Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dintre acestea unele caracterizeaza din punct de vedere electric si magnetic corpurile,
cum sunt, si , iar altele reprezinta marimi de stare locala ale câmpului
electromagnetic. Astfel, pentru caracterizarea locala a câmpului în vid, se utilizeaza ;
marimile si se utilizeaza pentru caracterizarea locala a câmpului electric în corpuri,
iar si pentru caracterizarea locala a câmpului magnetic în corpuri.
Asadar câmpul electric si cel magnetic în regim stationar sunt legate prin intermediul
conductoarelor parcurse de curent. Daca acesta dispare, atunci se pot defini distinct si
independent:
Nota
Ecuatiile lui Maxwell (James Clerk, 1831-1879, profesor la Cambridge Univesity) reprezinta
formele locale ale celor mai generale legi ale câmpului electromagnetic în medii imobile si în
domenii de continuitate, netezime si omogenitate ale proprietatilor fizice locale.
; ; . (6.2.5)
Solutiile sistemului de ecuatii de mai sus ( ) sunt univoc determinate daca se dau
marimile , , conditiile de frontiera ale domeniului în care se analizeaza câmpul si
conditiile initiale ale starii acestuia.
A treia ecuatie exprima faptul ca un câmp electric static are ca sursa sarcinile electrice
distribuite volumetric într-un corp (izolator).
(6.2.6)
Trebuie mentionat rolul deosebit de important al curentului de deplasare , (rel.
6.2.1) , alaturi de cel de conductie, în aparitia si propagarea câmpului electromagnetic.
Pe baza acestor ecuatii, descoperitorul lor, savantul englez James Clark Maxwell a
demonstrat teoretic existenta si propagarea la distanta de corpuri (surse) a undelor
electromagnetice.
Din analiza ecuatiilor lui Maxwell rezulta ca în cazul câmpurilor variabile în timp
apare o dubla legatura cauzala între câmpul electric si câmpul magnetic, legatura care
conditioneaza aparitia si propagarea la distanta a câmpului electromagnetic desprins de
corpuri sub forma de unde electromagnetice cu viteza foarte mare dar finita (viteza luminii în
vid).
; ,
rezulta:
(6.3.1)
Ecuatiile (6.3.1) exprima faptul ca unda electromagnetica este o unda plana transversala,
având componente numai în planul yOz. Aceasta înseamna ca unda oscileaza transversal pe
directia de propagare:
Ecuatiile neidentic nule ale sistemului (6.3.1) contin câte doua perechi de marimi
independente între ele , care reprezinta doua unde independente, oscilând
în acelasi plan (fig. 6.3.2).
(6.3.2)
Pentru rezolvarea sistemului (6.3.2) se elimina una dintre necunoscute. În acest scop,
se deriveaza de pilda prima ecuatie dupa x si se aduna cu a doua ecuatie derivata dupa t si
înmultita cu :
(6.3.3)
(6.3.4)
,
În mod similar se poate obtine din aceeasi pereche de marimi ecuatia undelor în raport
cu :
(6.3.5)
.
Solutiile generale ale ecuatiilor undelor sunt functii arbitrare de x si t, în care aceste
marimi se afla într-o relatie liniara:
(6.3.6)
Aceste solutii pun în evidenta existenta a doua unde, una care se propaga în sensul
pozitiv al axei Ox, numita unda directa si alta care se propaga în sensul negativ al axei Ox,
numita unda inversa; aceasta din urma fiind cauzata de reflexia undelor directe.
(6.3.7)
, (6.3.8)
unde K este o constantaî ce trebuie determinata.
Asfel, la t = 0, si .
de unde:
(6.3.9)
;
(6.3.10)
Lungimea de unda este distanta cea mai mica dintre doua plane de unda în care
si au aceeasi faza. În vid , unde este viteza luminii în vid.
Marimea:
(6.3.11)
este viteza de faza a undei în mediul considerat, egala cu viteza luminii în acel mediu (cu
precizarea ca ). În aer, , deoarece .
Semnul (+) pentru corespunde undei directe, iar semnul (-) undei inverse sau reflectate.
(6.3.12)
,
(6.3.13)
,
Concluzii
Exista cel mult patru unde elementare care compun o unda plana pe o directie de propagare
data.
2. În componenta fiecarei unde plane, vectorii si sunt ortogonali, atât între ei, cât si
fata de directia de propagare, astfel încât cei trei vectori , , formeaza un triedru
ortogonal drept (pentru unda directa), sau invers (pentru unda inversa).
3. În cazul undei directe, de exemplu, produsul vectorial x , care are directia si sensul
directiei de propagare a undei se noteza cu x si exprima densitatea fluxului de
putere a câmpului electromagnetic. Vectorul poarta numele de vectorul lui Poynting.
4. În fiecare moment si în fiecare punct al directiei de propagare, valorile lui si ale lui
sunt proportionale, raportul lor reprezentând impedanta de unda a mediului ( ).
Prin masurarea valorii lui pe cale optica si compararea acesteia cu cea rezultata din teorie,
s-a obtinut acelasi rezultat, punându-se în evidenta astfel corectitudinea acestei teorii.
Asa cum s-a aratat, verificarea în practica a teoriei câmpului electromagnetic, elaborata de J.
C. Maxwell, a fost facuta de fizicianul german H. Hertz, în anul 1888, printr-o experienta
celebra,în care, pentru producerea undelor electromagnetice, a utilizat oscilatorul care îi
poarta numele (fig. 6.3.3).
Oscilatorul este constituit dintr-o bobina de inductie, având doua înfasurari - primar si
secundar - la bornele înfasurarii secundare fiind alimentate doua tije metalice de lungimi l1 si
respectiv l2 , pe care pot glisa sferele metalice S1 si S2, constituind armaturile unui
condensator electric variabil.
Capacitatea condensatorului fie , iar inductanta condensatoarelor de legatura L. Între cele
doua tije se afla întrerupatorul disruptiv KS.
Tensiunea US din spatiul KS fiind foarte mare, acest spatiu se strapunge si se produc scântei,
însotite de oscilatii de frecventa foarte înalta a curentului iS prin secundar. Ca urmare se va
produce un fenomen de radiatie a undelor electromagnetice în spatiul înconjurator, care sunt
captate (deci evidentiate) de un rezonator (rezonatorul lui Hertz), acordat pe frecventa
oscilatorului.
La fiecare scânteie va corespunde un tren de oscilatii ale curentului, care va propaga în spatiu
un tren de unde, cu lungimea de unda . La distanta de 2 mm între
armaturile condensatorului si la parametri L si C determinati ai oscilatorului se pot obtine
oscilatii cu frecvente de pâna la 150Ghz .
Oscilatorul lui Hertz este echivalent unui dipol cu sarcina electrica variabila .
Aceasta teorema este o consecinta directa a ecuatiilor lui Maxwell si pune în evidenta
aspectul energetic al câmpului electromagnetic, capabil sa acumuleze, sa transmita, sau sa
schimbe energie între diferite sisteme.
În acest volum este localizata o anumita cantitate de energie electromagnetica, Wi, având
densitatea de volum:
(6.4.1)
.
(6.4.2)
.
(6.4.3)
,
(6.4.4)
Cum:
se obtine:
(6.4.5)
(6.4.6)
Aceasta relatie exprima formal teorema energiei electromagnetice si pune în evidenta faptul
ca viteza de scadere a energiei câmpului electromagnetic dintr-un domeniu finit, limitat de o
suprafata închisa , este egala cu suma dintre energia cedata conductoarelor din interiorul
domeniului si fluxul prin suprafata a vectorului (fig. 6.4.1).
Acest vector se noteaza cu si poarta numele de vectorul lui Poynting - Umov sau vectorul
densitatii fluxului de putere electromagnetica ce traverseaza o suprafata transversala pe
directia de propagare a câmpului. Reprezinta de asemenea , o marime de stare locala a
câmpului electromagnetic. Se poate scrie deci:
. (6.4.7)
(6.4.8)
.
Una dintre caracteristicile cele mai importante ale curentului electric , precum si ale undelor
electromagnetice este aceea ca transporta energie(evident, o alta este aceea ca transmit
semnale/mesaje). Energia câmpului electromagnetic se poate transmite la orice frecventa,
deci si în regim stationar, când frecventa curentului este zero. În practica, transmiterea
curenta a energiei electrice prin conductoare, la puteri industriale, se face la frecventa de
50/60 Hz. În acest caz intereseaza mai mult randamentul transmisiei (respectiv minimizarea
pierderilor de transport prin linii) decât fenomenul de adaptare a receptorului la generator. În
cazul, însa, al transmisiei semnalelor, regimul de lucru este cel variabil de medie si înalta
frecventa, caz în care intereseaza adaptarea , iar semnalele sunt transmise eficient, dintr-un
loc în altul, prin unde progresive. Un ansamblu de conductoare care permite o astfel de
transmisie poarta numele de linie de transmisie. Lungimea de unda a undei progresive de
tensiune/curent care se transmite în lungul unei linii de transmisie, de rezistenta neglijabila,
este data de relatia: , unde este frecventa undei, iar c - viteza luminii în vid.
Daca frecventa creste, ajungând în domeniul undelor radio, apare fenomenul de propagare a
undelor care poate fi caracterizat prin unde progresive.
Liniile câmpului electric si ale celui magnetic din interiorul si exteriorul conductorului au
aliura din figura. În interior liniile câmpului electric sunt paralele cu axa
conductorului, iar cele ale câmpului sunt cercuri concentrice cu conturul conductorului.
Fig. 6.5.1 Liniile câmpului electric si ale celui magnetic
din interiorul si exteriorul conductorului
Ca urmare, vectorul lui J.H.Poynting si N. Umov( 1884) este , în interior, radial si dirijat catre
axul conductorului , fiind dat de produsul , iar în exterior are o
componenta longitudinala, , si una transversala, aceasta din urma fiind îndreptata de
asemenea spre axul conductorului .
Se evidentiaza astfel ca transmisia energiei electromagnetice se face practic prin izolantul din
afara conductorului, valoarea vectorului lui Poynting fiind maxima în vecinatatea suprafetei
acestuia (la exterior). Conductorul are doar rolul de ghidare a acestei energii, absorbind
pentru aceasta, din câmp, energia necesara pierderilor prin efect Joule-Lenz.În general, orice
sistem de medii conductoare care determina propagarea undelor electromagnetice în lungul
uni traseu se numesteghid de unda.
Nota
Conform celor aratate în prima parte a subcap. 6.5., la frecvente joase ( ) sursa
de energie transmite circuitului întregul flux de putere electromagnetica , , practic
instantaneu( fara propagare), pe când la frecvente înalte ( <<l) acest flux se transmite
prin fenomenul de propagare, din aproape în aproape, de la un capat la altul al
conductorului.