Radiațiile ionizante in medicină.

Radiația X în diagnosticul și
tratamentul medical

Proiect realizat de: Roman Gavrilă, Raica Vlad, Răzvan Szilagyi

Radiatiile ionizante
• RADIAŢIA reprezintă energia emisă de o sursă şi transmisă prin spaţiu
sub formă de unde sau particule. În viața de zi cu zi întâlnim diferite
tipuri de radiații atât neionizante - cum ar fi lumina, undele radio,
microunde - cât si ionizante - razele X, gamma, etc.
• Cele mai cunoscute tipuri de radiații ionizante sunt: radiaţiile alfa,
radiaţiile beta, radiaţiile gamma, razele X şi neutronii.
Cum interacţionează radiaţiile ionizante cu substanţa?

• La trecerea radiaţiei printr-o substanţă are loc cedarea de energie

atomilor cu care interacţionează. Principalul proces de interacţiune a
radiaţiilor ionizante cu substanţa este ionizarea atomului, adică
smulgerea unui electron din atom. Atomul rămas fără electron devine
încărcat electric pozitiv, adică ion pozitiv. Electronul smuls din atom,
care preia energia cedată de radiaţie, poate la rândul său să ionizeze
alţi atomi sau molecule.
Aplicarea diagnostică a radiațiilor ionizante
• Folosirea in mod diagnostic a radiațiilor ionizante a
fost împărțita în două categorii:
• - medicina nucleară
• - radiologie
• în radiologie radiația este administrată in exteriorul
pacientului, iar in medicina nucleară este administrată
intern.
Medicina nucleară
• Medicina nucleara este o ramură a medicinei moderne. În medicina
nucleară se utilizează radiotrasori sau substanțe radiofarmaceutice, care
conțin o substanță activă transportoare și un izotop radioactiv. Aceste
substanțe se introduc în organism pe diferite căi de administrare (cel mai
frecvent intravenos). Odată substanța introdusă aceasta se distribuie în
diferite organe în funcție de substanța activă utilizată. Distribuția
produsului radiofarmaceutic este detectată de un detector de radiații
denumit gama cameră și stocată digital. Ulterior informația obținută
este procesată obținându-se imagini a corpului sau organului studiat.
Aceste imagini, spre deosebire de majoritatea imaginilor obținute in
radiologie, sunt imagini funcționale și moleculare, adică arată cum
funcționează diferite organe și țesuturi explorate sau indică alterările
acestora la nivel molecular.
• SPECT (Single photon emission computed tomography) și PET
(positron emission tomography) sunt două dintre cele mai folosite
metode de imagistică în medicina nucleară. În general, explorările de
medicină nucleară nu sunt invazive și nu au efecte secundare.
Imagini PET
Radiologie
• CT, radiografia, fluoroscopia lucrează pe acelasi principiu de
bază: un fascicul de raze X este emis spre corp, o parte din
aceste raze este ori absorbita ori imprăstiată de structurile
interne, modelul rămas este transmis unui detector iar mai
apoi imaginea va fi înregistrată și procesată de un computer.
 Radiația X
• Radiațiile X sau radiațiile Röntgen sunt radiații
electromagnetice ionizante, cu lungimi de undă mici,
cuprinse între 0,01 și 100 Å (ångström). Cele mai multe
raze X au o lungime de undă cuprinsă între 0,01 și 10
nanometri, corespunzând frecvențelor cuprinse între
30 petahertz și 30 exahertz (3 × 1016 Hz până la 3 ×
1019 Hz) și energii cuprinse între 100 și 100 keV.
Lungimile de undă cu raze X sunt mai scurte decât cele
ale razelor UV și de obicei sunt mai lungi decât cele ale
radiațiilor gamma.
Röntgen a descoperit aplicarea
medicală a razelor X atunci
când a facut o fotografie a
mainii soției lui pe o placă
fotografică folosind razele X.
Aceasta, a fost prima
fotografie a unei portiuni a
corpului uman în care s-au
folosit raze X.
Cum se produc razele X?
• Razele X pot fi generate de un tub de raze X, un tub de vid care
utilizează o tensiune ridicată pentru a accelera electronii eliberați de
un catod fierbinte la o viteză mare. Electronii cu viteză mare se
ciocnesc cu o țintă metalică, anodul, creând raze X. În tuburile
medicale cu raze X, ținta este, de obicei, tungsten sau un aliaj mai
rezistent la fisuri de rhenium (5%) și tungsten (95%), dar uneori
molibden pentru aplicații mai specializate, cum ar fi atunci când sunt
necesare raze X mai moi (ex: mamografie).
Radiografia proiecțională
• Radiografia proiectională este practica de a produce imagini
bidimensionale utilizând radiatia cu raze X. Oasele conțin mult calciu,
care datorită numărului său atomic relativ ridicat absoarbe razele x
eficient. Aceasta reduce cantitatea de raze X care ajung la detector “în
umbra oaselor”, făcându-le să fie vizibile clar pe radiograf. Plămânii și
gazul prins, de asemenea, apar în mod clar din cauza absorbției mai
scăzute în comparație cu țesutul, în timp ce diferențele dintre tipurile
de țesut sunt mai greu de văzut.
• Radiografiile proiecționale sunt utile în detectarea patologiei
sistemului osos, precum și în detectarea unor procese de boală în
țesutul moale. Unele exemple notabile sunt radiografia toracică,
foarte comună, care poate fi utilizată pentru a identifica bolile
pulmonare cum ar fi pneumonia, cancerul pulmonar sau edemul
pulmonar și radiografia abdominală, care poate detecta obstrucția
intestinului, aerul liber (din perforațiile viscerale) și fluidul liber (în
ascite). Radiografiile pot fi, de asemenea, utilizate pentru a detecta
patologii, cum ar fi pietrele biliare sau pietrele la rinichi care sunt
deseori (dar nu întotdeauna) vizibile. Radiografiile simple cu raze X
sunt mai puțin utile în imagistica țesuturilor moi, cum ar fi creierul sau
mușchiul. O zonă în care radiografiile proiecționale sunt utilizate pe
scară largă este evaluarea modului în care un implant ortopedic este
situat în corp în raport cu osul din jur.
Plamani normali Cancer Pulmonar
• În aplicațiile de diagnosticare medicală, razele X de energie scăzută sunt
nedorite, deoarece sunt complet absorbite de organism, crescând doza
de radiație fără a contribui la imagine. Prin urmare, o foaie subțire de
metal, adesea din aluminiu, numită filtru cu raze X, este plasată, de
obicei, pe fereastra tubului cu raze X, absorbând partea energetică redusă
din spectru. Aceasta se numește “întărirea fasciculului”, deoarece
deplasează centrul spectrului spre raze X de energie mai mare.
• Pentru a genera o imagine a sistemului cardiovascular, inclusiv a arterelor
și a venelor (angiografie), se ia o imagine inițială a regiunii anatomice de
interes, o a doua imagine este apoi luată din aceeași regiune după ce un
agent de contrast iodat a fost injectat în vasele de sânge din această zonă.
Aceste două imagini sunt apoi scăzute digital, lăsând o imagine cu doar
contrastul iodat ce conturează vasele de sânge. Radiologul sau chirurgul
compară apoi imaginea obținută cu imaginile anatomice normale pentru
a determina dacă există vreun defect sau blocaje al vasului.
Angiografie Angiografie
Coronară Cerebrală
Tomografia Computerizată
• Tomografia computerizată (CT) este cunoscută și sub numele de
"scanare CAT" (tomografie computerizată axială). Tomografia vine de
la cuvantul grecesc "tomos„ care inseamnă "felie„ sau "secțiune" si
graphia care înseamna "scriere„.
• Tomografia computerizată este o modalitate imagistică medicală în
care imaginile tomografice sau felii de zone specifice ale corpului
sunt obținute dintr-o serie mare de imagini cu raze X bidimensionale
luate în diferite direcții. Aceste imagini transversale pot fi combinate
într-o imagine tridimensională a interiorului corpului și utilizate în
scopuri diagnostice și terapeutice în diverse discipline medicale.
Fluoroscopia
• Fluoroscopia este o tehnică de imagistică utilizată în mod obișnuit de
medici sau terapeuți radiologi pentru a obține imagini în mișcare în
timp real ale structurilor interne ale unui pacient prin utilizarea unui
fluoroscop. În forma sa cea mai simplă, un fluoroscop constă dintr-o
sursă de raze X și un ecran fluorescent, între care este plasat un
pacient. Cu toate acestea, fluoroscopiile moderne cuplează ecranul la
un intensificator de imagine cu raze X și o cameră video CCD care
permite înregistrarea și redarea imaginilor pe un monitor. Exemplele
includ cateterismul cardiac (pentru examinarea blocajelor arterei
coronare) și înghițirile de bariu (pentru a examina tulburările
esofagiene și tulburările de înghițire).
 Radioterapia
• Radioterapia este o metodă terapeutică cu
acţiune loco-regională, care foloseşte
radiaţiile ionizante pentru distrugerea
celulelor tumorale maligne. Pe lângă
tratarea unor forme de cancer, în situaţii
relativ limitate şi folosind doze mici, poate
fi utilizată pentru efectul său de scădere a
inflamaţiei în tratarea afecţiunilor
articulare inflamatorii degenerative.
• Radioterapia constă în utilizarea radiaţiei
ionizate pentru a distruge celulele
canceroase, cu un minimum de efecte
secundare la nivelul organelor sau
ţesuturilor sănătoase din vecinătatea
tumorii, fără a avea influenţe majore
asupra calităţii vieţii pacienţilor.
• Radioterapia acţionează asupra acestor
celule pe două căi:
- Directă – distruge în mod direct celula
canceroasă
- Indirectă – produce modificări la nivelul
metabolismului celulei canceroase,
modificări care vor conduce la moartea
acesteia.
Scopurile radioterapiei
• Radioterapia curativă este denumită atunci când cancerul poate fi
vindecat şi are ca scop distrugerea completă a celulelor canceroase.
Aceasta poate fi administrată în momente diverse, singură sau
împreună cu alt tratament: înainte de intervenţia chirurgicală, pentru
a micşora tumora, sau după operaţie, pentru a opri creşterea celulelor
canceroase care ar putea rămâne. Aceasta poate fi administrată, de
asemenea, înainte, în timpul sau după chimioterapie sau tratamentul
hormonal, pentru a îmbunătăţi rezultatele generale.
• Radioterapia paliativă se utilizează atunci când vindecarea totală a
cancerului nu mai este posibilă, dar ameliorarea simptomelor face
viaţa pacientului mai confortabilă şi calmează durerea.
 Tipurile de tumori și radioterapia
• În cazul tumorilor radiosensibile, radioterapia poate fi singurul
tratament necesar pentru tratarea şi vindecarea lor, deoarece acestea
răspund prompt şi arată o regresie după administrarea de doze
moderate de radiaţii. Tipurile de cancer extrem de radiosensibile sunt
leucemia (cancer al celulelor sanguine) şi limfomul (cancer al
sistemului limfatic). Alte tumori radiosensibile includ cancerul de col,
de laringe, de sân şi de prostată.
• Nu toate tipurile de tumori sunt sensibile la radiaţiile ionizante
Cancerul de ovar, unele forme de cancer de tiroidă şi melanomul
malign – sunt câteva dintre formele de cancer în tratamentul cărora
radioterapia are rol limitat.
Vă mulțumim!!!