Tema: Poluarea radioactiv

Accidente nucleare Sursele majore de contaminare radioactiva a mediului, implicit a omului, care s-au dovedit destul de grave sunt date de: -defectarea uneia sau mai multor componente ale reactorului nuclear, al instalatiei unde se produc sau se separa diversi radionuclizi; -revenirea pe sol si deci scaparea de sub control a unor sateliti purtatori de mici reactori nucleari; -testele nucleare; -pierderi de surse puternice de radiatii. Accidentul nuclear, conform definitiei date de Normele Republicane de Securitate Nucleara din Romania, este evenimentul care afecteaza instalatia nucleara si provoaca iradierea si/sau contaminarea populatiei si a mediului inconjurator peste limitele admise. Principalele accidente cu impact asupra mediului, care au avut loc de cand sa inaugurat era nucleara, sunt: -1948 1951, la Celiabinsk-65 URSS, la istalatiile de producere a plutoniului au fost deversati cca 10 17 Bq in paraul Teka; -decembrie 1952, la Chalk River Canada, accident la un reactor soldat cu deversarea in apa de racire a 3,7 10 14 Bq; -octombrie 1957, la Wwindscale Marea Britanie, accident la un reactor avand ca moderator grafitul, soldat cu incendiu si emisii atmosferice de radionuclizi; -decembrie 1957, la Kistim URSS, la instalatiile de producere a plutoniului are loc o explozie a unui tanc cu deseuri, urmata de imprastierea in mediu a 710 17 Bq; -ianuarie 1976, la Palomares Spania, un avion B-52 cu incarcatura nucleara sufera o ciocnire, rezultand imprastierea in mediu a plutoniului de la doua bombe cu hidrogen; -martie 1979, Three Mile Island SUA, accident la un reactor nuclear anvelopat;
2

-aprilie 1986, Cernobal Ucraina, accident la reactorul nr.4, neanvelopat, moderat cu grafit si soldat cu explozie si incendiu, care a dus la imprastirea a peste 3,7 10 17 Bq de radionuclizi ai cesiului, strontiului, iodului si ai altor elemente. Accidentul de la Cernobal poarta in sine o crima dubla: prima, de sorginte tehnica, ca rezultat al nerespectarii tehnicii securitatii regimului de exploatare a centralei termonucleare, si a doua, de caracter statal politic. Conducerea de varf a fostei URSS a incercat sa camufleze dimensiunile, proportiile si pericolul acestei tragedii, din care cauza nu s-au luat masurile de protectie corespunzatoare. Reactorii de la Cernobal sunt cu uraniu slab imbogatit ( deci mari producatori de plutoniu material cu importanta strategica militara), avand ca moderator o prisma de grafit si ca agent de racire apa. Acesti reactori sunt inveliti intr-o anvelopa cu rol de protectie. Anvelopa este o constructie din beton armat, avand peretii cu grosimea de 1-2 m, care constituie ultima bariera impotriva raspandirii radionuclizilor in caz de accident Acesti reactori sunt in intregime de constructie ruseasca si au trecut prin toate fazele de proiectare si constructie tipice pentru un reactor de putere, asa incat personalul de exploatare cunostea foarte bine tipul de reactor si considera ca nu este posibil nici un accident. Aceasta convingere a dus la neglijarea grosolana, de catre personalul de exploatare, a tuturor regulilor stabilite pentru functionarea reactorului. Una din cele mai importante reguli era interzicerea functionarii reactorului la o putere sub 90% din puterea nominala. Netinand cont de normele de exploatare si dorind sa faca un experiment pentru verificarea functionarii turbinelor generatoare de curent electric in regim inertial, personalul de exploatare a coborat puterea reactorului la 10 % din puterea instalata. Revenirea la normal nu s-a mai putut realiza, puterea reactorului a crescut brusc la sute de mii de MW in numai 2 secunde. Aceasta a dus la cresterea mare a temperaturii zonei active si la imposibilitatea opririi reactorului. Au urmat, la interval de cateva secunde, doua explozii succesive, care au aruncat placa de beton de 1000 de tone aflata deasupra reactorului, cu rol de protectie, precum si cantitati mari de combustibil nuclear incarcat cu radionuclizi de fisiune si moderator arzand, in curtea centralei.
3

Moderatorul de grafit a luat foc si a ars cca doua saptamani, cu toate eforturile masive facute de pompieri pentru stingere. Primele victime au aparut din randul pompierilor care au stins aceste focare de incendii. In cursul exploziei initiale, precum si a indelungului incendiu, produsi de fisiune, produsi de activare, precum si parti ale combustibilului nuclear au ajuns in atmosfera si s-au depus nu numai in jurul centralei, ci in toata emisfera nordica. Cele mai afectate au fost regiunile din Ucraina, Belarus si Rusia. Pozitia imediat urmatoare, in privinta contaminarii, o ocupa tarile nordice( Norvegia, Suedia, Finlanda) deoarece directia de deplasare a maselor de aer deasupra Europei a fost in primele zile ale accidentului, spre nor si nord-vest. In zilele de 29, 30 aprilie si 1 mai, directia de deplasare a maselor de aer s-a shimbat spre sud ceea ce a dus la contaminarea atmosferei din tara noastra. Datorita precipitatiilor si fenomenelor naturale de depunere uscata, radionuclizii au ajuns pe sol, intrand in celelalte componente ale mediului (apa, sol biosfera). Reactorul avariat a fost inchis intr-un sarcofag de beton pentru a se evita contaminarea aerului si a panzei de apa freatica. Dar sarcofagul de protectie, turnat in graba peste ramasitele reactorului accidentat, este subred, fisurile cauzate de iradiatii si intemperii eliberand in atmosfera particule radioactive. Elementele radioactive patrund in sol si contamineaza apele freatice inainte ca acestea sa se verse in Nipru, raul care alimenteaza cu apa potabila milioane de oameni. Mai mult, exista pericolul unui al doilea accident nuclear. Potrivit specialistilor, in cazul unui uragan sau cutremur de pamant constructia risca sa se prabuseasca, punand in contact direct cu aerul cele circa 160 de tone de magma radioactiva care se gaseste in continuare pe fundul reactorului accidentat. Efectele contaminarii radioactive s-au simtit miulti ani de atunci iar intr-o oarecare masura se simt si azi. La cincisprezece ani dupa catastrofa, unele produse se aflau inca sub o atenta supraveghere: carnea de ren din regiunea Lapland (Finlanda), carnea de oaie din Marea Britanie sau pestele din unele lacuri norvegiene si suedeze. Radioactivitatea poate fi definit ca proprietatea unor elemente de a se transforma, prin dezintegrare, n alte elemente, dup emiterea unor radiaii.
4

Exist o radioactivitate natural, de origine cosmic (emis de diverse corpuri cereti, mai ales de Soare) i terestr, emis de rocile terestre, precum i o radioactivitate artificial, provocat de activitatea uman. A debutat cu cu pulberile provenite de la exploziile atomice si s-a marit apoi prin crearea diferitelor laboratoare si uzine atomice, care evacueaza ape radioactive.

Poluarea radioactiv poate fi definit ca o cretere a radiaiilor, ca urmare a utilizrii de ctre om a substanelor radioactive. Radiaiile emise de substanele radioactive sunt de trei tipuri: radiaii gamma, constituite din unde electromagnetice de mare radiaii beta, compuse din electroni a cror vitez de deplasare este radiaii alfa ncrcate pozitiv, care sunt nuclei de heliu, foarte puin frecven, foarte penetrante; apropiat de a luminii i pot ptrunde n esuturile vii, pn la mai muli centimetri; penetrani pentru esuturile vii. Din punct de vedere ecologic, sunt toxici n special derivaii radioactivi ai elementelor simple ce intr n constituenii fundamentali ai materiei vii: C 14, P32, Ca45, S35, I131. Acetia pot fi ncorporai n organism i reprezint sursa de iradiere
5

intern periculoas, datorit proprietilor lor chimice analoge cu acelea ale compuilor naturali din organismele vii. Aa se prezint Sr 30 analog cu Ca i Ce 137 analog cu K, care sunt cei mai periculoi radioizotopi eliberai n mediu ca urmare a ndeprtrii deeurilor radioactive i a recderilor datorate exploziilor nucleare. Surse de poluare radioactiv. Sursele artificiale de poluare radioactiv sunt de dou categorii: controlate i necontrolate. Cele controlate se refer la: acceleratorii de particule n scopul cercetrilor, generatoarele de raze X, aparate i instalaii de uz casnic (radioterapeutic, aparate de televiziune), surse legate de reacii nucleare (reactori nucleari bazai pe fisiune nuclear), radioizotopi utilizai n diverse laboratoare. Sursele necontrolate se refer la: cderi radioactive rezultate din experienele nucleare, deeuri radioactive rezultate din activitile economice i din cercetare. Efectele polurii radioactive. Din punctul de vedere al modului de aciune al radiaiilor, poluarea poate fi de dou categorii: 1- Poluare radioactiv direct, atunci cnd omul inhaleaz aerul poluat. Acest tip este provocat fie datorit accidentelor de la reactorii nucleari sau uzinele atomo-electrice, fie printr-un rzboi atomic. Se cunosc, pn n prezent, aproximativ 170 de accidente nucleare serioase, dintre care cel de la Cernobl este mai cunoscut i mai apropiat de noi. Un real pericol l constituie centrala atomoelectric de la Koslodui, Bulgaria. 2- Poluare radioactiv indirect ncepe prin cderile radioactive din atmosfer i depunerea lor pe sol, pe culturile agricole etc. Aceste depuneri se concentreaz n lungul lanurilor trofice, dup urmtorul traseu: aer sol, culturi, ierburi i apeanimaleom. Algele concentreaz de 1000 de ori mai multe substane radioactive dect se afl n ap, fitoplanctonul de 5000 de ori, iar animalele acvatice le concentreaz i mai mult. Plantele terestre le concentreaz mai ales n frunze i tulpini, de aici pericolul pentru ierbivore, care le concentreaz i mai mult, laptele fiind cel care vehiculeaz masiv aceste radiaii. Molutele bivalve de ap dulce
6

concentreaz de 100 de ori mai mult iod radioactiv fa de concentraia din ap. Petii dulcicoli, care se afl n verigile superioare ale lanurilor trofice, sunt de 20.000-30.000 de ori mai radioactivi dect apa n care triesc. Fenomenul de concentrare se observ i n lanurile trofice la captul crora se afl psrile ihtiofage. Astfel, s-a constatat c P 32 (n rul Columbia, SUA) a trecut de la concentraia de 1, din ap, la concentraia de 35 la nevertebratele acvatice (crustacee, insecte) i la concentraii de 7500 n corpul raelor. Omul, ultima verig a lanului trofic, preia aceste elemente poluate ce ptrund n tubul digestiv dup absorbia alimentelor animale i vegetale poluate radioactiv. Acest proces este posibil datorit fenomenului de substituire ntre elementele radioactive i cele de care organismul are nevoie. Aa, de exemplu, cnd petele, legumele, laptele conin chiar urme de Sr90, vasele fixeaz o parte din acesta, confundndu-l cu Ca. Aa se face c n oasele copiilor ce se hrnesc cu pete s-a gsit Sr90 n cantiti mai mari dect la prini. Acest pericol este cu att mai mare, cu ct substanele radioactive sunt remanente, organismul uman neputnd distruge aceste elemente. Iradierile experimentale au artat c numeroase specii vegetale i animale prezint o mare variabilitate a rezistenei lor fa de doza letal, organismele cele mai rezistente fiind bacteriile, iar cele mai puin rezistente, mamiferele superioare, inclusiv omul. Radiosensibilitatea variaz cu vrsta indivizilor, organismele tinere i embrionii fiind mult mai sensibile. De asemenea, expunerea cronic la radiaii reduce longevitatea indivizilor, precum i diminuarea coeficientului de cretere natural. Efectele radioactivitii asupra omului. S-a constatat c populaia este supus unei radiaii naturale de 100-150 mremi (mremul fiind unitatea de radiaii care produce aceleai efecte biologice ca i un roentgen de radiaii X). Omul poate suporta o radiaie de pn la 1000 mreni, ns Comisia Internaional de Protecie contra Radiaiilor a stabilit norma maxim admisibil de 5000 mremi/ind./an. Efectele fiziologice ale radiaiei se manifest prin diverse tulburri: ameeli,
7

dereglri intestinale ce pot merge pn la decese. Efectele directe se manifest prin arsuri diverse. De asemenea, radiaiile se comport ca ageni cancerigeni sau mutageni. Mai nti rezult o alterare a cromozomilor, apoi o modificare a codului genetic. Efectele genetice ale radiaiilor. Sunt dependente de doz, debitul dozei, tipul radiaiei, viteza diviziunii celulare, numrul cromozomilor, reversibilitatea leziunilor cromozomale. La nivel celular, efectele radiaiilor sunt foarte variate, ele determinnd ncetinirea sau blocarea diviziunii celulare, pierderea definitiv a capacitii de diviziune i chiar moartea celulelor. Sub influena radiaiilor ionizante se produc diferite tipuri de restructurri cromozomiale, inversii, translocaii, duplicaii. Radiaiile ionizante i biosfera. Prin contaminarea radioactiv a mediului are loc ptrunderea substanelor radioactive n organismele vegetale, animale i umane, producndu-se un fenomen de iradiere intern, datorit prezenei unor izotopi radioactivi (I131, Sr90, Cs137). Radiaiile afecteaz materialul biologic n mod variat, ns efectul cel mai critic este cel la nivelul informaiei genetice, adic la nivelul ADN-ului. n mod natural, o parte din leziunile ADN-ului sunt reparate cu ajutorul unui echipament enzimatic complex din celula vie. Este vorba despre aa-numitul proces reparator al ADN-ului. O alt parte a leziunilor provoac modificri n structura i numrul cromozomilor din celul, precum i a genelor, astfel c celula vie sufer mutaii sau, n cazul unor doze mari de iradiere, efectul acestora poate fi letal. Leziunile la nivelul ADN-ului, provocate de radiaiile ionizante, au ca efect transformarea protooncogenelor n oncogene, fapt ce determin apariia de cancere. Inducia de cancere este primul efect somatic tardiv al radiaiilor. De asemenea, la femeile nsrcinate, radiaiile ionizante determin, mai ales n primele luni de sarcin, modificri genetice la nivelul embrionilor i al ftului, care pot duce la apariia unor malformaii la copiii nou-nscui.

Important este faptul c nu exist doze-limit sub care radiaiile sunt total inofensive. Exist numai doze de risc redus. Radiatia nu poate fi eliminata din mediu. Riscul expunerii la radiatie poate fi insa controlat prin evitare zonelor radioactive si controlul expunerii la radiatie. De obicei cand se vorbeste de radiatie se iau in considerare surse cum sunt centralele electrice nucleare, armele atomice sau aparatura medicala care utilizeaza surse de radiatii. Exista insa si alte surse cum sunt cuptoarele cu microunde, telefoanele celulare, radarele, liniile de inalta tensiune si chiar radiatia solara. Ne vom referi totusi la principalele surse de radiatie si anume la cele reprezentate de centralele nucleare, armele nucleare si sursele utilizate in scopuri medicale, deoarece acestea produc radiatii cu suficient de inalta energie pentru a rupe legaturile chimice ale unor substante, fapt pentru care sunt denumite si radiatii ionizante. Radioactivitatea reprezinta proprietatea unor atomi de a elibera in mod spontan energie sub forma de particule sau unde. Bilantul energetic al nucleului unui atom determina daca un nucleu este stabil sau instabil. Atomii se gasesc in natura fie in stare stabila fie in stare instabila. Un atom este stabil daca fortele dintre particulele care caracterizeaza nucleul se afla in echilibru. Atomul devine instabil daca aceste forte se dezechilibreaza ca urmare a unui exces 535h72f energetic intern, fie a unui exces de neutroni, fie de protoni. Un atom radioactiv va avea tendinta de a deveni stabil eliberand o parte din nucleonii specifici (protoni sau neutroni), precum si alte particule, sau eliberand energia in alt mod decat sub forma de particule. Atomii instabili pot deveni stabili pe masura ce nucleul emite radiatii sau se dezintegreaza. Astfel, atomul radioactiv sau radionuclidul se transforma intrun nuclid diferit. Acest proces poarta numele de dezintegrare radioactiva si continua pana cand fortele de la nivelul nucleului se echilibrreaza.. De exemplu, prin dezintegrarea nucleului, un atom va deveni un izotop diferit al aceluiasi element chimic daca elibereaza neutroni sau un element diferit daca pierde protoni.

De multe ori, daca un radionuclid se dezintegreaza, produsul acestui proces este de asemenea radioactiv. Acest fapt este valabil pentru cele mai multe materiale radioactive naturale precum si pentru multe produse de fisiune nucleara. Pentru a deveni stabile aceste particule trebuie sa parcurga mai multe etape de transformare in alti nuclizi, eliberand de fiecare data energie sub forma de particule sau unde. Aceasta serie de transformari cu eliberare de energie este caracteristica radionuclizilor si se numeste lant de dezintegrare. Radionuclizii raman radioactivi o perioada diferita de timp in functie de timpul de material radioactiv, caracterizat de rata dezintegrarii. Aceasta rata se mai numeste si perioada de injumatatire a radionuclizilor radioactivi si reprezinta de fapt timpul necesar pentru dezintegrarea a 50% din numarul de atomi radioactivi initiali. Diferenta dintre radiatie si radioactivitate consta in faptul ca radiatia reprezinta energia sau particulele eliberate in timpul dezintegrarii radioactive, in timp ce radioactivitatea unui material se refera la rata cu care acesta emite radiatie. Numarul de dezintegrari pe unitate de timp (secunde, minute sau ore) defineste cat de activ este un material si se exprima in curie ( 1 curi reprezinta 37 miliarde dezintegrari pe secunda). Radiatia ionizanta poate fi sub forma de particule sau unde, fapt ce determina un comportament diferit in fiecare caz. Particulele sunt un tip de radiatie ionizanta emisa de nucleele unor atomi instabili. Ele sunt fragmente subatomice relativ mari si sunt formate din doi protoni si doi neutroni. Au fost descoperite inca din 1899 de catre fizicianul englez Ernest Rutherford in cadrul unor experimente cu uraniu. O particula este identica cu un nucleu de heliu avand 2 protoni si 2 neutroni si este o particula relativ "grea", cu energie inalta. Viteza in aer a unei particule este de aproximativ 1/20 din viteza luminii depinzand de energia individuala a fiecarei particule. Emisia de particule se produce cand raportul dintre neutroni si protoni in nucleu este prea scazut si anumiti atomi se reechilibreaza energetic prin emisie de particule. De exemplu, poloniul 210 are 126 neutroni si 84 protoni, ceea ce
10

reprezinta un raport de 1,5 la 1. In urma emisiei de particule raportul devine 1,51 la 1 (124 neutroni si 82 protoni). Atomii care emit particule sunt atomi foarte mari (au un numar atomic ridicat) si, cu foarte putine exceptii, au un numar atomic de cel putin 82. Exista multe elemente radioactive care emit radiatii , atat naturale cat si realizate de om, cum sunt: americiu-241(numar atomic, A=95), plutoniu-236 (A=94), uraniu-238 (A=92), toriu-232 (A=90), radiu-226 (A=88), radon-222 (A=86) si poloniu-210 (A=84). Radiatia este utilizata in cateva procese industriale sau activitati medicale. De exemplu, radiu-226 poate fi utilizat in tratamentul cancerului, prin introducerea unor cantitati infime in masa tumorilor. Poloniul-210 poate fi utilizat eliminarea electricitatii statice in industria hartiei si in alte activitati industriale. Datorita incarcarii electrice pozitive particulele atrag electronii si deci reduc incarcarea cu electricitate statica. Detectoarele de fum utilizeaza emisia de particule a americiului-241 pentru a crea curent electric. Emisia de particule se produce in mod natural in mediu datorata unor elemente chimice cum sunt uraniu-238, radiu-226 si alti izotopi ai uraniului. Aceste elemente chimice sunt prezente in cantitati variabile in diverse roci, soluri si ape. Totusi, activitatea umana creeaza materiale cu potential pericol pentru oameni si pentru contaminarea diferitelor medii. De exemplu, exploatarea miniera a uraniului determina aparitia unor reziduuri cu o concentratie ridicata de uraniu si radiu care purtate de vant pot ajunge atat pe sol cat si in mediul acvatic. Un alt exemplu poate fi extractia si prelucrarea fosfatilor care utilizeaza cantitati importante de fosfogips, un material in care in mod natural este concentrat radiu. In mod normal, particulele nu au o remanenta foarte mare in mediu, ele pierzandu-si rapid energia si deoarece nu sunt reactive, prin captarea de electroni liberi se transforma in heliu. De asemenea, ele nu au o putere mare de penetrare pentru cele mai multe materiale. De exemplu, o foaie de hartie sau stratul exterior al epidermei umane sunt suficiente pentru a stopa patrunderea acestora. Efectele

11

asupra sanatatii umane depind in mare masura de modul de expunere la aceste radiatii. Datorita puterii reduse de penetrare, expunerea externa nu este de regula periculoasa. Inhalarea acestor particule insa si intrarea lor in circuitul sanguin poate produce efecte biologice care conduc la riscul aparitiei cancerului, mai ales al cancerului la plamani. Cel mai mare pericol pentru majoritatea oamenilor il reprezinta inhalarea radonului sau a izotopilor acestuia dintre care cei mai multi emit o puternica radiatie . Particulele sunt particule subatomice emise de nucleele unor atomi radioactivi. Ele pot fi considerate ca echivalente ale electronilor, diferenta constand in faptul ca spre deosebire de electroni, care exista in afara nucleului, particulele au originea in interiorul nucleului. Particulele au fost descoperite in 1900 de catre Henri Becquerel, care a aratat ca aceste sunt identice cu electronii, particule atomice care erau atunci recent descoperite de catre Joseph John Thompson. Particulele au o sarcina electrica de -1 si masa de a 549 milioana parte din unitatea masei atomice (unitate care reprezinta 1/2000 din masa protonului sau neutronului). Viteza particulelor depinde decat de multa energie au individual si este variabila intr-un interval destul de larg de valori. Desi sunt emise de catre atomi care sunt radioactivi, aceste particule nu sunt radioactive. Ceea ce determina efectul lor nociv asupra celulelor organismelor vii este energia lor sub forma vitezei cu care sunt emise, deoarece aceasta energie este capabila sa rupa diverse legaturi chimice cu formare de ioni. Emisia de particule se produce atunci cand raportul dintre neutroni si protoni la nivelul nucleului este prea ridicat. Specialistii considera ca un neutron aflat in exces se transforma intr-un proton si un electron. Protonul astfel format ramane in nucleu in timp ce electronul este emis cu o mare energie. Acest proces conduce la scaderea cu un neutron si cresterea cu un proton a numarului total de nucleoni. Pentru ca numarul de protoni din nucleul atomic determina timpul de element chimic, conversia unui neutron intr-un proton determina transformarea radionuclidului intr-un element diferit.
12

Adeseori emisia de particule este insotita de emisia de raze deoarece atunci cand emisia de particule nu elibereaza tot excesul energetic, nucleul elibereaza surplusul de energie sub forma fotonilor . Un exemplu, de emisie a radiatiei il reprezinta tecnetiu-99 care are prea multi neutroni pentru a fi stabil. Se considera ca un neutron se transforma in proton si o particula pe care nucleul o emite impreuna cu o cantitate de radiatie . Noul atom format are acelasi numar atomic, dar numarul de protoni creste la 44, devenind astfel un atom de ruteniu. Alte surse de radiatii sunt reprezentate de fosfor-31, tritiu (H-3), carbon-14, cobalt-60, strontiu-90, plumb-210, cesiu-137, iod-120 si iod-131. Emisia de radiatii are numeroase utilizari, mai ales in domeniul medical, sub forma unor metode de diagnosticare si tratament: Iodul-131 este util in tratamentul maladiilor endocrine, mai ales provocate de glanda tiroida, cum sunt cancerul tiroidian si ale maladii grave ca hipertiriodismul. luminiscente. Carbonul-14 reprezinta un instrument foarte utilizat in datarea Alte elemente care produc radiatii sunt utilizate la constructia unor materialelor de natura organica cu o varsta de pana la 30 000 ani. variate echipamente industriale care pot determina calitatea suprafetei unor materiale, exploatand capacitatea redusa de penetrare a cestui tip de radiatie. In mediul natural particulele pot strabate o distanta de ordinul metrilor in atmosfera deschisa dar sunt usor stopate de materialele solide. Atunci cand o particula isi pierde energia initiala ea se comporta ca oricare electron liber, care este captat de un ion pozitiv.
13

Fosforul-32 este frecvent utilizat in studiile de biologie moleculara si Strontiul-90 este utilizat ca element de contrast (radioactiv) in Tritiul este folosit in diverse cercetari stiintifice si in studiul

cercetarile genetice. medicina sau cercetarile din agricultura. metabolismului unor medicamente noi, precum si la obtinerea materialelor

Exista atat radionuclizi naturali cat si de sinteza capabili de emisie de radiatie . Potasiu-40 si carbon-14 care emit o radiatie salba se gasesc in mod natural in corpul organismelor. Cele mai periculoase pentru sanatatea umana sunt materialele sau elementele chimice care au emisii puternice de radiatii . Utilizarea acestor materiale necesita o atentie deosebita atat in ceea ce priveste beneficiile cit si potentialul lor nociv. Principalele surse de radiatii utilizate in domeniul medical pentru diagnostic si tratament sunt P-32 si I-131. Persoanele care au fost tratate cu iod radioactiv, de exemplu, vor deveni surse de emisie a particulelor , ceea ce necesita un comportament adecvat care sa protejeze persoanele cu care intra in contact de expunere la aceste radiatii. utilizare. Unul dintre elementele chimice cu o mare capacitate de emisie a radiatiei a fost strontiu-90, care, mai ales ca urmare a testelor nucleare din perioada 19501970, a avut o larga raspandire in mediu. Unele teste legate de aceasta activitate pot elibera in mediu cesiu-137, care emite particule dar si mai nocivele radiatii . Expunerea directa la radiatiile deoarece emisiile puternice pot afecta sau chiar arde pielea. Totusi, pericolul cel mai mare il reprezinta inhalarea sau ingerarea acestor particule, deoarece pot produce efecte nocive la nivelul celulelor organismului. Deoarece particulele sunt mult mai mici decat particulele ele patrund mai adanc in tesuturile organismelor vii si au un efect distructiv mai accentuat. Efectele asupra sanatatii umane pot fi de natura acuta sau cronica. Expunerile acute la astfel de radiatii sunt mai putin frecvente si sunt determinate de regula de accidente sau contactul cu surse puternice cum sunt aparate sau instrumente medicale sau industriale abandonate in spatii improprii. Efectele
14

Iodul radioactiv poate ajunge in mediu datorita accidentelor la Instrumentele industriale care contin materiale concentrate cu emisie

reactoarele nucleare si poate patrunde in lantul trofic. de astfel de radiatii trebuie mentinute in conditii sigure de depozitare si de

cronice, mult mai frecvente, sunt un rezultat al expunerii repetate la niveluri joase de radiatii pe un interval de timp indelungat (5-30 ani). Principalul efect il reprezinta aparitia cancerului care depinde de doza de iradiere si de sensibilitatea unor organe sau tesuturi. Unele materiale radioactive, cum este carbon-14 afecteaza intreg organismul, altele se acumuleaza la nivelul unor organe specifice si determina expunerea cronica. De exemplu, iodul-131 se concentreaza la nivelul glandei tiroide si poate determina aparitia cancerului tiroidian precum si a altor afectiuni grave, pe cand strontiu-90 se acumuleaza la nivelul dintilor si oaselor. Exista teste care pot evidentia prezenta in organism a radionuclizilor capabili de radiatie , dar aceste pot fi efectuate numai in laboratoare specializate, de aceea cea mai simpla si sigura masura de protectie este evitarea contaminarii fie prin echipamente speciale de protectie fie prin evitarea intrarii in contact cu sursele de radiatie. Radiatiile reprezinta un tip de energie electromagnetica datorata emisiei de fotoni. Fotonii (razele sau radiatiile ) sunt cei mai energetici fotoni din spectrul electromagnetic si sunt emisi de nucleele unor atomi radioactivi (instabili). Acest tip de radiatie a fost descoperit de fizicianul francez Henri Bequerel in 1896, cand a observat ca minereurile uranifere pot influenta placile fotografice sensibile chiar daca acestea sunt protejate de un strat gros de hartie. Pentru ca doar cu putin timp inainte Roentgen descoperise razele x, fizicianul francez a tras concluzia ca uraniul emite radiatii invizibile similare razelor x. In realitate el a descoperit radiatia emisa de radiu-226, izotop care face parte din lantul de degradare a uraniului, pe care a numit-o atunci "fosforescenta metalica". Radiatia este o radiatie ionizanta cu o foarte mare energie, deoarece fotonii au de aproximativ 10 000 de ori mai multa energie decat fotonii din spectrul vizibil al radiatiei electromagnetice. Fotonii nu au masa si nici incarcare electrica si sunt de fapt energie electromagnetica pura. Datorita energiei foarte mari, fotonii se deplaseaza cu viteza luminii si pot fi activi pe distante de mii de metri in atmosfera pana cand isi pierd energia. Ei pot
15

penetra prin multe tipuri de materiale, incluzand tesuturile organismelor vii, dar penetreaza mai greu materialele foarte dense cum sunt cele din plumb, fapt ce permite utilizarea acestuia pentru a incetini sau stopa aceste radiatii. Lungimea lor de unda este de ordinul de marime al nanometrilor, fiind cuprinsa intre 3/100 pana la 3/1000 dintr-un nanometru. Impreuna cu razele x, lumina vizibila, radiatiile infra-rosii si radiatiile ultraviolete, radiatia este componenta a spectrului electromagnetic. Desi atat razele x cat si razele produc efecte la fel de nocive, ele au origini diferite: originea radiatiei se afla la nivelul nucleului, in timp ce razele x sunt datorate campului de electroni care inconjoara nucleul atomului. Emisia de radiatie se produce atunci cand nucleul unui atom radioactiv are prea multa energie si adeseori se produce dupa emisia de particule . Un exemplu de element chimic capabil de emisie de radiatie este cesiu137, la nivelul caruia se considera ca un neutron se transforma intr-un proton cu emisie de particule . Protonul astfel rezultat transforma cesiul-137 in bariu-137 al carui nucleu emite de asemenea particule , dar a carui energie este inca destul de mare si astfel, pentru a deveni mai stabil, emite fotoni , adica radiatie . Radionuclizii capabili de radiatie sunt utilizati pe scara larga drept surse de radiatie, deoarece, datorita puterii mari de penetrare au o gama extinsa de aplicatii. Desi razele penetreaza multe materiale ele nu le transforma in materiale radioactive. Printre cele mai utilizate surse de radiatie se numara: cobalt-60, cesiu-137 si tecnetiu-99m. Cesiu-137 este utilizat pentru: tratamentul cancerului; masurarea si controlul fluxurilor de lichid in cadrul a numeroase investigarea depozitelor subterane de petrol; masurarea densitatii solului pentru evaluarea locurilor de constructie; asigurarea unor masuratori exacte activitatile de ambalare a

procese industriale;

diverselor bunuri de consum (alimente, medicamente etc.)

16

Cobalt-60 este utilizat la: sterilizarea unor echipamente in spitale; pasteurizarea unor produse alimentare; tratamentul cancerului; masurarea porozitatii metalelor.

Tecnetiu-99m ( izotopul rezultat dupa injumatatirea Tc-99) este cel mai utilizat izotop radioactiv in studii de diagnostic medical, sub forma unor produse chimice diverse, pentru cercetarea si evidentiere unor organe interne sau a circuitului sanguin. In industrie, radiatia produsa de cobalt-60 sau cesiu-137 poate imbunatati caracteristicile fizice ale unor materiale: creste durabilitatea materialelor compozite din lemn si plastic. Alte procese industriale ca radiografia industriala, utilizeaza radiatia pentru controlul calitatii unor materiale, piese sau componente ale unor agregate complexe (de exemplu, turbinele motoarelor cu reactie). Pentru oameni, sursa primara de expunere la radiatia este expunerea la radionuclizii naturali, mai ales potasiu-40, care se gaseste in sol si ape, precum si alimentele de natura vegetala cu un continut marit de potasiu (de exemplu, bananele), dar si radiu. Totusi principale sursa de crestere a iradierii cu raze o reprezinta dezvoltarea medicinii nucleare, precum si unii radionuclizi de sinteza care emit raze . Cele mai multe expuneri la actiunea radiatiei sunt cele externe. Cele mai multe raze ca si razele x pot sa penetreze o distanta de mai multi metri in aer si distante de ordinul centimetrilor la nivelul tesuturilor organismelor vii. Multe dintre ele au suficienta energie sa penetreze intreg organismul, fapt ce favorizeaza, de exemplu, utilizarea pe scara larga a razelor x in obtinerea radiografiilor pentru diverse proceduri medicale. De asemene, radionuclizii responsabili de emisia de radiatii sau x, pot fi inhalati sub diverse forme. Indiferent de modul de contaminare insa, expunerea la aceste tipuri de radiatii este periculoasa deoarece razele , de exemplu, pot penetra in mai mare masura organismul, decat particulele sau particulele . Razele nu ionizeaza in
17

mod direct atomii de la nivelul celulelor organismului, dar ele transfera energie particulelor atomice de la acest nivel, cum sunt electronii, care astfel energizante interactioneaza cu ionii materiei organice in acelasi mod ca particulele sau . Principala modalitate de a evita iradierea cu raze sau x este utilizarea unui echipament adecvat in apropierea surselor de radiatie si evitarea radiografiilor medicale repetate.

18