Master Applied Physics

Anul III
Prof. Mariana Osiac
Dumitru Caragel Constantin Cosmin

Referat

1
 Razele X

I. Spectrul electromagnetic 
Spectrul electromagnetic reprezintă totalitatea radiaţiilor electromagnetice
existente în univers.
Aceste radiaţii au frecvenţe cuprinse între aproximativ 1023 herți şi 0 herți.
Nu există totuşi o delimitare teoretică exactă a acestui spectru, întrucât practic
lungimea de undă poate avea orice valoare, valoarea maximă fiind dimensiunea
universului.
În funcţie de utilitatea radiaţiei electromagnetice, spectrul
electromagnetic este împărțit în mai multe regiuni, dintre care de importanţă
deosebită pentru noi este regiunea spectrului vizibil (între 400 şi 700 nanometri),
adică acele frecvenţe ale spectrului care pot fi interpretate de către ochi.
Nu există graniţe precise între aceste regiuni, prin urmare delimitările
prezente mai jos numai aproximative şi sunt stabilite în scop didactic, dar şi
operaţional, pentru a crea o idee clară despre dimensiunile acestor zone
ale spectrului electromagnetic.
Spectrul electromagnetic se extinde de la radiațiile cu lungimea de undă
scurtă, cum sunt razele gamma, razele X, apoi lumina ultravioletă, lumina

2
vizibilă și razele infraroșii, apoi până la radiațiile cu lungimea de undă mare, cum
ar fi undele radio.
Undele radio: lungime de undă între 10 cm şi 10 km. Sunt folosite în
transmisiile radio ori de către radarele civile şi militare.
Microundele: lungime de undă între 1 mm şi 1 m. Sunt folosite, de pildă,
de cuptoarele cu microunde.
Infraroşii: lungime de undă între 0.7 şi 300 µm. În această gamă intră
radiaţia corpului uman. Prin captarea acestei radiaţii de către dispozitive speciale
este posibilă detectarea prezenţei organismelor vii chiar şi în condiţii de
vizibilitate zero.
Spectrul vizibil: lungime de undă între 400 nm (violet) şi 700 nm (roşu).

Culorile fundamentale se găsesc între următoarele valori de frecvenţă:

Roşu: 610 - 700 nm
Portocaliu: 590 - 610 nm
Galben: 570 - 590 nm
Verde: 500 - 570 nm

3
 Albastru: 450 - 500 nm
Indigo: 430 - 450 nm
Violet: 400 - 430 nm
Ultraviolet: lungime de undă între 3 şi 400 nm. Folosite ca germicid
(substanţe folosite pentru distrugerea germenilor) ori pentru bronzarea artificial
Raze X: folosite pentru radiografii medicale şi industrial
Raze gama: folosite în tratarea cancerului
I. Radiația (razele) X 
Radiația (razele) X sau radiația (razele) Röntgen sunt radiații
electromagnetice ionizante, cu lungimi de undă mici, cuprinse între 0,01 și 100 Å.
Razele X formează radiația X, o formă de radiație electromagnetică. Cele
mai multe raze X au o lungime de undă cuprinsă între 0,01 și 10 nanometri,
corespunzând frecvențelor cuprinse între 30 petahertz și 30 exahertz (3 ×
1016 Hz până la 3 × 1019 Hz) și energii cuprinse între 100 și 110 keV.
Lungimile de undă cu raze X sunt mai scurte decât cele ale razelor UV și
de obicei sunt mai lungi decât cele ale radiațiilor gamma. În multe limbi, radiația
X este menționată cu termeni care denotă radiația Röntgen, după ce omul de
știință german Wilhelm Röntgen , care de obicei este creditat ca descoperitor, și
care l-a numit radiația X pentru a indica un tip de radiație necunoscut.
 Descoperirea razelor X
În timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen,
bombardând un corp metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite
radiații foarte penetrante, radiații pe care le-a denumit raze X (descoperire
realizată în anul 1895). Radiațiile X au fost numite mai târziu radiații Roentgen
sau Röntgen.
Fizicianul german Wilhelm Röntgen este de obicei creditat ca descoperitor
de raze X în 1895, deoarece el a fost primul care le studiază sistematic, deși nu
este primul care a si observat efectele.

4
 El este și cel care le-a dat denumirea de "raze X" (care semnifică o
cantitate necunoscută ), deși multe altele le-au denumit "raze Röntgen" (și
radiografiile asociate cu raze X ca "Röntgenograme") pentru la câteva decenii
după descoperirea lor și chiar și până în prezent în unele limbi, inclusiv în limba
germană a lui Röntgen.
S-au găsit raze X provenind din tuburile Crookes, tuburi experimentale de
descărcare inventate în jurul anului 1875, de către oamenii de știință care
investigau razele catodice, adică grinzile electronice energetice, create mai întâi
în tuburi.
Tuburile Crookes au creat electroni liberi prin ionizarea aerului rezidual în
tub printr-o tensiune DC ridicată de oriunde între câțiva kilovolți și 100 kV.
Această tensiune a accelerat electronii proveniți de la catod la o viteză suficient
de mare încât au creat raze X atunci când au lovit anodul sau peretele de sticlă
al tubului.
Multe dintre tuburile timpurii ale Crookes au radiat, fără îndoială, raze X,
deoarece cercetătorii timpurii au observat efecte care le puteau fi atribuite, după
cum este detaliat mai jos. Wilhelm Röntgen a fost primul care le studiază
sistematic, în 1895.
Descoperirea razelor X a stimulat o adevărată senzație. Biograful Röntgen,
Otto Glasser, a estimat că numai în 1896 au fost publicate 49 de eseuri și 1044
articole despre noile raze.
Aceasta a fost probabil o estimare conservatoare, dacă se consideră că
aproape fiecare lucrare din întreaga lume a raportat în mod extensiv despre noua
descoperire, cu o revistă, cum ar fi Știința, dedicându-i numai 23 de articole în
acel an. Reacțiile senzationiste la noua descoperire includ publicații care leagă
noul tip de raze de teoriile oculte și paranormale, cum ar fi telepatia.
Razele X moi si dure
Razele X cu energii fotonice ridicate (mai mari de 5-10 keV, sub lungimea
de undă de 0,2-0,1 nm) se numesc raze X dure, în timp ce cele cu energie mai

5
mică se numesc raze X moi. Datorită capacității lor de penetrare, razele X sunt
utilizate pe scară largă pentru a imagina interiorul obiectelor, de exemplu în
radiografia medicală și securitatea aeroportului. Termenul de raze X este folosit
metonimic pentru a se referi la o imagine radiografică produsă utilizând această
metodă, în plus față de metoda în sine. Deoarece lungimile de undă ale razelor X
sunt similare cu dimensiunile atomilor, ele sunt, de asemenea, utile pentru
determinarea structurilor de cristal prin cristalografie cu raze X. Prin contrast,
razele X moi sunt ușor absorbite în aer; lungimea atenuării a 600 de eV (~ 2 nm)
raze X în apă este mai mică de 1 micrometru.
Proprietati
Fotonii cu raze X transporta suficientă energie pentru a ioniza atomii și
pentru a întrerupe legăturile moleculare. Aceasta face ca acesta să fie un tip de
radiație ionizantă și, prin urmare, dăunătoare țesutului viu. O doză foarte ridicată
de radiații într-o perioadă scurtă de timp provoacă boală prin radiații, în timp ce
dozele mai mici pot da un risc crescut de cancer indus de radiații. În imagistica
medicală, acest risc crescut de cancer este, în general, mult mai mare decât
beneficiile examinării. Capacitatea ionizantă a razelor X poate fi utilizată în
tratamentul cancerului pentru a ucide celulele maligne folosind radioterapia. De
asemenea, este utilizat pentru caracterizarea materialelor utilizând spectroscopia
cu raze X.
Lungimea de atenuare a razelor X în apă arătând marginea de absorbție a
oxigenului la 540 eV, dependența de energia 3 a fotosaborbției, precum și o
nivelare la energii fotonice mai mari din cauza împrăștierii Compton. Lungimea
atenuării este de aproximativ patru ordine de mărime mai mare pentru razele X
(jumătatea dreaptă), comparativ cu razele X moi (jumătatea stângă).
Razele X pot traversa obiecte relativ groase fără a fi mult absorbite sau
împrăștiate. Din acest motiv, razele X sunt utilizate pe scară largă pentru a
imagina interiorul obiectelor opace vizuale.

6
 Cele mai des întâlnite aplicații sunt în radiografia medicală și în scanerele
de securitate ale aeroportului, dar tehnicile similare sunt de asemenea
importante în industrie (de exemplu, radiografia industrială și scanarea CT
industrială) și cercetarea (de exemplu CT de animale mici). Adâncimea de
penetrare variază cu câteva ordini de mărime pe spectrul de raze X. Aceasta
permite ajustarea energiei fotonice pentru aplicație astfel încât să asigure o
transmisie suficientă prin obiect și în același timp să asigure un contrast bun în
imagine.
Razele X au lungimi de undă mult mai scurte decât lumina vizibilă, ceea ce
face posibilă cercetarea structurilor mult mai mici decât se poate vedea utilizând
un microscop normal. Această proprietate este folosită în microscopia cu raze X
pentru a obține imagini de înaltă rezoluție și, de asemenea, în cristalografia cu
raze X pentru a determina pozițiile atomilor în cristale.
Interactiunea cu materia
Razele X interacționează cu materia în trei moduri principale, prin
fotoabsorbție, împrăștiere Compton și împrăștiere Rayleigh. Rezistența acestor
interacțiuni depinde de energia razelor X și de compoziția elementară a
materialului, dar nu și de proprietățile chimice, deoarece energia fotonilor cu raze
X este mult mai mare decât energiile de legare chimice. Absorbția fotoabsorbției
sau fotoelectrică este mecanismul de interacțiune dominant în regimul cu raze X
moi și pentru energiile mai joase ale raze X. La energii mai mari, împrăștierea
Compton domină.
Absorbție fotoelectrică
Probabilitatea unei absorbții fotoelectrice pe unitatea de masă este
aproximativ proporțională cu Z3 / E3, unde Z este numărul atomic și E este
energia fotonului incident.
Această regulă nu este valabilă în apropierea energiilor de legare
electronică ale coajelor electronice, unde există schimbări bruște în
probabilitatea de interacțiune, așa numite margini de absorbție. Cu toate

7
acestea, tendința generală a coeficienților de absorbție ridicat și, prin urmare,
adâncimile de penetrare scurte pentru energiile fotonice scăzute și numerele
atomice ridicate este foarte puternică. Pentru țesuturile moi, fotoabsorbția
domină până la energia fotonică de aproximativ 26 keV în cazul în care
împrăștierea Compton preia.
Pentru substanțele cu numărul atomic mai mare, această limită este mai
mare. Cantitatea mare de calciu (Z = 20) din oase, împreună cu densitatea lor
ridicată, este ceea ce le face să apară atât de clar pe radiografiile medicale.
Un foton fotosabsorbit transferă toată energia către electronul cu care
acesta interacționează, ionizând astfel atomul la care era legat electronul și
producând un fotoelectron care este probabil să ionizeze mai mulți atomi pe
calea sa. Un electron exterior va umple poziția de electron liber și va produce fie
un foton caracteristic, fie un electron Auger.
Aceste efecte pot fi utilizate pentru detectarea elementară prin
spectroscopie cu raze X sau spectroscopie electronică Auger.
Proprietățile radiațiilor X
Ele prezintă următoarele proprietăți:
 în vid ele se propagă cu viteza luminii;
 impresionează plăcile fotografice;
 nu sunt deviate de câmpuri electrice și magnetice;
 produc fluorescența unor substanțe (emisie de lumină); Exemple de
substanțe fluorescente: silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care
emit lumina galben-verzuie.
 sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează
ochiul omului;
 pătrund cu ușurință prin unele substanțe opace pentru lumină, de
exemplu prin corpul omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn,
sticlă ș.a., dar sunt absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb).

8
Puterea lor de pătrundere depinde de masa atomică și grosimea substanței prin
care trec.
 ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎrul de ioni produși indica
intensitatea radiațiilor. Pe această proprietate se bazeazǎ funcționarea
detectoarelor de radiații.
 au acțiune fiziologicǎ, distrugând celulele organice, fiind, în general,
nocive pentru om. Pe această proprietate se bazeazǎ folosirea lor în tratamentul
tumorilor canceroase, pentru distrugerea țesuturilor bolnave.
Detectori
Detectoarele cu raze X variază în funcție de formă și de funcție, în funcție
de scopul lor. Detectoarele imagistice, cum ar fi cele utilizate pentru radiografie,
au fost inițial bazate pe plăci fotografice și film fotografic ulterior, dar acum sunt
în mare parte înlocuite cu diferite tipuri de detectori digitali, cum ar fi plăcile de
imagine și detectoarele cu ecran plat. Pentru protecția împotriva radiațiilor,
riscul expunerii directe este adesea evaluat utilizând camere de ionizare, în timp
ce dozimetrele sunt folosite pentru a măsura doza de radiație la care a fost
expusă o persoană. Spectrele de raze X pot fi măsurate fie prin dispersoare de
energie, fie prin spectrometre de dispersie a lungimii de undă.

Utilizari

 Utilizari medicale
Razele X sunt cel mai bine cunoscute ca instrument medical. Ele sunt
folosite atât în diagnostic, cât și în tratament. Țesuturile moi cum sunt piele și
mușchii permit razelor X să treacă prin ele, astfel ele sunt absorbite de țesuturile
dure cum ar fi oasele și dinții.
     Fotografiile cu raze X sunt extrem de utile pentru diagnosticul medical
deoarece ele pot prezenta oase rupte, tumori și de asemenea diagnosticarea
afecțiunilor pulmonare, ex: tuberculoza, pneumonie. Fotografiile cu raze X ale

9
dinților arată ce se întâmplă în anumite părți ale gurii (înăuntrul dinților și gingiilor
spre exemplu) pe care dentistul nu le poate identifica în alt mod.
     Razele X sunt extrem de energice și pot deteriora țesutul viu atunci
când trec prin el. Asta poate avea anumite avantaje și dezavantaje. Pe de o
parte, razele X trebuiesc folosite cu precauție maximă și destul de selectiv,
tehnicienii cu raze X trebuie să ia măsuri cu privire la absorbția razelor în timpul
lucrului lor. Pe cealaltă parte, razele X sunt utilizate pentru sterilizarea
echipamentelor medicale (distrug microorganismele) și ucid tumorile în
tratamentul cancerului, adică în radioterapie.
 ASTRONOMIE
     Razele X călătoresc prin spațiu și pot fi studiate în mod similar cu
telescoape reglate pentru recunoașterea frecvențelor lor.
 CERCETĂRI ȘTIINȚIFICE
     Razele X se folosesc pentru studierea structurilor interioare ale
materialelor. Mai exact, se folosește cristalografia cu raze X. Fasciculul de raze X
intră printr-un cristal rezultând astfel împrăștierea fasciculului într-un mod precis
de către atomi. În acest mod se poate măsura distanța dintre un atom și vecinii
săi, deoarece apare un fel de umbră a modelului interior al cristalului.
     Un exemplu de folosire a cristalografiei cu raze X este descoperirea
structurii ADN.

10
  APLICAȚII INDUSTRIALE
     Razele X pot fi folosite pentru a detecta anumite defecțiuni din interiorul
mașinilor. Astfel, se folosesc anumite inginerii cu raze X pentru echipamentele
industriale cu scopul de a depista fisuri sau slăbiciuni în componentele metalice
ale aparatelor. Un exemplu ar fi lamele turbine în motoarele avioanelor cu
reacție. Ele sunt testate în acest mod pentru descoperirea anumitor probleme ce
pot cauza eșec asupra zborului.
     Picturile de ulei este un alt exemplu de utilizare ale razelor X pentru
demonstrarea autenticității.

                  
     Prin litografie cu raze X, unde se folosesc fascicule de raze X foarte
precise și mici, rezultă desene ale unor modele de circuite în miniatură ale
11
circuitelor integrate cum sunt cipurile de siliciu. Razele X permit micșorarea
componentelor rezultând astfel cipuri mai mici și mai puternice.
 SECURITATE
     Razele X sunt folosite în aeroporturi, mai exact la punctele de control
sau check in. Sunt folosite pentru controlul de bagaje. Razele X pot trece prin
materiale moi cum ar fi plasticul sau pielea și sunt blocate de materialele de
metal.
     De obicei, valizele trec prin scannere mari de pe benzile transportoare
iar imaginile rezultate din razele X arată conținutul valizelor pe ecranul
computerului. Aceste imagini sunt studiate de agenții de securitate cu scopul
măsurării densității lichidelor care sunt transportate în bagaje/valize. Astfel se pot
detecta anumite tipuri de explozivi.

Efectele adverse ale razelor X 

Razele X sunt din ce in ce mai folosite in medicina pentru diverse
investigatii. In doze mari insa, aceste investigatii pot avea efecte nocive asupra
organismului uman. Este indicat ca investigatiile cu raze X sa fie facute cat mai
rar si doar atunci cand au fost epuizate celelalte tipuri de investigatie.
Tinta preferata a razelor X este ADN-ul. Efectele pot apara in intervale
diferite, de la cateva ore, pana la zile, saptamani sau chiar ani. Organismul uman
suporta dozele mici de raze X, insa cantitatile mari produc grave deficiente

12
celulare. Razele X produc radiatii care afecteaza pielea, ochii, sangele sau
organele reproducatoare. Aceste raze pot produce mutatii genetice si
favorizeaza aparitia cancerului. Cancerul apare de obicei in urma expunerii la
cantitati mari de raze X.
Expunerea la cantitati mari de raze X poate duce la tulburari de
pigmentare, atrofie, scleroza cutanata, conjunctivita, cataracta, pierderea parului
si diverse forme de cancer. Razele X au un efect negativ asupra femeilor
insarcinate. Pot aparea deformari ale corpului fatului sau afectiuni grave care pot
periclita viata copilului.

13
 Bibliografie
https://acasa.ro/boli-7/efecte-nocive-ale-razelor-x-141226.html

http://www.anpm.ro/ro/efectele-radiatiilor-asupra-sanatatii-oamenilor

https://www.cdt-babes.ro/articole/utilizare-raze-x-in-scop-diagnostic.php

https://www.bio.unibuc.ro/index.php/departamente/anatomie-fiziologie-animala-
si-biofizica/43-referate-biofizica-moleculara/384-aplicatii-ale-radiatiei-x

14