Sunteți pe pagina 1din 17

CE SUNT RADIATIILE X

Radiaţiile X (numite mai târziu radiaţii sau raze Roentgen) au fost


descoperite în anul 1895 de către fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen în
mod întâmplător, în timp ce experimenta cu razele catodice (fascicul de electroni)
provenite de la un tub de sticlă vidat cu 2 electrozi. Ele sunt radiaţii
electromagnetice ionizante, invizibile, cu lungimi de undă cuprinse între 0,1 şi 100
Å (ångström). Datorită lungimii de undă mici, aceste radiaţii sunt foarte penetrante,
putând trece prin diferite materiale cum ar fi corpul uman, lemnul, piese metalice
(nu foarte groase) etc.

Radiaţiile sunt absorbite de către corpuri în funcţie de densitatea lor: cu cât


densitatea este mai mare, radiaţiile sunt absorbite mai mult. Pe acest principiu se
bazează radiodiagnosticul. Exemplu: mâna unui om stă pe o bucată de film
fotografic negativ, încă neexpus la radiaţii şi lumină. Prin mâna omului se trimite
pentru scurt timp un fascicul de radiaţie X. Oasele, fiind mai dense, vor absorbi
mai multă radiaţie, deci vor apărea pe film ca fiind albe (filmul se înnegreşte în
părţile expuse la radiaţie).

COMPONENTELE INSTALATIEI ROENTGEN

Un aparat Roentgen este realizat dintr-un tub radiogen (tub generator de


radiaţii, tub Roentgen), un transformator de înaltă tensiune pentru crearea unei
diferenţe de potenţial între electrozii tubului, un transformator de joasă tensiune
pentru încălzirea filamentului (respectiv catodului) tubului radiogen. De asemenea,
aparatul Roentgen este prevăzut cu organe de reglaj şi măsură a tensiunii de
accelerare, a curentului anodic, a timpului de expunere la radiaţii etc.
Cea mai importantă componentă a unei instalaţii generatoare de radiaţii X
este tubul radiogen constituit dintr-o incintă vidată, de obicei de sticlă, în care sunt
plasate o ţintă de tungsten (wolfram), cupru sau molibden, şi o spirală de tungsten
menită să emită electroni în momentul încălzirii. Diferenţa de potenţial (tensiune)
creată cu ajutorul unui transformator de înaltă tensiune accelerează electronii emişi
de spirală, izbindu-i astfel cu putere de ţinta de tungsten (sau alt metal greu fuzibil,
cu număr atomic mare). În urma ciocnirii unui electron cu un atom de metal,
electronul va intra într-unul din straturile superioare de electroni ale atomului, unde
va expulza pe alt electron. În urma acestui fenomen, va fi produs un foton de
radiaţie X.

Aparatele moderne sunt prevăzute cu tuburi cu anod rotativ. Ţinta de


tungsten este de forma unui con şi este fixată de o tijă, ce se continuă cu un rotor
de cupru asemenea cu cel al unui motor electric asincron. Toate acestea sunt
montate în interiorul balonului de sticlă vidată al tubului. În exteriorul tubului este
montat statorul ce permite rotirea rotorului în tub, în momentul aplicării unui
curent electric statorului. Anodul rotativ permite folosirea tubului la curenţi ridicaţi
(de ordinul 2000 mA) fără a se uza sau supraîncălzi. Aceasta se datorează
suprafeţei mari a anodului ce urmează a fi bombardată cu electroni care vor lovi
anodul într-un punct foarte fin şi mic (focar). Focarele tuburilor cu anod rotativ
sunt cele mai fine şi deci mai utile pentru obţinerea unei imagini de calitate
ireproşabilă. Componentele instalaţiei ce urmează a fi supuse înaltei tensiuni sunt
scufundate în băi de ulei pentru izolaţie şi, în cazul tubului şi transformatorului, şi
de răcire. Cuva de ulei a tubului este de formă cilindrică şi este acoperită cu plumb,
cu excepţia unei mici zone aflate în dreptul focarului, loc pe unde vor ieşi
radiaţiile. Această cuvă a tubului poartă numele de cupolă. Cupolei îi este ataşat un
colimator de plumb pentru limitarea radiaţiei, dar şi un filtru (în general 2 mm
aluminiu) pentru oprirea radiaţiilor moi, dăunătoare imaginii radiologice.

PROPRIETATILE RAZELOR ROENTGEN

Razele Rontgen au o serie de proprietati - unele comune tuturor razelor


electromagnetice, altele particulare.
Proprietatile fizice cele mai importante sunt:
- se propaga in linie dreapta si au viteza de 300 000 km/sec;
- intensitatea scade cu patratul distantei: daca distanta creste de doua ori, inten-
sitatea scade de patru ori;

- absorbtia constituie suma fenomenelor ce se produc atunci cand razele Rontgen


strabat un corp material. Efectul acestor fenomene este pe de o parte cantitativ, caci
slabeste intensitatea radiatiei prin absorbtia unei cantitati de raze in corpul iradiat,
iar pe de alta parte rezulta si o schimbare calitativa, caci prin traversarea de catre
cuantele roentgeniene a unui corp material, iau nastere radiatii noi, secundare. Se
modifica in acelasi timp directia fasciculului roentgenian incident.

Proprietati chimice. Cea mai importanta proprietate chimica este


impresionarea placii fotografice. Este o actiune ce se petrece la periferia atomului.
Substantele influentate sunt sarurile de argint, care devin sensibile la actiunea unui
corp re-ductor, precipitand argintul ca o pulbere neagra fina. Aceste proprietati fac
posibila intrebuintarea razelor Rontgen in radiografii.
Razele Rontgen se sumeaza, se cumuleaza in tesuturile vii pe care le strabat.

INTREBUINTARI

Radiodiagnosticul constituie o metoda de investigatie clinica, care ne


furnizeaza date morfologice si functionale foarte utile pentru diagnostic, si,
implicit, si pentru Tratament.

Radioscopia este o metoda de explorare radiologica, care consta in


examinarea pe ecranul radioscopic a imaginilor pe care le da un fascicul de raze
Rontgen, dupa ce a traversat corpul expus. Radioscopia se bazeaza pe: absorbtia
inegala a razelor de catre diferite corpuri, pe proprietatea razelor Rontgen de a
produce luminiscenta unor corpuri si pe proiectia lor conica. Radioscopia permite
explorarea dinamica a unor organe, dandu-ne informatii pretioase morfologice si
functionale.
Pentru a putea executa o radioscopie trebuie, mai intai, sa ne adaptam vederea la
intuneric. Dupa 10 minute de adaptare (de stat la intuneric), sensibilitatea lumi-
noasa este de 50 de ori mai mare, decat daca venim direct de la lumina, iar dupa 20
de minute, de 200 de ori.

Radiografia este o metoda de explorare radiologica, care se bazeaza pe pro-


prietatea razelor Rontgen de a impresiona stratul sensibilde bromura de argint si
filmele radiografice. Radiografia este mai bogata in detalii decat radioscopia si
constituie un document obiectiv, ce poate fi comparat in timp. Exista multiple me-
tode radiografice, dupa organul sau portiunea organului de examinat si dupa scopul
pe care il urmarim.

Radiofotografia medicala este procedeul de diagnostic radiologie, prin care


se fotografiaza, pe un film de dimensiuni reduse, imaginea unui ecran fluorescent.
Este folosita mai ales pentru depistarea leziunilor pleuro-pulmonare si cardio-
vasculare.

Tomografia consta in radiografierea unui singur strat al unui organ sau zone.
Ea ne permite analiza unei imagini radiologice, care reprezinta sinteza tuturor stra-
turilor. Prin miscarea in sens invers, in timpul expunerii, a tubului radiogen si a
casetei cu filmul radiografie, dispozitivul tomografului realizeaza stergerea ima-
ginilor straturilor supra- si subiacente si permite iradierea permanenta a statului
interesat.

Radiokimografia este o metoda mai veche, folosita pentru inscrierea pe film


a miscarilor organelor. Este folosita ca o completare a celorlalte metode
radiologice, mai ales in explorarea aparatelor cardio-vascular, respirator si a
diafragmei. Ea se realizeaza prin deplasarea uniforma, fie a grilei, fie a filmului
radiografie. Daca se deplaseaza grila, se obtine imaginea in totalitate a organului,
marginile lui prezentand dintaturi (crosete), care de fapt sunt expresia radiografica
a miscarilor. Daca se misca filmul, se inregistreaza numai acele puncte, pe conturul
organului, care se afla in dreptul deschizaturilor grilei.
Radiocinematografia, bazata pe amplificatorul electronic, ne permite
explorarea organelor in miscare, mai ales a aparatelor digestiv si cardio-vascular.
Principiul metodei consta in filmarea imaginii de pe ecranul radioscopic sau direct
dupa iesirea razelor din corpul omenesc, fara ecran (procedeu direct). Se obtin
foarte multe date functionale, detalii mai fine, claritate si precizie mai mari.
Roentgenteleviziunea si inregistrarea magnetica a imaginii radiologice
reprezinta ultimele cuceriri ale tehnicii radiologice. Imaginile pot fi inregistrate
dupa dorinta, in momentul prielnic, in timp scurt si in orice moment. Fixarea,
inregistrarea si reproducerea imaginii radiologice pot fi efectuate in fractiuni de
secunda in acest fel se inlatura procesul developarii, care cere timp si multa
manopera.

RADIOPROTECTIE

Protectia in radiologie
Astazi, cand fondul natural de radiatii este crescut prin poluarea radioactiva
voluntara sau accidentala a mediului inconjurator, cand numarul examenelor
radiologice este sporit datorita dezvoltarii tehnicilor de investigare, radiologia
devenind unul dintre cele mai solicitate examene adjuvante diagnosticului, trebuie
cunoscute riscurile si masurile de protectie impotriva radiatiilor.

Desfasurarea activitatii zilnice se efectueaza dupa anumite norme care au


drept scop protejarea personalului de specialitate si in aceeasi masura protejarea
pacientilor. Masurile de protectie se iau atat impotriva riscului de electrocutare prin
curenti de joasa si inalta tensiune, cat si impotriva riscului mutagen al radiatiilor
ionizante.

Protectia impotriva radiatiilor

Este cunoscut faptul ca tesuturile vii expuse radiatiilor X sufera alterari care,
peste anumite limite, sunt incompatibile cu viata. Asemenea alterari nu sunt
excluse nici in timpul examenelor radiologice, mai ales pentru personalul care
manipuleaza aparatele. Ele se datoresc faptului ca actiunea vatamatoare a
radiatiilor se manifesta prin cumularea de mici doze in timp indelungat. In
incaperile in care functioneaza aparate de radiologie se raspandesc radiatii
incidente direete si radiatii secundare emise din pacient, din stativul aparatului, din
pardoseala si din mobilier.

Persoanele care lucreaza in serviciile de radiologie, daca nu respecta cu strictete


masurile de protectie, prin acumularea de doze mici de radiatii timp indelungat, pot
suferi unele actiuni vatamatoare, si anume:

a. leziuni ale pielii (radiodermita cronica a mainilor, gambelor si fetei), care se


manifesta prin piele uscata datorita inhibarii functiilor glandelor sebacee si
sudoripare, aparaaitia de telangiectazii, modificari in pigmentare, aparitia de
ulcere trofice, cu potential de malignizare;
b. leziuni ale organelor hematopoietice, caracterizate prin modificari ale seriei
albe, leucopenii cu usoara eozinofilie si limfocitoza. Aparitia neutropeniilor
reprezinta un semn de agravare, iar formele cele mai grave pot merge pana
la anemii aplastice si leucemii;
c. leziuni ale gonadelor, interesand elementele cele mai sensibile, si anume
spermatogoniile si foliculii maturi ovarieni. Celulele secretorii glandulare,
atat la femeie, cat si la barbat, sunt rezistente;
d. leziuni ale oului fecundat in primele luni de sarcina, care in timpul
organogenezei pot produce malformatii. Embrionul mai mare de 4-5 luni nu
mai este sensibil in mod special la actiunea radiatiilor X;
e. Prin fenomenul de ionizare, datorat in special radiatiilor cu lungime de unda
mare, se produc cataracte timpurii;
f. In fine ca un corolar al insumarii tuturor actiunilor nocive ale radiatiilorX,
unii autori le acuza de producerea imbatranirii precoce.

FILM RADIOGRAFIC. ECRANE INTARITOARE. CASETE

Filmul radiografic- partea principala a filmului o constituie o emulsie de gelatina


cu granule microscopic de bromura de argint, restul nu are decat rostul de a ajuta
intrebuintarea acestei emulsii in practica radiografiei.emulsia de gelatino-bromura
de argint reprezinta stratul sensibil al filmului, care va fi impresionat de razele X.

Filmele intrebuintate astazi au emulsie sensibila pe ambele fete, astfel ca pe


sectiune prezinta sapte straturi: la mijloc suportul fimului(celuloza acetil-acetata),
apoi la rand pe ambele fete ale suportului stratul adeziv pentru emulsie, stratul de
emulsie sensibil si un strat protector deasupra emulsiei.

Filmul va fi expus intre doua ecrane intensificatoare din Pb, cu o grosime de 0,02
mm fiecare, ansamblul folie-film fiind continut intr-o caseta din material plastic
opaca si etansa. Contactul intim intre film si ecranul de Pb se realizeaza prin
presarea casetei.

Filmele pentru a putea fi folosite trebuie introduse in casete radiografice.

Ecranele intaritoare – au rolul de a mari efectul radiatiei deoarece aparitia de


lumina in zona de pe ecranul intaritor care coincide cu zonele in care Rx ajunge pe
film il impresioneaza, asa se poate micsora tensiunea si intensitatea curentului fapt
ce duce la micsorarea iradierii persoanelor, bolnavilor si eliminarea uzurii
aparatului.

Dupa expunere mergem in camera obscura, il scoatem din caseta la lumina rosie si
incepem prelucrarea filmului.
La executarea radiografiei folosim litere ca semne de dreapta si cu initialele
bolnavului pentru a umbla cat mai putin cu mana pe film.

Casetele: sunt constituite din metal, se deschid pe o singura parte, nu permit


patrunderea luminii.

In caseta sunt ecrane intaritoare iar inchiderea corecta a casetei asigura un contact
perfect intre film si ecran. Cei dei pereti ai casetei sunt construiti din metale
diferite. Partea prin care patrunde radiatia este din aluminiu, iar cealalta parte este
din foaie de plumb.

Prelucrarea filmului radiografic

In camera obscura imaginea latenta de pe filmul radiographic se transforma in


imagine vizibila prin intermediul unor procese chimice. O developare efectuata in
conditii optime si totdeauna aceeasi permite decilarea erorilor de expunere si
corectarea lor, pe cand o developare defectuoasa sau neglijenta duce la anihilarea
efectelor tehnice radiografice perfecte.

Substante necesare developarii

Revelatorul – poate fi gata preparat de casele de filme sau pregatit in laboratorul


fotografic. Solutia gata preparata are avantajul obtinerii unor granulatii foarte fine
de film, dar de obicei revelatorul se prepara prin dizolvarea in H20 a unui amestec
de 4 feluri de substanta: reductoare, conservatoare, alcaline si atenuatoare.

Dupa ce am expus filmul cu constante electrice bine alese in functie de regiunea de


examinat mergem cu caseta in camera obscura la locul uscat sau la masa de lucru
unde cu mainile curate si la lumina inactinica scoatem filmul din caseta, si il
intoducem in revelator.

Developerea se termina odata cu aparitia completa a imaginii radiografice.

Baia intermediara – urmeaza apoi introducerea filmului in baia intermediara care


are un pH usor acid cu rol de a indeparta resturile de revelator de pe film. Folosim
o solutie slab acida cu un volum de acid acetic la 10 volume de apa unde filmul
este agitat de 2-3 ori introducandu-l apoi in baia intermediara de apa simpla
curgatoare unde-l tinem timp de 10-15 minute pentru a indeparta treptat
revelatorul, apoi se introduce filmul in fixator.
Fixatorul – are rolul de a fixa filmul prin eliminarea bromurii de Ag neexpuse care
este in cantitate de 70-75%. Bromura de Ag trebuie dizolvata prin transformarea
intr-o combinatie solubila in apa. Dupa fixare se trece la cealalta operatiune si
anume spalarea finala si uscarea. Daca un film nu este spalat cum trebuie
substantele chimice din procesele de revelare si fixare raman in gelatina de pe film
si produc ingalbenirea filmului, patarea lui, chiar degradarea imaginii radiografice.

Spalarea finala – se face in bazine de apa sau cu apa curgatoare cu circuit invers
cu circuit de jos in sus si o spalare buna dureaza aproximativ 15 minute.

In ultimii ani se folosesc masinile de developat automate care utilizeaza solutii de


developare gata preparate de casele de film, iar pentru a obtine o imagine
radiografica cat mai buna la masina de developat trebuie sa avem notiuni solide de
expunere a filmului, sa alegem constante electrice cat mai bune in functie de
organul de examinare si de regiunea pe care o avem de examinat.

STUDIU DE CAZ

COLOANA VERTEBRALA

Coloana vertebrala se poate imparti in trei segmente: cervical, dorsal si


lombo-sacro-coccigian, in raport cu conditiile diferite pe care le prezinta in ceea
ce priveste tehnica radiografierii si in functie de curbura, forma si raporturile
anatomice diferite pe care le prezinta fiecare segment.

Se recomanda sa se faca cel putin 2 radiografii ale aceleeasi regiuni, in


pozitii perpendiculae una pe alta: de fata(A-P)si lateral.

In pozitia de fata (A-P), bolnavul trebuie sa fie asezat in plan frontal paralel
cu masa, altfel vertebrele apar rotite. Trebuie sa avem in vedere ca bolnavul sa nu
sta stramb, caci pot aparea scolioze.

In pozitia laterala vom fi atenti sa reducem eventualele scolioze produse de


umerii prea largi la barbati sau de bazinul larg la femeie, ele apar in regiunea
lombara.
Radiografia de coloana cervicala

A-P-pacientul va sta in decubit dorsal ,cu bratele de-a lungul corpului, capul
in extensie , cu planul sagital perpendicular pe masa si barbia mult ridicata. Raza
inclinata 15 ° caudo-cranial, intra prin regiunea tiroidiana. Se foloseste un film de
18x24 cm in lung, marginea craniala a casetei depaseste cu doua laturi de deget
protuberanta occipitala, marginile laterale sunt la egala distanta de planul median
al gatului. Distanta focar- film este de 100 cm, iar parametrii de expunere se
fixeaza in functie de pacient.

LATERAL- pacientul va sta in decubit lateral, cu bratele de-a lungul


corpului, capul in usoara flexie, planul coloanei cervicale trebuie sa fie paralel cu
planul mesei. . Raza va fi perpendiculara pe caseta si intra prin mijlocul liniei care
prelungeste in jos marginea anterioara a mastoidei. Filmul folosit este de 18x24 cm
pe lung, marginea caudala a casetei este mult impins in umar, cea posterioara
depaseste cu doua laturi de deget partile moi. Distanta focar- film este de 100 cm,
iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.

Radiografia de coloana dorsala

A-P-pacientul va sta in decubit dorsal,cu bratele de-a lungul corpului,


spatele si umerii se reazama bine pe masa. Raza va fi perpendiculara pe caseta,ce
contine filmul de 15x40 cm, in lung , marginea craniala a casetei depaseste
umerii cu doua laturi de deget. Distanta focar- film este de 100 cm,, iar parametrii
de expunere se fixeaza in functie de pacient.

LATERAL- pacientul va sta in decubit lateral, cu bratele deasupra capului ,


planul frontal perpendicular pe masa, coapsele si genunchii usor flectati. Raza va
fi perpendiculara pe caseta si intra la nivelul vertebrei D6, pe o linie situata la trei
laturi de deget inaintea planului spatelui . Caseta cu filmul de 30x40 cm, se
aseaza in lung, marginea craniala a casetei depaseste cu trei laturi de deget axila,
margina posterioara depaseste cu 2 laturi de deget planul spatelui . Distanta focar-
film este de 100 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.

Radiografia de coloana lombo-sacro-coccigiana


A-P-pacientul va sta in decubit dorsal ,cu bratele de-a lungul corpului,
genunchii mult flectati. Raza intra perpendicular pe caseta prin mijlocul liniei ce
uneste apendicele xifoid cu pubisul. Caseta de 15x40 cm asezata pe lung cu
marginea craniala la doua laturi de deget deasupra apendicelui xifoid. Coloana pe
mijlocul casetei. Distanta focar- film este de 100 cm, iar parametrii de expunere se
fixeaza in functie de pacient.

LATERAL- pacientul va sta in decubit lateral, cu bratele aduse inainte,


planul frontal al corpului perpendicular pe planul mesei, coapsele si gambele mult
flectate. Raza intra perpendicular pe caseta la patru laturi de deget deasupra crestei
iliace si la trei laturi de deget inaintea planului spatelui. Caseta de 30x40 cm e
asezata in lung cu marginea craniala la doua laturi de deget deasupra nivelului
apendicelui xifoid. Distanta focar- film este de 100 cm, iar parametrii de expunere
se fixeaza in functie de pacient.

RADIOGRAFIA MEMBRELOR

Radiografia membrelor poate fi efectuata si fara grila antidifuzoare. In


functie de aceasta si de regiunea de radiografiat se stabileste si se aranjeaza
regimul de la masa de comanda.

Prin masurarea diametrului regiunii se poate hotari kilovoltajul necesar.


Pentru a avea o finete, lucru important la oase, intrebuintam o tensiune mai mica,
cu focar mic, o distanta focar film cat mai mare.

Se specifica intotdeauna pe radiografie partea dreapta si cea stanga prin


litere de plumb.

Radiografierea unei regiuni a scheletului membrelor se face cel putin in


doua pozitii perpendiculare una pe alta: A-P si lateral; se prefera ca acestea sa fie
facute pe acelasi film, obtinandu-se astfel imagini care se cunosc in mod clasic si
se pot compara cu normalul.

Partea bolnava este asezata in contact cu caseta, pentru ca imaginea sa nu fie


deformata. Regiunea afectata se va proiecta in centrul casetei, obtinundu-se pe
film si regiunile vecine, care pot prezenta leziuni nebanuite de noi.
Cand se executa radiografia unui os lung se va prinde una din extremitatile
vecine pentru a sti sa ne orientam la citire.

MEMBRU SUPERIOR

Radiografia articulatiei scapulo-humerala

A-P-pacientul va sta in decubit dorsal cu bratul usor departat de corp, mana


prpendiculara pe masa prin marginea sa cubitala. Raza usor inclinata cranio-caudal
si dinauntru in afara, intra la doua laturi de deget deasupra axilei. Caseta de 24x30
e asezata pe lung, marginea superioara depaseste umarul cu doua laturi de deget,
marginea laterala depaseste partile moi cu doua laturi de deget. Distanta focar- film
este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.

LATERAL- pacientul va sta in decubit dorsal, usor inclinat spre partea de


radiografiat, cu bratul ridicat, mana pe cap. Raza intra perpendicular pe caseta in
mijlocul axilei. Filmul de 24x30 asezat pe lung cu marginea inferioara la un at de
deget sub unghiul inferior al omoplatului, marginea laterala la doua laturi de deget
de partile moi. Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se
fixeaza in functie de pacient.

Radiografia humerusului

A-P-pacientul va sta in decubit dorsal, cu bratul usor departat de corp se


reazama pe caseta prin fata sa dorsala, fata palmara a mainii priveste in sus. Raza
perpendiculara pe caseta intra la unirea treimii superioare cu treimea mijlocie a
bratului. Se foloseste un film de 15x40 cm in lung, cu marginea proximala
depasind umarul cu doua laturi de deget, margineala laterala la egala distanta de
partile moi. Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se
fixeaza in functie de pacient.

Radiografia cotului

A-P-pacientul sezand, membrul superior in extensie si lipit de masa pe


toata intinderea sa, se reazeama cu olecranul pe mijlocul casetei. Fata palmara a
mainii priveste in sus. Raza intra perpendicular pe mijlocul interliniei articulare.
Filmul de 13x 18 este asezat in lung, margine laterala si cea mediala la egala
distanta de partile moi. Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de
expunere se fixeaza in functie de pacient.

LATERAL – bolnavul sezand cu membrul superior in extensie si lipit de


masa pe toata intinderea sa, se reazeama cu epitrohleea pe mijlocul casetei.
Antebratul usor flectat, se reazama pe masa prin partea sa cubitala, cu policele in
sus. Raza perpendicular pe caseta, trece prin mijlocul liniei care uneste punctul cel
mai proeminent al olecranului cu cupusoara radiala. Filmul de 13x 18 cm este
asezat in lung, marginea laterala si cea mediala la egala distanta de partile moi.
Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie
de pacient.

Radiografia antebratului

A-P-pacientul sezand pe scaun langa masa, antebratul sta pe toata lungimea


lui pe caseta, prin fata sa dorsala, palma intinsa priveste in sus. Raza intra
perpendicular pe caseta prin mijlocul antebratului. Filmul de 12x30 cm pus pe lung
cu marginea proximala a casetei depasind cotul cu trei laturi de deget, marginea
laterala si cea mediala la egala distanta de partile moi. Distanta focar- film este
de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient. Vom avea
grija ca antebratul sa fie in supinatie perfecta , pentru ca cele doua oase sa nu se
incruciseze.

LATERAL -pacientul sezand pe scaun langa masa, antebratul sta pe toata


lungimea lui pe caseta, prin marginea sa cubitala, mana cu policele in sus. Raza
intra perpendicular pe caseta prin mijlocul antebratului. Filmul de 12x30 cm pus pe
lung cu marginea proximala a casetei depasind cotul cu trei laturi de deget,
marginea laterala si cea mediala la egala distanta de partile moi. Distanta focar-
film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.

Radiografia pumnului

A-P-pacientul sezand pe scaun langa masa, antebratul si mana, in pronatie,


se reazama cu fata palmara articulatiei pumnului pe mijlocul casetei. Raza intra
perpendiculara pe caseta prin mijlocul liniei care uneste varfurile apofizelor
stiloide radiale si cubitale. Filmul de 13x18 cm pus pe lung. Distanta focar- film
este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.
LATERAL -pacientul sezand pe scaun langa masa, antebratul si mana se
reazama pe masa prin marginea cubitala, articulatia pumnului pe mijlocul casetei.
Raza intra perpendicular pe caseta prin apofiza stiloida radiala. Filmul de 13x18
cm pus pe lung. Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se
fixeaza in functie de pacient.

Radiografia mainii

A-P-pacientul sezand pe scaun langa masa, mana se reazama cu fata


palmara pe mijlocul casetei, degetele usor departate. Raza intra perpendicular pe
caseta prin capul celui de-al treilea metacarpian. Filmul de 18-24 cm in lung cu
marginea distala a casetei depasind varful degetelor cu 1-2 laturi de deget,
marginea laterala si cea mediala la egala distanta de partile moi. Distanta focar-
film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.

LATERAL -pacientul sezand pe scaun langa masa, antebratul si cotul pe


masa, mana se reazama pe caseta cu marginea cubitala a degetului mic si atinge
caseta cu varful celorlate degete indepartate unele de altele. Raza cade
perpendicular pe caseta, pe articulatia metacarpo-falangiana a degetului aratator.
Filmul de 18-24 cm in lung, marginea laterala si cea mediala la egala distanta de
partile moi. Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se
fixeaza in functie de pacient.

MEMBRU INFERIOR

Radiografia soldului

A-P-pacientul asezat in decubit dorsal, cu membrele inferioare in extensie si


lipite, calcaiele usor indepartate. Spinele iliace antero-superioare sunt in plan
paralel cu masa. Raza intra perpendicular pe caseta la doua laturi de deget sub
mijlocul liniei care uneste spina iliaca antero-superioara cu pubisul. Filmul de
24x30 in lung, cumarginea proximala a casetei la un lat de deget deasupra spinei
iliace antero-superioare, marginea laterala depaseste cu trei laturi de deget partile
moi. Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in
functie de pacient.

LATERAL -pacientul asezat in decubit lateral, cu usoara inclinatie inainte,


coapsa din partea de examinat in usoara flexie, cealalta mult flectata se reazama cu
genunchiul pe un sac de nisip. Raza intra perpendicular prin fesa din partea de
examinat si iese la nivelul marelui trohanter. Filmul de 24x30 in lung, cu marginea
proximala a casetei la doua laturi de deget deasupra crestei iliace, cea posterioara
depaseste cu doua laturi de deget partile moi. Distanta focar- film este de 75 cm,
iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.

Radiografia femurului

A-P-pacientul asezat in decubit dorsal, cu genunchii lipiti, picioarele


rezemate pe saci de nisip. Raza perpendiculara pe caseta cade pe mijlocul coapsei.
Filmul de 15x40 cm in lung, are marginea proximala a casetei ce depaseste marele
trohanter cu trei laturi de deget, marginea laterala si cea mediala la egala distanta
de partile moi. Distanta focar- film este de 100 cm, iar parametrii de expunere se
fixeaza in functie de pacient.

LATERAL -pacientul asezat in decubit lateral, gamba usor flectata, se


reazama pe saci de nisip, astfel ca genunchiul sa fie lipit de caseta. Genunchiul
sanatos in flexie, este trecut inaintea membrului examinat si se reazama pe un sac
de nisip. Raza perpendiculara pe caseta, cade pe mijlocul fetei interne a coapsei.
Filmul de 15x40 cm, in lung, marginea proximala depaseste marele trohanter cu
doua laturi de deget, marginea anterioara si cea posterioara la egala distanta de
partile moi. Distanta focar- film este de 100 cm, iar parametrii de expunere se
fixeaza in functie de pacient.

Radiografia genunchiului

A-P-pacientul asezat in decubit dorsal, gamba in extensie , piciorul


perpendicular pe masa. Raza perpendicular pe caseta intra la un lat de deget sub
varful rotulei. Folosim film de 18x24 cm pus in lung, cu marginea proximala a
casetei la un lat de mana deasupra rotulei si marginea mediala si cea laterala la
egala distanta de partile moi. Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de
expunere se fixeaza in functie de pacient.

LATERAL -pacientul asezat in decubit lateral, fata laterala a genunchiului


de radiografiat se reazama pe caseta, genunchiul sanatos in flexie, este trecut
inaintea membrului examinat. Raza perpendiculara pe caseta, intra la partea
anterioara a interliniei articulare. Filmul de 18x24 cm e asezat in lung cu marginea
proximala a casetei la un lat de mana deasupra nivelului rotulei, marginea
anterioara la doua laturi de deget de fata anterioara a rotulei. Distanta focar- film
este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.

Radiografia gambei

A-P-pacientul asezat in decubit dorsal, membrul inferior in extensie, varful


piciorului din partea de radiografiat usor rotit inauntru. Raza perpendicular pe
mijlocul gambei, la un lat de deget lateral de creasta tibiei. Filmul de 15x40 cm in
lungime, cu marginea proximala a casetei la nivelul condililor femurali, marginea
mediala si cea laterala la egala distanta de partile moi. Distanta focar- film este de
75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.

LATERAL -pacientul asezat in decubit lateral, gamba se reazama pe caseta


prin fata sa laterala, este usor flectata, varful piciorului atinge masa. Genunchiul
sanatos in flexie, este trecut inaintea membrului examinat. Raza usor inclinata
dinapoi inainte, intra in mijlocul marginii posterioare a tibiei. Filmul de 15x40 cm
in lung, marginea proximala a casetei la nivelul condililor femurali, cea anterioara
si cea posterioara la egala distanta de partile moi. Distanta focar- film este de 75
cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.

Radiografia articulatiei tibio-tarsiene

A-P-pacientul asezat in decubit dorsal, membrul in extensie, planta se


reazama pe un sac de nisip, piciorul flectat plantar. Raza inclinata caudo-cranial si
dinafara inauntru(20°) intra la nivelul liniei articulatiei tibio-tarsiene. Filmul de
18x24 cm in lungime, are marginea distala a casetei la trei laturi de deget sub
calcaneu; marginea mediala si cea laterala posterioara la egala distanta de partile
moi. Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in
functie de pacient.

LATERAL -pacientul asezat in decubit lateral, articulatia cu fata laterala pe


caseta, genunchiul sanatos in flexie, este trecut inaintea membrului examinat. Raza
perpendiculara pe caseta intra la un lat de deget deasupra varfului maleolei interne.
Filmul de 18x24 cm in lungime, articulatia tibio-tarsiana pe centrul casetei.
Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie
de pacient.
Radiografia piciorului

A-P-pacientul asezat in decubit dorsal, genunchiul flectat, planta pe mijlocul


casetei. Raza inclinata caudo-cranial (cu 20°) intra prin baza celui de-al II
metatarsian. Filmul de 18x24 cm in lungime, cu marginea distala a casetei ce
depaseste degetele cu doua laturi de deget, marginea medial si cea laterala la egala
distanta de partile moi. Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de
expunere se fixeaza in functie de pacient.

LATERAL -pacientul asezat in decubit lateral, piciorul de radiografiat


aplicat cu fata sa laterala pe mijlocul casetei, genunchiul sanatos, in flexie, este
trecut inaintea membrului examinat. Raza perpendiculara pe caseta intra la un lat
de deget dedesubtul si inaintea maleolei mediale. Filmul de 18x24 cm in lungime.
Distanta focar- film este de 75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie
de pacient.

Radiografia calcaneului

A-P-pacientul sta in picioare pe masa aplecat inainte si sprijinit cu mainile


de un scaun, genunchii usor flectati, planta piciorului lipita de caseta. Raza
inclinata dinapoi inauntru (cca 45° cu planul mesei), intra la un lat de deget
deasupra tuberozitatii calcaneului. Filmul de 13x18 cm in lung, marginea
posterioara a casetei depaseste calcaneul cu doua laturi de deget, marginea
mediala si cea laterala la egala distanta de partile moi. Distanta focar- film este de
75 cm, iar parametrii de expunere se fixeaza in functie de pacient.
COLOANA VERTEBRALA

1.Coloana cervicala - aspect radiologic normal

2. Coloana dorsala - aspect radiologic normal

3. Coloana lombo-sacrata - aspect radiologic normal

MEMBRU SUPERIOR

1.Articulatie scapula-humerala, humerus si cot- aspect radiologic normal

1’. Articulatie scapula-humerala, humerus si cot- fractura humerus

2. Antebrat si pumn- aspect radiologic normal

2’. Antebrat si pumn-fractura cubitus

3.Mana - aspect radiologic normal

3’. Mana- amputatie falanga unghiala deget III si IV

MEMBRU INFERIOR

1.Sold - aspect radiologic normal

1’.Sold si femur- fractura de femur

1’’Femur –fractura;osteosintezata

2.Gamba - aspect radiologic normal

2’. Gamba –fractura de tibie si peroneu

3.Picior- aspect radiologic normal

3’.Picior- Amputatie falanga proximala deget IV