REFERAT

Poluarea radioactiva. Surse de poluare radioactiva.

“Fenomenul radioactivităţii este forţa cea mai revoluţionară a progresului tehnic, de la

descoperirea focului de către omul preistoric şi până astăzi”.

Albert Eistein

Radioactivitatea poate fi definită ca proprietatea unor elemente de a se transforma,

prin dezintegrare, în alte elemente, după emiterea unor radiaţii. Există o radioactivitate
naturală, de origine cosmică (emisă de diverse corpuri cereşti, mai ales de Soare) şi
terestră, emisă de rocile terestre, precum şi o radioactivitate artificială, provocată de
activitatea umană.
Poluarea radioactivă poate fi definită ca o creştere a radiaţiilor, ca urmare a utilizării
de câtre om a substanţelor radioactive.
Radiaţia se afla peste tot în natură. Ea poate fi radiaţie ne-ionizantă (ex.
undele radio, lumina, microundele) sau radiaţie ionizantă (ex. razele X
folosite în scopuri de diagnosticare medicală, razele gamma folosite
î n scopuri terapeutice).

Surse de poluare radioactivă

Radiaţiile emise de substanţele radioactive sunt de trei tipuri:

radiaţii gamma, constituite din unde electromagnetice de mare frecvenţă, foarte
penetrante;
radiaţii beta, compuse din electroni a căror viteză de deplasare este apropiată de a
luminii şi pot pătrunde în ţesuturile vii, pana la mai mulţi centimetri;
radiaţii alfa încărcate pozitiv, care sunt nuclei de heliu, foarte puţin penetranţi pentru
ţesuturile vii.

Printre principalele surse de poluare radioactivă se numără:

- utilizarea în industrie, medicină, cercetare a diferitelor surse de radiaţii nucleare;
- exploatări miniere radioactive, la extragere, prelucrare primară, transport şi
depozitare care pot contamina aerul prin gaze şi aerosoli, precum şi apa prin procesul
de spălare;
- metalurgia uraniului sau a altor metale radioactive şi fabricarea combustibilului
nuclear, care prin prelucrări mecanice, fizice, chimice, poate cuprinde în cadrul

1
Haiduc (Ilea) Florica Simona
Cls AMG I B
Referat cu tema : Poluarea radioactiva. Surse de poluare radioactiva
procesului tehnologic şi produşi reziduali gazoşi, lichizi sau solizi stocarea, transportul
eventual evacuarea lor pot determina contaminarea mediului;
- reactorii nucleari experimentali sau de cercetare, în care se pot produce
industrial noi materiale radioactive;
- centralele nuclearo-electrice care poluează mai puţin în cursul exploatării lor
corecte, dar mult mai accentuat în cazul unui accident nuclear.
- exploziile nucleare experimentale, efectuate îndeosebi în aer sau în apă şi
subteran, pot contamina vecinătatea poligonului cât şi întregul glob, prin depunerea
prafului şi aerosolilor radioactivi, generaţi de către ciuperca exploziei;
- avariile şi accidentele produse la instalaţiile tehnologice nucleare produc cea
mai intensă contaminare;
- accidentele în transportul aerian, maritim, feroviar sau rutier a celor mai felurite
materiale radioactive;
- deşeurile radioactive rezultate din activitatea economică şi de cercetare;

Accidentele nucleare
Accidente nucleare sunt sursele majore de contaminare radioactivă a mediului, implicit
a omului, care s-au dovedit destul de grave sunt date de:
- defectarea uneia sau mai multor componente ale reactorului nuclear, al instalaţiei
unde se produc sau se separă diverşi radionuclizi;
- revenirea pe sol şi deci scăparea de sub control a unor sateliţi purtători de mici
rectori nucleari;
- testele nucleare;
- pierderi de surse puternice de radiaţii.
Accidentul nuclear, conform definiţiei date de Normele Republicane de Securitate
Nucleară din România, este evenimentul care afectează instalaţia nucleară şi provoacă
iradierea şi/sau contaminarea populaţiei şi a mediului înconjurător peste limitele admise.
Principalele accidente cu impact asupra mediului, care au avut loc de când s-a
inaugurat “era nucleara”, sunt:
- 1948 – 1951, la Celiabinsk-65 – URSS, la instalaţiile de producere a plutoniului au
fost deversaţi cca. 10 17 Bq în pariul Teka;
- decembrie 1952, la Chalk River – Canada, accident la un reactor soldat cu
deversarea în apa de răcire a 3,7 •10 14 Bq;
- octombrie 1957, la Wwindscale – Marea Britanie, accident la un reactor având ca
moderator grafitul, soldat cu incendiu şi emisii atmosferice de radionuclizi;
- decembrie 1957, la Kistim –URSS, la instalaţiile de producere a plutoniului are loc o
explozie a unui tanc cu deşeuri, urmată de împrăştierea în mediu 7•10 17 Bq;
- ianuarie 1976, la Palomares – Spania, un avion B-52 cu încărcătură nucleară suferă
o ciocnire, rezultând împrăştierea în mediu a plutoniului de la doua bombe cu hidrogen;
- martie 1979, Three Mile Island – SUA, accident la un reactor nuclear anvelopat;
- aprilie 1986, Cernobîl – Ucraina, accident la reactorul nr.4, neanvelopat,
moderat cu grafit şi soldat cu explozie şi incendiu, care a dus la împrăştierea a peste
3,7• 10 17 Bq de radionuclizi ai cesiului, stronţiului, iodului şi ai altor elemente.

Experimente cu arme nucleare

2
Haiduc (Ilea) Florica Simona
Cls AMG I B
Referat cu tema : Poluarea radioactiva. Surse de poluare radioactiva
 Energia eliberată în testele efectuate până în 1963 au fost de câteva ori mai mare
decât a tuturor explozivilor folosiţi în al doilea război mondial, sau a 20-a parte din
puterea explozivă nucleară acumulată în arsenalele americane şi sovietice în 1981
(exprimată în combustibil exploziv convenţional), această putere a fost de 600
megatone. În acelaşi timp, aproximativ 10 t plutoniu ,,neexplodat" s-a vaporizat şi
dispersat în atmosferă.

Exploziile nucleare sovietice, deşi mai puţine, au avut o putere dublă faţă de cele
americane (450 megatone faţă de 150), cea mai teribilă bombă sovietică fiind de
aproximativ 4 000 de ori mai puternică decât ,,Little boy", folosită împotriva Japoniei.

După 1963, testele cu arme nucleare an continuat în subteran. Din 1963 până în
1980, Statele Unite au mai efectuat cam 400 teste subterane cu bombe atomice, iar
fosta Uniune Sovietică 300, dar cu o putere explozivă mult mai mare.

La nivelul anului 1963 se apreciază că radionuclizii, proveniţi de la testele cu arme

nucleare, au produs o iradiere suplimentară anuală de 430 mSv pe individ, în aproape
întreaga emisferă nordică (majoritatea exploziilor au fost efectuate în această emisferă).
După acest an, valoarea iradierii suplimentare a scăzut substanţial, până la momentul
Cernobîl.

Tratamente medicale cu radiaţii

În clinici şi spitale, radiaţiile sunt folosite:

- la radiografii, unde se folosesc în special radiaţiile X (Rőntgen);
- în scop terapeutic se utilizează iradierea pentru distrugerea ţesuturilor tumorale
maligne unde frecvent folosite sunt radiaţiile X de mare energie sau radiaţiile gama date
de sursele Co-60.
- în scopuri de investigaţie se utilizează administrarea de radionuclizi cu timpi
scurţi de înjumătăţire, după care se realizează tomografierea, în special a plămânilor,
oaselor şi creierului.
La radiografii se folosesc, în special, radiaţiile X (Rontgen). O radiografie a toracelui
va transfera plămânului un echivalent al dozei de 20 mSv. În scop terapeutic se
utilizează iradierea pentru distrugerea ţesuturilor tumorale maligne. Frecvent folosite
sunt radiaţiile X de mare energie sau radiaţiile gama date de sursele Cobalt-60. În scop
terapeutic sunt necesare valori ale dozei absorbite foarte mari, ajungând până la câţiva
zeci de gray. Se mai folosesc fascicule de neutroni si radiaţiile ionizante.
În scopuri de investigaţie se utilizează administrarea de radionuclizi cu timpi scurţi
de înjumătăţire. După administrare, se realizează tomografierea (radiografii ale
structurilor dintr-un singur plan de profunzime), în special a plămânilor, oaselor şi
creierului.
Se estimează ca media echivalentului efectiv al dozei primită de organismul uman
din proceduri medicale are valori de circa 200 mSv pe an.
3
Haiduc (Ilea) Florica Simona
Cls AMG I B
Referat cu tema : Poluarea radioactiva. Surse de poluare radioactiva
Activităţi omeneşti care folosesc radiaţia

Dublarea necesitaţilor de energie electrică, la fiecare 12-13 ani, a făcut sa crească

brusc interesul pentru rectorii nucleari, impunând dezvoltarea centralelor nuclearo-
electrice, creşterea competitivităţii energiei electrice de origine nucleară şi ridicarea
continuă a performanţelor atinse de rectorii acestor centrale, ca temperatura şi
presiunea agentului transportor de căldură, a puterii instalate pe unitatea de masă a
zonei active a reactorului.
Centralele nucleare sunt astfel proiectate încât să cuprindă sisteme care sa prevină
producerea accidentelor nucleare. Acestea sunt dispuse “în linie”, astfel încât, dacă un
sistem de protecţie se defectează, un altul sa îi ia locul şi aşa mai departe. Este posibil
ca toate sistemele din “linia” de protecţie să cadă unul după celalalt, dar probabilitatea
producerii unui astfel de eveniment este extrem de mică.

Radiaţia cosmică

Radiaţia cosmică, numită şi „radiaţie cosmică de fond”, este radiaţia de natură

corpusculară provenită direct din spaţiul cosmic („radiaţie cosmică primară”) sau din
interacţiunile acesteia cu particulele din atmosferă („radiaţie cosmică secundară”). La
radiaţia cosmică nu este vorba deci de un câmp electromagnetic, şi nici măcar de
fascicule sau raze de particule elementare, ci de particule individuale. Radiaţia cosmică
străbate atmosfera pămâtului şi ajunge la suprafaţa sa; intensitatea ei variază mult cu
altitudinea.
Radiaţiile cosmice au fost descoperite la începutul secolului XX şi au constituit o
sursă de particule de mare energie, necesare în studiul proprietăţilor materiei. Radiaţiile
cosmice conţinând particule cu o energie neegalată au devenit un puternic instrument în
studiul universului şi al istoriei sale.
Radiaţia cosmică primară este formată îndeosebi din protoni şi din alte nuclee
atomice, lipsite complet de învelişul electronic, precum şi din alte particule, şi are ca
origine procesele interstelare, unde particulele dobândesc energii uriaşe (până la 10 19
megaelectronvolţi).
Radiaţia cosmică secundară conţine îndeosebi particule elementare:
stabile (electroni, pozitroni, etc.)
instabile (mezoni, hiperoni, etc.).

Radiaţia terestră

Este radiaţia emisă de suprafaţa terestră în flux continuu după ce s-a încălzit
datorită convertirii radiaţiei solare directe în radiaţie calorică, prin care se încălzeşte
suprafaţa terestră până la o anumită adâncime. Ea prezintă variaţii zilnice şi sezoniere
ale intensităţii, în raport de intensitatea radiaţiei globale şi prezintă o anumită
dependenţă de temperatura suprafeţei solului.
4
Haiduc (Ilea) Florica Simona
Cls AMG I B
Referat cu tema : Poluarea radioactiva. Surse de poluare radioactiva
 La o temperatură medie a pământului de 15ºC, radiaţia terestră  prezintă o valoare
medie de 0,57 cal/cm /min. Valoarea maximă se înregistrează vara pe cer senin şi pe
suprafeţe uscate, iar cea minimă în nopţile de iarnă.
În evoluţia zilnică se remarcă o creştere constantă de la răsăritul Soarelui până la
amiază, când se produce maxima, urmând apoi o descreştere a valorilor spre seară şi
pe parcursul nopţii, minima fiind înainte de răsăritul Soarelui.

Radioactivitatea naturală este constituită din radionuclizii prezenţi în mediul

înconjurător (aer, sol, apă, vegetaţie, organisme animale, inclusiv în om) din cele mai
vechi timpuri, încă de la formarea planetei Pământ. Aşa cum s-a explicat mai sus, doza
radiaţiei pe care o primeşte omul din surse naturale se datorează atât radionuclizilor din
organism, cât şi celor aflaţi în mediul înconjurător.
Dacă un radionuclid incorporate în organism s-a fixat într-un organ critic sau s-a
distribuit în tot corpul, va iradia organismul până la eliminarea sa biologică sau până la
dezintegrarea sa completă. Doza dată de o asemenea sursă de iradiere, depinde
evident de energia disipată de radiaţiile emise la dezintegrare. În cazul particulelor alfa
şi beta, datorită parcursului mic, întreaga energie (sau cea mai mare parte a ei) va fi
disipată în ţesut.
Pentru România, fondul natural de iradiere, adică doza efectivă totală datorată
radiaţiilor de origine naturală primite de om, are valoarea medie de 2,27 MS pe an, mai
mică decât valoarea similara calculată mediu pentru întreaga populaţie a planetei - 2,4
MS pe an.
Radiaţiile gamma, emise de radionuclizii naturali existenţi mai ales în sol, aer, şi
materialele din care sunt construite locuinţele, iradiază întregul organism al omului cu o
doză efectivă care a fost calculată la valoarea medie de 0,46 mSv pe an pentru fiecare
cetăţean din România. Această valoare poate cunoaşte variaţii foarte mari în funcţie de
o serie de factori: geologia solului, structura clădirilor şi timpul de staţionare în locuinţă.
Totuşi este de reţinut faptul ca nivelul de expunere la radiaţia naturală poate varia
foarte mult, în principal datorită tipului de roci din care este format substratul geologic.
În unele zone din India, Brazilia, Congo sau Suedia, fondul natural de iradiere este de
până la 10 ori mai ridicat.

5
Haiduc (Ilea) Florica Simona
Cls AMG I B
Referat cu tema : Poluarea radioactiva. Surse de poluare radioactiva