300
de tone de apă au fost pompate pe oră în
jumătatea intactă a reactorului în cadrul
acestei disperate acţiuni. Încercarea nu a
fost încununată de succes, existând riscul
ca apa să inunde reactoarele 1 şi 2.
Toate persoanele implicate in acest accident (cei 600 de
pompieri, precum si echipa de operare care a fost
implicata in lupta cu focul) au fost sever iradiate. 134
dintre aceşti oameni au fost expuşi unor doze de
radiaţii, suferind de aşa-numitul Sindrom acut de
radiaţii (ARS). Prin urmare, în decurs de numai
câteva ore, aceşti oameni au fost expuşi unui volum
de radiaţii de până la 13. 000 de ori mai mare decât 1
millisievert (doză maximă de radiaţii la care poate fi
expusă populaţia care trăieşte în apropierea unei
centrale nucleare). 31 de muncitori au murit la scurtă
vreme după acest accident. Aproximativ 800 000 de
oameni au fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de
la Cernobîl, până în anul 1989, sănătatea lor fiind
sever afectată. Se pare că 300 000 dintre ei au fost
expuşi unor doze de radiaţii .
 În urma estimărilor, s-a ajuns la concluzia că întreaga
cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod şi
5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost
aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat
zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu
densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a
lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai
mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi
sudul Germaniei. În ultimele zile, direcţia vântului s-a
schimbat, emisiile radioactive afectând mai ales ţările din
sudul continentului:România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.
Totuşi, suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere
includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi
zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. La
momentul exploziei, în această regiune de aproximativ
140. 000 km2 locuiau 7 milioane de persoane, dintre care
3 milioane erau copii.
 În primele zece ore de la producerea
accidentului, a fost pompată apă în miezul
reactorului pentru a stinge incendiul şi a opri
eliberarea de materiale radioactive în
atmosferă. Circa 200-300 de tone de apă au
fost pompate pe oră în jumătatea intactă a
reactorului în cadrul acestei disperate acţiuni.
Încercarea nu a fost încununată de succes,
existând riscul ca apa să inunde reactoarele 1
şi 2.
https://www.youtube.com/watch?v=f5ptI6Pi3GA&t=43s