BAZELE RADIOLOGIEI SI IMAGISTICII MEDICALE

Advertisement: 0

RADIOLOGIA CONVENTIONALA

Radiatiile 'X' sunt radiatii electromagnetice cu lungimea de unda (λ) cuprinsa

intre 8 si 0, 06 Å, caracterizate prin perioada si frecventa, ce iau nastere prin
franarea brusca pe anod a electronilor emisi de catod si prin formarea de
raze caracteristice.

A. Producerea razelor 'X'

Razele 'X' iau nastere in tuburile radiogene in doua feluri:

Fig. 1 - tubul radiogen: 1-catod, 2-filament, 3-focar termic, 4-anoda, 5-

tbul cu vid in interior, 6- diafragme plumbate, 7-fasciculul de raze
rezultat.
dispozitivul de focalizare – este o piesa semicilindrica din molibden care
respinge electronii ce au tendinta sa devieze, facand ca fasciculul catodic sa
bombardeze anodul punctiform.

- anodul - este confectionat din cupru pe care se aplica o placuta metalica din
tungsten care asigura franarea electronilor accelerati. Locul unde cade fasciculul
catodic se numeste focar termic. Anodul este inclinat la 16-200 pentru a da o
orientare convenabila fasciculului de raze X. Pentru marirea suprafetei focarului si
pentru micsorarea uzurii, anodul este rotativ (3000-9000 rot/min.). Astazi se
construiesc anozi de grafit cu racire rapida, cu 2 focare termice (0, 3 mm si 2
mm) care permit obtinerea de imagini nete cu expuneri scurte.

- carcasa tubului - este plumbata si prezinta o fereastra prin care fasciculul util
de raze 'X' poate iesi. Aceasta fereastra este prevazuta cu un sistem de
diafragmare ce poate ingusta sau largi fasciculul incident. Interiorul tubului este
vidat.

B. Proprietatile razelor 'X'

Penetrabilitatea - este proprietatea razelor 'X' de a traversa diferite

structuri. Ea poate fi definita in functie de lungimea de unda; la tensiuni mari
avem lungimea de unda mica, deci raze dure, penetrante. Fasciculul de raze
X este policromatic continand radiatii cu lungimi de unda diferite. De aceea
se recurge la filtrare pentru ca fasciculul sa devina omogen.

Atenuarea - este fenomenul prin care fasciculul incident sufera o slabire a

intensitatii, in functie de grosimea si densitatea structurii traversate. Ea
poate avea loc prin absorbtie (energia fasciculului fiind absorbita de corpul
traversat) si prin difuziune (radiatiile de difuziune sau radiatiile secundare
sunt radiatii parazite si influenteaza negativ imaginea radiologica; de aceea
pentru reducerea lor se folosesc grile antidifuzoare).

Luminiscenta - este proprietatea razelor 'X' de a provoca iluminarea unor

saruri minerale utilizate in confectionarea ecranelor radioscopice si a foliilor
intaritoare plasate in contact cu filmele radiografice.

Impresionarea emulsiilor fotografice -  sta la baza executarii

radiografiilor. Sub actiunea razelor 'X' bromura de argint din structura
filmului poate fi transformata in argint metalic, vizibil pe radiografie.
Ionizarea gazelor - permite masurarea cantitatii de raze 'X' cu ajutorul
camerelor de ionizare (Geiger-Müller).

Propagarea in linie dreapta si in toate directiile;

Inducerea de efecte biologice - este o proprietate importanta cu aplicatii

in radioterapie si radioprotectie.

C. Formarea imaginii radiologice

Fasciculul de raze 'X' iesit din tubul radiogen este omogen. Acest fascicul
traverseaza corpul uman, care absoarbe o parte din razele 'X' proportional
cu grosimea, densitatea si numarul atomic al zonei traversate. Astfel
fasciculul devine atenuat inegal si la iesirea din zona traversata este
heterogen. Acest fascicul heterogen sta la baza formarii imaginii radiologice.
Fasciculul este captat de un ecran radiologic (radioscopia) sau de un film
radiologic (radiografia). Pe ecran zonele mai dense ce absorb mai mult
radiatia apar intunecate, iar cele mai putin dense apar clare, luminoase.
Astfel oasele, cordul apar intunecate iar pulmonul transparent, luminos. Pe
radiografie zonele care primesc o cantitate mai mare de raze 'X' se inegresc,
iar cele ce primesc o cantitate mai mica raman albe. Astfel osul apare alb,
iar pulmonul negru.

Calitatile unei imagini radiologice sunt:

- contrastul - reprezinta diferenta dintre alb si negru pe imaginea

radiologica. Contrastul depinde de diferentele de densitate ale structurilor
traversate si de cantitatea de radiatii secundare ce iau nastere aici. Pentru
diminuarea cantitatii de radiatii secundare sunt necesare:

- diminuarea volumului iradiat ce se realizeaza prin diafragmarea fasciculului

incident sau prin comprimarea regiunii explorate;

- utilizarea grilei antidifuzoare fixe sau mobile.

- netitatea - exprima reprezentarea distincta a limitelor de separare a

detaliilor radiologice si depinde de o serie de factori ca:

- marimea focarului (cu cat focarul este mai mic, cu atat imaginea este mai neta);

- distanta obiect - film (cu cat distanta este mai mica cu atat imaginea este
mai neta);
- distanta obiect - focar (cu cat distanta este mai mare cu atat imaginea este
mai neta);

- estomparea de miscare - se va reduce prin utilizarea de timpi de expunere

scurti si prin folosirea ecranelor intaritoare.

D. Tehnici radiologice conventionale

Radioscopia - utilizeaza un ecran fluorescent sub actiunea razelor 'X'

pentru obtinerea imaginilor radiologice. Aceasta tehnica este practicata in
obscuritate si necesita pentru examinator o perioada de adaptare la intuneric
de cel putin 5 minute;

Radiofotografia - consta in inregistrarea imaginii de pe un ecran radiologic

pe un film 10/10 cu ajutorul unui aparat fotografic clasic. Se foloseste in
mod curent in depistarea afectiunilor pulmonare (MRF);

Radioscopia televizata - a permis obtinerea unor imagini bune cu

reducerea considerabila a cantitatii de raze 'X', examenul desfasurandu-se la
lumina zilei. Necesita un amplificator electronic de imagine, o camera de luat
vederi si un monitor. Radioscopia permite studiul dinamic al corpului, dar
este un studiu subiectiv ce tine de valoarea examinatorului.

Radiografia - consta in inregistrarea imaginii radiologice pe un film

radiologic. Pentru radiografierea zonelor cu densitate si grosime mica, se
aseaza obiectul de radiografiat direct pe caseta prevazuta cu ecran intaritor.
Cand zonele de examinat sunt mai groase si mai dense se folosesc grilele
antidifuzoare.

Tomografia - permite inregistrarea pe film a unei sectiuni dintr-un organ

prin stergerea planurilor adiacente. Aceasta se obtine prin baleiajul tubului in
jurul planului de examinat.
 Fig. 2

Principiul tomografiei
uniplan (conventionale)

Substantele de contrast - se folosesc pentru imbunatatirea explorarii

organelor cavitare. Aerul este un bun produs de contrast in radiografiile
pulmonare (de aceea se practica radiografiile in inspir profund), in insuflatiile
colice, gastrice, articulare. Bariul este folosit in opacifierea tubului digestiv.
Produsii iodati hidrosolubili sunt utilizati in explorarea intracavitara,

intravasculara (angiografii, bronhografii) sau eliminati selectiv prin unele

organe (urografii, colangio-colecistografii). Produsii iodati liposolubili sunt
utilizati in limfografii sau histero-salpingografii.

E. Studiul imaginilor radiologice

Acest studiu cuprinde doua faze:

- analiza - cuprinde o examinare de ansamblu a imaginii, care permite

identificarea radioanatomica a zonei si identificarea incidentei utilizate.

- interpretarea - permite alegerea diagnosticului in functie de elementele

de semiologie radiologica.

Pentru fiecare regiune examinata exista o serie de incidente precise.

Incidenta defineste pozitia tubului de raze 'X', a pacientului si a casetei. Raza
centrala este o linie imaginara situata in centrul fasciculului de raze 'X', care
permite pozitionarea corecta a zonei de radiografiat.

Principalele modificari radiologice elementare sunt:

- opacitatea - zona anormal alba pe radiografie si neagra la radioscopie;

- hipertransparenta - zona anormal neagra pe radiografie;

- imaginea lacunara - se intalneste in explorarea organelor cavitare,

lacuna fiind expresia defectului de umplere cu substanta de contrast;

- imaginea de aditie - reprezinta iesirea din contur a unei zone a unui

organ cavitar, ce permite umplerea cu substanta de contrast;

- imaginea hidroaerica - comporta un nivel orizontal la contactul dintre

aer si lichid.

O serie de alti termeni de semiologie radiologica ii vom intalni in capitolele

ulterioare.

F. Riscul radiologic si protectia impotriva radiatiilor

Radiatiile sunt daunatoare omului si de aceea populatia trebuie protejata de

o expunere inutila sau excesiva. Unitatile de masura folosite in practica
radiologica sunt:

- Bequerel - unitatea de masura a radioactivitatii si reprezinta o

dezintegrare pe secunda;

- Gray - este unitatea de doza absorbita si reprezinta energia de un joule

absorbita de un kg de materie;

- Sievert - echivalentul dozei - este o marime obtinuta prin multiplicarea dozei

absorbite cu un factor ce tine seama de radiosensibilitatea diferita a tesuturilor.

Organele sensibile la radiatii sunt: pielea, maduva hemato-poetica,

cristalinul, embrionul uman, examenele radiologice pe abdomen fiind
contraindicate in prima luna de sarcina;

Masurile care se iau pentru reducerea iradierii sunt:

- reducerea numarului de examinari radiologice, mai ales cele de rutina;

- reducerea campului de iradiere prin diafragmare;

- reducerea numarului de clisee si suprimarea incidentelor inutile;

- folosirea radioscopiei televizate si reducerea timpului de examinare;

- protejarea organelor radiosensibile prin ecrane si sorturi plumbate;

- interzicerea accesului in sala de expunere a altor persoane.