EFECTELE RADIAŢIILOR ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Boala de iradiere mai este denumită și sindrom acut ca urmare a expunerii la radiații sau
otrăvirea cu radiații. Expunerile uzuale la doze mici de radiații precum efectuarea de rutină a unei
radiografii sau a unei tomografii nu cauzează niciodată boală de iradiere.
Boala de iradiere apare în momentul în care corpul uman este expus unei doze foarte mari
de radiații într-o perioadă de timp foarte scurtă (expunere acută). Cantitatea de radiații absorbită
sistemic, numită și doza absorbită este direct proporțională cu gravitatea simptomelor.
Bolile de iradiere apar atunci când radiațiile de înaltă energie lezează sau distrug anumite
celule din organism. Regiunile corpului, cele mai vulnerabile la radiații de înaltă energie sunt
celulele din mucoasa tractului intestinal, inclusiv la nivelul stomacului, și producătoare de celule
sanguine ale măduvei osoase.
Boala de iradiere poate surveni in urmatoarele imprejurari (cauze):
- in explorari medicale (radioscopii, radiografii repetate sau explorarile cu izotopi radioactivi);
- in Tratamentul, mai ales, al tumorilor maligne, cu energie ionizanta (raze Rontgen, izotopi
radioactivi);
- in explorari nemedicale, in industrie, unde cu ajutorul radiatiilor ionizante se verifica calitatile
unor materiale;
Boala de iradiere este foarte gravă și de cele mai multe ori fatală. Cele mai grave
accidente din istorie datorate radiațiilor s-au produs după lansarea bombei atomice în Japonia la
Hiroshima și Nagasaki în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și la Cernobâl în 1986. În
general, expunerea acută la radiații apare în urma accidentelor nucleare, cel mai recent fiind
explozia centralei nucleare de pe coasta de est a Japoniei în urma cutremurului de mare
amplitudine din 2011.
Severitatea semnelor și simptomelor bolii de iradiere depinde de doza de radiație
absorbită. Doza absorbită de radiații se măsoară în Gray (Gy).
Doza de radiație absorbită depinde de puterea energiei radiate și de distanța dintre
individul expus și sursa de radiație. Semnele și simptomele depind și de tipul de expunere, totală
sau parțială pentru anumite zone ale corpului și de tipul contaminării, interne sau externe. Un alt
factor care determină gravitatea simptomelor este sensibilitatea țesutului afectat la radiații. De
exemplu, sistemul digestiv și măduva osoasă sunt extrem de sensibile la radiații.
Semnele și simptomele inițiale ale bolii acute de iradiere apar “în valuri”, acestea sunt în
general greața și vărsăturile. Timpul scurs între data expunerii și momentul apariției primelor
simptome este un indicator foarte bun cu privire la doza de radiații absorbită de către individ.
Primul episod de greață și vărsături se poate ameliora spontan, urmând o perioadă
asimptomatică, dar după aceasta vor apărea noi simptome, mai grave. În general, cu cât doza
absorbită este mai mare și cu cât durata expunerii la radiații este mai crescută, cu atât mai rapide

1
și mai severe vor fi simptomele.
Sindromul acut de iradiere are mai multe etape de dezvoltare:

1. Faza PRODROMALĂ
2. Faza LATENTĂ
3. Faza de STARE
4. Faza de RECUPERERARE sau DECES

Faza prodromala este caracterizat printr-un debut relativ rapid al greturilor, vărsăturilor
şi a stării general alterate. Debutul precoce al simptomelor, în absenţa unor traumatisme asociate,
sugerează o expunere mare la radiaţii. Apare la cel mult 48 de ore dar pot exista si cazuri în care
să apară și la cel mult 6 zile după expunere.
Faza latenta este o perioadă scurtă, caracterizată de ameliorarea simptomelor (aparentă
recuperare), din păcate, această aparentă recuperare este tranzitorie, cu durată de la câteva zile
până la 1 lună.
Faza de stare se manifestă pe o perioadăde câteva săptămâni, și are caracterul unei stări
de intensă imunosupresie, care este dificil de controlat. Dacă individul supraviețuiește acestei
faze, cel mai probabil, urmează vindecarea.
Prin iradiere se produc tulburari metabolice, endocrine si nervoase.
Simptomatologia este variabila si imbraca diferite forme clinice, in functie de cantitatea
de iradiatie primita, de suprafata si volumul iradiat, de sensibilitatea individului, de modul de
iradiere (fractionat etc).
Deosebim doua Forme clinice: acuta si cronica.

a) Forma acuta poate fi produsa prin iradieri limitate sau generale. In iradierile limitate
predomina efectele locale: dermite, vezicule, ulceratii, necroza. Iradierile generale sunt mai grave
decat cele partiale, mai ales cand sunt unice si cu doza mare.
Pot produce urmatoarele Forme clinice:
- forma usoara (la 200 - 300 r) se caracterizeaza prin varsaturi, cefalee, diaree, inapetenta,
leucopenie, caderea parului;
- forma de gravitate medie (la 400 r) se caracterizeaza prin stari de agitatie, cefalee, varsaturi,
diaree, inapetenta, cadere a parului, leucopenie etc. si este mortala in 50% dintre cazuri;
- forma grava (la 600 r) si
- forma fulgeratoare (la 1 000 r) este mortala si se caracterizeaza prin halucinatii, stare de
excitatie intensa.

b) Forma cronica apare dupa iradieri generale, mici, repetate.

In raport de gravitatea tulburarilor, deosebim trei grade, care in unele cazuri se pot succeda,
constituind faze evolutive.
Gradul I: tulburari generale, reversibile - astenie, cefalee, tulburari vasomotorii, insomnie,
modificari sanguine (eozinofilie, leucopenie).
2
Gradul II: la tulburarile sus-mentionate se adauga: diaree, inapetenta, prurit etc.
Gradul III: aceleasi
Simptome ca in gradele I si II, insa mai accentuate - puseuri acute; se adauga si leziuni locale.
Diagnosticul bolii de iradiere se poate pune tinand seama de simptomele prezentate de bolnav si
de imprejurarile in care au survenit.
Simptomele ce urmează expunerii la radiații au fost clasificate conform manualului
Merck în două categorii: simptome precoce și simptome tardive.

Simptomele precoce sunt:

 greața și vărsăturile care apar în primele 6 ore de la o expunere de 1-2 Gy (mică), în

primele 2 ore de la o expunere de 2-6 Gy (moderată), în prima oră de la o expunere de 6-8
Gy (severă) și în primele 10 minute după o expunere de 8-10 Gy sau mai mare (foarte
severă).
 diareea debutază în primele 8 ore de la o expunere moderată, în primele 3 ore de la o
expunere severă și în prima oră după o expunere moderată.
 cefaleea debutează în primele 24 de ore după o expunere moderată, în primele 4 ore după
o expunere severă și în primele 2 ore după o expunere foarte severă.
 febra debutează în primele 3 ore după o expunere moderată, în prima oră după o expunere
severă și tot în prima oră după o expunere foarte severă.

Simptomele tardive sunt:

 amețeala și dezorientarea care apar în prima săptămână după o expunere severă și

imediat după o expunere foarte severă.
 oboseala și alterarea stării generale apar în primele 4 săptămâni după o expunere
mică, la 1-4 săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână după expunere
severă și imediat după o expunere foarte severă.
 alopecia, hematemeza, hemoragia digestivă inferioară, infecțiile, vindecarea cu
greutate a rănilor cutanate și hipotensiunea apar la 1-4 săptămâni după o expunere
medie, la 1 săptămână după o expunere severă și imediat după o expunere foarte
severă.

Orice expunere la radiații reprezintă o urgență, soldându-se cu internarea pacientului în

spital și supravegherea lui atentă.

DATA: CURSANT:

01.10.2020 BRANDT ELENA