AMR I- MODULUL 4- ORGANIZAREA LABORATORULUI DE DEVELOPARE IN

RADIOLOGIE SI IMAGISTICA MEDICALA

INTRODUCERE
Radiologia şi imagistica medicala sunt ramuri ale medicinei care se ocupă cu studiul teoretic şi
aplicaţiile practice ale radiaţiilor ionizante (radiaţii X, gama, radiaţii corpusculare, izotopi
radioactivi), ultrasunetelor, fenomenelor de rezonanţă magnetică, etc.
Până acum 30 de ani radiologia se limita la utilizarea razelor X în scop diagnostic
(radiodiagnostic), terapeutic (radioterapie) şi la studiul interacţiunii dintre radiaţii şi materie
(radiobiologie).
Radiologia este ştiinţa utilizării radiaţiilor "X" în scopuri medicale.
Radiaţiile "X" au fost descoperite în 1896 de prof. Wilhelm Conrad Roentgen . Roentgen
făcând studii ale tuburilor catodice, descoperă faptul că acestea emit nişte radiaţii care au
particularitatea de a lumina un ecran fluorescent şi de a străbate corpuri astfel încât el
reuşeşte să realizeaze radiografia mâinii soţiei sale - prima radiografie din lume
Descoperirea sa a fost urmată de un lung şir de îmbunătăţiri la care şi-au adus aportul fizicieni,
medici, ingineri etc.
Industria radiologică ce a apărut, s-a bazat pe descoperirile mari ale secolului: tuburile catodice
mereu perfecţionate, generatori de înaltă tensiune, transportul energiei prin cablu, telegraful,
telefonul, iluminatul prin fibre optice, ecranele fluorescente, substanţele de contrast etc.
RADIAŢIILE
Reprezintă un mod special de mişcare a materiei.
În functie de modul propagării şi de propietăţiile lor, distingem:
1 -radiaţii ondulatorii sau electromagnetice. Prin definitie radiatia electromagnetica consta in
emisia de unde electromagnetice care permit transmisia informatiei, respectiv a energiei, la
distanta. Totalitatea frecventelor (lungimilor de unda) posibile pentru unda electromagnetica
constituie spectrul electromagnetic.
Spectrul radiatiilor electromagnetice este impartit dupa criteriul lungimii de unda in cateva
frecvente joase spre cele inalte:
- Radiatiile (undele) radio
- Microunde
- Radiatii infrarosii
- Radiatii luminoase
- Radiatii ultraviolet
- Radiatii X (Rontgen)
- Radiatii gamma
Aceste tipuri de ondulaţii se deosebesc între ele prin lungimea lor de undă şi prin frecvenţă. Cu
cât lungimea lor de undă este mai scurtă, cu atât energia radiaţiilor (duritatea lor) este mai mare.
2 -radiaţii corpusculare. Din grupul radiaţiilor corpusculare fac parte particule (încărcate
electric) direct ionizante, ca razele alfa şi beta ale radiului şi corpilor radioactivi; electronii,
mezonii, protonii, deutronii şi alte particule.

1
Razele X sunt unde electromagnetice alcatuite din fotoni, cu lungimi de undă care se
măsoară în angstromi. Un angstrom este a 10.000 parte dintr-un micron, deci este egal cu
1/10.000.000 dintr-un milimetru.
Razele X utilizate în scopuri medicale au lungimea de undă cuprinsă 0,06-8 angstromi ceea
ce le conferă o penetrabilitate mare, proprietatea cea mai importantă pe care se bazează
utilizarea lor în medicină. Se considera ca razele X se propaga cu o viteza de 300.000 km pe
secunda.
Razele X au proprietati asemanatoare cu ale luminii propagandu-se in linie dreapta.
Radiologia medicală modernă a devenit o disciplină complexă ce cuprinde:
- radiodiagnosticul - care se ocupă cu investigarea morfologică şi funcţională a organismului cu
ajutorul razelor "X";
- radioterapia - care foloseşte radiaţiile ionizante pentru tratamentul diferitelor afecţiuni;
- radiobiologia medicală - care studiază efectele radiaţiilor asupra diverselor structuri ale
organismului;
- medicina nucleară - care studiază emisia unor izotopi radioactivi, care introduşi în organism se
fixează selectiv la nivelul unor organe.
Deoarece în decursul anilor au apărut noi achiziţii tehnice ce au îmbunătăţit explorarea
radiologică, a apărut o nouă concepţie unitară: imagistica medicală.
Imagistica medicala cuprinde:
- radiologia convenţională,
- tomografia computerizată,
- echografia
- imagistica prin rezonanţă magnetică nucleară.
Radiodiagnosticul constituie o metoda de investigatie paraclinica, care ne furnizeaza date
morfologice si functionale foarte utile pentru diagnostic si implicit pentru tratament.

Tehnici radiologice convenţionale

Radioscopia - este o metoda de explorare radiologica, care consta in examinarea pe ecranul
radioscopic a imaginilor pe care le da un fascicul de raze Rontgen, dupa ce a traversat corpul
expus.
Radioscopia se bazeaza pe:
- Absorbtia inegala a razelor de catre diferite corpuri
- Pe proprietatea razelor Rontgen de a produce luminiscenta unor corpuri si pe proiectia lor
conica.
Radioscopia permite explorarea dinamica a unor organe ( informatii morfologice si functionale).
Se utilizează un ecran fluorescent sub acţiunea razelor "X" pentru obţinerea imaginilor
radiologice. Această tehnică este practicată în obscuritate şi necesită pentru examinator o
perioadă de adaptare la întuneric de cel puţin 5 minute;
Radiofotografia - constă în înregistrarea imaginii de pe un ecran radiologic pe un film 10/10 cu
ajutorul unui aparat fotografic clasic. Se foloseşte în mod curent în depistarea afecţiunilor
pulmonare (MRF);
Radioscopia televizată - a permis obţinerea unor imagini bune cu reducerea considerabilă a
cantităţii de raze "X", examenul desfăşurându-se la lumina zilei. Necesită un amplificator

2
electronic de imagine, o cameră de luat vederi şi un monitor. Radioscopia permite studiul
dinamic al corpului, dar este un studiu subiectiv ce ţine de valoarea examinatorului.
Radiografia - este o metoda de explorare radiologica, care se bazeaza pe proprietatea razelor
Rontgen de a impresiona stratul sensibil de bromura de argint al filmelor radiografice. Ea constă
în înregistrarea imaginii radiologice pe un film radiologic. Pentru radiografierea zonelor cu
densitate şi grosime mică, se aşează obiectul de radiografiat direct pe caseta prevăzută cu ecran
întăritor. Când zonele de examinat sunt mai groase şi mai dense se folosesc grilele antidifuzoare.
Radiografia este mai bogata in detalii decat radioscopia si constituie un document obiectiv, ce
poate fi comparat in timap. Exista multiple metode radiografice, dupa organul sau portiunea
organului de examinat si dupa scopul pe care il urmarim.
Tomografia - permite înregistrarea pe film a unei secţiuni dintr-un organ prin ştergerea
planurilor adiacente. Aceasta se obţine prin baleiajul (trecere a unui fascicul electronic pe
suprafața ecranului luminescent al unui tub catodic) tubului în jurul planului de examinat.
Substanţele de contrast - se folosesc pentru îmbunătăţirea explorării organelor cavitare. Aerul
este un bun produs de contrast în radiografiile pulmonare (de aceea se practică radiografiile în
inspir profund), în insuflaţiile colice, gastrice, articulare. Bariul este folosit în opacifierea tubului
digestiv. Produşii iodaţi hidrosolubili sunt utilizaţi în explorarea intracavitară,
intravasculară (angiografii, bronhografii) sau eliminaţi selectiv prin unele organe (urografii,
colangio-colecistografii). Produşii iodaţi liposolubili sunt utilizaţi în limfografii sau histero-
salpingografii.

APARATUL ROENTGEN
Este compus din părţi principale şi secundare, respectiv;
-părţile principale sunt; tubul emiţător de raze X, transformatoarele, kenotroanele, ecranul.
-părţile secundare; masa de comandă, stativul, cablurile etc.

ORGANIZAREA LABORATORULUI DE RADIOLOGIE

Organizarea laboratorului de radiologie este conditionata de un circuit adecvat atat in ceea ce
priveste pacientul, cat si cel al filmelor.
Laboratorul de radiologie trebuie sa contina:
- o incapere care cuprinde masa de comanda
- sala de examinare radiologica propriu-zisa
- camera obscura,
- o sala de asteptare,
- o sala in care bolnavul se dezbraca si in care se face inregistrarea in registrul serviciului si
in foaia de observatie, examenul efectuat, data si filmele utilizate (numar si dimensiunea)
- grup sanitar indispensabil unor examinari, de exemplu irigoscopia (este un examen
radiologic al colonului după introducerea unei substanțe de contrast pe cale rectal),
precum si personalului care, in cadrul normelor de protective, trebuie sa faca dus la
terminarea lucrului in mediul cu radiatii ionizante.
Personalul medical trebuie sa beneficieze de un vestiar pentru hainele personale si pastrarea
echipamentului de protectie, de preferat in incinta laboratorului.

3
Pentru medic se va amenaja un cabinet din care nu trebuie sa lipseasca negatoscopul, masa de
lucru si un iluminat adecvat interpretarii filmelor radiologice prezentate de catre asistentul
medical . In aceeasi camera sau intr-un spatiu anume destinat se va amenaja filmoteca.
Negatoscopul este o cutie mobile sau fixate pe perete care are in interior becuri a caror intensitate
luminoasa se poate regal cu ajutorul unei rezistente. In partea sa anterioara, negatoscopul are un
geam mat incadrat de 4 perdele negre, mobile, care pot reduce campul luminat in functie de
necesitati.
Proiectarea camerei de expunere
- Pentru optimizarea securităţii radiologice, trebuie acordată atenţie proiectării camerei de
expunere. Camera trebuie să aibă dimensiunile adecvate pentru a permite personalului care
trebuie să rămână în încăpere, să se poziţioneze în afara zonei controlate în timpul expunerii.
- Butonul de declanşare a expunerii trebuie aşezat astfel încât operatorul să rămână în afara
zonei controlate sau în spatele unui ecran protector. În plus, trebuie acordată atenţie localizării
comutatorului de alimentare de la reţeaua de energie. Acesta trebuie aşezat astfel încât, în
eventualitatea improbabilă a incapacităţi în a termina expunerea, echipamentul să poată fi
deconectat imediat de la priză fără ca personalul să fie expus radiaţiilor primare.
Semnalizările şi lumini de avertizare
• Este important de a asigura ca accesul neautorizat în zona controlată să fie limitat, în
timpul expunerii la radiaţii. Aceasta se poate realiza prin supravegherea de către operator
cu ajutorul semnalizărilor şi a luminilor de avertizare.
• Cerinţele pentru semnalizări şi luminile de avertizare diferă de la ţară la ţară în cadrul
UE. Există o cerinţă comună că toate uşile de intrare într-o cameră unde este utilizat un
echipament RX trebuie să aibă o semnalizare care trebuie să indice prezenţa
echipamentului RX.
• Această lumină trebuie să se aprindă la conectarea aparatelor la reţeaua electrică, iar în
cazul în care nu există eventualitatea unei radiografieri, conectarea trebuie întreruptă.

I. CAMERA OBSCURA (fig 68)

1. Mobilierul camerei obscure
În camera obscură imaginea latentă de pe film se transformă în imagine vizibilă prin intermediul
unor procese chimice, adica este incaperea in care se developeaza filmele.
O developare efectuată în condiţii optime şi totdeauna aceeaşi permite decelarea ( punerea in
evidenta a) erorilor de expunere şi corectarea lor, pe când o developare defectuoasă sau
neglijenta duce la anihilarea efectelor tehnice radiografice perfecte.
În camera obscură procedeele de developare reprezintă 50% din calitatea unei radiagrafii.

Particularitatile camerei obscure

Accesul - Camera obscura trebuie astfel amplasata incat sa se reduca la minim posibil distantele
fata de camera de expunere. Intrarea si iesirea din camera nu trebuie sa stanjeneasca procesul
lucrarii filmelor.
Dimensiunile- Camera obscură trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru o bună manipulare a
filmelor şi să asigure o ventilaţie lipsita de praf (trebuie sa depaseasca 9 mp).
Aerisirea camerei

4
 • In afara lucrului, aerisirea camerei se va face direct, printr-o fereastra cu dimensiuni
obisnuite. Fereastra va fi prevazuta insa cu un sistem de camuflaj, care sa asigure
obscuritate complete in timpul lucrului.
• Pot fi instalate ventilatoare, care permit o buna circulatie a aerului.
Peretii si podeaua
- Peretii care o separa de incaperile de radiodiagnostic trebuie protejati cu mortar cu barita
iar usile trebuiesc capitonate cu placi de plumb de 0,2 mm.
- Pereţii trebuie să fie vopsiţi în ulei mat de culoare galbenă, portocalie sau cenuşie – culori
inactinice (care nu au actiune asupra suprafetei fotosensibile) care sa absoarba si sa
neutralizeze orice raza actinica.
- Pardoseala trebuie să fie din ciment sau mozaic cu scurgere centrală.
Iluminarea- trebuia să fie cu filtre inactinice (care nu are acţiune chimică asupra unei suprafeţe
fotosensibile- filmele) roşu-rubiniu, roşu-cărămiziu şi verde inactinic sau lampă cu vapori de
sodiu sau filtru adecvat.Lampile se fixeaza la 80 cm deasupra locului de lucru. Sunt necesare cel
putin 2 lampi rosii fixate deasupra mesei pentru manipulatii uscate si in sectorul manipulatiilor
umede. Pe langa lumina rosie in camera obscura se gaseste si o lumina alba situata pe tavan,
utilizata atunci cand nu se developeaza filmele.

Parti distincte ale camerei obscure

Camera de developare trebuie să aiba:
- Un loc uscat- reprezentat de o masă dulap de lucru cu rafturi, care va permite introducerea si
scoaterea filmelor din casete, rafturi, filme, casetele cu ecranele intaritoare, hartie de copiat,
rame, cleme
- Un loc umed- reprezentat de un bazin cu apă curgatoare şi tancuri de developat unde are loc
developarea, spalarea intermediara, fixarea, spalarea finala, tavi, capac pentru revelator care sa
impiedice patrunderea luminii in timpul developarii.
Intre locul umed si cel uscat , precum si intre locul casetelor si cel al filmelor trebuie sa existe o
distanta minima pentru eficientizarea timpului alocat procesarii filmelor
Locul unde se efectueaza incarcarea si descarcarea filmelor trebuie sa fie uniform luminat.
Aici se gasesc o serie de materiale necesare lucrarii filmelor: casete cu folii, filme radiografice
pastrate in cutiile originale, rame port-film, clame, toate dispuse in ordine pentru a putea fi usor
gasite la lumina la care se desfasoara developarea.
Locul destinat developarii, fixarii si spalarii filmelor trebuie sa fie amplasat la distanta de
locul manipulatiilor uscate si trebuie sa fie prevazut cu o serie de instrumente ajutatoare, cum
sunt: tancurile, sistemul de incalzire sau racire a revelatorului, rame port-film, clame
Tehnicile noi au permis efectuarea de dispozitive automate de developare a filmelor.Aceste
dispozitive developeaza si usuca filmul in 2-3 minute. Developarea se realizeaza la 45 grade iar
solutiile utilizate sunt speciale.

2. Instalatiile din camera obscura sunt:

a) instalatiile sanitare care cuprind:
- instalatia de apa
- instalatia de alimentare si scurgere necesara nevoilor camerei obscure

5
b) instalatiile electrice care cuprind:
- intrerupatoare
- prize- camera obscură trebuie să fie prevăzută cu mai multe prize elecrice pentru aparatura
anexă: dulapul uscător de filme, aspiratorul de praf, lumina inactinică.
- lampa rosie
- incalzitor electric (termoplonjon) pentru incalzirea revelatorului in anotimpul rece
- termometru
c) masina de developat automata
d) instalatia de climatizare si ventilatie care contine:
- aparate de aer conditionat
- ferestre prevazute cu sistem de camuflaj

3. Reguli de conduita in camera obscura

- Pentru ca procesul de lucrare a filmului radiologic sa se desfasoare in bune conditii, este
necesar ca in camera sa existe ordine perfecta
- Curatenia trebuie sa fie perfecta , peretii si podeaua nestropiti de solutii
- Fixatorul nu trebuie sa ajunga in revelator pentru a nu-l deteriora
- Filmele trebuie atinse numai cu mainile curate si degresate
- Filmele trebuie scoase dintre cele 2 ecrane fara frecare deoarese se pot produce descarcari
electrice care produc artefacte ( artefact= un fenomen artificial aparut pe o imagine care
reflecta o problema de tehnica radiologica, mai degraba decat imaginea reala a
pacientului)
- Casetele trebuie manipulate corect respectand asezarea lor in camera obscura si anume:
cele expuse sunt asezate pe masa de lucru iar cele neexpuse sunt asezate in raft pentru
evitarea folosirii neadecvate
- Casetele trebuie sa preseze uniform filmele si sa fie inchise perfect
- Filmele trebuie sa fie manipulate corect pentru evitarea voalarii lor adica cutiile cu filme
trebuiesc acoperite etans
- Semnele de plumb S si D trebuie pastrate in acelasi loc.

Materialul si dispozitivele necesare lucrarii filmelor

Pentru lucrarea filmelor este nevoie de:
- accesorii, care sa permita incarcarea si descarcarea filmelor,
- executarea developarii si
- instrumente pentru uscarea filmelor.
1. Masa pentru manipulatiile uscate
Masa pentru incarcarea si descarcarea filmului din caseta este complet separate de locul de
lucrare umeda (developare). Aceasta masa are un sistem de rafturi si cutii unde se tin accesoriile,
care vor fi puse in ordine ca sa fie gasite usor pe intuneric. Masa uscata contine filmele, hartie de
copiat, casetele cu ecranele intaritoare, ramele, clamele etc (diversele substante chimice de
rezerva vor fi tinute departe de filmele de rezerva).
Suprafata superioara a mesei va fi vopsita cu ulei de culoare inchisa, pentru ca pe intuneric sa se
poata deosebi casetele, filmele, ecranele care sunt de culoare deschisa.

6
2. Tancurile si tavile
Tancurile de developare sunt recipiente dreptunghiulare, confectionate in general dintr-un
material care nu poate fi atacat de substantele chimice ale revelatorului sau fixatorului: metal
inoxidabil sau din portelan, ceramica smaltuita, lemn impermeabilizat. .
Tancurile au dimensiuni care intrec cu putin cele mai mari rame portfilm.
In camera de lucrare a filmelor sunt necesare mai multe tancuri, destinate developarii, spalarii
intermediare si fixarii.
De regula se utilizeaza o serie de 4 tancuri, care servesc:
- developarii,
- spalarii intermediare,
- fixarii si
- spalarii finale a filmului.
Tancul cu revelator va avea un capac, care va impiedica patrunderea luminii in timpul
developarii, precum si depunerea prafului si oxidarea revelatorului in afara lucrului.
Tancurile vor avea capacitate diferita (intre 9 si 30 litri), de obicei, in raport cu volumul de lucru
al laboratorului.
Tancul destinat fixarii trebuie sa fie dublu fata de cel pentru developare, deoarece fixarea
dureaza un timp aproape dublu fata de developare. De obicei, in laboratoarele mari tancul care
contine revelatorul are 20 litri iar cel pentru fixator 30 litri.
Spalarea finala a filmelor se va efectua, mai ales in laboratoarele aglomerate, in bazine mari, din
ciment sau faianta, dispuse partial in afara camerei de developare. Exista astfel posibilitatea
examinarii imaginilor la lumina negatoscopului, fara a stingheri developarea sau fixarea.
Tavile
Daca volumul de munca din laborator este foarte redus, lucrarea filmelor se poate efectua in tavi
confectionate din material inoxidabil sau din table smaltuita.
Tavile utilizate la lucrarea filmului sunt de dimensiuni in raport cu marimea filmelor.
In tava poate fi developat sau fixat odata numai un singur film, acesta trebuind sa fie bine
acoperit cu revelator sau fixator, pentru a nu permite sa se depuna pe suprafata lui bule de aer. In
timpul revelarii, tava trebuie balansata continuu, iar filmul va fi intors de mai multe ori, fara a-l
expune la lumina rosie a camerei de developare. Operatia de developare in tava se va efectua
folosind o pensa sau un cleste, pentru a se evita contactul degetelor cu stratul sensibil al filmului.
Nu trebuie sa se confunde intre ele tavile pentru revelator si fixator.

3. Clamele, ramele portfilm.

In timpul lucrarii filmului, adica a trecerii lui de la un tanc la altul sau de la o tava la alta, este
nevoie de anumite instrumente de purtare a filmului. Acestea sunt clamele si ramele sau cadrele
portfilm.
Clamele sunt confectionate din otel inoxidabil si prind filmele cu ajutorul unui sistem de gheara.
Sunt intrebuintate mai ales pentru filmele mai mici si pentru developarea in tava.
Ramele sau cadrele portfilm sunt confectionate din otel inoxidabil si au forma unui cadru. Sunt
intrebuintate mai ales pentru developarea verticala in tancuri.

7
Numarul de cadre portfilm de formate diferite, este diferit in raport cu numarul si dimensiunile
filmelor executate intr-o zi.
Cadrele au diferite sisteme de sustinere a filmului. Cele mai bune sisteme sunt acelea care prind
filmul in cele patru colturi. Exista si cadre cu glisiera, care au dezavantajul ca la spalarea finala
substantele chimice sunt retinute in santurile glisierei.

4. Instalatia de apa, de alimentare si scurgere- va fi in asa fel aranjata pentru a servi pe deplin
nevoilor camerei obscure, stiind ca spalarea finala a filmului are nevoie de un curent continuu de
apa.

5. Incalzirea si racirea revelatorului

Este important ca revelatorul si fixatorul sa prezinte in permanenta o temperatura
constanta (18 grade). Acest lucru se face amestecand solutiile dupa incalzirea sau racirea lor.
Din acest motiv, camera de developare trebuie sa dispuna obligatoriu de termometru, pentru a se
controla din cand in cand temperatura solutiilor cu care se lucreaza.
Incalzirea directa a continutului celor 2 tancuri, cu ajutorul unei rezistente electrice nu este
recomandata.
In perioada rece
Mentinerea revelatorului la temperatura de 18 grade, se va face cu un incalzitor electric. Acesta
are forma unui baston, confectionat dintr-un material inoxidabil, care contine o rezistenta de
incalzire.
Incalzirea se mai poate face prin:
- introducerea in tanc a unei serpentine din nichel sau otel inoxidabil (nu arama), prin care
circula apa calda, sau
- introducerea tancul cu revelator intr-un recipient mai mare, prin care circula apa calda.
In anotimpul cald, mentinerea revelatorului la 18 grade se face prin racire.
Pentru racire se utilizeaza:
- o serpentina din nichel sau otel inoxidabil prin care circula un curent de apa rece sau
- se introduce tancul cu revlator intr-un recipient mai mare, prin care circula apa rece.
Temperatura solutiilor trebuie controlata intotdeauna cu termometrul.
Dupa incalzire sau racire revelatorul trebuie sa se amestece bine pentru ca temperatura sa fie
uniforma. Amestecatul se va face cu o lopatica de lemn.

6. Dispozitivele pentru uscare

Pentru uscarea filmelor se amenajeaza, in camera obscura, un sistem de stelaj de care se fixeaza
rame portfilm. In unele camere obscure exista un dulap special pentru uscarea filmelor.
Dulapul uscator de filme contine un dispozitiv de incalzire deasupra caruia se afla amplasat un
ventilator care sulfa aer cald peste filme.

8
II. SUBSTANTELE DE DEVELOPARE
După expunerea la raze X a filmului radiografic, acesta este prelucrat la lumina roşie sau verde
filtrată. Se scoate din casetă, se fixează pe o ramă, apoi se introduce succesiv în tancurile de
developare.
Partea principala a filmului este compusa dintr-o emulsie de gelatina cu granule microscopic de
bromura de argint.In urma iradierii filmelor radiologice in timpul radiografierii , cristalele de
bromura de argint din emulsia de gelatina sufera modificari care se desfasoara lent . Aceste
modificari sunt evidentiabile prin procedee reductoare . Acest proces de reducere poarta numele
de developare. Procesul de developare asigura evidentierea imaginii inregistrate in urma
iradierii.
Developarea are 2 secvente succesive:
1. revelarea
2. fixarea chimica a filmului radiografic
1. Revelarea este operatia prin care imaginea de pe filmul radiografic expus la razele
Roentgen devine evidenta.
Prin relevare anumite substante chimice, de fapt, agenti reducatori, determina oxidarea bromurii
de argint reducand-o la argint metalic.
Aceste reactii chimice care apar in timpul procesului de developare se soldeaza cu gaze toxice a
caror actiune trebuie prevenita printr-o aerisire corespunzatoare a camerei .
Substantele revelatoare sunt elemente chimice pure care fac posibila scoaterea clorului sau
bromului din halogenurile de argint, iar argintul persista pe film sub forma de depozit negru,
format din graunte microscopice de argint oxidat cu o structura poroasa.
Revelatorul actioneaza asupra cristalelor de bromura de argint dinspre suprafata spre profunzime
intr-un raport proportional cu nivelul de impresionare a peliculei fotosensibile.
Revelatorul este o solutie alcalina care, prin aportul de electroni, reduce ionii pozitivi de argint
formati ca urmare a expunerii la lumina sau radiatie la atomi de argint.
Revelatorul conţine substanţe reducătoare: metol (mai rapid) şi hidrochinonă (care opereaza mai
lent).In solutia revelatorului, metolul si hidrochinona iau oxigenul din apa existenta in revelator
si pun in libertate hidrogenul. Acest hidrogen impreuna cu bromul (rezultat din grauntele de
bromura de argint influientate de razele X) formeaza acid bromhidric. Argintul metalic se depune
sub forma de graunte negre, deoarece si el sufera actiunea oxigenarii.Acidul bromhidric,
gasindu-se ca atare in solutia revelatorului, ar putea ataca argintul metalic, de aceea trebuie
neutralizat. Pentru aceasta, solutia revelatorului mai contine carbonat de sodiu, substanta
alcalina, care neutralizeaza acidul bromhidric pe masura ce se formeaza.Pentru impiedicarea
oxidarii substantei reducatoare in contact cu aerul, se va introduce in solutia revelatorului un
conservant, sulfitul de sodiu. Acesta consuma oxigenul, transformandu-se in sulfat de sodiu.
Solutiei revelatorului i se mai adauga bromura de potasiu, care incetineste actiunea substantelor
reducatoare, contribuind la reducerea aparitiei vălului de developare si astfel imbunatatind
contrastul.
Vălul de developare – reprezinta nivelul de înnegrire produs la developare în absenta oricărei
expuneri la radiatie a filmului.
Cresterea temperaturii revelatorului sau a timpului de revelare duce la cresterea densitătii
si contrastului filmului si a valului.

9
Prepararea revelatorului in laborator
Formulele revelatoarelor variaza. Revelatorul – poate fi gata preparat sau pregatit in laborator
Solutia gata preparata are avantajul obtinerii unor granulatii foarte fine de film.
Revelatorul conţine:
1. o substanţă revelatoare - metolul şi hidrochinona
2. o subt. de conservare - sulfit de sodiu
3. o subst. neutralizantă- carbonat de sodiu
4. o subst. care prelungeşte timpul de developare - bromura de potasiu.
De obicei revelatorul se prepara prin dizolvarea in apa (H2O) a unui amestec de 4 feluri de
substanta: reductoare, conservatoare, alcaline si atenuatoare.
Substantele reductoare sunt metolul si hidrochinona si reduc bromura de Ag, in Ag metalic, in
acelasi timp oxidandu-se. Ele isi completeaza reciproc efectul oxidant avand si o mare putere de
innegrire prin actiunea oxigenului (O2) din aer si apa, de aceea trebuie adaugat sulfit de sodiu a
carui ioni de sulfit dau cu oxigenul (O2) ioni de sulfat blocand oxigenul (O2) in exces.
Sulfitul de sodiu face parte din substante conservatoare.
Substantele alcaline asigura intotdeauna un pH mai mare de 7 si face ca revelatorul sa aiba o
actiune dura, rapida a granulatiei si contrast mare. Acestea sunt hidroxidul de sodiu sau de
potasiu, amoniacul, carbonatul de Na. Exista si substante alcaline, baroxul, care dau un revalator
cu actiune lenta si bun pentru granulatie fina.
Substantele atenuatoare sunt bromura de potasiu care impiedica reducerea bromurii de Ag
neexpuse si mentine clare portiunile neexpuse impiedicand voalarea filmului. In caz de filme
supraexpuse se folosesc revelatoare cu mai multa bromura. Revelatorul trebuie sa aiba o anumita
temperatura (18°C), temperaturile mai mari au efect asemanator cu supraexpunerea iar
temperaturile mai joase au acelasi efect cu subexpunerea.
Un exemplu de formulă de revelator, cu un timp de developare de 3-4 minute a carui
compozitie la litrul de apa este:
- metol 3,53 g- subt reducatoare
- sulfit de sodiu anhidru (pulbere) - 60 g – subst. conservatoare
- hidrochinonă 9 g- subst reducatoare
- carbonat de sodiu anhidru (pulbere) - 40 g- substanta alcalina
- bromură de potasiu 3,5 g.- subst. atenuatoare
Modul de preparare - substanţele enumerate se dizolvă în 800 ml apă călduţă în ordinea
enumerată, dar întotdeauna o substanţă se introduce după ce precedenta s-a dizolvat. Se
completează până la1000 ml. apă. Se filtreaza si se intrebuinteaza dupa 24 de ore.
Pastrare- in tanc acoperit sau intr-o sticla de culoare inchisa, bine astupata
Observatii:
- substanta de conservare se dizolva inaintea cele alcaline.
- Se pune substanta in apa si nu apa peste substanta
- Temperatura nu trebuie sa treaca de 50 grade
- Se vor utilize numai substante nealterate si chimic pure
- Revelatorul are eficienţa maximă la 18 ° C.
- Revelatorul se epuizeaza repede prin pierderea alcalinitatii
- Pentru regenerarea relativa a revelatorului se pot adauga substante alcaline (carbonat de sodiu)
- Revelatorul si fixatorul actioneaza in mediu neutru

10
2. Fixarea chimica- are rolul de a indeparta particulele de bromura de argint nereduse,
deci sensibile la radiatii.
Aceasta operatie se face sub influienta fixatorului.
Fixatorul face imaginea stabilă si filmul insensibil la lumină.
Fixatorul (solutia fixatoare) dizolva si elimina bromura de argint neexpusa care este in cantitate
de 70-75 %.
Fixatorul este format din:
- hiposulfit de sodiu - agentul principal in fixator
- metabisulfitul de potasiu- care are rol de a opri brusc procesul de revelare
Revelarea se face in mediu alcalin, iar prin introducerea metabisulfitului de potasiu care este
acid, se impiedica oxidarea hiposulfitului de sodiu.
O formula buna de fixator este:
- hiposulfit de sodiu – 399 g
- metabisulfit de potasiu – 50 g
- apa 1000 ml
Tehnica de preparare
Se dizolva hiposulfitul in apa calda iar dupa ce s-a racit de adauga metabisulfitul de potasiu.
Fixarea se face tot la lumina rosie si dureaza in medie 10 minute.
O parte din argintul din particulele de bromura de argint se adauga dupa developare si fixare in
fixator, sub forma de argint metalic. O baie de fixaj utilizata contine 100 grame argint metalic la
13,5 litri solutie si se poate recupera prin electroliza.
Operatia de fixare se realizeaza la 18 grade.

Conditiile de utilizare a substantelor de developare sunt:

- Respectarea termenului de valabilitate
- Pastrarea substantelor in conditii optime (in depozit)
- Depozitarea soluţiile concentrate - se vor păstra în ambalajele originale într-un loc uscat,
la o temperatură de +5 la +25 grade C, pe o perioadă care să nu depăşească 18 luni de la
data fabricării.
- Un lot de soluţie preparată se va utiliza în curs de 3 la 4 săptămâni.

Conditiile de preparare a substantelor de developare pentru developarea manuala:

- Substantele trebuie asociate corect in ordinea inscriptionarii bidoanelor: 3 bidoanele cu
revelator au capacul rosu si 2 bidoanele cu fixator au capacul albastru
- Soluţiile de lucru se prepară prin diluarea cu apă a soluţiilor concentrate, de preferinţă cu
apă distilată sau apă demineralizată . Cantitatea de apa pentru obtinerea cantitatii totale a
substantei de developare se adauga conforn indicatiilor din prospectul substantelor de
developare
- Temperatura standard a revelatorului este de 18 grade. In serviciile aglomerate va fi greu
sa se controleze mereu temperatura revelatorului, deoarece se pierde prea mult timp. In
linii generale temperatura nu trebuie sa fie mai mica de 16 grade si mai mare de 20 grade,
iar developarea sa dureze intre 4 si 8 minute
- Revelatorul slabeste cu timpul si va trebui sa se prelungeasca timpul de developare pe
masura ce revelatorul se invecheste, dar niciodata nu se va modifica timpul de expunere
stabilit ca optim. Cand va fi nevoie sa se prelungeasca developarea peste 10 minute
11
 pentru a obtine un film bun, se va inlocui revelatorul cu altul nou, deoarece o developare
peste acest timp va avea ca rezultat o radiografie de proasta calitate
- S-a calculat ca 12 litri de revelator, pastrat in conditii optime, poate servi pentru 15 m2 de
film cu emulsie dubla (12 duzini (12x12)= 144 de filme 30x40). Este bine sa se pastreze
o parte de revelator bun, cu care sa se umple tancul pe masura ce scade nivelul
- Uniformizarea substantelor de developare in tancuri se face cu palete de lemn

Conditiile de preparare a substantelor de developare pentru developarea automata

Developarea automata reduce de 4 ori timpul de procesare al filmelor fata de developarea
manuala.
Se realizeaza asemanator cu developarea manuala numai ca tancurile pentru substante din masina
de developare sunt umplute pana la limita inferioara conform inscriptionarii.
Se vor verifica revelatorul si fixatorul:
-Chimic- pH se masoara si se inregistreaza zilnic
-Senzitivitatea- la intervale de 1° C

Conditiile de calitate a substantelor de developare

- Soluţiile sunt preparate în concentraţia prevăzută în prescripţii
- Soluţiile sunt preparate din substanţe corespunzătoare din punct de vedere calitativ
- Soluţiile sunt aduse la temperatura standard de utilizare prin operaţii de încălzire sau răcire.
Nerespectarea temperaturii standard a revelatorului duce la modificarea timpilor de developare
Revelatorul expus excesiv la lumina duce la deteriorarea lui.
In cazul in care in revelator au ajuns stropi de fixator se va schimba revelatorul cu unul nou.
Trebuie sa se acorde o atentie sporita la completarea cu apa deoarece se poate modifica
concentratia revelatorului (mai slaba)
Revelatorul va fi bine pastrat si in afara lucrarii filmelor (sa nu cada praf in el si sa nu vina in
contact cu aerul)

12
III. FILMUL RADIOGRAFIC, ECRANELE INTARITOARE SI CASETELE
La baza formării imaginii radiografice stă în afara absorbţiei, proprietatea razelor X de a
impresiona emulsia fotosensibilă a filmului radiografic medical (reprezentată de bromura
de argint).
Impresionarea substanţelor fotosensibile este un efect al acţiunii chimice a razelor X.
1. FILMUL RADIOGRAFIC constituie cel mai util detector al imaginii radiografice.
Partea principala a filmului este compusa dintr-o folie de celuloid pe suprafata careia este depus
un strat de substanta fotosensibila. Acest strat a fi impresionat de razele Rontgen.
Substanta fotosensibila este de fapt o emulsie care contine:
- bromura de argint ca agent fotosensibil si
- sulfat de argint (in raport sub 1% fata de bromura) ca agent catalizator
In sectiune filmul prezinta 7 parti (straturi):
- la mijloc este suportul filmului din celuloza acetil acetata neinflamabila
- pe ambele parti ale suportului se gaseste un strat adeziv pentru emulsie
- stratul de emulsie sensibil
- un stat protector deasupra acestuia
Grosimea suportului nu trebuie sa depaseasca mai mult de un sfert de mm.
Producatorii de filme furnizeaza filme cu dimensiuni de: 13/18 cm, 18/24 cm, 24/30 cm, 30/40
cm, 35/35 cm şi 35/43cm, iar pentru radiografiile dentare 2/2 cm, 7/7 cm, 10/10 cm si 12/12
cm. Ele sunt păstrate în cutii bine închise, ferite de acţiunea luminii.
Descrierea filmului radiografic
Alcatuirea filmului radiografic poate fi descrisa pe 3 straturi si anume:
1) Stratul extern este numit “strat protector”, este durabil si are rol de a preveni degradarea
emulsiei care se afla sub acesta.
2) Un strat reprezentat de o emulsie de halogenura de Ag. Aceasta este un strat sensibil la
radiatiile X si la lumina. Emulsia este formata din cristale minuscule de halogenura de Ag,
bromura de Ag, dispersate intr-un gel, care este aplicat ca o pelicula pe suprafata filmului
Emulsia radiosensibila este alcatuita dintr-un strat de gelatina in care sunt dispersate
granule foarte fine de bromura de argint. Continutul acestei pelicule este de 90-99% bromura
de argint AgBr si 1-10% halogenura de argint AgI. Sensibilitatea filmelor la radiatiile X este
in functie de marimea granulelor de bromura de Ag. Cu cat acestea sunt mai mari, cu atat
filmul este mai sensibil.
In functie de marimea granulelor de bromura de argint filmele de clasifica in:
- Filme cu granulatie mare, foarte sensibile la radiatii X, dar imaginile obtinute sunt de
slaba calitate
- Filme cu granulatie fina, care dau imagini cu definitie buna, dar sunt mai putin sensibile,
necesitand parametrii electrici mai mari
- Filme cu granulatie intermediara –sunt cele mai folosite in mod current, au sensibilitate
medie, dar dau imagini de calitate convenabila.
3) Stratul de baza- este ultimul strat – este din plastic si are rolul de a da stabilitate filmului.
Stratul de emulsie este fragil si are nevoie de acest suport pentru ca filmul sa poata fi procesat si
manipulat si sa ramana tare dupa procesare. Majoritatea filmelor au adaugat acestui strat un
colorant albastru, care are rolul de a scadea efortul ochiului la privirea filmului la final.

13
Clasificarea filmelor radiografice in raport de gradul de culoare a luminii emise de foliile
(ecranele) intaritoare:
- Filme radiografice sensibil verde
- Filme radiografice sensibil albastru
Filmele sunt introduse în casete corespunzătoare acestor dimensiuni, casete având în
interior folii sau ecrane întăritoare.

2. ECRANELE ÎNTĂRITOARE contin fosfor (o substanţa fluorescenta). Ele sunt dispozitive

care se afla in casete. El are scopul sa scurteze timpul de expunere de 10-20 de ori. (fig 36)
Rolul lor este de a transforma radiatia X in lumina si ajutand astfel ca filmul să se impresioneze
mai bine.
Fosforul este un element chimic, care emite lumina atunci cand asupra sa cad radiatii.
Ecranul intaritor reduce: doza de radiatii la care este expus pacientul (comparativ cu
radiografiile cu expunere directa) si implicit timpul de expunere.
Dezavantaj- reduce detaliile pe radiografie.
Ecranul intaritor amplifica sau intensifica energia la care este expus. Fara aceste ecrane, filmul
este expus 90% pana la 99% la lumina, ramanand 1% pana la 10% razelor X.
De obicei se intrebuinteaza 2 ecrane intaritoare, intre care se gaseste filmul.
Ecranul anterior este primul traversat de razele X si din aceasta cauza are incarcatura de
substanta active mai mica decat ecranul posterior. Ecranul anterior are o putere de luminatie mai
mica, dar da o imagine neta.
Ecranul posterior este invers. Cand se incarca filmul in caseta, trebuie sa nu se schimbe pozitia
ecranelor intaritoare.
Filmul cu 2 ecrane intaritoare este expus la lumina de 2 ori mai mult decat filmul cu un ecran
intaritor deoarece cel cu 2 ecrane este expus la lumina din doua parti.
Filmele cu emulsie simpla au un singur ecran de intarire, care este montat ca si ecran posterior.
Ecranele intaritoare trebuie ferite de rupere, plasnire, zgarieturi, patare.
Ingrijirea ecranelor intaritoare se realizeaza astfel:
- Petele de revelator si fixator se vor sterge imediat cu vata umeda, inainte ca aceste
substante sa patrunda in stratul activ. Pentru curăţirea ecranelor intensificatoare se
utilizează un material textil curat, îmbibat, care nu lasă scame; cu un agent de
curăţire se şterge uşor toată suprafaţa ecranului, apoi se lasă deschisă caseta
aproximativ 10 minute, pentru a permite evaporarea solventului. Ca agent de curăţire se
recomandă folosirea alcoolului etilic de puritate foarte ridicată ; nu se recomandă
folosirea alcoolului etilic, sau a spirtului medicinal.
- Nu se va pune niciodată caseta deschisă pe cant pentru uscare, deoarece aceasta
poate provoca deformarea ecranelor.
- Urmele de degate si murdarie se vor spala cu apa calduta (sub 35 grade)
- Particulele de praf se indeparteaza cu o pensula fina
Cand ecranele nu sunt intrebuintate un timp mai indelungat, este bine sa le pastram cu o foaie de
carton curate intre ele.

14
Ecranele intensificatoare UNIVERSAL 100 sunt fabricate pe suport de poliester, ceea
ce conferă produsului o bună rezistenţă. Cu toate acestea se recomandă ca manipularea
să se facă cu foarte mare atenţie, în special în ceea ce priveşte menţinerea strictă a
planeităţii în procesul de dezambalare şi asamblare. În caz contrar, există pericolul apariţiei
cutelor pe ecran care vor determina deteriorarea imaginii pe film.
Structura ecranului intensificator UNIVERSAL 100 este alcătuită dintr-un suport de
poliester pe care este depusă o substanţă cu conţinut de wolframat de calciu (CaWO4).
Ecranele corespund clasei de sensibilitate 100, conform DIN 6867/1.

Luminescenta
Ecranele intaritoare actioneaza asupra filmului prin procesul numit “luminescenta”. Acesta
reprezinta emisia de lumina de catre ecran atunci cand este stimulat de radiatia X.
Luminescenta se imparte in 2 fenomene care se produc simultan: fluorescenta si fosforescenta.
Ecranele intaritoare pot face luminescenţa in 2 moduri.
Tipul dorit in radiologie este fluorescenta. Fluorescenta se refera la abilitatea fosforului de a
emite lumina vizibila numai atunci cand este expus la radiatie X.

Alcatuirea ecranelor intaritoare

Ca si filmele radiografice, ecranele intaritoare pot fi descrise pe straturi.
a) primul strat – stratul de protectie -este cel mai aproape de film si este din material plastic.
Acesta are rolul de a proteja stratul de substanta fluorescenta, care este mai fragil si se afla
dedesubt.
Stratul de substanta fluorescenta este stratul activ si este cel mai important deoarece absoarbe,
transmite si transforma radiatia X in lumina.
Uneori acestui strat i se aplica o vopsea cu rol de a absorbi lumina, pentru a scadea cantitatea de
lumina care cade pe film.
b) al doilea strat- are rol de absorbtie sau reflectare. Ecranele intaritoare au un strat cu rol de
reflectare sau unul cu rol de absorbtie, niciodata amandoua.
Stratul cu rol de a reflecta lumina este alcatuit din oxid de magneziu sau dioxid de titan. Acest
strat orienteaza catre film lumina emisa de substanta fluorescenta in toate directiile.
Stratul cu rol de absorbtie a luminii este reprezentat de un strat de vopsea cu rol de absorbtie. El
are rolul de a absorbi lumina produsa de stratul de substanta fluorescenta.
c) Baza- este stratul cel mai de jos si cel mai departe de film. Acesta trebuie sa fie flexibil si
stabil din punct de vedere chimic. Este facut din poliester sau carton.

Caracteristicile ecranelor intaritoare

Tipuri de substanta fluorescenta (sau luminiscenta)
Exista in prezent numeroase tipuri de substanta fluorescenta disponibile pentru producerea
ecranelor de intarire.
Cele mai frecvent utilizate sunt din grupa elementelor teroase
Numarul atomic al acestor elemente variaza de la 57 la 71 si sunt cunoscute ca elemente teroase
rare, deoarece se extrag foarte greu si cu mari cheltuieli din pamant. Aceste elemente rare au
inlocuit Tungstatul de Ca in Radiologia moderna. Tungstatul de Ca s-a folosit in fabricarea

15
ecranelor intaritoare pana in 1970. La acel moment s-a descoperit proprietatea elementelor
teroase rare de a absorbi mai multe raze X si de a le converti in lumina vizibila mult mai eficient
decat Tungstatul de Ca. De asemenea s-a observat o imbunatatire a detaliilor pe imaginea
radiologica. Din aceste motive in prezent se folosesc numai elementele teroase rare pentru
fabricarea ecranelor intaritoare.
Ecranele de intarire se diferentiaza in functie de culoarea luminii pe care o emit sau prin spectrul
lor de emisie. Deoarece emulsia de pe film este sensibila la lumina de o anumita culoare, ecranul
si filmul trebuie sa se potriveasca din acest punct de vedere. Potrivirea spectrelor se refera la
folosirea unui film sensibil la lumina albastra impreuna cu un ecran emitator de lumina albastra
si a unui film sensibil la lumina verde cu un ecran emitator de lumina verde.
Scopul ecranelor intaritoare este de a scadea doza de radiatie la care este expus pacientul.
Intretinerea ecranelor
Calitatea imaginii radiografice depinde de felul in care sunt intretinute ecranele.
Sunt doua proceduri de intretinere mai importante:
- Primul este curatarea periodica. Suprafata ecranului vine in contact cu mediul si cu mainile
celor care incarca si descarca casetele. Deci se acumuleaza grasime si praf, care trebuie
indepartate cu substante antistatice.
- Al doilea lucru important este ca filmul sa fie in contact cu ecranul. Daca exista spatiu liber
intre ele, se va obtine o zona intunecata pe film. Exista teste pentru a identifica problemele de
contact intre film si ecran care trebuie repetate la 6 pana la 12 luni.

3. CASETELE (fig 37)

Pentru ca filmul sa fie ferit de lumina si cele 2 ecrane intaritoare sa preseze uniform filmul intre
ele, se utilizeaza casetele opace la lumina.
Casetele reprezinta continatorul filmului si al ecranelor. Ea este o cutie plata, de circa 14-15 mm
grosime cu dimensiuni similare cu filmul radiografic si ecranele intaritoare.
In radiologia conventionala se folosesc casete cu dimensiuni de: 13/18 cm, 18/24 cm, 24/30 cm,
30/40 cm, 35/35 cm, 35/43 cm.
Casetele nu trebuie sa fie transparente, trebuie sa cantareasca putin pentru a putea fi manipulate
rapid si usor si trebuie sa fie destul de rigide si rezistente incat sa nu se deformeze sub greutatea
pacientului. De asemenea trebuie sa lase sa treaca maximum posibil de fotoni catre filmul
radiografic.
Cei doi pereti ai casetei sunt construiti din metale diferite.
Fata casetei (prin care patrunde radiatia) contine material cu absortie slaba a radiatiei X cum ar
fi: bachelita, aluminiu, saruri de magneziu sau grafit. Ele au proprietatea de a emite lumină şi
după ce acţiunea razelor X a încetat, impresionând filmul radiografic pe faţa corespunzătoare.
Fata posterioara este alcatuita dintr-o folie subtire de plumb sau de otel echivalent plumb, astfel
conceputa incat sa opreasca orice traversare a ei de catre fotonii radiatiei X.
In caseta sunt ecrane intaritoare iar inchiderea corecta a casetei asigura un contact perfect intre
film si ecran.

Selectarea corecta a casetelor si filmelor

In radiologie se folosesc mai multe tipuri de filme, in functie de necesitati (in functie de regiunea
de radiografiat ).
16
Filmele radiografice şi ecranele întăritoare se introduc în casete de acelaşi mărime
cu filmele (dimensiuni amintite anterior).
Nu se utilizeaza in casete cu ecrane , filme mai mici decat ecranele, deoarece suprafata lor se
strica prin presiune.
Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca casetele:
- trebuie sa cantareasca putin pentru a putea fi manipulate rapid si usor
- trebuie sa se inchida perfect
- trebuie sa fie destul de rigide si rezistente incat sa nu se deformeze sub greutatea
pacientului
- trebuie sa lase sa treaca maximum posibil de fotoni catre filmul radiografic
- trebuie sa asigure un contact bun al filmului cu ecranul adica sa preseze uniform ecranele
pe film

DEVELOPAREA
Developarea are 2 secvente succesive:
- relevarea
- fixarea chimica a filmului radiografic
Prin relevare anumite substante chimice (agenti reducatori) determina oxidarea bromurii de
argint reducand-o la argint metalic. Revelatorul actioneaza asupra cristalelor de bromura de
argint dinspre suprafata spre profunzime intr-un raport proportional cu nivelul de impresionare a
peliculei fotosensibile.
Filmul radiografic negativ rezultat in urma actiunii revelatorului trece intr-o baie de spalare
intermediara in care se indeparteaza resturile de bromura de argint si de revelator.
De acolo filmul radiografic trece in baia de fixare.Baia de fixare dizolva si elimina bromura de
argint neexpusa.
Agentul chimic principal in fixator este tiosulfatul de sodiu. Fixarea se continua pana cand
interactiunea dintre tiosulfatul de sodiu si bromura de argint formeaza o substanta chimica
complexa de argint solubilă in apa.
Dupa procesul de fixare se procedeaza la spalarea finala a filmului radiografic expus si prelucrat
chimic cu indepartarea tuturor substantelor chimice reziduale developarii.
O spalare insuficienta determina alterarea in timp a radiografiei finale.
Procesul de developare se realizeaza in intuneric deoarece pe toata durata prelucrarii filmul
radiografic ramane sensibil la lumina.
Developarea se realizeaza in masini de developare sau in lipsa acestora se poate realoiz\a manual
in spatii special amenajate cu bazine cu agent revelator, baie intermediara de spalare, agent
fixator si baie de spalare finala.
Camera obscura trebuie prevazuta cu iluminare inactimica (lumina rosie , de o anumita
intensitate, care nu impresioneaza pelicula fotosensibila)

SISTEME DE ACHIZITIE A IMAGINII

La ora actuala, in radiologia conventionala se utilizeaza 3 sisteme de achizitie a imaginii:
1- sistem analog- este sistemul de achizitie si formare a imaginii radiografice pe film analog
prelucrat chimic prin developare
2- sistem digitalizat- imaginea este obtinuta cu un aparat conventional si ulterior convertita
digital. Achizitia poate fi facuta pe film analog si ulterior scanata, prelucrata digital si arhivata
17
digital sau achizitionata direct pe casete cu placi fosforice. In cazul utilizarii placilor fosforice
imaginea latenta nu se formeaza pe film ci pe placile fosforice. Caseta este introdusa intr-un
echipament numit generic CR (Computed Radiography) , care are rolul de a citi si decripta
imaginea latenta. Imaginea latenta este de fapt o suma de microcurenti pe o matrice (placa
fosforica) . Echipamentul CR imprima imaginea finala pe un film radiografic termic sau o
transfera intr-un sistem digital de arhivare, situatie in care imaginea este in format DICOM.
3- sistem digital direct- imaginea este achizitionata direct cu aparat digital. Echipamentul nu
mai are stativ port-caseta, masa de comanda are un sistem digital de programare a expunerii pe
regiuni anatomice, iar pe masa exista un senzor plat (CCD) citit si controlat direct de computerul
echipamentului. Imaginea finala este arhivata direct in sistem DICOM, iar transferul pe film
termic se face prin intermediul unei imprimante specifice.
Imaginea digitala, spre deosebire de cea analoaga are parametri specifici de rezolutie si
definitie:
a) rezolutia digitala- imaginea digitala este dispusa pe o suprafata impartita in mici patrate
numite PIXELI (pictures element). Unitatea de masura a rezolutiei de imagine se exprima in dpi
(dots per inch). Cu cat numarul de dpi este mai mare, cu atat definitia de imagine este mai buna
b) profunzimea de culoare- chiar daca in radiologie imaginea este reprezentata de un numar de
tonuri de gri intre alb si negru, pe scala digitala de culoare exista o compozitie de culori
fundamentale, convertite in unitati digitale (bit). Profunzimea de culoare influenteaza direct
proportional contrastul, reducand tonurile de gri intermediare. Ea depinde de numarul de biti care
codifica fiecare pixel.
De exemplu: 2 bit= 4 tonuri de gri; 4 bit= 16 tonuri de gri; 8 bit= 256 tonuri de gri = setarea
uzuala
Imaginile digitale se arhiveaza intr-un sistem computerizat care poate arhiva concomitent sau
separat datele personale si/sau clinice ale pacientului (sistem RIS) si imaginile proprii pacientului
numite cu elemente specifice de nominalizare (sistem PACS).
Sistemul de arhivare, prelucrare si transfer a imaginilor poarta numele de Work System

PROCESAREA MANUALA A FILMELOR RADIOLOGICE SI MAMOGRAFICE

Prelucrarea filmelor radiografice
Dupa expunerea la raze X a filmului radiografic este prelucrat in camera obscura la lumina rosie
sau verde filtrata.
Etapele prelucrarii manuale a filmelor radiografice sunt:
1- developarea sau relevarea
2- spalarea intermediara
3- fixarea
4- spalarea finala
5- uscarea
Primi 3 timpi se executa la lumina rosie
In unele cazuri trebuie executate si manipulari rectificatoare cum ar fi:
- slabirea imaginilor radiografice supraexpuse
- intarirea imaginilor radiografice slab developate
1- Relevarea- imaginea latent de pe filmul radiographic expus la radiatii devine evidenta

18
Filmul se scoate din caseta, se fixeaza pe o rama, apoi se introduce succesiv în tancurile de
developare.
Filmul trebuie sa fie acoperit complet de revelator si se agita usor pentru indepartarea bulelor de
aer.
Se utilizeaza 2 parti revelator plus o parte apa. Developarea se face in 60 secunde. Timpul se
poate reduce la 45 secunde daca se pune mai putina bromura de potasiu (10 g). Developarea se
face cu manusi sau clame.
In timpul developarii se controleaza aparitia imaginii radiologice.
Developarea se face la lumina roşie şi se va desfăşura în 5 minute, daca filmul este corect expus,
revelatorul este bun si are o temperatura este de 18 grade. Prelungirea developării mult peste 5
minute la filmele subexpuse dă o imagine ştearsă făra contraste.
Procesul de developare este urmarit sub aspectul duratei cu ajutorul unui cronometru cu semnal
sonor
In cazul developarii la tava se va avea grija ca filmul sa fie acoperit de revelator, dintr-o data
iar tava trebuie agitate aproape continuu si filmul intors de cateva ori. Se va evita astfel formarea
bulelor si se va obtine o developare uniforma pe ambele fete ale filmului.
2- Spalarea intermediara
Dupa terminarea developarii, filmele developate sufera o prima spalare rapida, in tancul de
spalare intermediara, preferabil in flux de apa curgatoare.Se lasa sa se scurga surplusul de apa.
Spalarea intermediara are rolul de a opri revelarea si de a indeparta resturile de revelator de pe filme
3- Fixarea
Cand imaginea radiografica a fost pusa in evidenta, se indeparteaza bromura de argint
neinfluientata de razele X (cea neredusa de developare) prin introducerea in solutia fixator.
Aceasta bromura de argint se dizolva cu o solutie de hiposulfit de sodiu (fixator).
Astfel, imaginea devine o imagine permanenta, care nu va fi influientata de nici o radiatie,
deoarece nu mai contine bromura de argint. Deci, imaginea s-a fixat.
In tancul de fixare se obtin depozite suparatoare daca:
- se pune prea mult sau prea putin acid
- temperatura este prea ridicata sau prea coborata la preparare
- prea putin sulfit sau sulfit impur
- prea putina solutie intaritoare in baie
Fixarea se executa tot la lumina rosie si dureaza cel putin 10 minute cu o solutie proaspata.Nu se
face lumina in camera pana cand nu ne asiguram ca noanta albicioasa a filmului a disparut. Dar
nici in acest moment fixarea nu este complet terminata si din aceasta cauza se mai lasa filmul in
fixator inca un timp egal cu cel care a fost necesar pana la disparitia nuantei albicioase.
4- Spalarea finala
Dupa fixare, filmul se spala final timp de 30 de minute in jet de apa curgatoare pentru a indeparta
orice urma de fixator . Este importanta pentru conservarea in timp a materialului fotografic
O spalare incompleta determina aparitia pe filmul uscat de pete eflorescente, albe, de hiposulfit
5- Uscarea
Dupa ce filmul a stat 30 minute in tancul cu apa curgatoare, se mai spala bine intr-un curent de
apa si se pune la uscat. Uscarea necesita un timp care variaza in raport cu umiditatea atmosferei
si cu temperatura camerei. Timpul de uscare este de 8-12 ore.

19
El se poate scurta astfel:
- in dulapuri uscatoare special cu un curent de aer cald si cu o ventilatie buna
- folosind etuve- caldura trebuie sa ramana sub 30 grade pentru a nu degrada filmul
- trecand filmele spalate timp de 5 minute in alcool metilic de 70-90 grade. In acest caz
uscarea se va face in 15-20 minute, dar nu la caldura
- se introduce filmul in solutie apoasa saturate de carbonat de potasiu 4-5 minute. Se coate
si se absoarbe lichidul cu hartie sugativa. Se sterge apoi cu o carpa curate. Se poate
intrebuinta imediat deoarece este complet uscat
Se obtine un cliseu sau un negativ care va fi interpretat la negatoscop.

Observatii
- In timpul developarii, daca nu este asigurata stabilitatea expunerilor si revelatorul nu este
bun, trebuie sa se controleze aparitia imaginii. Astfel ne vom da seama daca imaginea se
formeaza repede, normal sau incet. Dar acest lucru poate voala imaginea sau se poate
produce un val al imaginii radiografice datorita oxidarii revelatorului in contact cu aerul.
- Cand se introduce in tanc , filmul trebuie usor agitat (se dau 2-3 lovituri bruste ramei)
pentru a nu se prinde de el bule de aer. Aceste bule pot da defecte vizibile dupa
developare, deoarece ele nu permit revelatorului sa ia contact cu emulsia sensibila la
nivelul lor.
- Pt a asigura o buna developare , filmul radiologic trebuie sa fie in contact cu solutiile de
developare uniform pe toata suprafata lui .
- Se va lucre cu atentie cu fixatorul pentru a nu ajunge din greseala picaturi in revelator.

PROCESAREA AUTOMATA A FILMELOR RADIOLOGICE

Developarea filmului poate fi facuta si cu ajutorul aparatelor automate într-un timp foarte scurt
(1-3 minute) la lumina zilei. Astazi exista aparate cu magazii de clisee, transport mecanic,
expunere automata, developare automata, cu laser, etc.
Masina automată de developat (procesorul de filme) trece automat, cu ajutorul unor role, filmul
si îl mentine un timp prestabilit, prin solutiile de relevare, fixare si spălare si în final îl usucă.
Solutiile trebuiesc înlocuite după un timp de utilizare, conform cu recomandările
producătorului.
Avantajele aparatelor de developare automată
 Timp scurt de developare ce variază între 2 şi 4 minute,
 Eliminarea necesităţii camerei obscure,
 Condiţiile de realizare a developării sunt standard şi uşor de obţinut,
 Înlocuirea soluţiilor de developare şi fixare este uşoară
Dezavantaje
 Necesită respectarea unor norme stricte de întreţinere şi verificare periodică.
 Echipamentul este relativ scump.
 Maşinile sunt specializate uneori pentru developarea exclusiva a filmelor dentare
Procesarea automata a filmelor consta in:
- Pozitionarea corecta a filmelor pe suportul de introducere in masina de developare
- Introducerea urmatorului film se va face dupa atentionarea auditiva
- Scurgerea timpului de developare este anuntat de masina de developare

MAMOGRAFIA
Reprezinta examinarea radiologică a sânului fără substanţă de contrast
20
Caseta cuprinde film mamografic + ecran întăritor unic
Filmele mamografice sunt speciale pentru mamografie
- au emulsie pe o singură față ( pentru a reduce estomparea datorită efectelor de paralaxă și
tranziție ); ca urmare și caseta mamografică necesită o singură folie întăritoare. Folia întăritoare
transformă radiația X în fotoni la care emulsia este mult mai sensibilă ( înnegrirea se datorează
90% uminii emise de ecran ); ecranul este subțire, cu pământuri rare cu emisie în spectru verde.
- contactul ecran- film trebuie să fie perfect, punctele de praf pot reduce contactul ecran- film
și degrada imaginea, caseta deteriorată poate și ea determina contactul prost, sau aerul dintre film
și ecran ( expunerea se face la 10- 15 min după încărcarea casetei ).
Filmele mamografice trebuie sa contina elemente de identificare pentru :
- pacienta
- institutie
- mamograf ( cifre romane), etc.
Ecrane intaritoare pentru uz mamografic trebuie sa corespunda din punct de vedere spectral
sensibilitatii filmului
Fiecare ecran trebuie insemnat cu un numar unic de identificare :
- aproape de marginea ecranului
- cu marker permanent opac
- cifre arabe
- acelasi numar de identificare trebuie apoi inscris pe exteriorul fiecarei casete
Developarea
 Temperatura 35-40° C (ideal 36-38°C)
 Timpul de developare 20-50 s (ideal 40 s)
Curăţirea ecranului
Ecranele si casetele mamografice trebuie sa fie lipsite de particule de praf si murdarie care pot
deteriora calitatea imaginii sau pot imita microcalcificarile
Materiale folosite
- Solutie pentru curatat ecrane
- Carpe care nu lasa scame
- Perie din par de camila
- Perie anti-statica
- Spray cu aer
Frecventa -Este determinata de :
- mediul inconjurator si
- gradul de utilizare
Minim = 1x / saptamana
Cand se observa defecte generate de praf pe o imagine, ecranele trebuie curatate imediat

Utilizarea casetei
- Casetele cu film-ecran necesita un interval minim de 15 minute intre incarcarea filmului in
caseta si expunere, pentru ca aerul ramas intre film si ecran sa se poata “evacua” din caseta,
rezultand un contact bun intre ecran si film
- Un contact imperfect ecran-film va avea ca rezultat o imagine neclara in zonele cu contact slab
( diminuarea claritatii imaginii)

21
Etapele developării manuale

Udare Soluţia de revelare înmoaie gelatina de pe film 30”

permiţând accesul la cristalele de săruri de Ag

Revelare Producerea imaginii vizibile din imaginea latentă, prin apariţia Ag 4,5’ – 5’
metalic oxidat

Clătire Terminarea revelării şi înlăturarea substanţelor chimice în exces 30”

Fixare Înlăturarea cristalelor neexpuse de săruri de Ag; întărirea 10’

gelatinei

Spălare Înlăturarea substanţelor chimice în exces (! Fixatorul 15’

neeliminat ar putea duce la transformarea Ag metalic în
sulfură de Ag)

Uscare Înlăturarea apei şi pregătirea radiografiei pentru vizionare 30’

22