Sunteți pe pagina 1din 3

Radiografia

Radiografia reprezint cea mai cunoscut i des utilizat tehnic din imagistica medical. Radiografiile nu sunt doar cele mai vechi metode de a obine imagini ale interiorului organismului, ci i o unealt indispensabil n orice departament de radiologie.

Razele X, cunoscute i sub numele de radiaie Roentgen (Rntgen), dup numele lui Wilhelm Conrad Rntgen, cel creditat cu descoperirea lor, reprezint radiaie electromagnetic de mare energie, iar cele folosite pentru imagistica de diagnoz constau din fotoni a cror energie are valori ntre 20 i 120 de keV.

In imagistica cu raze X, un fascicule de raze X trece printr-o anumita zona a organismului pacientului si este detectat pe partea opusa a corpului. Pe masura ce razele X traverseaza corpul, unele sunt fie absorbite, fie imprastiate prin difractie. Gradul de atenuare depinde de grasimea materialului strabatut si de coeficientul de atenuare al acestuia. Ecuatia care descrie scaderea in intensitate a fasciculului de raze X este urmatoarea; I = I0 exp (-x) unde I0 si I reprezinta intensitatile de dinainte si de dupa trecerea fasciculului printr-un material de grosime x, fiind coeficientul de atenuare. Oasele au coeficientul de atenuare mai mare decat tesuturile moi, care la randul lor au un coefficient de atenuare mai mare decat aerul. Asta inseamna ca, daca un pacient este plasat sub actiunea unui fascicul uniform de raze X, radiatia care traverseaza tesuturile moi ale corpului sau va sosi la detector cu o intensitate mai mare decat radiatia care a trecut prin os. De unde si contrastul bun al imaginii intre oase si tesuturile moi si, in mod similar, intre tesutul moale si plamani. Imaginile obtinute cu ajutorul razelor X infatiseaza de obicei materialul cu coefficient de atenuare ridicat (de exemplu oasele) cu o nuanta apropiata de culoarea alba si materialul cu atenuare mica de culoare inchisa. COMPONENTELE UNEI UNITATI DE DIAGNOZA CU RAZE X Principalele component ale unei unitati imagistice cu raze X sunt: sursa de radiatie, colimatorul. Masa pacientului (canapeaua), suportul pentru film si unitatea de banda.

Echipamentele dintr-un salon de radiologie 1

Sursa de raze X Razele X sunt produse atunci cand electronii care poseda energie mare lovesc o tinta metalica. Sursa de raze X consta dintr-un tub care contine catodul, la nivelul caruia sunt emisi electronii, si un anod care sustine materialul tinta unde sunt produse razele X. doar in jur de un procent din energia utilizata este emisa sub forma de raze X restul se disipa sub forma de caldura la nivelul anodului. In majoritatea sistemelor, anodul este rotit astfel incat electronii lovesc doar o mica portiune la un moment dat pentru ca restul anodului sa se poata raci. Radiatia X este emisa din tub pe la nivelul unei ferestre de iesire facuta dintr-un material translucit la actiunea razelor X.

Reprezentare schematic a unei surse de raze X O parte a radiatiei X este emisa la energii care depend de natura materialului tinta. Aceasta parte poarta numele de radiatie caracteristica. Exista si un spectru larg de radiatie cunoscuta sub numele de bremsstrahlung (radiatie de franare); tocmai aceasta radiatie este utilizata in majoritatea procedurilor de diagnoza. Ambele componenete contribuie la doza de radiatie la care este expus pacientul.

Spectru de radiaie X tipic pentru un tub cu int de tungsten Energia maxim a fotonilor este determinat de voltajul aplicat tubului (cunoscut drept kVp). Vrful spectrului de radiaie X se afl la aproximativ jumtate din aceast energie. Valorile lui kVp variaz ntre n jur de 20 kV pentru pri ale corpului foarte subiri i 120 kV pentru o radiografie la nivelul pelvisului. n faa ferestrei de ieire pot fi plasate filtre pentru a elimina radiaia X de energii mici care nu contribuie la producerea imaginii finale. Colimatorul Dimensiunile fasciculului de radiaie pot fi alterate cu ajutorul unui aa-numit colimator. Acesta ajut la expunerea la radiaie doar a zonei investigate. Canapeaua- masa pacientului Canapeaua sau masa pacientului trebuie s fie dintr-un material translucid pentru radiaie, adic s permit trecerea majoritii radiaiei). Cu toate acestea se produce interaciune ntre canapea i razele X, care poate fi una dintre cauzele fenomenului de mprtiere a radiaiei. Suportul pentru film i unitatea de band Pe msur ce razele X traverseaz corpul pacientului unele dintre ele vor fi difuzate, neurmnd traiectoria dorit. Dac aceast component ajunge la detector, imaginea este nceoat. O parte a radiaiei mprtiate poate fi eliminat cu ajutorul unui grtar plasat ntre pacient i detector. Sistemele imagistice analogice folosesc fie doar pelicula fotografic (mai rar), fie o combinaie de film fotografic i material fluorescent (fosfor). Fosforul produce lumina vizibil care este nregistrat pe film. Filmul este ulterior developat. Sistemele imagistice digitale folosesc o serie de metode pentru a nregistra intensitatea fiecrui pixel din cadrul imaginii. Rezultatul poate fi apoi afiat pe un aparat ori imprimat pe film. AVANTAJE I DEZAVANTAJE ALE RADIOGRAFIEI TRADIIONALE Avantajele tehnologiilor tradiionale cu raze X constau n costurile aferente reduse, ct i n faptul c imaginile pot fi produse rapid, fiind utile n special pentru o evaluare iniial a pacienilor. Exist i dezavantaje: doza de radiaie ionizant la care este expus pacientul, faptul c se obine o imagine 2D a unui obiect tridimensional ori contrastul deseori deficitar al imaginilor.