Sunteți pe pagina 1din 25

RADIOACTIVITATEA NATURALA SI ARTIFICIALA

1. Introducere:

Pornind de la structura substantei si lund drept criteriu de clasificare partile


ei componente, fizica se mparte n:

fizica moleculara, atomica, nucleara, electronica, fizica particulelor


elementare.

Materia se compune din elemente chimice. Pna n prezent au fost


identificate 111 elemente.
Dintre acestea, elementele care predomina sunt oxigenul (46,1%), siliciul
(28,2%), aluminiul 212h77c (8,23%), fierul (5,63%), calciul (4,15%), sodiul
(2,36%), magneziul (2,33%), potasiul (2,09%).
Elementele atomi caracteristici (contin un nucleu constituit din protoni, cu
sarcina pozitiva si neutroni care sunt fara sarcina electrica, si electroni cu sarcina
negativa, care se misca n jurul nucleului, pe orbite discrete, care pot fi parcurse
cu o anumita probabilitate)
Atomul contine un numar egal de protoni si electroni si n consecinta va fi
neutru din punct de vedere electric.

Numarul atomic Z reprezinta numarul protonilor si totodata al electronilor din


atom, iar numarul de masa A reprezinta totalitatea protonilor si neutronilor dintrun atom.

Speciile unui element care au numar diferit de neutroni se numesc izotopi ai


acestui element.

Atomii diferitelor elemente pot avea acelasi numar de masa. Nuclizii acestor
elemente sunt nuclizi izobari. Nuclizii cu acelasi numar de neutroni, dar cu numar
diferit de protoni se numesc izotoni.

Obs.

Raportul dintre numarul de neutroni (N) si numarul de protoni (Z), N/Z,


creste o data cu numarul de masa A. S-a dovedit ca nucleele sunt stabile numai
n cazul n care raportul N/Z este apropiat de o valoare bine determinata, care
este functie de numarul de masa A.

Obs.
O dezmembrare a nucleului necesita nvingerea fortelor nucleare si pentru
aceasta trebuie sa fie cheltuita o energie, si invers, pentru alcatuirea nucleului
din nucleoni liberi trebuie pusa n libertate aceeasi energie. Aceasta energie se
numeste energie de legatura.
2. Tipuri de radiatii:

Def.
Prin radiatie se ntelege un proces n care o sursa emite energie si aceasta
se propaga n mediul care nconjoara sursa, sau pur si simplu, radiatia defineste
energia implicata n acest proces.

Dupa natura lor, radiatiile pot fi corpusculare sau electromagnetice.

Radiatiile corpusculare sunt formate din particule de substanta avnd o


anumita energie cinetica.

Ele pot fi ncarcate electric sau pot sa fie neutre:


Radiatiile corpusculare ncarcate electric sunt de exemplu:

*particulele a (nuclee de heliu) rezulta din dezintegrarea radioactiva de tip alfa


(contin doua sarcini elementare pozitive iar masa lor este egala cu patru unitati
atomice de masa si datorita sarcinii lor electrice pozitive, ele sunt deviate n
cmp electric si magnetic).

*particulele b- (electroni) rezultnd din dezintegrarea radioactiva de tip b minus


(poarta o sarcina elementara negativa si numar de masa zero, masa lor fiind
egala cu 1/1840 unitati atomice de masa si datorita sarcinii electrice negative
sunt deviate n cmp electric si magnetic n sens opus directiei de deviere a
radiatiei ).

*Particulele b+ (pozitroni) si rezulta din dezintegrarea radioactiva de tip beta


plus sau prin generare de perechi.

*Protonii (nuclee de hidrogen)


.
Radiatii corpusculare neutre din punct de vedere electric:

*neutronii (particule elementare nucleare cu numar de masa 1). Neutronii pot fi


eliberati spontan doar de un numar foarte mic de nuclizi. n majoritatea cazurilor
provin din procesele de fisiune ale U-235, U-238, Pu-239 etc.

Radiatiile electromagnetice sunt emise si absorbite n natura sub forma de


cuante (fotoni).

Fotonii sunt particule fara masa de repaus, ce transporta, fiecare, o cantitate de


energie E = h , unde h este constanta lui Planck, iar este frecventa radiatiei.
Masa de miscare a fotonilor se leaga de energie prin formula lui Einstein E = m
c2, c fiind viteza luminii n vid.

Spectrul radiatiilor electromagnetice:

Imagine:Electromagnetic spectrum.jpg

Radiatia este o radiatie electromagnetica de natura nucleara, caracterizata


prin lungime de unda foarte scurta. Ea nu este deviata n cmp electric sau
magnetic si apare de obicei mpreuna cu radiatia sau .

Obs.
Radiatiile amintite prezinta unele proprietati comune: sunt invizibile, se
deplaseaza cu viteza foarte mare si pot patrunde n materiale la adncimi
diferite, n functie de natura si energia radiatiei.

3. Radioactivitatea:

Din cei aproximativ 2000 de nuclizi cunoscuti pna n prezent doar 290
sunt stabili, ceilalti sunt instabili si se transforma spontan, fara vreo interventie
exterioara n nuclee stabile.

Trecerea spre un nucleu stabil se poate face printr-o singura transformare sau
prin mai multe transformari trecnd prin stari intermediare instabile pna la
starea finala stabila, sirul lor formnd o serie de dezintegrare.
Un nuclid instabil se transforma n mod spontan ntr-un nuclid mai stabil,
cu emisie de radiatie.

Def.
Prin radioactivitate se ntelege capacitatea nucleelor instabile de a emite
radiatii ionizante.
Acest fenomen se numeste dezintegrare radioactiva, n urma careia nucleul
sufera o modificare bine determinata.

Obs.
n majoritatea cazurilor, nucleele radioactive naturale sunt cele grele, cu Z
cuprins ntre 81 si 94. Exista nsa si nuclee relativ usoare, natural radioactive,
cum sunt 14C sau 40K.

De exemplu, radioactiv

stabil + -

Iradierea este actiunea de expunere la radiatii a unui corp, iar interactiunea


dintre radiatie si substanta provoaca, n general, transformari n acel corp.

Transformarile din organismele vii sunt cunoscute sub numele de "efecte la


iradiere". Daca sursa de radiatii este exterioara corpului iradiat se foloseste
termenul de "iradiere externa", daca sursa de radiatii este ncorporata sau
distribuita n masa corpului, se foloseste termenul de "iradiere interna".

Dupa natura surselor de radiatii, aflate n mediul nconjurator independent


de vointa omului, sau "realizate" de "om", distingem iradierea naturala si
artificiala sau antropica.

Iradierea organismului datorata surselor naturale de radiatii se numeste iradiere


naturala.

Obs.
Populatia umana, ca de altfel toata biosfera, a fost si continua sa fie expusa
inevitabil la doze mici de radiatii ionizante provenind din surse naturale.
Comisia Internationala pentru Protectie Radiologica (CIPR) considera ca se
poate accepta pentru umanitate o valoare limita de expunere la radiatii ionizante
corespunznd la dublul dozei medii la care omul este expus n conditii naturale,
ceea ce presupune ca specia umana este adaptata la iradierea existenta n
prezent n mediul sau de viata. Cu toate acestea, riscurile pe care le comporta
chiar nivelele scazute de radiatii nu trebuie sa fie neglijate, ele constituind n
ultimul timp obiectul unor studii efectuate n cadrul unor programe de cercetare
internationale.
Pe lnga iradierea naturala (92%) trebuie considerata iradierea artificiala
(8%) suplimentara, care poate fi medicala, profesionala sau accidentala.

Iradierea medicala n scop diagnostic sau terapeutic reprezinta, dupa


iradierea naturala, sursa majora de expunere a populatiei. Fie ca se utilizeaza
fascicule externe sau radiatii provenite de la surse introduse n corp, procedurile

diagnostice si terapeutice aplicate n medicina nucleara conduc la o iradiere


suplimentara. Pentru o evaluare ct mai buna a riscurilor generate de iradierea
efectuata, se impune estimarea ct mai precisa a dozelor de radiatie.
Distrugerea tesuturilor maligne prin iradiere este o aplicatie utila a afectelor
distructive ale radiatiei ionizante.

3.1. Descoperirea radioactivitatii. Radioactivitatea naturala

1896 Henri Becqueral a descoperit radioactivitatea naturala. A demonstrat ca


uraniul si sarurile sale emit spontan radiatii care pot traversa corpurile si
impresioneaza placa fotografica.
Proprietatea nucleelor de-a emite radiatii a fost numita de catre Marie si
Pierre Curie radioactivitate.
1898 Marie si Pierre Curie au descoperit radioactivitatea thoriului,
poloniului, radiului. Uraniul si thoriul au o activitate mai putin intensa dect
poloniul si radiul.
Radiatiile emise de substantele radioactive au o serie de proprietati
caracteristice, ca ionizarea gazelor, impresionarea emulsiei fotografice,
provocarea luminiscentei unor substante, degajarea de energie.
1934 Irne si Frdric Jolliot-Curie au descoperit radioactivitatea artificiala.
Prin iradiere, n special cu neutroni, unele elemente care n mod natural sunt
stabile, devin radioactive. (n urma proceselor radioactive sunt emise radiatii a, b
si g)
Din punct de vedere al puterii de patrundere si al puterii de ionizare:
*razele a au putere mica de patrundere si o mare putere de ionizare
*razele b au putere mare patrundere si o mai mica putere de ionizare
*razele g au cea mai mare putere de patrundere si cea mai mica putere de
ionizare.

Radioactivitatea a fost descoperita initial la elementele grele care se ntlnesc n


natura: U, Ra, Ac, Th.

Dezintegrarea acestor elemente prin emisia de particule a si b nu duce la


formarea unui nucleu stabil, ci aceasta se realizeaza prin formarea unor
radioelemente intermediare care deriva unul din altul.

Obs.
Studiul elementelor radioactive ntlnite n natura a aratat ca acestea pot fi
nglobate n trei lanturi succesive, numite serii (familii) radioactive:
*seria thoriului,
*seria uraniului,
*seria actiniului.
*n anul 1940 a fost descoperita seria neptuniului, care este o serie radioactiva
artificiala.

3.2. Radioactivitatea artificiala. Reactii nucleare

Daca un nucleu este bombardat cu o particula neutra sau cu una ncarcata


electric cu energie destul de mare pentru a patrunde n cmpul central al
nucleului, se produce transformarea nucleului dat ntr-unul nou, cu eliberarea
unei alte particule.
Obs.
Izotopii radioactivi rezultati, spre deosebire de cei naturali, pot da nastere la mai
multe tipuri de dezintegrari (a, b-, b+, n, nsotiti de emisie g), dupa cum nuclidul
respectiv are un exces de protoni sau neutroni.

Izotopii radioactivi artificiali sunt mult mai numerosi dect cei naturali, se
obtin n reactoarele nucleare si n acceleratorii de particule.

Au multe aplicatii practice, inclusiv ca trasori n chimie si biologie.

n proba ale carei proprietati se urmaresc, se ncorporeaza o cantitate mica


dintr-un radioizotop al unuia din elementele constituente ale probei, urmarind
traseul lui cu ajutorul detectorului de radiatie.

Trebuie nsa ca trasorul sa nu modifice proprietatile fizico-chimice ale


substantei si sa aiba un timp de njumatatire mic, de acelasi ordin de marime cu
timpul observatiei.

Reactiile nucleare provocate sunt de mai multe tipuri:

1. Reactia de mprastiere elastica: particula incidenta loveste nucleul fara


pierdere de energie, schimbndu-si doar directia.
Daca nucleul-tinta este usor, sufera si el o deplasare, n cazul unui nucleu mai
greu, deplasarea este nensemnata. Reactia este simbolizata X(a,a)X.

2. Reactia de mprastiere neelastica: particula pierde o parte din energie n


momentul interactiunii. Nucleul trece ntr-o stare excitata, de unde revine n
starea fundamentala prin emisia unei cuante g. Reactia este reprezentata
X(a,ag)X.

3. Captura simpla: particula incidenta este absorbita de nucleu si se formeaza


un nou nucleu care are un surplus de energie si emite una sau mai multe cuante
g. De exemplu:

4. Dezintegrare: nucleul absoarbe particula incidenta si expulzeaza o particula


noua. De exemplu:

5. Fotodezintegrare: dezintegrarea este produsa de fotoni g cu energie suficient


de mare. De exemplu:

Legea dezintegrarii radioactive

ntre radioactivitatea naturala spontana si cea artificiala nu exista nici o


deosebire principala. Toate transformarile radioactive observate fie la
radionuclizii naturali, fie la cei artificiali, se desfasoara dupa aceeasi lege de
dezintegrare.
Dezintegrarea nucleelor radioactive este un proces statistic. Fiecare specie de
nuclee este caracterizata de constanta radioactiva l (constanta de dezintegrare)
care reprezinta probabilitatea dezintegrarii unui nucleu n unitatea de timp.
Consideram N numarul de nuclee nedezintegrate la un moment t, dN numarul de
nuclee care se dezintegreaza n intervalul de timp dt si No numarul de nuclee
nedezintegrate la momentul to=0.
S-a stabilit experimental ca n timpul dt se dezintegreaza

dN = -Ndt
nuclee

De unde, prin mpartire cu N se obtine

Integrnd ntre limitele No si N, respectiv 0 si t, rezulta , de unde obtinem pentru


numarul de nuclee radioactive N la momentul t:

N(t) = No

Viata medie a tuturor celor No nuclee radioactive existente la momentul


to=0 este definita ca intervalul de timp dupa care numarul initial de
radionuclizi scade de e ori:
N() = =, de unde rezulta ca si legea dezintegrarii radioactive se poate scrie:
N(t) = No

Timpul de njumatatire (T1/2) reprezinta intervalul de timp n care numarul


initial de nuclee No se reduce la jumatate:

Dupa logaritmarea expresiei de mai sus se obtine:

ln2 = T1/2

sau . nlocuind n legea dezintegrarii radioactive obtinem

Activitatea L a unei substante radioactive reprezinta numarul actelor de


dezintegrare din unitatea de timp, adica viteza absoluta de dezintegrare:

Introducnd activitatea n expresia legii de dezintegrare, aceasta devine:

Unitatea de masura pentru activitate este 1/s (s-1), numita n sistemul


international Becquerel (Bq). O alta unitate de masura utilizata n fizica nucleara
este Curie (Ci).
1Ci = 3,71010s-1
Un preparat radioactiv este cu att mai puternic cu ct sunt mai numeroase
procesele de dezintegrare n unitatea de timp.

Radiopreparatele artificiale pot avea activitati foarte ridicate, chiar daca au


un continut redus de substanta radioactiva, deoarece constanta lor de
dezintegrare este mult mai mare dect cea a radionuclizilor naturali.

3.3. Interactiunea radiatiilor nucleare cu substanta

La trecerea radiatiilor printr-o substanta, acestea pot interactiona diferentiat


cu atomii care o alcatuiesc, formati la rndul lor din nucleu si nvelis electronic.
n timpul strabaterii substantei de catre radiatii are loc cedarea energiei
radiatiilor atomilor substantei cu care interactioneaza.
De regula, energia unei radiatii este cedata electronilor unui atom, acest act
elementar de transfer de energie se poate repeta de un numar mare de ori de
catre aceeasi radiatie.
Actul elementar de interactiune a unei radiatii incidente cu electronul unui
atom, prin care electronul ncarcat negativ preia energie de la radiatia incidenta,
putnd fi expulzat din atom, lasa atomul cu o sarcina electrica pozitiva. Daca
atomul face parte dintr-o molecula, atunci prin smulgerea unui electron,
molecula respectiva ramne ncarcata pozitiv.
Procesul prin care un atom neutru sau o molecula devin ncarcate pozitiv, se
numeste ionizare, iar entitatea rezultata se numeste ion pozitiv.
Electronul expulzat poate, la rndul sau, sa ionizeze alti atomi sau molecule.
Pentru acest motiv, radiatiile a, b, g, X si se mai numesc radiatii ionizante.

a. Interactiunea radiatiilor X si g cu substanta

Radiatiile Roentgen (X) si gama fac parte din doua familii de radiatii, dupa
punctul de vedere din care se face clasificarea. Pe de o parte n cadrul radiatiilor
electromagnetice, ele reprezinta limita superioara a spectrului de energie, de
aceea radiatiile X si g sunt radiatii electromagnetice penetrante. Pe de alta parte,
radiatiile Roentgen si gama au proprietate comuna cu radiatiile corpusculare de
a produce, prin interactiune cu atomii substantelor strabatute sau iradiate,
fenomenul de ionizare. Ele fac astfel parte si din familia radiatiilor ionizante.

Radiatiile X de frnare (Bremsstrahlung) au un spectru continuu n timp ce


radiatiile X caracteristice caracteristice au un spectru discret de linii, numit
spectru caracteristic.
Radiatiile g sunt determinate de dezexcitarea nucleelor excitate.
Radiatiile X si g la limita de energie nalta a spectrului radiatiilor
electromagnetice, au frecvente foarte ridicate si corespunzator, lungimii de unda
foarte scurte. Daca toti fotonii au aceeasi energie rezulta un fascicol
monocromatic.

mprastierea si absorbtia

*Datorita fenomenelor de interactiune cu substanta, un fascicol de radiatii X si g,


alcatuit din fotoni, se atenueaza din ce n ce mai mult, pe masura ce patrunde n
substanta.

*Atenuarea fascicolului de fotoni se datoreaza faptului ca fotonii dispar din


fascicul prin doua tipuri de procese: de mprastiere si de absorbtie.

*Spre deosebire de alte tipuri de radiatii, de exemplu electroni, procesele de


interactiune a fotonilor sunt "catastrofice". ntr-o singura interactiune, fotonul si
poate modifica considerabil energia sau directia, si aceasta cu o probabilitate
relativ mare.

*Fotonii mprastiati pornesc sub diferite unghiuri formnd radiatii mprastiate.


Energia fotonului mprastiat poate fi egala sau mai mica dect aceea a fotonului
initial. mprastierea se mparte n doua tipuri: elastica si neelastica.
Desi sunt mai multe tipuri de interactiuni care reduc intensitatea fascicolelor
de radiatii X si g, de importanta practica sunt trei: efectul fotoelectric, efectul
Compton si generarea de perechi.

Efectul fotoelectric se manifesta prin absorbtia integrala a energiei unui


foton de catre un electron al unui atom. Energia lui se distribuie integral ntre
energia necesara extractiei din atom si energia cinetica a electronului expulzat
(fotoelectronul). n acest caz, efectele ionizante se datoreaza fotoelectronilor,
care se comporta similar radiatiei . Energia lor va fi absorbita n mediul
strabatut.

Efectul fotoelectric este important n cazul fotonilor de energii reduse


care strabat materiale ce contin elemente grele.

Efectul Compton apare la ciocnirea dintre un foton si un electron (considerat


liber sau slab legat). Rezulta un electron de recul, care primeste energia fotonului
incident si un foton difuzat, cu energie mai mica dect a celui incident. Acest
efect este semnificativ ca importanta cnd energiile de legatura a electronilor n
atom pot fi considerate neglijabile fata de energiile fotonilor incidenti. n urma
ciocnirii, energia fotonului incident se regaseste n energia transferata
electronului de recul si energia fotonului difuzat. Electronii de recul au energii
suficiente pentru a produce ionizari similare radiatiilor , iar fotonii difuzati, n
functie de energia pe care o mai au, pot produce fie alte efecte Compton, fie
efecte fotoelectrice.
Daca n cazul efectului fotoelectric aproape toata energia fotonului incident
este transferata substantei absorbante, n cazul efectului Compton o parte este
emisa de substanta traversata sub forma de radiatie mprastiata sub unghiuri
mari fata de unghiul de incidenta.

Generarea de perechi are loc atunci cnd un foton de energie nalta


traverseaza cmpul electrostatic al unui nucleu. Daca acest cmp este suficient
de intens, energia fotonului se pune n evidenta prin aparitia unui electron si a
unui pozitron. Aceasta "materializare" a energiei nu poate avea loc dect daca
energia fotonului depaseste de doua ori energia de repaus a unui electron.
Diferenta dintre energia fotonului si cea necesara materializarii este regasita ca
energie cinetica a electronului si pozitronului. Aceasta energie este absorbita de
mediu prin ionizari similare celor produse de radiatia . Spre deosebire de
electron, viata pozitronului este scurta. Dupa ncetinirea datorata ionizarilor, la
ntlnirea unui electron, perechea pozitron-electron sufera reactia de anihilare,
energia particulelor transformndu-se n cuante . Fotonii de anihilare pot
produce, n alte zone dect cea supusa iradierii primare, efecte fotoelectrice sau,
mai ales, efect Compton.

b. Interactiunea electronilor cu substanta

Electronii interactioneaza cu materia asemanator particulelor grele


ncarcate, dar deosebirile care apar se datoreaza masei foarte mici a electronilor.
Pierderea de energie a electronilor se produce prin doua mecanisme: ionizare
(excitare) si radiatii de frnare.

La ciocnirea cu electronii atomici, electronul de masa foarte mica va fi


puternic deviat. Parcursul lui nu va mai fi o linie dreapta, ci una frnta. Un
fascicol initial monoenergetic de electroni, dupa trecerea prin substanta va
prezenta un spectru larg de energie.
Prin unele interactiuni, fotonii radiatiilor electromagnetice penetrante
elibereaza un flux de electroni secundari, care devin astfel purtatorii prin care
energia radiatiilor electromagnetice primare este absorbita n substanta.
Electronii secundari interactioneaza cu substanta iradiata, cednd energia
prin mai multe mecanisme sau tipuri de interactiune: ciocnirea inelastica n care
are loc cu unul din electronii orbitali ai atomilor substantei, avnd ca rezultat
excitarea sau ionizarea atomilor, generarea de radiatii electromagnetice prin
efectul Cerenkov sau prin anihilarea unui electron negativ cu un electron pozitiv,
generarea de radiatii electromagnetice de frnare (Bremsstrahlung),
mprastierea elastica (coulombiana) pe nucleele atomilor si reactia nucleara
initiata de electroni (electrodezintegrare nucleara).
Ca urmare a interactiunilor, energia unui electron scade treptat pe masura ce
distanta strabatuta n substanta creste.
Excitarea si ionizarea atomilor

Principala interactiune a electronilor secundari cu mediul iradiat este


interactiunea coulombiana cu electronii orbitali ai atomilor substantei, n urma
careia au loc doua procese: transferarea unui electron orbital pe un nivel de
energie superior, proces numit excitarea atomilor si separarea unui electron
orbital de atom, proces denumit ionizarea atomilor.
n urma ionizarii, atomul ncarcat pozitiv devine un ion pozitiv, iar mpreuna
cu electronul ejectat constituie o pereche de ioni.

c. Interactiunea radiatiei cu materia vie

Actiunea radiatiilor asupra tesutului si organelor


esuturile si organele sunt complexe structurale formate din mai multe clase
de celule, fiecare cu caracteristici proprii.

Momentul n care pot fi detectate leziunile functionale dupa iradiere, depinde


de intervalul de timp n care intervine moartea celulara.
esuturile sunt formate din celule parenchimatoase (cu rol functional) si o
retea conjunctiva vasculara (care asigura suportul metabolic necesar activitatii
lor).
Raspunsul la iradiere este rezultatul distrugerii definitive a celulelor
parenchimatoase, care daca nu pot fi nlocuite duc la atrofia tesutului cu
compromiterea, pna la distrugerea functiei acestuia.
Modificarile tisulare dupa iradiere nu sunt specifice si au un caracter
progresiv, devenind tot mai pregnante pe masura trecerii timpului. De aceea,
aprecierea raspunsului la iradiere a unui tesut sau organ se face n mod arbitrar,
pe baza gradului maxim de hipoplazie observat pna la doua luni dupa iradiere.
n radioterapie, reactiile sau sechelele tardive sunt mai importante dect
cele acute, ele fiind astazi principalul factor care determina toleranta si limiteaza
doza de radiatie. ntre intensitatea reactiilor acute si gravitatea sechelelor
tardive nu exista, n general, nici o corespondenta si disocierea lor este
favorizata de modul clasic de fractionare, respectiv 1,8 - 2 Gy de 5 - 6 ori pe
saptamna.
Raspunsul la iradiere poate fi nsa mult influentat prin utilizarea altor
scheme de fractionare, diferite de cele clasice.
Diferenta dintre panta curbelor de supravietuire pentru efectele acute si
tardive poate fi influentata astfel prin modificarea fractionarii clasice. Efectele
tardive pot fi reduse la minim prin cresterea numarului de fractiuni, care pot fi
administrate cu o etalonare conventionala clasica, de 6 - 8 saptamni sau redusa
la jumatate, constituind asa numita hiperfractionare, respectiv fractionare
accelerata.
Parametrii mai importanti care determina magnitudinea efectelor tardive
sunt marirea dozei de fractionare si numarul total de fractiuni.

Actiunea radiatiilor asupra tumorilor

Tumorile sunt populatii celulare neechilibrate, proliferative, n care proliferarea


depaseste pierderile celulare.
Ele respecta structura generala de organizare a tesuturilor normale si sunt
formate din celule tumorale propriu-zise.
Celulele tumorale la rndul lor sunt clonogenice, aranjate n diviziune sau n
afara ciclului celular, incapabile de reproducere sau sterile si sunt eliminate sau
mor rezultnd pierderea celulara.
Tumorile raspund la iradiere prin reducerea progresiva a volumului lor, care n
functie de doza poate fi mai mult sau mai putin completa.
Intervalul de timp n care are loc aceasta regresiune difera foarte mult n
functie de histologie; limfovanulele regreseaza progresiv, n cteva ore;
carcimvanulele nediferentiate regreseaza n zile, n timp ce sarcvanulele sau
adenocarcinvanulele necesita saptamni sau luni.
Ritmul de regresiune depinde de natura constituentilor tumorali care trebuie
resorbiti si de timpul n care are loc moartea celulara.
Cnd proliferarea celulara este oprita prin iradiere, tumorile cu pierderi celulare
mari vor regresa rapid, n timp ce tumorile cu pierderi celulare reduse vor avea o
regresiune lenta, raspunsul la iradiere fiind determinat si n cazul tumorilor de
caracteristicile lor cinetice.
Iradierea tumorilor induce leziuni identice cu cele ale tesuturilor normale, dar
interventia prompta si mai eficace a mecanismelor de aparare, n al doilea caz,
explica diferentele care fac posibila aplicarea cu succes a radioterapiei n
tratamentul cancerului.

Absorbtia de radiatie

Unele aspecte ale procesului de absorbtie de radiatie, legate de fenomenele


care conduc la tranzitie ntre nivele energetice mai sarace n energie si nivele
mai bogate n energie, au fost studiate cu ocazia studiului spectrelor atomice si
moleculare.
Fie un strat de substanta de grosime dx pe care cade un fascicul de radiatii
monocromatic alcatuit din fotoni, de intensitate Io. Intensitatea fascicolului
emergent este I.

Fig. I.1.

n cazul multor substante, micsorarea intensitatii datorita absorbtiei, verifica


relatia:

unde k reprezinta coeficientul de absorbtie al substantei (caracterizeaza


atenuarea relativa a fluxului de radiatie, pe unitatea de lungime de strat
absorbant).
Dupa separarea variabilelor si integrare ntre limitele Io si I, respectiv 0 si x,
se obtine:

I = Io e-kx

relatie care exprima legea lui Lambert. Aceasta relatie mai poate fi scrisa pentru
logaritm zecimal:
I = I0 10-kx

Cnd stratul absorbant reprezinta o solutie a unei substante absorbante ntrun mediu transparent pentru radiatii incidente, k este proportional cu
concentratia solutiei, ceea ce nseamna ca E = ecx, unde e se numeste
coeficient de extinctie al substantei si reprezinta inversul grosimii acelui strat
absorbant pentru care .

Legea absorbtiei devine:


I = I010-ecx

unde e(0) = h(0) lg e = 0,43 k si se numeste Legea lui Beer. Aceasta lege se
poate scrie si sub forma: I = I0e-ecx , n cazul logaritmului natural.
Raportul si se numeste transmisie sau transmitanta. Extinctia sau
absorbanta E se defineste ca fiind logaritmul cu semn schimbat din transmisie,
adica:

E = - ln T = - ln = ln = cl
Spectrul de absorbtie al unei substante este deseori reprezentat prin curbe e
= f() sau e = f(l) .
Cunoasterea spectrelor de absorbtie permite identificarea
substantei absorbante si dozarea ei ntr-un amestec n care se pot gasi si
componenti care nu absorb n acelasi domeniu de lungimi de unda ca si
substantele largi raspndite.

I.5. EFECTELE BIOLOGICE ALE RADIATIILOR SI PROTECTIA MPOTRIVA LOR

Interactiunea radiatiilor nucleare cu sistemele materiale conduc la excitarea


si ionizarea atomilor si moleculelor n urma absorbtiei energiei radiatiilor de catre
substanta traversata.
Radiatiile ncarcate electric (a, b, ) produc ionizarea directa, pe cnd
radiatiile X, g, produc ionizare indirecta prin electroni Compton, fotoelectroni,
nuclee de recul. Interactiunile de baza ale radiatiilor ionizante cu tesutul viu sunt
aceleasi ca si n oricare alta substanta, rolul important jucndu-l fenomenul de
ionizare si excitare a moleculelor din celule urmat de disocierea acestora.
ntreaga energie cedata substantei de catre radiatie este disipata n final sub
forma de caldura.
Unitatea de baza a tesutului viu este celula. Fiecare celula are un nucleu,
centrul ei de control.
De o importanta cu totul particulara este compusul numit acid
dezoxiribonucleic ADN n nucleul celulei. ADN-ul controleaza structura si
functionarea celulei. Radiatia afecteaza celula, n mod indirect ADN-ul.
Radiatia poate actiona n doua moduri: o molecula de ADN se poate ioniza,
rezultnd o modificare chimica directa sau molecula poate fi modificata indirect
prin intermediul unui radical liber din lichidul celulei.

n unele cazuri modificarea chimica poate sta la baza unui efect biologic
daunator, datorat fie unui defect puternic localizat, fie unui defect global al
cromozomului, asa cum se poate observa la microscop.
Ambele feluri de defecte au fost implicate n tarele genetice si n dezvoltarea
cancerului.
Radiatiile care patrund n organism sunt mai mult sau mai putin absorbite. n
cazul tesuturilor vii, interactiunea radiatiilor cu acestea produce aceleasi
fenomene. Ionii produsi n urma ionizarii reactioneaza chimic cu acizii nucleici din
nucleele celulelor vii dnd nastere unor produsi toxici. esuturile cele mai
sensibile sunt organele hematopaltice, mucoasele, organele interne, tesuturile
musculare, tesuturile osoase, tesutul nervos.
Iradierea n doze bine determinate poate avea efecte pozitive (n radioterapie,
distrugerea celulelor tumorale).
Iradierea necontrolata poate duce la accidente acute imediate si accidente
cronice.
Mecanismele absorbtiei radiatiilor variaza n functie de natura acestora. n
cazul radiatiei a, acestea sunt complet absorbite de organismele vegetale si
animale pe o adncime de 0,1 mm iar radionuclizii nu sunt periculosi. Radiatiile b
pot patrunde n organism circa 1 cm, iar radionuclizii care le produc sunt
periculosi pentru tesuturile superficiale. Radiatiile X, g si neutronii trec prin
organe umane iar radionuclizii care le produc sunt periculosi.
Boala de iradiere poarta numele de boala actinica.
n locurile n care apar doze de radiatii mai mari dect cele maxime admise,
se impune luarea unor masuri de protectie prin ecranarea surselor radioactive.
mpotriva fluxului de radiatii g se utilizeaza ecrane din material cu Z mare (Pb),
mpotriva fluxului de radiatii a se utilizeaza ecrane din material cu Z mic (Al) iar
mpotriva fluxului de radiatii se foloseste ca moderator apa grea si grafitul iar ca
absorbant cadmiul si borul.

Marimi si unitati dozimetrice

Pentru a caracteriza efectele produse la iradierea diferitelor materiale inclusiv a


corpurilor vii, este necesar sa studiem schimbarile de proprietati (mecanice,
termice, electrice, magnetice etc.) produse n urma iradierii, preciznd efectele
produse.

Efectele produse depind de mai multi factori: natura, energia si distributia


radiatiilor si natura, forma de agregare, combinatia chimica si structura corpului
iradiat.
Efectele biologice ale radiatiilor depind de cantitatea de energie absorbita de la
aceste radiatii de catre materia vie.
1) Marimea care a fost introdusa pentru a caracteriza energia absorbita de
unitatea de masa este doza energetica absorbita (D).
D reprezinta raportul dintre energia absorbita si masa substantei care a
absorbit aceasta cantitate de energie.

Doza absorbita n unitatea de timp se numeste doza debit.

Unitatea de masura:

1 Gy este doza care transfera unei mase omogene de 1 kg o energie de 1 J.


Alta unitate de masura este rad (roentgen de doza absorbita).

1 Gy = 100 rad

1 rad reprezinta cantitatea de radiatie care cedeaza ntr-un kg de substanta


energia de 10-2 J.
Transfernd aceluiasi material o cantitate egala de energie, dar de la diferite
radiatii, actiunea acestora este diferita. De exemplu, radiatia a este mai eficace
dect b.
2) Pentru a aprecia efectele iradierii s-a introdus ca marime caracteristica
interactiunii radiatie - substanta, doza de ionizare (termenul a fost introdus mai
nti n radioterapie, ca echivalent pentru "doza de medicamente administrata").

Doza de ioni reprezinta sarcina electrica produsa prin ionizare si reprezinta


raportul dintre sarcina electrica Q a ionilor produsi de radiatiile nucleare ntr-un
volum de aer si masa m a acelui volum.

Debitul dozei de ioni este dat de relatia:


si are ca unitatea de masura:

(Roentgen)

1 R reprezinta doza de radiatie X sau g care produce n conditii normale o sarcina


ntr-un volum de aer uscat si este echivalent cu doza energetica de 1,293 Gy.
3) Doza biologica (B)
Pentru a putea compara diferite radiatii cu aceeasi energie, dupa efectele lor, s-a
introdus factorul de eficacitate biologica relativa h.
Doza biologica se foloseste pentru organismele vii:

B = doza energetica h

Eficacitatea biologica relativa reprezinta raportul dintre energia absorbita de


tesut la iradierea cu o radiatie data si energia absorbita de tesut la o iradiere cu
o radiatie standard pentru a produce efecte biologice identice.
Doza biologica B este doza de energie preluata de la radiatia incidenta care
produce, n conditii identice, aceleasi efecte biologice ca si doza de 1 Gy a
radiatiilor standard (X, g la 200 keV).
Unitatea de masura este [B] = 1 rem(roentgen echivalent men), iar n SI =
100 rem.
Pentru radiatii X, g, b, factorul de eficacitate biologica relativa este h = 1,
pentru neutroni termici h = 10, iar pentru neutroni rapizi h = 2,5.
Debitul dozei biologice este
si se exprima n mod uzual n ,
iar n sistemul international

Limita anuala de ncorporare, LAI, este activitatea minima, exprimata n


becquereli, rezultata de la un radionuclid ncorporat timp de un an, de catre omul
de referinta definit de CIPR, ncorporare care antreneaza fie o valoare a
echivalentului dozei angajat de 50 mSv, fie o valoare a echivalentului dozei
angajat de 150 mSv pentru cristalin, sau de 500 mSv pentru celelalte organe sau
tesuturi.

STICLE SI VITROCERAMICI RADIOTERAPEUTICE

Sticlele folosite n radioterapie sticle radioterapeutice

Sticle activate cu neutroni emit radiatii b sau g


tumorilor)

(utilizate n tratamentul

IRADIEREA EXTERNA = metoda de baza n radioterapie


radiatia g inconveniente:

doza de iradiere mare iradiere nedorita a tesutului sanatos (daunatoare)

doza de iradiere mica ineficienta

radiatia b distanta de actiune mica

pt. iradierea eficienta a tumorilor radiatie b "livrata" din interiorul tumorii

IRADIEREA INTERNA folosirea materialelor oxidice (sticle radioactive)


doza administrata tumorii este mare (>10.000 rad)

creste eficienta iradierii tumorii


nu afecteaza tesuturile vecine sanatoase ("localizare" a tratamentului)

Sticlele radioactive = "vehicul de livrare" al radiatiilor direct n tumora in vivo

Sticlele radioterapeutice criterii:

sa fie biocompatibile si netoxice

sa fie insolubile atta timp ct sunt radioactive

sa aiba puritate chimica mare

Sticlele alumino-silicate (AS) = X2O3 Al2O3 SiO2


X = pamnturilor rare (RE = Rare Earth) sticle REAS
Y
sticle YAS
microsfere!

forma ? sferica (20-40 mm)=

Dy

sticle DyAS

? cilindrica (5/0,8 mm)= "seminte"

Sm

sticle SmAS

? fibre

Ho

sticle HoAS

n alegerea elementului component (X) se iau n considerare:

capacitatea de a forma sticle

proprietatile nucleare (T1/2, tipul, energia si gama de radiatie emisa)

ACTIVAREA MICROSFERELOR
o

Y-90 are T de 64 zile

Si, Al, O - sunt stabili n urma activarii

UTILIZARI TERAPEUTICE ALE STICLELOR REAS

Iradierea tumorilor maligne hepato-celulare


microsferele YAS cu diametru de 20-30m
doze neobisnuit de mari, pna la 15.000 rad (2,5-10 milioane microsferele)
fara a se observa piederi detectabile de radiatie
injectate n artera hepatica a pacientilor utiliznd un cateter
se blocheaza n patul capilar al tumorii

supravietuirea pacientilor = >4 ani (fara tratament = < 4 luni)


sunt optimi radionuclizii de 90Y rezultati, cu T1/2 mare
tesutul hepatic normal este mai rezistent la iradierea b interna fata de cea
externa
doza receptata

tumora hepatica

= 32.000 rad

tesutul hepatic normal

= 2.200 rad

Utilizarea microsferelor radioactive n tratamentul altor tumori dect cele


hepatice

iradierea rinichilor cu cancer naintea extirparii chirurgicale


injectarea directa n lichidul sinovial din cavitatea articulara a articulatiilor
atinse de artrita reumatoida
sunt n curs studii de administrare n cancerul ovarian si prostatic
Pna n prezent, toate aplicatiile au dus la rezultate foarte bune !!!
IMPORTANTA TERAPEUTICA A STICLELOR REAS ACTIVATE

(concluzii )

permit administrarea unor doze terapeutice de radiatie b (> 15.000 rad), doze
mult mai mari dect cele utilizate n radioterapia externa
se injecteaza direct n vasul nutritiv al tumorii
timpul de iradiere este adecvat (radioactivitatea 90Y scade la nivel neglijabil
dupa 21 zile)
sunt stabile (nu pierd radionuclidul)
dupa pierderea radioactivitatii nu sunt nocive pentru tesuturi
sunt relativ usor de preparat, cu o multitudine de forme si dimensiuni
gama larga de tipuri si cantitati de oxizi de Y si PR ncorporate variatiuni
nelimitate de dimensiuni si doze
se activeaza cu 10n n ultima etapa de fabricare reducerea costurilor,
riscurilor si precautiunilor
durabilitate foarte buna eficienta iradierii si evitarea iradierii tesutului
sanatos
studiile in vivo (animale, oameni) de pna acum au oferit rezultate foarte
bune.