Ungureanu Elena-Oana

Clasa IC-AMG

Referat

Utilizarea izotopilor in medicina

Elev: Ungureanu Elena-Oana

Clasa: 1C-AMG
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Izotopii si importanta lor

Una din două sau mai multe specii de atomi, având acelaşi număr atomic, constituind
acelaşi element, dar care diferă prin numărul de masă. Numărul atomic este echivalent cu
numărul de protoni din nucleu, iar numărul de masă este suma protonilor şi neutronilor din
nucleu, izotopii aceluiaşi element diferind unul de altul prin numărul de neutroni din nucleu.
Experimentele de la începutul secolului XX indicau faptul că substanţele chimice care
nu puteau fi separate chimic diferă una de cealaltă numai prin structura nucleului. Fizicianul
englez Sir Joseph Thomson a demonstrat în anul 1912 existenţa izotopilor stabili transmiţând
neon printr-un tub descărcat şi deviind ionii de neon prin câmpuri magnetice şi electrice; acest
lucru a demonstrat faptul că elementul stabil neon există în mai multe forme. Thomson a
descoperit doi izotopi de neon: unul cu numărul de masă 20, iar altul cu numărul de masă 22.
Experimentele de mai târziu arată că neonul în stare naturală este alcătuit în proporţie de 90%
din neon-20 (izotopul cu masa 20), 9.73% din neon-22 şi 0.27% din neon-21. Cercetările
asupra izotopilor au fost continuate de către mulţi oameni de ştiinţă, remarcabil ar fi fizicianul
englez Francis William Aston; munca acestora în descoperirea şi studierea izotopilor a fost
accelerată prin folosirea spectrografului.
Se ştie că majoritatea elementelor în stare naturală sunt alcătuite din doi izotopi. Printre
excepţii întâlnim beriliul, aluminiul, fosforul şi sodiul. Masa atomică a unui element este
media dintre masele atomice sau numerele de masă ale izotopilor. De exemplu clorul, cu masa
atomică 35.457, este alcătuit din clor-35 şi clor-37, primul fiind întâlnit în proporţie de 76%
iar cel de-al doilea în proporţie de 24%. Toţi izotopii elementelor cu numărul atomic mai mare
de 83 (după bismut în tabelul periodic) sunt radioactivi. De asemenea şi unii izotopi cu
numărul atomic mai mic de 83, cum ar fi potasiu-40, sunt radioactivi. Până la ora actuală sunt
cunoscuţi aproximativ 280 de izotopi naturali stabili (nu radioactivi).
Izotopii artificiali radioactivi, cunoscuţi şi sub numele de radioizotopi, au fost produşi
pentru prima dată de fizicienii francezi Irene şi Frederic Joliot-Curie.
Numărul atomic al unui atom reprezintă numărul de protoni din nucleul său. Acest
număr rămâne constant pentru un element dat. Numărul de neutroni poate varia, luând naştere
izotopi care pot avea aceeaşi comportare chimică, dar mase diferite. Izotopii hidrogenului
sunt: protiu (nu conţine nici un neutron în plus), deuteriu (un neutron) şi tritiu (doi neutroni).
Hidrogenul are întotdeauna un proton în nucleu. Aceste ilustraţii sunt reprezentaţii schematice
ale atomului, şi nu sunt lucrate la scară. În realitate, nucleul este de aproximativ zece mii de
ori mai mic decât raza orbitală, care dă mărimea atomului.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Separarea izotopilor aceluiaşi element unul de celălalt este dificilă. O separare totală
dintr-un singur pas este imposibilă, deoarece izotopii aceluiaşi element au aceleaşi proprietăţi
chimice. Metodele fizice sunt bazate în general pe diferenţele foarte mici ale proprietăţilor
fizice, cauzate de diferenţele maselor izotopilor. Izotopii de hidrogen, deuteriu (hydrogen-2) şi
hidrogenul ordinar (hidrogen-1) au fost pentru prima dată separaţi în cantităţi apreciabile.
Îndemânarea aparţine chimistului american Harold Urey, care a descoperit deuteriul în 1932.
Izotopii radioactivi artificiali şi naturali constituie un instrument eficient şi de mare fineţe
pentru crearea unor procedee extrem de sensibile de analiză şi control în industrie, un mijloc
unic de diagnoză medicală şi de terapie a diferitelor boli, o unealtă uimitoare cu care se poate
acţiona asupra diferitelor substanţe.
În metalurgie – izotopii sunt utilizaţi la elaboarrea fontelor, a oţelurilor şi pentru studiul
feroaliajelor;
În industria constructoare de maşini -se pot controla sudurile; se pot descoperi defecte
ale unor materiale;
În domeniul chimiei – care utilizează izotopii radioactivi – vulcanizarea cauciucurilor –
obţinerea unor polimeri cu calităţi deosebite, obţinerea unor materiale speciale prin tratarea
lemnului şi a unor materiale plastice cu izpotopii radioactivi, descompunerea grăsimilor,
prelucrarea petrolului, etc.
În agricultură – ca metodă de cercetare ştiinţifică în selecţia plantelor şi pentru creşterea
productivităţii acestora, pentru măsurarea umidităţii şi a densităţii solurilor şi terenurilor.
În medicină – pentru diagnosticarea şi pentru terapia duferitelor boli, obţinându-se
numeroase preparate.
În arheologie – pentru datarea diferitelor materiale se utilizează izotopul carbonului.
Istorie
În 1896, Henri Becquerel a descoperit o nouă radiație misterioasă. Spre diferență de
razele X, care dispăreau când tubul era oprit, aceasta nouă radiație observată la uraniu era
emisă în continuu. Studiile ulterioare intreprinse de Pierre și Marie Curie au arătat ca și alte
elemente au aceleași proprietăți. În particular au găsit aceleași proprietăți pentru poloniu și
radiu în 1898.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Pierre și Marie Curie au găsit rapid o întrebuințare pentru această proprietate și radiul a
început sa fie folosit în spitale încă din 1901. S-a recunoscut ca radiația radiului are efecte
benefice asupra multor afecțiuni ale pielii, inclusiv cancerul.
Pierre și Marie Curie în laboratorul lor, Paris 1898.

Noua radiație era de origine nucleară. Unele nuclee emit spontan particule α (nuclee de
heliu), particule beta (electron - (β-) sau pozitron – (β+)), și/sau raze gama (fotoni de mare
energie). Atomul cu un astfel de nucleu instabil, care este caracterizat de un exces de energie,
se numește radionuclid sau nuclid radioactiv. Se face de asemenea referire la radioizotopi sau
izotopi radioactivi.
Radioizotopi naturali și artificiali
Radioizotopii naturali sunt de exemplu 238U (uraniu), 40K (potasiu), 232Th (thoriu) și
nucleele fiică 226Ra (radiu), 222Rn (radon), 218Po (poloniu). Unii radioizotopi sunt produși
în continuu de către acțiunea razelor cosmice în straturile superioare ale atmosferei, cum ar fi
de exemplu 14C (carbon), 3H (tritiu) sau 7Be (beriliu).
Irene și Frederic-Joliot Curie au fost primii producători ai radioizotopilor artificiali în 1933,
utilizând o sursă α naturală pentru a bombarda aluminiu 27 și a produce fosfor 30, care se
dezintegrează beta trecând în siliciu 30. Acesta era rezultatul adăugării de protoni din nucleele
de heliu (particule alfa) la nucleele atomilor de aluminiu.
De atunci, multi radioizotopi noi au fost produși, deschizând drumul la noi aplicații și ducând
la o mai bună înțelegere a materiei nucleare și a forțelor nucleare. Prin 1936, aproximativ 200
de radionuclizi erau deja produși. În ziua de astăzi sunt cunoscute în jur de 2500 nuclee
stabile. Ele sunt produse folosind fascicole de particule, de la protoni la 238U, accelerate în
ciclotroane sau acceleratori liniari.
Primul accelerator (ciclotron) a fost construit la Berkeley, în SUA, în 1932, de către
Ernest O. Lawrence. El împreună cu fratele sau, John Lawrence, un doctor, au identificat de
timpuriu importante aplicații medicale și au produs izotopi radioactivi pentru cercetare
biologică și medicală, precum și pentru tratarea cancerului. Primul ciclotron european a fost
construit de către Frederic Joliot (1939) la College de France, Paris.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Harta nucleelor. Diversele linii ce definesc valea de stabilitate demarchează limita

stabilității nucleare față de emisia de protoni sau de neutroni.
Fizicienii au produs mulți noi izotopi care se află din ce în ce mai departe de valea stabilității.
În prezent există multe facilități ce folosesc fascicule de ioni radioactivi. Cererea de
radioizotopi medicali este un fenomen mondial ce crește în țările dezvoltate în mod
exponențial din 1995.

Tehnici pentru diagnoza medicala

Premiul Nobel pentru Chimie din 1943 a fost acordat lui G. de Hevesy pentru a fi primul
utilizator al radioelementelor naturale (și ulterior artificiale) ca trasori pentru studiul
elementelor stabile în sistemele biologice. O cantitate foarte mică dintr-un element radioactiv
poate fi urmărită cu ușurință în corpul omenesc. Acest lucru se poate face și cu trasori chimici,
dar cantitatea de trasori necesară ar fi mult mai mare, ceea ce ar face ca procedura să fie mult
mai riscantă pentru pacient.
Într-o investigație tipică de medicină nucleară, un trasor este administrat pacientului, iar razele
gama emise de nuclidul trasor sunt detectate cu un ansamblu de detectori. Acest proces se
numește tomografie de emisie. Trasorul este în general ales astfel încât se depozitează în mod
selectiv într-un organ particular, ulterior razele gama emise de el permițând obținerea unei
imagini a regiunii de interes. Pentru un ochi antrenat, imaginile pot revela anomalii structurale
sau metabolice ce duc la o mai bună diagnosticare. O varietate întreagă de radionuclizi sunt
folosiți în medicina nucleară, fiecare vizând specific organele corpului uman în mod
individual.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Imagine sus: Tomografie cu Emisie de Pozitroni aplicată în neurofiziologie (memoria

verbală în creier), spitalul San Raffaele, Milano.
Tumorile pot fi localizate prin tehnici precum Tomografia Computerizata prin Emisie de
Foton Unic (engl. SPECT) sau prin Tomografia cu Emisie de Pozitroni (engl. PET) (în care
nucleele ce emit pozitroni (β+) sunt folosite pentru a produce – printr-un proces de anihilare –
raze gama energetice. Tehnicile SPECT și PET sunt standard în diagnosticarea tumorilor și de
asemenea în studiile despre funcționalitatea creierului normal, sănătos.
Imagine de la o tomografie computerizată ce folosește raze X de la un trasor de Iod (Spitalul
Erasme, Bruxelles).

Trasorii în diagnoza medicală

Printre elementele radioactive, iodul (I) joaca un rol excepțional, deoarece se atașează
tiroidei cu mare afinitate și foarte selectiv. La doze mici poate fi folosit în scopuri de
diagnoză, sau, alternativ, radiația emisă de iodul radioactiv localizat în exclusivitate în tiroidă
poate trata cancerul de tiroidă.

131I (radioactivitate beta și gama, perioada de înjumătățire de 8 zile) este folosit de peste 50
de ani pentru studiul activității tiroidei. Tc-99m (o stare excitata metastabilă a nucleului de
technetiu-99 cu o perioadă de înjumătățire de 6 ore) este de asemenea un foarte bun trasor
folosit pentru a studia organe precum creierul, ficatul sau plămânii. Radiul și stronțiul sunt
folosite pentru oase și schelet.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG
Elementele cele mai interesante fiziologic vorbind, precum C (carbon), N (nitrogen) și
O (oxigen) au izotopi emițători β+ cu timp mic de viață ce sunt folosiți în Tomografia cu
Emisie de Pozitroni. Emițătorii beta folosiți uzual sunt 11C, 13N, 15O și 18F (fluor).
Scintigrafie a activității tiroidiene folosind Tc.

SPECT
SPECT este, precum stipulat mai sus, termenul pentru Tomografia Computerizata prin Emisie
de Foton Unic. Prin aceasta procedura, organele sunt vizualizate măsurând distribuția unui
radio-trasor prin intermediul unei “camere” gama conectate la un computer. Imagistica
SPECT implică rotirea unui ansamblu de detectori gama în jurul pacientului pentru a măsura
din unghiuri diferite. Prin această tehnică se urmărește poziția și concentrația distribuției de
radionuclizi. SPECT implică folosirea de radioizotopi precum 99mTc sau 123I, pentru care o
singură cuantă gama (de 140keV) este emisă.

Imagine stânga: o leziune cerebrală este clar

localizată de un scanner SPECT. Glioma (un tip de tumoare cerebrală) este foarte slab definită
în tomografia cu raze X (dreapta), dar poate fi bine vizualizată ca o pată întunecată într-o
imagine SPECT făcută cu Tc-99m.
SPECT are multe aplicații, în terapie și ca ajutor pentru aceasta. Scanările SPECT ce folosesc
radioizotopi ce nu sunt absorbiți în țesut, ci în loc de aceasta se deplasează în fluxul sangvin,
pot fi folosite pentru vizualizarea trecerii sângelui prin vase și țesuturi. Acestea sunt în special
folositoare pentru scanările cerebrale și cardiace.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

PET
În tehnica tomografiei cu emisie de pozitroni (PET), cei mai folosiți izotopi sunt 15O,
13N, 11C și 18F. Aceștia au perioade de înjumătățire de aproximativ 2, 10, 20 și 110 minute
respectiv, ca atare radioizotopii trebuie produși aproape de locul unde urmează a fi folosiți.
Din acest motiv, multe spitale au un mic ciclotron în apropiere sau chiar în incinta spitalului,
special construit pentru a produce acești izotopi. Izotopul folosit este în prealabil atașat unei
substanțe naturale, cum ar fi glucoza, apa sau amoniacul, care sunt apoi introduse în corpul
pacientului prin injectare sau prin inhalarea unui gaz. Radioizotopul își urmează traseul către
partea corpului care folosește substanța căreia a fost atașat, ceea ce explică de ce se folosesc
multe feluri de substanțe.

Reprezentare schematică a tehnicii PET. Un ansamblu circular de detectori înregistrează

cele două raze gama provenite de la fiecare anihilare e+-e-.
Particulele elementare au antiparticule ce le corespund. Antiparticula unei particule este
similară cu aceasta, însă de sarcina opusă. Când particula și antiparticula se ciocnesc, ele se
anihilează emițând doar energie sub formă de unde electromagnetice (radiații gama).

Izotopii folosiți în scanările PET sunt tipic emițători β+. Când izotopul se dezintegrează
în corpul pacientului, orice pozitron (beta+) emis se deplasează o distanță foarte scurtă în țesut
(tipic sub 1 mm, dar depinde totuși de izotop) înainte de a se anihila cu un electron (beta-).
Energia eliberată la anihilare ia forma unei perechi de radiații gama (fotoni) emiși la 180 de
grade unul fata de celalalt și fiecare cu o energie de 511 keV. Detecția în coincidență cu doi
detectori permite localizarea evenimentului de dezintegrare pe linia ce leagă cei doi detectori.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Imagine PET ce arată cancerul osos în schelet (Spitalul Erasme,

Bruxelles).Scanările PET sunt în general folosite pentru diagnosticarea cancerelor, a
problemelor cardiace și a maladiilor cerebrale precum epilepsia sau boala Alzheimer. PET
este de asemenea folosită la evaluarea răspunsului la terapia împotriva cancerului. În plus de
aceasta, PET este folosită în cercetare, de exemplu în studii despre abuzul de medicamente sau
droguri, sau la studii despre îmbătrânire.
Riscurile asociate cu scanarea PET sunt foarte mici, dar precum majoritatea investigațiilor de
acest tip, nu sunt neapărat adecvate femeilor însărcinate sau care alăptează. Datorită prezentei
unei substanțe radioactive în corpul lor, spitalele sfătuiesc pacienții să nu aibă contact cu
femei însărcinate sau copii mici cel puțin timp de câteva ore după PET.

SPECT versus PET

Comparativ cu alte tehnici de diagnoză bazate pe imagistică, precum razele X sau MRI, PET
studiază mai degrabă funcționalitatea corpului decât anatomia. Până în acest moment, nicio
tehnică nu poate concura cu PET în termeni de interacție dinamică. Această tehnică de
imagistică medicală permite urmărirea în multe momente a informațiilor cantitative despre
farmacocinetica și farmacodinamica unei biomolecule “etichetate” injectate sau inhalate într-
un animal sau om viu. PET este folositoare la studierea metabolismului (absorbția zahărului,
incorporarea aminoacizilor în proteine, etc.), reacții enzimatice și interacții moleculare.
SPECT, precum PET, furnizează informații despre concentrația radionuclizilor introduși în
organismul pacientului.
Imagistica SPECT este inferioară PET în termeni de rezoluție ce poate fi atinsă și de
sensibilitate. Pentru PET, cea mai bună rezoluție ce poate fi atinsă în prezent este de 6 mm,
ceea ce înseamnă de 2-3 ori mai bine decât la SPECT. Datorită dezintegrării lor rapide, practic
toți izotopii PET trebuie sa fie produși ținând cont de aceste premise (cu excepția 18F care are
timpul de înjumătățire de 110 minute). În schimb, izotopii SPECT precum 123I au un timp de
înjumătățire destul de mare (13.2 ore), pentru a permite producerea lor în mod centralizat în
facilități aflate la distanță și livrarea substanțelor prin curierat expres.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG
MRI
O alta tehnică de diagnoză medicală este Imagistica prin Rezonanță Magnetică (MRI).
Primele instrumente folosite clinic pentru MRI (la început numită NMR, sau Rezonanță
Magnetico-Nucleară) au fost construite în anii 1980.
Principalul beneficiu al tehnicii MRI este că nu folosește nicio substanță radioactivă.
Analizele MRI arată distribuția apei în organism și organele unde ea este păstrata. Un aparat
MRI este la baza un tub mare ce conține magneți puternici. Când un câmp magnetic este
aplicat în jurul pacientului (ceea ce nu este dăunător), toți protonii (nucleele de Hidrogen) din
apă sunt trași într-o direcție. Când protonii revin la poziția inițială ei emit unde radio pe care
scanner-ul MRI le poate detecta și măsura pentru a realiza o imagine 2D a corpului. MRI este
îndeosebi folosit la diagnosticarea creierului sau a inimii, dar poate fi utilizat la aproape orice
parte a corpului.
Tehnicile MRI sunt dezvoltate în continuare pentru a se adresa unei palete mai largi de
probleme de diagnosticare clinică. De exemplu, Xe-129 sau He-3 polarizate pot fi folosite
pentru imagistica traseului aerului în plămâni cu rezoluție spațială și temporală ridicată.

MRI la vase de sânge și organe în cap și tors.

Premiul Nobel pentru medicină din 2003 a fost acordat lui Paul Lauterbur și Sir Peter
Mansfield pentru dezvoltările și contribuțiile lor la Imagistica prin Rezonanță Magnetică.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Majoritatea spitalelor moderne și academice din zilele noastre folosesc MRI și PET,
împreună cu alte tehnici de imagistică. În multe institute de Fizica Nucleară sunt grupuri a
căror activități și cercetări sunt dedicate specific aplicațiilor medicale și de asemenea tratării
pacienților, cum ar fi de exemplu la GSI (Germania), PSI (Elveția), GANIL (Franța), HMI
(Germania) sau LARN (Belgia).

Terapia prin radiatie

Terapia cu particule implică folosirea de particule ionizate ce țintesc tumoarea. Ionizarea
deteriorează ADN-ul celular fără discriminare. Totuși, celulele canceroase sunt mai puțin
capabile să se repare și sunt ca atare mai afectate de aceasta daună.

Particulele folosite includ protoni, neutroni sau ioni încărcați pozitiv. Fiecare tip de
particulă are o energie diferită și poate penetra corpul uman în mod diferit. Acesta este
motivul pentru care se folosesc tipuri diferite de particule pentru proceduri diferite. Cel mai
des întâlnită terapie cu particule este protonoterapia.

O problemă fundamentală la terapia cu radiații este maximizarea dozei în tumoare și

minimizarea celei aferente țesutului din jurul tumorii. Pentru radiațiile electromagnetice (X
sau gama), o mare parte din doză afectează țesutul sănătos din fasciculul dinaintea și de după
tumoare.
O îmbunătățire în terapia cu radiații este făcută în momentul de față folosind fascicule de
particule cu energii înalte (p, ioni grei), pentru că doza în cazul fasciculelor de ioni crește cu
adâncimea de penetrare până la un maxim care corespunde parcursului particulei. Așadar
terapia cu fascicule de ioni permite ca o doza mai mare și mai eficientă să fie depusă în
tumoare decât în cazul oricărui alt tip de terapie externă.
Imaginea de mai sus arată o comparație dintre cele două proceduri. Terapia cu fotoni (a)
depozitează o doză mare de radiații în țesutul sănătos din fața tumorii. În cazul unui fascicul
de particule (b), cea mai mare parte din doză este depozitată în tumoare.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Imaginea din stânga arată o scanare a unui cancer cerebral înainte de, și șase săptămâni
după radioterapia cu protoni și ioni de carbon.
Până acum, peste 50000 de pacienți au fost tratați cu fascicule de protoni în lume. Tratarea
tumorilor oculare cu fascicule de protoni asigură de departe cele mai bune rezultate clinice.
Protono-terapia este de asemenea ideală când tumoarea este aproape de un organ critic,
deoarece se poate ținti cu mare acuratețe. Cu cât volumul iradiat este mai conform volumului
țintei, cu atât sunt rezultatele mai bune. Aceste lucruri sunt valabile și pentru fasciculele de
ioni grei, unde acuratețea poate fi obținută la un nivel superior celui celui atins cu fascicule de
protoni. Terapia cu ioni grei și-a văzut pionieratul în 1974 la Laboratorul Lawrence Berkeley.
Primele tratamente foloseau ioni de Ar (Argon), după care de Si (Siliciu) și de Ne (Neon).
Tumorile iradiate erau localizate aproape de organe esențiale în creier, cap sau gât. Rezultatele
au fost excelente și au motivat construirea de acceleratori de ioni grei pentru medicină.

Brahiterapia
Brahiterapia este o formă de radioterapie în care materialul radioactiv este plasat în interiorul
corpului, lângă tumoare. Avantajele acestei proceduri constau în faptul ca radiația nu necesită
deplasarea din afara organismului prin țesutul sănătos pentru a atinge tumoarea, ci în loc de
aceasta afectează numai o zonă bine localizată. Aceasta înseamnă că se pot folosi doze relativ
mari cu riscuri minime. De asemenea, pacientul este deplasabil pe durata tratamentului.
Tratamentul este în general efectuat într-un timp mai scurt decât în cazul altor proceduri, ceea
ce face ca timpul celulelor canceroase pentru multiplicare între ședințele de tratare sa fie la
rândul său mai scurt.
Brahiterapia este o tehnică standard pentru cancere ginecologice, cervicale sau de prostată și
anumite faze ale tumorilor maligne capului sau ale gâtului. Pentru boala prostatei au fost
dezvoltate mai multe abordări, acestea depinzând în principal de izotopul selectat. 125I
(perioada de înjumătățire de 60 de zile) și 103Pd (perioada de înjumătățire de 17 zile) sunt
folosite pentru implanturi permanente. Acești izotopi pot fi produși prin captură de neutroni în
reactori. 103Pd poate fi produs în mod mai eficient în ciclotroane (cu fascicule de protoni de
14 MeV). În SUA există date clinice pentru aceasta terapie a prostatei cu 103Pd aferente unei
perioade de peste 10 ani. Acest succes clinic, împreună cu lipsa de efecte secundare, a făcut sa
fie o alegere foarte populară pentru terapie.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Bibliografie

1. http://www.referat.ro/referate/Utilizarile_izotopilor_3836.html
2. http://nupex.eu/index.php?lang=ro&g=textcontent/nuclearapplications/nuclearinmed