M Malita - APA, FOCUL ȘI

JOCUL. METAFORA, O NOUĂ

FILOSOFIE A REALULUI

“De ce focalizarea pe metaforă

este atât de importantă?
Deoarece 1) ea poate reprezenta
„cunoştinţe incerte, inexacte
sau vagi” (p. 74), 2) ea
evidenţiază „corespondenţele
epistemologice, adică
posibilitatea transformării unor
cunoştinţe despre referentul
sursă (vasul) în cunoştinţă
despre referentul ţintă (mintea)”
(p. 78), pe baza presupunerii că
referentul sursă este cunoscut, în
timp ce celălalt – nu; 3) „orice
metaforă bună sugerează un
model” (p. 87), şi 4) există mereu
o complementaritate a
metaforelor (despre aceleaşi
lucruri, desigur): deoarece fiecare
metaforă arată un aspect şi
trimite la o anumită legare a
lucrurilor şi interpretare, şi
numai împreună – chiar
criticându-se şi depăşindu-se –
stau ele mai aproape de realitate.
Această ultimă idee ne poate
trimite la o teză destul de
dezbătută, aceea a
complementarităţii şcolilor
filosofice. De asemenea, 5)
metafora relevă un aspect de
multe ori uitat: caracterul
politetic al conceptelor, faptul că
aceleaşi concepte au sensuri
diferite, chiar dacă asemănătoare
prin „aerul de familie”, la capetele
comunicării, adică în folosinţă.
Oricum, 6) metaforele explică
sensurile multiple, bogăţia
conceptelor: acestea „sunt
înconjurate de cimitire de
metafore” (p. 137).” Sursa
citatului: 430 Ana Bazac Noema
XIV, 2015

Note de lectura

Metafora luminii
Cum este posibil ca aceiasi
metafora sa sa organizeze
doctrinele mistice si in acelasi
timp sa fie cuvantul cheie al
demersului prin ratiune?
Explicatia este simpla: in ambele
cazuri e vorba de cunoastre si de
acces la advera, pe cale
nemijlocita in primul caz, pe cale
rationala in al doilea. Lumina
este deci cale, vehicol, calauza
spre adevar, fie ca este lumina
credintei say revelatiei fie ca este
lumina ratiunii.

Idea ca stiinta este una a

exprimat-o D’Alembert: Toate
stiintele in ansamblul lor nu sunt
decat forta gandirii umane care e
intotdeuna una si identica si
care trebuie sa ramana
semanatoare siesi oricat de
multiple si variate ar fi obiectele
la care se aplica.

Scoala logica de la Vienna

proclama prin Carnap ca nu
exista stiinte, nu exista decta
Stiinta (cu majuscula). Omul ar
intreprinde un singur demers
rational indiferent cu ce domenii
ale cunoasterii ar fi confruntat.

Mintea ca atelier
Cand vorbim despre creativitate
si alte operatiuni ale mintii toate
pana acum neformalizate si
nealgoritmizate, suntem nevoieti
sa ne reintoarcem la miscarea de
imrovizatie si potriveala tipica
atelierului, in care mintea, cu
mijloace putine si aparent
disparate, rezolva economicos si
rapid probleme de o complexitate
radicala.

Metafora atelierului e productiva,

am putea zice revelatoare.
Cunoastrea este un proces de
structurare. Simturile si si
experienta culeg date
nestructurate. Nu intelegem
situatii nestructurate. Demersul
mintii este incercarea de a
structura date disparate,
disjuncte, stranii.
Efortul mintii seaman cu cu
munca atelierului procedand de
la eveniment spre structura.
Elementele experientei sau
fostele structuri stau in memoria
noastra ca ca obiecte dezafectate,
ca un picior de masa, un surub,
o roata. Le tinem la indemana.
Suntem expusi unei stiatii?
Asamblam din nou, folosim
resursele memoriei. Ceea ce
rezulta nu ne satisface niciodata
complet cerinta sau solicitarea.
NN - Dar cine stie blueprintul
dupa care noi asamblam?
Neantul ca metafora

“Nimicul” a fost introdus in

literatura filosofica moderna ca o
contrabalansare a abordarii
“totului” de catre stiinte.

NN Dar exista si nimicul ca

nonactiune, cum zicea Solomon
Marcus acel “a te retrage pentru
a sari mai bine”. Noi facem
lucruri, actiuni dar sursa lor nu
este cumva a nu face nimic, a sta
un pic in repaos, a trage sageata
inapoi pentru a o trimite inainte?

La Institutul de Inteligenta
Artificiala de la MIT condus de
Patrick Winston putea fi vazuta o
scena iesita din comun: in
mijlocul unei sali pline de
supercalculatoare cativa copii se
jucau cu cuburile intr-un tarc.
Cercetatorii voiau sa afle din
observatii directe ce operatii
elementare stau la baza
construirii sau recunoasterii unei
porti sau arc. Rezultatul a fost ca
masina de calcul a invatat ce este
o poarta. Pasul acesta aparent
simplu a dus la o teorie a
analogiei si in ultima instanta la
un studiu comparat al pieselor
lui Shakespeare.

Oamenii si calculatoarele sunt

doua specii diferite ale aceluiasi
gen numit “sisteme de procesare
a informatiei”.
“Ce nu pot face calculatoarele,
limitele inteligentei artificiale
(1972) de Hubert Dreyfus este
inspirata din pozitii
fenomenologice. What
Computers Still Can't Do: A
Critique of ... by Hubert L.
Dreyfus
http://amzn.to/2aMkmrt via
@amazon

John-R.-Searle Poate un
calculator in virtutea
programelor adecvate sa
inteleaga? Nu - De ce? Pentru ca
manipularea de simboluri nu are
intentionalitate si deci nu are
sens. Niciodata programul formal
nu va adauga intentionalitate,
acea proprietate a starilor
mintale (pareri, dorinte, intentii,
nu insa angoasa si anxietate) de
a fi directionate spre lucruri sau
stari. De unde provine atunci
confuzia, de ce extindem
neintemeiat intentionalitatea si o
atribuim masinii?

Simularea ne spune Searle, e

diferita de copiere. Simularea
unui incendiu nu arde cartierul
si simularea unei ploi nu ne uda.
De ce am crede atunci ca
simularea intelegerii intelege,
cand simularea nu consta decat
in datele de intrare, datele de
iesire si un program la mijloc?
Programele calculatorului
simuleaza procesele gandirii si nu
le copiaza.
Metafora calculatorului verifica
de pe acum inrudirea metaforei
cu modelul.

Intre ceea ce pana acum a tinut

de poezie si arte si ce a fost
apanajul stiintei s-a aruncat o
punte. Poezia recurge indeobsete
la metafora iar stiinta se rezuma
la model. Ambele ca procedee
fundamentale ale gandirii ne
ajuta sa vorbim despre un lucru,
cu mijloacele si in termenii
altuia. Modelul si metafora nu
folosesc pe este (drept copie sau
identitate) ci pe este ca si
(simulare).

Modelul ca si metafora nu afirma

apropieri intre portiunile realiatii,
fara sa proclame in acelasi timp
specificul si deosebirea lor.

Calculatorul a redeschis in
termeni moderni si practici
problema cunoasterii. El se
impune ca o unealta
indispensabila a a gandirii. Nu o
inlocuieste ci o asista.

APA, FOCUL ŞI JOCUL

METAFORA, O NOUĂ FILOSOFIE
A REALULUI
An aparitie: 2014 Autor: Mircea
Maliţa Editura: ISPRI

Metafora apei, a raului

Pe marginea lacului, Lamartine

voia sa opreasca cursul timpului.
Metafora raului poate fi luata
drept calauza la intelegerea
culturii unui secol.

In “Culturi eleate, culturi

heracleitice”, Anton Dumitriu
spune ca stiinta ilustreaza, asfel,
spiritul esentialmente heracleitic
al culturii noastre. Cultura
occidentala este “o cultura de tip
stiintific”:

Vocatia generalizatoare a
metaforei organismului a fost
mostenita de sisteme. “Totul e
organism” se citeste azi “toul e
sistem”.

Dezvoltand principii unificatoare

care se misca vertical