Sunteți pe pagina 1din 7

Diagrama spectrului electromagnetic

Spectrul electromagnetic
• Spectrul electromagnetic reprezintă totalitatea radiațiilor
electromagnetice existente în Univers.
• Spectrul electromagnetic se extinde de la radiațiile cu lungime de undă scurtă,
cum sunt razele gamma, razele X, apoi lumina ultravioletă, lumina
vizibilă și razele infraroșii, apoi până la radiațiile cu lungime de undă mare, cum
ar fi undele radio.
Curiozități
• Aflăm despre lumea din jurul nostru prin
intermediul simţurilor. Iar ochii joacă un rol
major, deoarece lumina poartă o mulţime de
informaţii despre sursa sa şi despre obiectele
care fie o reflectă fie o absorb. Precum
majoritatea animalelor, oamenii au un sistem
vizual care colectează semnale luminoase şi le
retransmite la creier. Însă ochii ne sunt sensibili
doar la o mică porţiune din spectrul de lumină
– suntem orbi la orice este în afara domeniului
de lumină numit “vizibilă”.

• Pe parcursul secolului al XIX-lea, savanţii au


descoperit şi vizualizat câteva tipuri de lumină
care anterior nu se puteau vedea: radiaţiile
ultravioletă (UV) şi infraroşie (IR), raze X şi
raze gamma, unde radio şi microunde. Curând
a devenit clar că lumina vizibilă şi aceste noi-
descoperite forme de lumină sunt, cu toate,
manifestări ale aceluiaşi lucru: radiaţia
electromagnetică (EM)
• Diversele tipuri de radiaţie
electromagnetică se disting prin
energia proprie: razele gamma
sunt cele mai energetice,
urmate de razele X, UV, cele
vizibile şi cele IR. Tipurile de
radiaţie EM cu lungimi de undă
mai mari decât lumina IR sunt
clasificate ca unde radio.
Acestea sunt subdivizate în
unde sub-milimetrice, micro-
unde, şi respectiv unde radio cu
lungime de undă mai mare.
Aparatul de radio, telecomanda televizorului,
SMS-urile, televizorul însuşi, cuptorul cu
microunde, chiar radiografiile medicale, toate
depind de unde din anumite regiuni ale
spectrului electromagnetic.
Cum am putea descrie undele
electromagnetice? Făcând o comparaţie cu un
alt tip de unde, undele de suprafaţă. Undele
electromagnetice sunt similare celor care apar
la suprafaţa oceanelor prin prisma faptului că
ambele reprezintă unde de energie, în sensul
că transmit energie. Undele electromagnetice
sunt produse în urma vibraţiilor particulelor
încărcate electric, fiind caracterizate atât de
proprietăţi electrice, cât şi magnetice. Dar, spre
deosebire de undele care se propagă la
suprafaţa mărilor şi oceanelor, având deci
nevoie de un mediu de propagare – apa, undele
electromagnetice călătoresc prin vidul cosmic
cu o viteză constantă - viteza luminii.
Undele electromagnetice au şi ele creste şi
adâncituri, maxime şi minime, asemenea undelor
de suprafaţă. Distanţa între două maxime
reprezintă lungimea de undă. În timp ce în cazul
anumitor unde electromagnetice lungimile de
undă sunt foarte mari, fiind măsurate în metri,
pentru multe altele vorbim de valori foarte mici,
măsurate în miliardimi de
metru (nanometri). Numărul de creste care trec
printr-un anumit punct într-o secundă reprezintă
frecvenţa undei. O undă - ori ciclu - pe secundă,
poartă numele de Hertz. Undele
electromagnetice lungi, cum ar fi undele radio,
au cea mai mică frecvenţă şi transportă mai
puţină energie. Prin adăugarea de energie creşte
frecvenţa undei, lungimea de undă devenind mai
mică. Radiaţia gama constă din undele cu cele
mai scurte lungimi de undă, având aşadar cea
mai mare energie din cadrul spectrului
electromagnetic.