ARTICULATIILE

Artrologia = reprezintă studiul articulaţiilor atât din punct de vedere al strcturii cât şi al
funcţiilor lor. Acest studiu a început în sec XVII. Asupra corpului acţionează două forţe:
- forţe externe
- forţe interne
Forţele externe = reprezentate de forţa de atracţie gravitaţională a Pământului, şi în fapt
filogeneza reprezintă o perpetuă încercare de combatere a acestei forţe. Aceasta se traduce
printr-o continuă înbunătăţire a sistemului muscular, osos, nervos etc.
- forţa de frecare cu mediul
- forţa centrifugă ⇒ prin rotaţia Pământului, aceasta combate într-o oarecare măsură
forţa gravitaţională
- presiunea atmosferică care are valoare de 1 Kg / cm2 pe suprafaţa corporală astfel
încât la nivelul mării acţionează asupra cor 212v2117c pului 20.000 Kg /forţă
Forţe interne:
- forţele de coeziune dintre structurile corpului
- elasticitatea structurii anatomice
- contracţia musculară
Dacă suma forţelor interne depăşeşte suma forţelor externe apare mişcarea. Caracteristica
primatelor şi în special a omului este staţiunea bipedă. Această staţiune bipedă presupune o
corelaţie între centrul de greutate al organismului şi poligonul de susţinere = este un trapez
ce ⇒ prin unirea punctelor de sprijin pe sol. Dacă proiecţia centrului de greutate cade în
poligonul de susţinere se obţine stabilitate, mişcarea apare la ieşirea acestei proiecţii din
poligonul de susţinere. La om centrul de greutate se aproximează a fi la nivelul vertebrei S1 .
Iar din calcule s-a stabilit că centrul de greutate se găseşte între 55 – 59 % din înălţimea
individului măsurată de la sol. Observăm că centrul de greutate se găseşte la om deasupra
poligonului de susţinere, astfel echilibrul uman este un echilibru instabil. Din acest motiv
menţinerea echilibrului necesită un mare consum energetic şi o coordonare neuromusculară
impecabilă.
Clasificarea articulaţiilor:
Când oasele sunt în continuare unul cu celălalt spunem că există = continuitate.
Când sunt doar în atingere spunem că există = contiguitate.
În funcţie de structură:
- articulaţi fibroase
- articulaţi cartilaginoase
- articulaţi sinoviale
O altă clasificare:
În funcţie de modul în care oasele vin în contact:
- sinartroze – cele două oase se află în relaţie de continuitate (exp: art. craniului, art.
sternului)
- diartroze – oasele se află în relaţie de contiguitate
Sinartrozele sunt:
 - fibroase
- cartilaginoase
Diartrozele sunt:
- art. sinoviale
Articulaţiile fibroase:
- sindesmoze formate din:
- membranele interosoase – membrana radio-ulnară
- ligamentele articulare
- suturi – apar între oasele craniului, şi după formă se clasifică în:
- plane – între oasele nazale
- scoamoase – unul dintre oase se suprapune peste celălalt, asemeni unui
solz (exp: între solzul temporalului şi parietal)
- dinţate – articulaţia are un aspect dinţat (la nivelul art. interparietale)
- vormiere – unul dintre oase va intra într-o fantă (şanţ), al celuilalt os (la
nivelul art. dintre creasta sfenoidului şi vomer)
- gomfoze – unul dintre oase au aspect conic iar celălalt prezintă o depresiune (art.
dintre dinte şi alveola dentară)
La copil iniţial aceste suturi sunt dilatate pentru a permite creşterea, cu vârsta se osifică.
Articulaţiile cartilaginoase: = prezintă între cele două suprafeţe osoase un cartilaj, după
tipul acestui cartilaj se împarte în:
- sincondroze – prezintă cartilaj hialin (exp: manubriosternală, sfenooccipitală)
- simfize – prezintă cartilaj fibros (exp: simfiza pubiană)
Cele două tipuri, fibroase şi cartilaginoase se pot osifica formând sinastoze, cu toate astea la
copii ele rămân neosificate. Pentru aceste două tipuri de art. mişcările sunt limitate.
Diartrozele (art. sinoviale), se împart în:
- art simple – între două oase (exp: art. interfalangiene)
- art. complexe – între cel puţin trei oase (exp: art. cotului)
Unei diartroze îi descriem:
- feţe articulare
- mijloace de unire
- mijloace de alunecare
Feţele articulare: sunt acoperite de cartilaj articular (hialin)
- sunt netede
- sunt delimitate prin şanţuri sau creste
- dacă ele vin bine în contact, adică sunt complementare spunem că sunt congruente
- dacă nu vin bine în contact şi nu sunt complementare, spunem că sunt incongruente
Propietăţile cartilajului artricular:
- amortizează mişcarea
- scade frecare dintre feţele articulare
 - are rol de a reface congruenţa dintre cele două feţe articulare, astfel încât ele vor
deveni complementare
- este poros, prezentând cavităţi pline cu lichid sinovial ce au rol în micşorarea forţei
de frecare
- grosimea sa este direct proporţională cu greutatea pe care trebuie să o susţină
- cartilajul nu este vascularizat, el se hrăneşte prin imbibiţie din lichidul sinovial
- cartilajele lezate nu se cicatrizează
- nu este inervat senzitiv în consecinţă nu doare
- inflamaţia cronică a unei articulaţi se numeşte = artroză şi începe prin distrugerea
cartilajului
- nu este radiopac (nu se vede la radiografie)
- congruenţa este refăcută prin mai multe tipuri de cartilagii
Labrul este un fibrocartilaj circular care măreşte volumul unei cavităţi, de exp: - labrul
glenoidal sau acetabular. Diametrul circumscris de labrul este mai mic decât diametrul
maxim al capului articular. Inserţia labrului se face dincolo de diametrul maxim. Dacă cele
două feţe articulare nu sunt congruente apar fibrocartiaje articulare. Acestea pot fi:
- fibrocartilaje de mărire, exp: art. scapulo-humerală; coxo-femurală
- discurile articulare, apar când cele două feţe art. sunt incompatibile, exp: art
temporo-mandibulară; sterno-claviculară
- meniscuri articulare reprezentate de un inel cartilaginos ce reface congruenţa
feţelor art. genunchiului
- dacă scoatem un menisc ca reacţie de apărare se formează un neomenisc
Mijloace de unire:
- capsula articulară
- ligamentele
- muschii
- presiunea atmosferică
Capsula articulară: - este un manşon de fibre conjunctive care înconjoară complet art, este
căptuşită la interior de membrana sinovială.
Dacă se inseră în apropierea feţelor articulare, scade amplitudinea mişcări în articulaţia
respectivă, dacă se inseră la distanţă de feţele articulare permite o mobilitate crescută în
articulaţie. Cu cât capsula articulară este mai groasă cu atât mişcările sunt mai limitate;
exp: capsula art. umărului – este subţire şi laxă
: capsula art. şoldului – este îngroşată
Are vascularizaţie şi inervaţie locoregională, prezintă receptori pentru durere şi presiune.
Capsula doare în leziuni, tracţiuni şi compresi (extrinseci şi intrinseci). Linia de inserţie a
capsulei este o noţiune clinică importantă deoarece o fractură intracapsulară este însoţită de
un hematom (hematom = aglomerare de sânge), care trebuie evacuat chirurgical. Pe când o
fractură extracapsulară se poate reface prin imobilizare în apart ghipsat. În capsulă pot exista
orificii prin care se produc burse sinoviale. Bursele sunt prelungiri ale membranei sinoviale
în “fund de sac”, prin orificii preexistente ale capsulei. Ele favorizează alunecarea unui
tendon sau muşchi pe os. Pot exista şi burse peritendinoase (bursa capătului lung al
bicepsului). Inflamaţia burselor = bursită. Bursele pot suferi o degenerescenţă grasă
(încărcată cu grăsime). Când se scoate o bursă chirurgul trebuie să lege colul acesteia, în caz
contrar prin plagă se va scurge lichidul sinovial.
Ligamentele pot fi:
- în grosimea capsulei (ligamentul inelar de la şold)
- în interiorul capsulei (ligamentele încrucişate de la genunchi)
- în exteriorul capsulei (ligamentele colaterale de la genunchi)
- la distanţă (coarda oblică)
Muşchii:
- m. deltoid care prin contracţia sa fixează capul humeral în articulaţie
Mijloacele de alunecare, sunt reprezentate de:
- cartilajul articular
- membrana sinovială
- lichidul sinovial
Membrana sinovială: = se inseră pe faţa internă a capsulei articulare şi pe suprafaţa osoasă.
Nu se inseră pe cartilaj. La interior membrana sinovială delimitează cavitatea articulară,
aceasta este o cavitate virtuală deoarece elementele ce o constituie sunt strâns solidarizate.
Ea poate deveni caviate reală în cazul acumulării lichidelor patologice.
Exp:
- hemartroză = acumulare de sânge în cavitatea articulară, apare în traumatisme şi în
fracturi cu interesare articulare
- piartroză = acumulare de puroi în cavitatea articulară
- hidraartroză = acumulare de lichid clar, transparent apare în TBC articular, reumatism
Lichidul sinovial: = este un lichid filant, gălbui produs de membrană printr-un mecanism
osmotic (membrana nu poate secreta, deoarece nu are glande), care este un transsudat
conţine: 95 % - apă, 5 % - substanţe organice.
Conţine o substanţă – mucina formată din proteine + ac. hialuronic cu rol în:
- nutriţia cartilajului
- curăţirea cartilajului
- lubrifierea lui
Lichidul sinovial este un tip de lichid neniutonal = adică devine mai fluid odată cu creşterea
presiuni şi a vitezei. Aşa se explică necesitatea încălzirii prealabilă în sport. Cavitatea
articulară trimite prelungiri în jurul unor tendoane
numite = burse sinoviale; exp: bursa bicipitală, olecraniană.

Conducerea mişcării în articulaţie: - mişcarea într-o articulaţie depinde de mai

mulţi factori:
1) art. cu conducere osoasă – sunt art. în care sensul şi amplitudinea mişcării sunt limitate de
suprafeţele osoase; exp: art. cotului
2) art. cu conducere ligamentară – sensul şi amplitudinea mişcării sunt limitate de ligamente;
exp: art. şoldului
3) art. cu conducere musculară – sensul şi amplitudinea mişcării sunt limitate de muşchi;
exp: art. umărului
 Mişcarea într-o art. se realizează respectând un ax al mişcări.
Axul mişcări = reprezintă locul geometric al punctelor care nu se mişcă, este
reprezentat de o dreaptă perpendiculară pe direcţia de efectuare a mişcării.
În funcţie de ax, avem:
- mişcări cu ax transversal – mişcările de flexie, extensie
- mişcări cu ax sagital – mişcările de adducţie, abducţie
- mişcări cu ax vertical – mişcările de rotaţie medială, laterală
În funcţie de numărul axelor care pot interveni într-o art. se clasifică în:
- art. uniaxiale exp: art. trohleară (art. ulnă-humerus)
art trohoidă (art. atlantoaxoidiană)
- art. biaxiale, sunt:
- art. în şa – o faţă articulară este concavă sagital iar cealaltă concavă
transversal; exp: art. radio – primul metacarp(trapez- I metacarp), art. sternoclaviculara
- art. elipsoidale – exp: art. radio-carpianpă
- art. triaxiale (sau sferoidale) exp: art. umărului
În art. complexe mişcările se efectuează după axe mai puţin evidente, avem de-a face în
acest caz cu un ax de compromis.
Feţele articulare într-o mişcare se pot:
- translata(alunecare-in articulatiile plane) exp: art. intervertebrale
- roti (un os în jurul celuilalt), exp: radius-ulnă (miscarea cupei radiale pe capitulul
humerusului)
- învârti/rostogoli, exp: art. Genunchiului, art. Temporomandibulara, art. cotului
Agenţi motori: - sunt reprezentaţi de muşchi.

Secţiunea anatomică = este secţiunea dusă perpendicular pe direcţia muşchiului.

Secţiunea fiziologică = este perpendiculara dusă pe direcţia fibrelor muşchiului, astfel în
funcţie de direcţie, muşchi se împart în:
- m. monopenaţi – ce au fibrele dispuse paralel cu direcţia muşchiului
- m. multipenaţi – direcţia fibrelor nu este paralelă cu direcţia muşchiului
La muşchii multipenaţi secţiunea fiziologică este mai mare decât ce-a anatomică. Forţa
muşchiului este direct proporţională cu secţiunea fiziologică. S-a calculat că 1 cm2 de
secţiune fiziologică are o forţă de 10 Kg. În corpul uman mişcările se desfăşoară după toate
cele trei tipuri de pârghi:
- pârghie de echilibru – punctul de sprijin se află între forţa şi rezultanta forţei (exp: art.
atlanoaxoidiană)
- pârghie de forţă – punctul de sprijin este la un capăt, punctul de aplicare al forţei la
celălalt capăt, între ele se află rezultanta forţei (exp: art. talocrurală)
- pârghie de viteză – punctul de sprijin este la un capăt, rezultanta la celălalt capăt iar
forţa între ele (exp: art. cotului).