RADIATII ELECTROMAGNETICE

Undele electromagnetice sau radiația electromagnetică sunt fenomene fizice în general naturale
care constau într-un câmp electric și unul magnetic în același spațiu și care se generează reciproc
pe măsură ce se propagă.
În fizica, radiația electromagnetică se referă la undele (sau cuanta lor, fotoni) ale câmpurilor
electromagnetic, propagându-se (radiind) prin spațiu-timp, purtând energia radiantă
electromagnetică. Radiația electromagnetică este o combinație de câmpuri electrice și magnetice
oscilante care se propagă prin spațiu și care transportă energie dintr-un loc în altul. În mod clasic,
radiația electromagnetică constă din unde electromagnetice, care sunt oscilații sincrone ale
câmpurilor electrice și magnetice care se propagă la viteza luminii printr-un vid. Oscilațiile celor
două câmpuri sunt perpendiculare între ele și perpendiculare pe direcția energiei și propagării
undelor, formând o undă transversală. Frontalul undelor electromagnetice emise de o sursă
punctuală (cum ar fi un bec) este o sferă. Poziția unei unde electromagnetice în spectrul
electromagnetic poate fi caracterizată fie de frecventa oscilației, fie de lungimea de undă. Acesta
include undele radio, microundele, infraroșu , lumina (vizibilă), ultraviolete, razele X și razele
gamma. Studiul teoretic al radiațiilor electromagnetice se numește electrodinamica, un
subdomeniu al electromagnetismului.
Undele electromagnetice sunt produse ori de câte ori particulele încărcate sunt accelerate, iar
aceste unde pot interacționa ulterior cu alte particule încărcate. Când orice fir (sau un alt obiect
conductor precum o antenă) conduce curentul alternativ, radiația electromagnetică este propagată
cu aceeași frecvență ca și curentul electric. În funcție de circumstanțe, se poate comporta ca undă
sau ca particulă. Ca undă, aceasta este caracterizată printr-o viteză (viteza luminii), lungime de
undă, și frecvență. Atunci când se consideră particulele, acestea sunt cunoscute sub numele de
fotoni, și fiecare are o energie legată de frecvența undei dată de relația lui Planck.

În general, radiația electromagnetică este clasificată în funcție de lungimea de undă în radio,

microunde, lumina infraroșie, lumina vizibilă, lumina ultravioletă, raze X și raze gamma.
Radiațiile în vid se deplasează mereu cu [[viteza luminii] ], în raport cu observatorul, indiferent de
viteza observatorului. (Această observație a condus la dezvoltarea lui [[Albert Einstein] ] a teoriei
relativității speciale).
Efectul radiațiilor depinde de cantitatea de energie transportată per cuantă. Energiile mari
corespund frecvențelor înalte și lungimilor de undă scurte, și vice-versa. Efectele radiațiilor asupra
compușilor chimici și a organismelor biologice depind atât de puterea radiației, cât și de frecvența
acesteia. Radiația electromagnetică la frecvențe vizibile sau mai joase (adică lumină vizibilă,
infraroșu, microunde și unde radio) se numește radiație neionizantă, deoarece fotonii nu au
suficientă energie individuală pentru a ioniza atomii sau moleculele. Efectele acestor radiații
asupra sistemelor chimice și a țesuturilor vii sunt cauzate în primul rând de efectele de încălzire
ale transferului de energie combinat al multor fotoni. În schimb, radiațiile ultraviolete, razele X și
razele gama sunt denumite radiații ionizante, deoarece fotonii individuali la o astfel de frecvență
înaltă au suficientă energie pentru a ioniza moleculele sau pentru a rupe legăturile chimice. Aceste
radiații au capacitatea de a provoca reacții chimice și de a deteriora celulele vii dincolo de cele
care rezultă din încălzirea simplă și pot constitui un pericol pentru sănătate.

Multe informații despre proprietățile fizice ale unui obiect pot fi obținute de la spectrul său
electromagnetic. Acest lucru poate fi spectrul luminii fie emise, fie transmisă spre obiect. Acest
aspect implică spectroscopia, care este utilizată pe scară largă în astrofizică. De exemplu; mulți
atomi de hidrogen emit unde radio, care au o lungime de undă de 21,12 cm.
Când radiația electromagnetică trece printr-un conductor induce un flux de curent electric în
conductor. Acest efect este folosit în antene. Radiațiile electromagnetice pot provoca, de
asemenea, anumite molecule să oscileze și, astfel, să se încălzească. Acest lucru este exploatat în
cuptorul cu microunde.
Tipuri de unde electromagnetice În funcție de frecvență sau lungimea de undă cu care radiația se
repetă în timp, respectiv în spațiu, undele electromagnetice pot fi de mai multe feluri: radiațiile
(undele) radio; microunde; radiații infraroșii; radiații luminoase; radiații ultraviolete; radiații X
(Rontgen); radiații Y (gamma).
Aplicabilitatea undelor electromagnetice Tehnologia modernă foloseşte unde electromagnetice în
toate aplicaţiile sale.

Undele (radiațiile) radio Undele radio fac mult mai mult decât să aducă muzica în radiourile
noastre. În 1887 Henrich Hertz, profesor de fizică la Technische Hochschule în Karlsruhe din
Germania, a detectat primele unde electromagnetice. Undele radio se folosesc și pentru
transmiterea semnalelor de televiziune, pentru comunicații prin satelit și telefonie mobilă. Au cele
mai mari lungimi de undă din spectrul electromagnetic. Aceste unde pot fi mai lungi decât un teren
de fotbal sau la fel de scurte ca o minge de fotbal. Antenele televizoarelor recepționează semnalul,
sub forma undelor electromagnetice.
Telefoanele mobile folosesc și ele unde radio pentru a transmite informații. Acestea sunt mult mai
mici decât undele folosite de TV sau cele FM. Undele radio se transmit cu ușurință prin aer. Ele
nu cauzează daune dacă sunt absorbite de corpul uman și pot fi reflectate pentru a-și schimba
direcția. Aceste proprietăți le fac ideale pentru sistemele de comunicații. Undele radio pot fi
produse prin oscilații în circuitele electrice. Când undele radio sunt absorbite de un conductor,
acestea creează un curent alternativ. Acest curent electric are aceeași frecvență ca undele radio.
Informațiile sunt codificate în undă înainte de transmisie, care pot fi decodate atunci când este
recepționată unda. Sistemele de televiziune și radio folosesc acest principiu pentru a difuza
informații.
Microundele Microundele pot fi generate, ca şi undele radio, de instalaţii electronice, însă nu fac
parte din domeniul vizibil, deci ochiul uman nu le percepe. Una dintre primele utilizări ale
microundelor a fost în cadrul aparatelor radar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar,
ele se folosesc într-o gamă mult mai largă de domenii. De când au fost utilizate pentru prima dată,
microundele şi-au găsit o răspândire largă în diferite instalaţii şi dispozitive: instalaţii de securitate
a zborului, radare militare şi de poliţie, instalaţii de emisie TV, dotări de telefonie mobilă, aparate
medicale ( ridicarea temperaturii unor organe interne cu ajutorul curenţilor de înaltă frecvenţă) şi
bineînțeles în cuptoare cu microunde.
Radiațiile infraroșii Energia produsă de radiaţia infraroşie este un tip de energie care, spre
deosebire de alte tipuri de undă, nu foloseşte aerul înconjurător drept mijloc de transmisie.
Radiaţiile infraroşii sunt emise într-un spectru continuu de corpurile calde. Trebuie remarcat faptul
că jumătate din energia emisă de Soare corespunde domeniului IR. Becurile emit mai multă
radiaţie infraroşie decât lumină. În materialele incandescente, în filamentele metalice încălzite
puternic, gradul de agitaţie termică este mare astfel că electronii care sunt acceleraţi suferă
frecvente ciocniri. Astfel, rezultă o emisie numită radiaţie termică care este sursa principală de
lumină.

Corpul omenesc emite radiaţii infraroşii de la 3000 nm având un maxim al emisiei în jur de 10.000
nm. Spectrul razelor infraroşii de undă lungă cuprinde marea majoritate a razelor sigure, cu efect
benefic şi vital asupra sănătăţii noastre. Aceste raze sunt responsabile de fotosinteză, fără de care,
după cum se ştie, nu ar exista viaţă. Corpul uman emană energie infraroşie prin piele, la fel cum
absoarbe în mod natural, în jur de 93% din undele infraroşii. Acesta este şi principiul care stă la
baza utilizării incubatoarelor în infraroşu necesare pentru menţinerea în viaţă a copiilor născuţi
prematur.

Radiațiile luminoase Radiaţiile luminoase pot fi naturale şi artificiale. Soarele este sursa naturală
principală a radiaţiei luminoase la suprafaţa pământului. Radiaţiile luminoase din spectrul solar
acţionează la suprafaţa ţesuturilor biologice, în mare parte fiind reflectate de către acestea, iar
cele absorbite pătrund numai în straturile superficiale. Dintre toate sistemele şi organele
organismului, numai ochiul are proprietatea de a capta radiaţiile luminoase. Acesta este un
proces complex, la care participă retina, nervul optic şi sistemul nervos central.
Radiații ultraviolete Nu putem vedea lumina ultravioletă (UV), dar aceasta poate avea efecte
periculoase asupra corpului uman. Lumina ultravioletă în lumina soarelui poate face pielea să se
bronzeze sau să se ardă. Radiațiile ultraviolete sunt unde electromagnetice invizibile care sunt
emise în mod natural de soare şi de toate corpurile fierbinţi. Razele ultraviolete numite și raze UV,
sunt radiații electromagnetice cu o lungime de undă mai mică decât radiațiile luminii percepute de
ochiul omenesc. Denumirea de „ultraviolet” provine de la culoarea violet din spectrul luminii albe,
care are o lungime de undă învecinată, dar ceva mai mare.

Radiațiile X Radiația (razele) X sau radiația (razele) Röntgen sunt radiații electromagnetice
ionizante, cu lungimi de undă mici. Fizicianul german Wilhelm Röntgen este creditat ca
descoperitor de raze X în 1895, deoarece el a fost primul care le studiază sistematic, deși nu este
primul care a si observat efectele. Lungimile de undă cu raze X sunt mai scurte decât cele ale
razelor UV și de obicei sunt mai lungi decât cele ale radiațiilor gamma. Descoperirea razelor X a
devenit extrem de apreciată mai ales în scopuri medicale. În 1914, Marie Curie a dezvoltat aparate
radiologice de imagistică rapidă cu raze X pentru a sprijini soldații răniți în Primul Război
Mondial. Astfel, chirurgii puteau să-i opereze pe soldații răniți mai rapid și cu mai multă acuratețe.

Radiaţiile Y (Gama) Radiaţiile gama sunt radiaţiile electromagnetice cu frecvenţe mai mari de
5·1019 Hz şi respectiv cu lungimile de undă cele mai mici. Distincția între razele X și Y se bazează
pe sursa lor: razele X sunt emise de electroni, în timp ce razele gamma sunt emise de nucleul
atomic. Datorită lungimilor de undă mici este practic imposibil să se observe comportarea
ondulatorie a acestora

APLICAȚIE
Cum funcționează plita cu inducție?
Plita funcționează prin transmiterea de unde electromagnetice direct asupra vasului, fabricat dintr-
un material feros, care astfel se încălzește rapid, pentru prepararea ușoara a mâncărurilor. Este
cea mai puternica metoda de încălzire, fiind de asemenea instantă. Pana la apariția plitelor cu
inductie, gazul era considerat ca fiind cea mai viabila opțiune de către bucătarii profesioniști, dar
o serie de avantaje incontestabile au pus inducția electromagnetica in topul preferințelor.
Vasele compatibile cu o plita cu inducție sunt cele care au conținut de fier
(Fe) in stratul de la baza sa, acesta fiind cel care in asociere cu bobina plitei creează câmpul
de inducție electromagnetica, ce acționează asupra vasului încălzindu-i-l.
Cum recunoaștem un vas compatibil cu inducție? Este foarte simplu: ori avem eboșat pe fundul
vasului semnul de inducție (simbolul unui arc, o spirala), ori verificam cu ajutorul unui magnet de
frigider compoziția vasului. Daca magnetul se prinde de vas, atunci acesta este compatibil cu
plitele pe inducție.

Vasele necompatibile cu plita de inducție sunt cele din aluminiu pentru ca Plitele
cu inducție funcționează doar cu vase care conțin in partea inferioara si un material feromagnetic.
Pentru a verifica acest lucru trebuie doar sa plasați un magnet pe partea inferioara a vasului, iar
daca magnetul este atras de vas atunci acest vas poate fi folosit, altfel nu.
In mod teoretic, vasele care conțin in partea inferioara metale precum cupru sau aluminiu nu
trebuie sa funcționeze pe o plita cu inducție, dar unii producătorii de vase introduc in partea
inferioara a vaselor si straturi de materiale feromagnetice, astfel încât, este posibil sa fie bune si
aceste tipuri de vase.
Pentru a fi siguri, cel mai bine este sa verificați vasul daca are semnul de inducție, mai jos va
prezentam semnele pe care le găsiți pe partea inferioara a vaselor de gătit.