Sunteți pe pagina 1din 4

RADIATII ELECTROMAGNETICE

Radiatiile electromagnetice reprezinta emisia si propagarea in spatiu a unor particule, radiatie corpusculara
si unde, radiatie ondulatorie, acestea fiind insotite de un transport de energie.
Energia unei particule in miscare este egala cu E = hn.
Orice particula in miscare este insotita de o unda.
Lungimea de unda a unei particule in miscare este l = c/n, unde c este viteza de propagare a particulei egal“
cu viteza luminii 2,9987.108 m/s si n frecventa de propagare a particulei.
Radiatiile electromagnetice se impart in patru categorii:
1. - radiatii care apar datorita absorbtiei si emisiei de energie care are loc la nivelul invelisului electronic al
atomului:
- radiatii hertiene
- radiatii termice, care se impart in:
- radiatii infrarosii
- radiatii vizibile
- radiatii ultraviolete.
Acesta radiatii sunt alcatuite din fotoni electronici.
2. - radiatii care apar, in urma unor procese de descompunere a atomului in partile sale componente prin
descarcari electrice in gaze:
- radiatii anodice
- radiatii catodice
- radiatii canal.
Radiatiile anodice sunt alcatuite din sarcini electrice pozitive, ioni pozitivi si protoni.
Radiatiile catodice sunt alcatuite din sarcini electrice negative, electroni si ioni negativi.
Radiatiile canal sunt alcatuite din sarcini electrice pozitive, protoni si ioni pozitivi.
3. - radiatii care apar datorita absorbtiei de electroni de catre atomii unui solid si franati in interiorul
acestuia si emisia de energie care are loc la nivelul nucleului atomic:
- radiatii X (sau Rontgen)
Radiatiile X sau Rontgen sunt alcatuite din fotoni nucleari care formeaza radiatia moale si dura nucleara.
4. - radiatii care apar prin dezintegrare nucleara radioactiva:
- radiatii nucleare radioactive beta (b), alfa (a) si gama (g).
Radiatiile b sunt alcatuite din electroni care au sarcina electrica negativa.
Radiatiile a sunt formate din pozitroni care au sarcina electrica pozitiva.
Radiatiile g sunt compuse din neutrini, forta moale si fotoni nucleari, forta dura.

SURSA 02

I. Radiatia Electromagnetica, unde de energie produse de oscilatia sau acceleratia of unei incarcaturi
electrice. Undele electromagnetice au componente electrice si magnetice. Radiatia electromagnetica poate
poate fi aranjata intr-un spectru care extinde de la undele de extrema inalta frecventa si lungime de unda
scurta la unde de extrema joasa frecventa si lungime de unda lunga. Lumina vizibila e doar o mica parte din
spectrul electromagnetic. Pentru a scadea frecventa, spectrul electromagnetic se compune din raze Gamma,
raze X, radiatii ultraviolete, lumina vizibila, radiatie infrarosie, microunde, si unde radio.
II. PROPRIETATI
Exista trei fenomene prin care energia poate fi transmisa: radiatia electromagnetica, conductia, si convectia.
Spre deosebire de conductie si convectie, undele electromagnetice nu au nevoie de material mediu pentru
transmisie. Astfel, lumina si undele radio pot calatori prin prin spatiul interplanetar si interstelar de la Soare
si stele la Pamant. Indiferent de frecventa, lungime de unda, sau metoda de propagare, undele
electromagnetice calatoresc la viteza de 3 × 1010 cm pe secunda in vid. Toate componentele spectrului
electromagnetic, indiferent de frecventa, au in comun proprietatile tipice ale miscarilor de unda, inclusiv
difractia si interferenta. Lungimile de unda pot fi receptionate pe distante de la milimetri pana la kilometri.
Lungimea de unda si frecventa undelor electromagnetice sunt importante in determinarea efectelor de
caldura, vizibilitate, penetrare, si alte caracterisitici ale radiatiei electromagnetice.
III. TEORIE
Fizicianul britanic James Clerk Maxwell a prezentat undelor electromagnetice intr-o serie de articole
publicate in 1860. El a analizat matematic teoria campurilor electromagnetice si a prevazut ca lumina
vizibila e un fenomen electromagnetic.
Fizicienii au stiut inca de la inceputul secolului XIX ca lumina e propagata ca o unda transversala. Ei au
presupus ca unda avea nevoie de material mediu pentru transmisia sa, asa ca au folosit o substanta extrem
de difuza, numita “ether”, ca si mediul neobservabil. Teoria lui Maxwell a facut o presupunere ce nu era
necesara, dar conceptul “ether” nu a fost abandonat imediat, pentru ca se potrivea cu conceptul Newtonian
despre un cadru absolut spatiu-timp pentru univers. Un faimos experiment condus de fizicianul american
Albert Abraham Michelson si de chimistul american Edward Williams Morley spre sfarsitul secolului XIX
a servit la destramarea conceptului “ether” si a fost important in dezvoltarea teoriei relativitatii. Aceasta a
condus la realizarea ca viteza radiatiei electromagnetice intr-un vid este invariabila.
IV. “QUANTA”
La inceputul secolului XX, fizicienii au descoperit ca teoria undei nu se potrivea cu toate proprietatile
radiatiei. In 1900 fizicianul german Max Planck a demonstrat ca emisia si absorbtia de radiatii au loc in
unitati finite de energie, cunoscute sub numele de “quanta”. In 1904, fizicianul american de origine
germana Albert Einstein a fost in stare sa explice niste rezultate confuze ale unui experiment despre efectul
fotoelectric extern prin presupunerea ca radiatia electromagnetica se poate purta ca o particula.
Alt fanomen, care are loc in interactiunea dintre radiatie si material, poate de asemenea sa fie explicata doar
prin teoria “quantum”. Deocamdata, fizicienii moderni au fost obligati sa recunoasca ca radiatia
electromagnetica poate uneori sa se poarte ca o particula, si uneori sa se poarte ca o unda. Conceptul paralel
—acea materie de asemenea manifesta aceeasi dualitate da a avea caracteristici asemanatoare cu particulele
si cu undele—a fost dezvoltat in 1923 de catre fizicianul francez Louis Victor.

SURSA 03

Undele electromagnetice sau radiaţia electromagnetică sunt fenomene fizice în general naturale, care
constau dintr-un câmp electric şi unul magnetic în acelaşi spaţiu, şi care se generează unul pe altul pe
măsură ce se propagă.
Clasificare
În funcţie de frecvenţa sau lungimea de undă cu care radiaţia se repetă în timp, respectiv în spaţiu, undele
electromagnetice se pot manifesta în diverse forme.
Spectrul radiaţiilor electromagnetice este împărţit după criteriul lungimii de undă în câteva domenii, de la
frecvenţele joase spre cele înalte:
* radiaţiile (undele) radio
* microunde
* radiaţii hertziene,
* radiaţii infraroşii,
* radiaţii luminoase,
* radiaţii ultraviolete,
* radiaţii X (Röntgen),
* radiaţii "γ" (gamma - literă greacă).
Undele radio - se folosesc şi pentru transmiterea semnalelor de televiziune, pentru comunicaţii prin satelit
şi telefonie mobilă. Microundele sunt folosite atât în comunicaţii cât şi în cuptorul cu microunde, care se
bazează pe absorbţia relativ puternică a radiaţiilor de această frecvenţă în apă şi materiile vegetale şi
animale. Undele milimetrice se folosesc de exemplu în astronomie. Undele terahertziene au început abia de
curând să fie cercetate şi folosite în aplicaţii practice. Radiaţia (lumina) infraroşie este foarte utilă în analize
fizico-chimice prin spectroscopie. De asemenea ea se mai utilizează pentru transmiterea de date fără fir dar
la distanţe mici, aşa cum este cazul la aproape toate telecomenzile pentru televizoare şi alte aparate casnice.
Lumina vizibilă este cel mai la îndemână exemplu de unde electromagnetice. Radiaţia (lumina) ultravioletă
este responsabilă pentru bronzarea pielii. Razele X (sau Röntgen) sunt folosite de multă vreme în medicină
pentru vizualizarea organelor interne. În fine, razele gamma se produc adesea în reacţii nucleare.
Teorie
Undele electromagnetice au fost prezise teoretic de "ecuaţiile lui Maxwell" şi apoi descoperite experimental
de Heinrich Hertz. Variaţia unui câmp electric produce un câmp magnetic variabil, căruia îi transferă în
acelaşi timp şi energia. La rândul lui, câmpul magnetic variabil generează un câmp electric care preia
această energie. În acest fel energia este transformată alternativ şi permanent dintr-o formă în cealaltă, iar
procesul se repetă ducând la propagarea acestui cuplu de câmpuri.
Proprietăţi
Radiaţia electromagnetică, indiferent de frecvenţă, prezintă următoarele proprietăţi:
* interferenţă
* reflexie
* refracţie
* absorbţie
* difracţie
Radiaţia electromagnetică are o natură duală: pe de-o parte, ea se comportă în anumite procese ca un flux
de particule (fotoni), de exemplu la emisie, absorbţie, şi în general în fenomene cu o extensie temporală şi
spaţială mică. Pe de altă parte, în propagare şi alte fenomene extinse pe durate şi distanţe mari radiaţia
electromagnetică are proprietăţi de undă.