Sunteți pe pagina 1din 7

Ungureanu Elena-Oana

Clasa IC-AMG

Referat

Sângele

Elev: Ungureanu Elena-Oana


Clasa: 1C-AMG

1
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Sângele: structura şi funcţiile celulelor sangvine

Sângele este un ţesut conjunctiv lichid alcătuit din celule, fibre extracelulare (potenţiale)
şi substanţă amorfă extracelulară (plasma). Celulele sângelui sunt produse de măduva osoasă
şi constau din eritrocite, leucocite şi trombocite. Fibrele extracelulare potenţiale din sânge
sunt fibre de fibrinogen ce se transformă în fibrină în momentul formării cheagului de sânge.
Sângele coagulat este un ţesut conjunctiv semisolid care opreşte repede sângerarea şi
furnizează celulele necesare vindecării rănii.

Funcţiile principale ale sângelui

Sângele are rol în transportul oxigenului şi nutrienţilor spre celule precum şi a rezidurilor
de la nivelul celulelor spre rinichi şi plămâni.
Menţine homeostazia organismului.
Citologia şi chimia sângelui au rol în definirea şi stabilirea stării de sănătate a organismului.

Celulele sagvine la om

ERITROCITELE

Distribuţie. Eritrocitele (globule roşii sau hematii) reprezintă cca 45 % din volumul total al
sângelui. Sunt celulele predominante din sângele periferic (volumul total al acestuia fiind în
medie 5 l). Un individ prezintă în sângele periferic 25 trilioane de eritrocite.
Structură. Au forma unor discuri biconcave şi deşi suprafaţa lor este redusă (aproximativ
130 µm2) suprafaţa totală a eritrocitelor din sângele periferic este de 2000 ori mai mare decât
suprafaţa pielii. Imensa capacitate a eritrocitelor de a transporta gazele este parţial datorată
acestui fapt. Forma eritrocitelor este un compromis între suprafaţa maximă pentru absorbţia
oxigenului şi volumul maxim pentru stocarea hemoglobinei (Fig. 1).

Fig. 1. a) Forma aplatizată, optimă pentru schimbul de gaze; b) forma sferică, optimă
pentru stocarea unei cantităţi maxime de hemoglobină; c) formă biconcavă, un
compromis între cele două forme menţionate anterior.

2
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Aproximativ 1/3 din masa eritrocitelor este hemoglobină, o proteină compusă din 4 lanţuri
de globină şi grupare hem (o porfirină ce conţine fier, cu o mare capacitate de fixare a
oxigenului). Hemoglobina A care predomină în sângele unui adult conţine două perechi de
lanţuri de α - globină şi două de β - globină. Eritrocitele nu conţin organite celulare.
Funcţii. Eritrocitele transportă O2 de la alveolele pulmonare spre ţesuturile periferice şi
CO2 de la ţesuturi spre alveole. Au o durata medie de viaţă de cca 120 zile. Distrugerea
eritrocitelor are loc la nivelul splinei, ficatului şi măduvei osoase.

LEUCOCITELE

Au formă sferică sau ovoidală şi pot emite pseudopode, cu ajutorul cărora se deplasează şi
fagocitează. Sângele periferic conţine două tipuri de leucocite: granulocite şi agranulocite.
Denumirea de granulocite provine de la granulele (lizozomi) din citoplasma acestor celule.
Granulocitele se mai numesc şi polimorfonucleare din cauza nucleului care prezintă mai
mulţi lobi. In funcţie de tipul coloranţilor cu care se colorează granulele, granulocitele se
împart în: Neutrofile, Eozinofile (Acidofile) şi Bazofile.
Agranulocitele (nu conţin granule) se numesc şi mononucleare (au nucleu fără lobi) şi
includ: Limfocite şi Monocite.

NEUTROFILELE

Distribuţie: Reprezintă 40-60% din leucocitele sângelui. 1 mm3 de sânge conţine 4500
neutrofile.
Structură. Nucleul prezintă 3-5 lobi, este predominant heterocromatic şi nu conţine
nucleoli. Citoplasma este moderat acidofilă, se colorează roz pal şi prezintă două tipuri de
granule:
- granule azurofile (primare) se colorează albastru şi sunt în număr redus în celulele mature.
- granule specifice (secundare) se colorează în nuanţe de brun.
Funcţii. În fagocitoză şi distrugerea bacteriilor.

EOZINOFILELE

Distribuţie. Reprezintă 1% din leucocitele sângelui. 1mm3 de sânge conţine 200 eozinofile.
Structură. Sunt celule mobile cu rol în fagocitoză şi au dimensiuni similare cu neutrofilele
(12-15 µm). Conţin multe granule mari ce se colorează roşu sau orange cu eozină. Nucleul
are doi lobi (uneori trei).
Funcţii. Omoară larvele parazite din sângele periferic sau din lamina propria* a
intestinului. Persoanele infestate cu paraziţi pot avea foarte multe eozinofile (90 % din totalul
leucocitelor). Intervin şi în coagularea sângelui; au rol antihistaminic etc.

3
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

BAZOFILELE

Distribuţie. Sunt cele mai rare leucocite. 1mm3 de sânge conţine 50 bazofile.
Structură. Sunt un pic mai mici decât celelalte granulocite (9-11 µm). Nucleul prezintă trei
lobi (uneori doi). Citoplasma conţine multe granule ce se colorează albastru-violet închis.
Funcţii. Intervin în stările inflamatorii de şoc şi stress. Se pot deplasa în ţesuturi prin
mişcări amoeboidale (emit pseudopode).

LIMFOCITELE

Distribuţie. Sunt cele mai comune agranulocite. 1mm3 de sânge conţine 2 500 limfocite.
Structură. Au dimensiune variabilă (5-15 µm), existând limfocite mari şi limfocite mici.
Nucleul este rotund, nu prezintă lobi şi ocupă aproape întreaga celulă; se colorează albastru
închis (ca o pată de cerneală) datorită faptului că este heterocromatic. Citoplasma nu conţine
granule specifice.
Funcţii. Se deplasează ca şi granulocitele emiţând pseudopode, dar nu prezintă fenomenul
de fagocitoză, ele fiind implicate în sinteza de anticorpi. Sunt celulele cheie din sistemul
imunitar.

MONOCITELE

Distribuţie. 1 mm3 de sânge conţine 300 monocite.


Structură. Sunt cele mai mari leucocite (12-18 µm). Nucleul este rotund, cu o scobitură
laterală (ca o potcoavă sau reniform) şi prezintă atât heterocromatină cât şi eucromatină, deci
se colorează ambicromatic (albastru închis şi deschis). Citoplasma nu conţine granule
specifice.
Funcţii. Sunt precursoarele macrofagelor, fiind formele lor circulante. Se deplasează ca şi
granulocitele emiţând pseudopode, ele fiind implicate în fagocitarea structurilor mari (celule
bacteriene, celule întregi, virusuri, corpuri străine anorganice). Monocitele ce trec din sânge
în plămâni pentru înlăturarea prafului, funinginei de la fumători etc. se numesc macrofage
alveolare. Cele ce intră în ţesutul conjunctiv pentru a fagocita se numesc histocite.

TROMBOCITELE

Distribuţie. 1 mm3 de sânge conţine 200 000 - 400 000 trombocite.


Structură. Sunt fragmente de celule şi au un granulomer central ce se colorează purpuriu şi
un hialomer periferic ce se colorează slab. Pot forma aglomeraţii.
Funcţii. Conţin granule cu serotonină sau factori de coagulare, fiind importante în
coagularea sângelui. Când sunt expuse la substanţe rezultate în urma tăierii vaselor sangvine
(ex. colagen) se alipesc una de cealaltă şi de fibrină. Masa de trombocite şi fibrină rezultată
formează cheagul de sânge.
4
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Fig. 2. Frotiu din sânge uman: a) eritrocite; b) neutrofil; c) eozinofil; d) limfocit

Realizarea şi colorarea frotiului sangvin. Mod de lucru

1. Recoltarea. Recoltarea sângelui uman se poate face din pulpa degetului. Se


dezinfectează degetul cu alcool, se lasă să se usuce şi se înţeapă pielea rapid cu un ac nou, de
unică folosinţă. Se şterge prima picătură, iar următoarele se recoltează fără a presa degetul
(pentru a nu dilua astfel sângele cu limfă). La şobolan se recoltează sânge din vena codală.
Pentru aceasta, se ţine coada timp de 5 minute în apă caldă pentru dilatarea vaselor sangvine.
Se şterge coada cu pânză curată, iar vârful cozii se dezinfectează cu alcool. Cu un foarfece se
retează vârful cozii şi se recoltează sânge (maxim 0,5 ml).
2. Păstrarea sângelui recoltat. Dacă sângele nu este folosit imediat, acesta trebuie
recoltat cu anticoagulant şi păstrat în frigider. Ca anticoagulant se foloseşte heparina (o
picătură de soluţie la 5 ml sânge). Noi vom folosi soluţie de EDTA ce se repartizează în
prealabil în tuburile de recoltare (0,2 ml) şi se usucă.
3. Realizarea frotiului.
3.1. Pe o lamă degresată se pune la o extremitate o
picătură mică de sânge. Cu capătul altei lame se atinge
picătura care se întinde prin capilaritate la marginea de
contact dintre lame.
3.2. Se deplasează a doua lamă încet în lungul primeia
ţinând-o sub un unghi de 30°, obţinându-se astfel un
frotiu.
3.3. Se agită frotiul în aer pentru uscare.

5
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

4. Fixarea.
4.1. Lamele se aşează pe cele două baghete de sticlă deasupra tăvii.
4.2. Fixarea se face prin acoperirea lamei cu alcool metilic (2 min.).
5. Colorarea.
5.1. Se acoperă complet suprafaţa lamei cu soluţie May-Grünwald diluată (2 min.).
5.2. Se varsă soluţia May-Grünwald şi fără să se spele, lamele se acoperă cu soluţie diluată
Giemsa (20-30 min.). Pentru colorarea trombocitelor se colorează timp de 45 min.
5.3. Lamele se spală cu apă de robinet şi se lasă să se usuce în poziţie verticală.
6. Frotiul se examinează la microscop cu obiectiv 40 X sau 100 X cu imersie.

Prepararea soluţiilor

1.Soluţie EDTA (etilendiaminotetraacetat de Na): 1% EDTA în NaCl 0,9 %


2.Soluţie May-Grünwald diluată: 1- 4 picături la 1ml apă distilată.
3.Soluţie Giemsa diluată: Giemsa cu apă distilată tamponată, 1:10.
4.Apă distilată tamponată: tampon fosfat cu apă distilată, 1:9.
5.Tampon fosfat: KH2PO4 M/15 cu Na2HPO4 M/15, 1:1.

6
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Bibliografie

1. Anatomie si fiziologie umana descriptiva si aplicata – M. Alexandru, C.


Marcean, V-M Mihailescu, Editura Medicala.
2. Caiet de metode si tehnici de lucru in laborator – R. Buzdugan, L. Burlica,
Editura SATYA, Iasi, 2000.