Scoala Postliceala Sanitara Fundeni

2018 - 2019
RADIATII
NUCLEARE.
ENERGIE
NUCLEARA

Elev: Popescu Alina

AMG 1J

Profesor: Mihai Florenta

 RADIATII NUCLEARE. ENERGIE NUCLEARA

Radiația, este un fenomen fizic de emitere și propagare de unde (radiație ondulatorie)

sau de corpusculi (radiație corpusculară). Orice radiație implică un transport de energie. În
numeroase cazuri, radiația se face sub forma unui fascicul de raze, astfel că (pentru aceste
situații) termenul de raze este folosit cu aceeași accepțiune ca și termenul radiație.
Activitatea radioactivă reprezintă numărul de particule (alfa, beta sau gamma) emise
de o sursă radioactivă în timp de o secundă.
Din punctul de vedere al dualismului undă-corpuscul, radiațiile pot fi:
- ondulatorii
- corpusculare.
După natura lor, radiațiile ondulatorii se împart în:
- acustice, care se propagă sub formă de unde acustice;
- electromagnetice, specifică undelor elctromagnetice.
- Radiație gravitațională
După felul particulelor care le compun (particule alfa, electroni, atomi, molecule),
radiațiile corpusculare pot fi:
- Radiație alfa
- Radiație beta
- Radiație gama
- Radiație atomică
- Radiație moleculară
- Radiație catodică
 - Radiație canal.
Diferențierea corpuscular-ondulatoriu nu este netă. Astfel, radiațiile ondulatorii, pe
lângă caracterul continuu, au și caracter discontinuu (de exemplu radiația electromagnetică ce
este un flux de fotoni) care este cu atât mai pronunțat cu cât lungimea de undă a acestora este
mai mică. De asemenea, radiațiile corpusculare prezintă și caracter continuu, putând fi
considerate ca alcătuite din undele asociate particulelor care le compun.
Radiatia se afla peste tot in natura.Ea poate fi radiatie ne-ionizanta(ex. undele
radio,lumina,microundele) sau radiatie ionizanta (ex. razele X folosite in scopuri de
diagnosticare medicala,razele gamma folosite in scopuri terapeutice).

Radiaţiile ionizante apar atunci când există o sursă de radiaţii. Sursele de radiaţii
ionizante sunt grupate în două mari categorii: surse naturale - materiale radioactive exista în
mod natural în mediu și surse artificiale - materiale radioactive produse artificial sau
generatoarele de radiații – dispozitive capabile să genereze radiații ionizante, precum raze X,
neutroni, electroni sau alte particule încărcate.
Majoritatea radiaţiilor îşi au originea în mediul natural şi constituie fondul natural de
radiaţii. Astfel omul este permanent expus la următoarele radiaţii ionizante naturale:
- radiaţia cosmică – particule de energie înaltă (nuclee grele, particule alfa, protoni și
electroni) şi radiaţii gamma provenite din spaţiul cosmic, care bombardează Pământul
în mod continuu. Cantitatea (sau doza) de radiaţie cosmică primită este influenţată de
altitudinea, condiţiile atmosferice si câmpul magnetic al Pământului;
- radiaţia terestră – se datorează substanţelor radioactive (uraniu toriu şi potasiu), care
există în roci şi sol. Doza de radiaţii din surse terestre variază mult pe suprafaţa
globului datorită distribuţiei neomogene a elementelor radioactive naturale în scoarţa
pământului neperturbată; radon – element radioactiv în stare gazoasă, existent în
mediu, care are o contribuţie majoră la fondul natural terestru de radiaţii;
- radiaţia naturală din interiorul organismului – radionuclizi pătrunşi în organism prin
inhalare (radon), ingestie (potasiu-40) sau prin piele. Este important de semnalat
faptul că însuşi omul creează o radioactivitate naturală suplimentară prin activitatea
socio-economică – exploatări miniere, materiale de construcții.
 Sursele artificiale- Expunerea la radiaţii provenite din surse artificiale este rezultatul:
- expunerii medicale – include expunerea persoanelor supuse examinărilor de
diagnostic, procedurilor intervenționale şi radioterapiei. Utilizarea radiațiilor în
medicină constituie cea mai importantă sursă artificială de expunere la radiații a
populației;
- expunerii la alte surse create de activitatea umană cum ar fi testarea armamentului
nuclear în atmosferă, producerea energiei electrice, utilizarea industrială a radiaţiilor,
transportul şi depozitarea materialelor nucleare, etc. Doza efectivă medie anuală
datorată fondului natural de radiaţii este de aproximativ 2,4 mSv pe an (medie
globală) și reprezintă aproximativ 80% din doza efectivă medie totală primită de om.
Diferenţa provine din surse artificiale de radiaţii ionizante.
Metodele de detectie in fizica nucleara se bazeaza pe procesele de ionizare sau
excitare a atomilor la trecerea unei particule incarcate prin volumul sensibil al detectorului. O
particula care trece printr-un material produce in drumul sau atomi sau molecule excitate sau
ioniyate, care pot fi numarate si detectate. Pentru a putea detecta particulele neutre din punct
de vedere electric sau radiatiile electromagnetice (X, γ), trebuie mai intai ca ele sa
interactioneze cu mediul de detectie sau cu un convertor potrivit, in scopul producerii de
particule incarcate care sa ionizeze mediul.
In cazul neutronilor aceste particule incarcate secundare, energice, pot fi nucleele de
recul produse prin ciocniri, sau produse de dezintegrare emise cand este captat un neutron.
Radiatiile γ produc electroni secundari prin efect fotoelctric, imprastiere Compton si generare
de perechi, iar prin efect fotonuclear, particule incarcate grele (de exemplu, protoni). Mediul
de ionizare poate fi solid,lichid sau gazos.
Detectorii cu scintilatie fac parte din categoria detectorilor care au ca mediu sensibil o
substanta aflata in stare solida si prezinta avantaje semnificative, deoarece scintilatorii se
caracterizeaza printr-o eficacitate de detectie ridicata, care poate ajunge pana la 100 % si o
sortare a radiatiilor dupa energii.
In fizica nucleara si fizica particulelor elementare scintilatorii plastici sunt probabil
cel mai utilizati detectori organici. Exista o mare asemanare intre scintilatorii plastici si cei
lichizi. Asa cum alchilbenzenii sunt solventii lichizi cei mai eficienti, derivatele acestor
substante precum polivinilbenzenul sau poliveniltoluen sunt solventii plastici cei mai eficace.
Pot lucra intr-un domeniu larg de temperatura(-2000C-700C) si pot lucra si in vid inaintat .

ENERGIE NUCLEARA
Soarele și stelele sunt surse de energie aparent inepuizabile. Această energie este
rezultatul reacțiilor nucleare, în care materia este transformată în energie. Am fost capabili sa
valorificăm acest mecanism și să îl folosim în mod regulat pentru a genera energie. În prezent
energia nucleară furnizează aproximativ 16% din electricitatea lumii.
Spre deosebire de stele, reactorii nucleari, despre care vom discuta, au la bază fisiunea
nucleară. Oamenii de știință muncesc din greu pentru a construi reactori de fuziune care au
capacitatea de a produce mai multă energie, cu mai puține dezavantaje decât reactorii de
fisiune.
Nucleele atomice eliberează excesul de energie atunci când au un mijloc de a realiza
acest lucru. De exemplu, un izotop radioactiv poate elibera spontan energie în timpul
dezintegrării radioactive. Uneori nucleul are nevoie de un stimul extern însă pentru a elibera
energie.
Fisiunea Nucleară (divizarea nucleelor) și Fuziunea Nucleară (combinația nucleelor)
sunt procese nucleare care conduc la eliberarea energiei care nu mai este necesară în nucleul
rezultat după ce aceste procese au avut loc.
Energia nucleară care este eliberată în procesele nucleare poate fi calculată cu ajutorul
defectului de masă dintre nucleul de origine și produsul lui de reacție. Faimoasa relație
energie-masa a lui Einstein, E=mc2, ne permite sa calculăm variația de energie ∆E a nucleului
atunci când măsurăm variația de masă ∆m a nucleului.
Termenul “fisiune” înseamnă “divizare”, așadar în procesul de fisiune nucleară
divizarea nucleelor atomice produce nuclee mai mici și elemente diferite. Atunci când are loc
fisiunea nucleară, masa produșilor de reacție este mai mică decât cea a nucleului inițial sau a
particulelor care interacționează și astfel are loc eliberarea energiei care a ținut nucleele
inițiale împreună. Acest lucru are loc în elementele cu nuclee grele (ca uraniul).
În același context cuvântul “fuziune” înseamnă combinarea nucleelor. În fuziunea
nucleară masa totală a produsului de reacție (numit tot nucleu fiică) este de asemenea mai
mică decât cea a nucleului inițial sau a produșilor care au interacționat, chiar dacă s-au
combinat două nuclee. Acest lucru se datorează faptului că e necesară mai puțină energie
pentru atomii cu nuclee mai ușoare (elemente precum heliu) pentru a fi legați împreună,
fuzionați, decât dacă ar exista separați. Prin urmare energia este eliberată atunci când are loc
fuziunea nucleelor ușoare. Fuziunea nucleară este mult mai frecventă în natura decât fisiunea
și este cel mai ușor de obținut în cazul elementelor ușoare precum hidrogen, heliu și carbon.
În general, dacă un nucleu este format prin “lipirea” nucleonilor, masa lui este mai
mică decât cea a nucleonilor inițiali liberi. Acest efect este cunoscut sub numele de defect de
masă.
Energia nucleară este eliberată sub forma de energie cinetică a particulelor produse și
de asemenea ca radiație electromagnetică (radiații gama). Particulele de mare energie se
ciocnesc cu atomii din materialul înconjurător, încetinind, în timp ce transferă energie
particulelor cu care se ciocnesc. Astfel se produce încălzirea materialului înconjurător și este
motivul pentru care o bucată dintr-un material radioactiv este în general mai cald decât
mediul care îl înconjoară.
Unitatea de măsură a energiei în Sistemul Internațional (SI), Joule-ul (J), este prea
mare pentru a măsura energia eliberată de un singur nucleu. În domeniu se utilizează frecvent
MeV-ul (un milion de electron volți), unde 1 MeV=106 eV și 1 eV=1.602177 * 10-19 J.
Procesul nuclear prin care este eliberată cea mai mare cantitate de energie este
fisiunea unui nucleu greu. De exemplu, când un singur nucleu de 235U fisionează este
eliberată o cantitate de energie de 200 MeV. Această cantitate de energie este foarte mare
după cum se poate vedea din comparații:
1. energia eliberată când un singur atom de carbon este ars în aer este aproximativ 4 eV
(NU MeV), de aproximativ 50 de milioane de ori mai mică!
2. energia eliberată în dezintegrările alfa sau beta este de ordinul a câțiva MeV
3. energia eliberată în fuziunea nucleară este de ordinul a 20 MeV.
Cea mai relevantă comparație este prima, între energiile atomice sau moleculare și
energiile nucleare. Primele sunt de un milion de ori mai mici decât cele nucleare. Acesta este
motivul pentru care se poate obține de un milion de ori mai multă energie din uraniu decât
din aceeași greutate de cărbune.

BIBLIOGRAFIE
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Radia%C8%9Bie
- https://cnmrmc.insp.gov.ro/images/ghiduri/Ghid-Educatie-pentru-sanatate.pdf
- http://www.scritub.com/stiinta/fizica/Detectia-radiatiilor65917.php
- http://www.nupecc.org/NUPEX/index.php?g=textcontent/nuclearenergy/nuclearenerg
ysources&lang=ro