METODE DE MSURARE A

CONDUCTIVITII TERMICE A
MATERIALELOR

Consideraii teoretice
Cldura se propag prin diferite corpuri mai mult sau mai puin uor, unele
corpuri fiind mai bune, altele mai rele conductoare de cldur. Prin definiie
conductivitatea termic () a unei substane este numeric egal cu cantitatea de
cldur care trece n unitatea de timp prin unitatea de suprafa, cnd temperatura
variaz cu un grad pe unitatea de lungime. n S.I. se msoar n <Wm -1K-1>.
Procesul de conductibilitate termic este descris de legea lui Fourier:
dQ

dT
S d
dx

(1)

dT
unde dQ este cldura care trece prin aria S n timpul d, iar d x este gradientul de

temperatur.
Relaia de baz a transferului conductiv de cldur a fost stabilit pe cale
experimental n anul 1882 de ctre Fourir. Legea care-i poart numele a fost
verificat de numeroase experimente ulterioare i niciodat infirmat. Deoarece, la
transmiterea cldurii, existena unui gradient termic presupune temperaturi diferite
n diferite puncte, ne intereseaz n mod deosebit variaia conductivitii termice cu
temperatura.
Riguros, conductivitatea termic depinde de temperatur, dar pentru
intervale de temperatur nu prea mari se poate considera constant. Determinarea
conductivitii termice este uor de realizat prin metoda calorimetric. Punnd n

contact un mediu mai cald, a crei temperatur se menine constant T f, cu un mediu mai
puin nclzit, prin intermediul unui strat de material de grosime x, temperatura mediului
mai rece va ncepe s creasc. Cldura transportat prin stratul de grosime x se poate
evalua calorimetric, n cazul care nu au loc pierderi:
dQ m c dT (2)

unde m i c sunt masa i respectiv cldura specific ale mediului nclzit.

Comparnd relaiile (1) i (2) se obine:
m c dT S

Tf T
x

mc x

dT
S d
Tf T

sau
Fenomenul conductibilitii termice poate fi studiat att n regim variabil ct i n
regim permanent (staionar). n regim variabil, temperatura n diferite puncte ale
corpului variaz cu timpul. n regimul staionar (permanent), temperatura corpului ntrun punct oarecare nu mai variaz. n acest caz, cantitatea de cldur care vine ntr-un
element de volum este egal cu cea care pleac din acel element.
Cercetrile experimentale au artat c pentru majoritatea substanelor variaia lui
cu temperatura poate fi aproximat printr-o funcie liniar de forma:

unde 0 corespunde unei temperaturi de referin t0, iar este un coeficient caracteristic
fiecrui material. Coeficientul pentru corpurile solide poate fi pozitiv sau negativ n
funcie de natura corpului.
O privire de ansamblu asupra valorilor conductivitii termice a materialelor
solide, lichide i gazoase rezult din Fig.1. Valorile cresc cu creterea temperaturii. La
aceste materiale se observ, de asemenea, o cretere a lui cu creterea densitii.

2
ncercri termofizice ale materialelor

Fig. Spectrul de valori pentru conductivitatea termic a diverselor categorii de substane

Conductivitatea termica a unei substante depinde de numerosi factori ca de

exemplu: starea de agregare, structura, forma sub care se gaseste (bucati, pulbere etc.),
temperatura, etc. Metodele folosite pentru determinarea acesteia sunt cele experimentale,
din care cele mai importante sunt:
a) in regim stationar - metoda placii, metoda tubului cilindric, metoda placii
termoflux, metoda puntii termice, metoda racirii laterale a unei bare prismatice, etc.;
b) in regim variabil - metoda modelarii termice, metoda regimului regulat, metoda
comparativa de incalzire cu viteza constanta, metoda etalonului indefinit, metoda
izvoarelor instantanee, etc.

Determinarea conductivitii termice prin metoda plcii

Schema instalaiei:
Schema de principiu este prezentata in figura de mai jos:

3
ncercri termofizice ale materialelor

Instalatia este compusa din doua

placi, una inferioara 3 si una superioara
4, care au rolul de a mentine o
temperatura constanta coborata pe
suprafata inferioara a probei de material
1 introdusa intre cele doua placi, si o
temperatura constanta ridicata pe
suprafata superioara a probei de
material. In acest scop fiecare placa este
legata la cate un circuit de incalzireracire cu apa, prevazut cu cate un
termostat 10, respectiv 11.

Temperaturile de intrare tk1, tw1 precum si cele de iesire tk2, tw2 din placi sunt
masurate cu ajutorul unor termometre cu lichid 6,8 respectiv 7,9. Fiecare termostat este
prevazut cu cate un regulator de temperatura 10a; 11a cu termometrele cu cheie
magnetica 12,13 si rezistentele electrice 14, 15. Functionarea celor doua termostate este
identica, singura deosebire fiind reglarea debitului de apa de racire care trece prin
serpentinele 16, 17. Astfel, apa de racire dupa ce trece prin termostatul 10, este condusa
in continuare in termostatul 11. Reglarea debitului de apa de racire la termostatul 10, se
realizeaza cu ajutorul robinetului 18, iar masurarea acestui debit se efectueaza cu
ajutorul robinetului cu plutitor (rotametru) 19. Pentru termostatul 11 debitul de apa de
racire poate fi redus cu ajutorul robinetului de ocolire 20.
Fluxul de caldura care strabate proba de material este asigurat de placa de
incalzire 2, care este prevazuta cu o rezistenta electrica alimentata de la reteaua de
energie electrica prin intermediul transformatorului 25 (care asigura o tensiune de 120
V) si a reostatului cu douasprezece pozitii, 22. Cantitatea de energie electrica consumata
se masoara cu ajutorul contorului 23, citirile trebuind sa fie efectuate cu 4 zecimale.
Daca rezistenta electrica ar fi alimentata continuu cu energie electrica, atunci
temperatura suprafetei de contact dintre placa de incalzire si proba de material ar fi si
mai mare decat temperatura dintre suprafata de contact dintre placa superioara si proba
de material. Pentru egalizarea temperaturilor pe intreaga suprafata superioara a probei,
instalatia este prevazuta cu un termocuplu 5, cu doua suduri, una pe placa de incalzire si
4
ncercri termofizice ale materialelor

una pe placa superioara, cuplat cu un milivoltmetru 26 si legat la un regulator 24, care

face ca alimentarea rezistentei electrice sa se faca cu intermitenta.
Circuitele electrice ale instalatiei sunt prevazute cu doua sigurante automate, un
intrerupator 32, un bec de semnalizare care este aprins cand circuitul este alimentat, un
transformator cu sase pozitii 25 si un voltmetru 31.

Panoul 36, unde sunt plasate aparatele si

cheile de actionare, mai cuprinde:
becurile de semnalizare 29 si 30 care
indica functionarea termostatelor 10 si
11, un ceasornic cu secundar central 33,
un buton 34 pentru controlul punctului
de nul al indicatorului milivoltmetrului
26, precum si borna 35 la care se
conecteaza sistemul optic de citire a
indicatiilor termometrelor.

5
ncercri termofizice ale materialelor

In zona placilor, instalatia este prevazuta cu un brat deplasabil 37 care

serveste la montarea capacului 38 pe placa superioara 4. Intregul ansamblu al
placilor este izolat adiabatic pe partile laterale cu ajutorul unei cutii de protectie.
Efectuarea msurrilor:
Se indeparteaza cutia de protectie dupa care, cu ajutorul bratului deplasabil
37, se ridica placa superioara 4 impreuna cu capacul 38, permitand asezarea probei
de material 1 peste placa inferioara 3. Se aseaza placa superioara 4 peste proba si
se fixeaza cu cele patru micrometre 39, masurandu-se in acelasi timp grosimea
probei cu exactitate de 1 / 100 mm. Urmeaza apoi izolarea ansamblului cu ajutorul
cutiei de protectie.
Se efectueaza legatura la reteaua de curent alternativ, conectand sigurantele
automate, inchizand intrerupatorul 32 si intrerupatoarele termostatelor. Prezenta
curentului electric este semnalizata de becurile 27, 28, 29, 30. Se roteste cheia de
actionare a transformatorului 25 pana cand indicatorul voltmetrului 31 indica
tensiunea de 120 V.
Cu ajutorul cheilor magnetice ale termometrelor de la termostate, se fixeaza
temperaturile apei in circuitele celor doua placi astfel ca intre acestea sa fie o
diferenta de aproximativ 10oC, iar temperatura apei din circuitul placii inferioare
mai mare cu circa 3-4oC decat temperatura apei de racire a termostatelor.
Dupa atingerea temperaturilor de regim, deci dupa stingerea becurilor 29 si
30, se deschide robinetul 18 de alimentare cu apa de racire a termostatelor,
reglandu-se debitul de apa in asa fel incat timpul cat becul 29 este stins, timp
masurat cu ceasornicul 33, sa fie egal cu timpul cat este aprins. Reglarea debitului
de apa de racire a termostatului 11 se face in acelasi mod actionand asupra
robinetului 20 si observand becul de semnalizare 30.
In timpul efectuarii acestor operatii se alimenteaza in mod automat cu
energie electrica placa de incalzire 2, fapt evidentiat de aprinderea si de stingerea
becului de semnalizare 28. Intrarea in regim normal de functionare a placii de
incalzire se realizeaza prin rotirea cheii reostatului 25 pana la o anumita pozitie,

cand, timpul cat becul de semnalizare 28 este stins, sa fie egal cu timpul cat acesta
este aprins.
Dupa efectuarea acestor operatii instalatia este pusa in functionare normala
si se asteapta o perioada de 1-2 ore (in functie de grosimea probei de material),
intrarea ei in regim stationar de transfer de caldura. Realizarea acestui regim este
pusa in evidenta de faptul ca indicatiile termometrelor 6,7, 8, 9 variaza foarte putin
in jurul unor valori stabile iar diferenta intre t w1 si tw2 respectiv intre tkl si tk2 este
mai mica de 1oC.
Masuratorile propriu-zise in vederea determinarii conductivitatii termice
incep in momentul intrarii in regim stationar a instalatiei. Masuratorile initiale
constau din citirea orei indicate de ceasornicul 33, indicatia contorului de curent
alternativ 23 in kWh cu o precizie de 1 / 1000 kWh, precum si indicatiile
termometrelor 6,7,8,9 cu o precizie de 1 / 100oC. Citirile se repeta la intervale de
timp de jumatati de ora, timp de 2 ore. Datele de mai sus impreuna cu pozitia cheii
reostatului se centralizeaza in tabelul.

Nr.
crt Marimea
.
1. Timpul
2. Indicatie contor
Temperaturi
3.
placa superioara
Temperaturi
4.
placa inferioara
5. Pozitie reostat
Cantitate
6.
energie
Intervalul
de
7.
timp
Factor
de
8.
corectie
9. Temperaturi

Simbol

U.M.

t
E
tw1
tw2
tk1
tk2
-

h
kWh
o
C
o
C
o
C
o
C
-

DE

kWh

Di

Ri

kWh/
m2div

tw1m

oC

Masuratori
1

medii,
relatiile :

10.

Diferenta
temper.

Conductivitatea
11.
termica

tw2m
tk1m
tk2m
twm
tkm

oC

Dt

oC

W/
(mK
)

oC
oC
oC
oC

Operatiile de oprire a instalatiei constau din manevrarea butonului 32,

aducerea la pozitia 1 a cheilor de actionare a transformatorului 25 si a reostatului
22 precum si inchiderea circuitului apei de racire a termostatelor. Dupa oprire se
departeaza cutia de protectie si se efectueaza din nou masurarea grosimii probei de
material cu ajutorul micrometrelor 39, datele obtinute impreuna cu cele initiale se
centralizeaz.
Prelucrarea datelor experimentale:
Dupa efectuarea masuratorilor se determina temperaturile medii corectate
ale apei la intrare tw1m si la iesire tw2m din placa superioara, respectiv temperaturile
medii de intrare tk1m si de iesire tk2m din placa inferioara, cu ajutorul relatiilor :

[ oC] ,

[ oC] ,

[ oC] ,

[ oC] ,
unde: tw1i, tw2i, tk1i, tk2i sunt temperaturile apei la intrarea si iesirea din cele doua
placi la intervalul de timp i i , in oC ;
e w1, e w2, e k1, e k2 - corectiile termometrelor 6,7,8,9, care sunt prezentate in tabelul;
n - numarul de intervale de timp.
Diferenta de temperatura D t se determina cu relatia :
[ oC ] ,
unde: twm, tkm sunt temperaturile medii ale apei in placa superioara respectiv in
placa inferioara calculate ca medii aritmetice, dupa relatiile:

Pentru calcularea temperaturii medii a probei de material se foloseste relatia:

[ oC ] .
Masuratorile si calculele asupra grosimii probei de material sunt prezentate
in tabelul.
Densitatea fluxului termic care strabate proba de material se determina cu
relatia :

[ W / m2 ] ,
unde: D Ei reprezinta cantitatea de energie electrica consumata intre doua
masuratori succesive, in kWh ;

D i i - timpul dintre doua masuratori succesive, in h ;

Ki - factor de corectie dependent de treapta de incalzire reglata cu ajutorul cheii de
actionare a reostatului, factor a carui valoare se da in tabelul 8.4.
Datorita faptului ca twm si tkm reprezinta temperaturile medii ale apei care
scalda peretele interior al placilor si nu proba de material propriu-zisa,
conductivitatea termica se calculeaza cu relatia corectata:

[ W / (m K ) ] ,
unde: Rt = 0,00186 m2 K / W este constanta instalatiei.

Concluzie:
Conductivitatea termica variaza cu temperatura, valoarea ei fiind
corespunzatoare temperaturii medii tm.

Determinarea conductivitii termice prin metoda tubului cilindric

Scopul lucrrii este de a determina pe cale expmental a coeficientului
conductivtii termice i a dependenei lui de temperatura materialului i
compararea valorii obinute experimental cu valorile tabelare.

Schema instalaiei:

Montajul experimental const dintr-un tub de lungime l. Stratul cilindric a

materialului studiat (nisip) are diametrul interior i cel exterior d1 i d2. n interior
se afl un nclzitor electric (2). Intensitatea curentului este ajustat cu ajutorul
unui autotransformator (7), iar puterea este determinat de ampermetru i
voltmetru (8).
Pentru a msura temperatura suprafeei exterioare i interioare ale cavit ii
cilindrice (1) a materialului (6) sunt prevzute ase termocupluri (4), F.E.M. este
msurat cu ajutorul unui poeniometru (6).
Cmpul unidimensional t = f (r) ntr-o carcas cilindric (1) este sus inut
pentru a alege lungimea evei, care este mult mai mare dect diametrul exterio d2 .
Capetele evii sunt termoizolate (3).
nclzitorul electric este distribuit uniform pe lungimea bobinei de pe eav,
i termocuplurile instatale mai departe de capetele evii.
Dimensiunile geometrice ale tubului: L = 1,5 m lungime; d1 = 0,03 m diametru interior; d2 = 0,07 m - diametru exterior.
Efectuarea msurrilor:
nclzitorul electric se introduce in circuit. Dup instalarea regimului
staionar de (45.60) min. ,care poate fi identificat dup valorile constante n timp
ale F.E.M., n tabelul se nscriu de 4 ori indicaiile aparatelor de msurare.
Experienele urmtoare se efectueaz la alte tempetaturi. Regimul de temperature
se schimb, variind cu ajutorul autotransformatorului intensitatea curentului n
circtul inclzitorului.

2,98

Val.m
ed.
3,24 3,07 3,09 79

3,96

4,37 4,13 4,15

104

4,84

5,35 5,05 5,08

125

4,71

5,12 4,89 4,9

121

1,1
9
1,4
7
1,0
7
2,0
2

1,2
1
1,4
8
1,8
6
1,9
9

1,1
4
1,4
2
1,7
8
1,9
3

Val.
med.
1,18 32

34

3,1 0,207

, W/(m*k)

t(C) Temp.aer.amb.,
21.5

IntensitateaI, A

Tensiunea. U, V

Indicaiile temperaturii
exterioare
E, mV

Temp.med. a perete ext. t2(oC)

Indicaiile temperaturilor
interioare

E, mV

t1(oC) a perete int. Temp.med.

Date experimentale i de calcul:

1,45

39

22

46

3.8 0.241

1,57

48

22

50

1,98

52

22

43

3,6 0,201

0,233

Prelucrarea datelor experimentale:

Coeficientul termoconductivitii materialului,deoarece acesta are form de
cilindru, se calculeaz cu formula:
d2
d1

2 l (t1 t 2 )
Q ln

unde: Q-Fluxul termic (W); d2 -diametrul exterior al evii; d1-diametrul interior al

evii; m; l- lungimea evii, m ; t1 ,t2 temratura medie a peretelui interior i a celui
exterior.
Fluxul termic Q se determin dup puterea electric a nclzitorului:
Q=U I ,
unde: U- tensiunea,(V); I Intensitatea curentului, (A).

Valorile obinute ale coeficientului se raport la temperatura medie a materialului

t s 1 +t s 2 t m 0,5 t1 t 2
t m=0,5

unde: t1 ,t2 temperaturile suprafeelor interioare i exterioare ale materialului

Concluzie:
Pe baza datelor obinute din experimente, am determinat conductivitatea
termic a materialului printr-o conduct. Am stabilit dependena ntre
conductivitatea termic i temperatura medie a materialului. Odat cu creterea
temperaturii materialului, conductivitatea sa termic scade.

Bibliografie
o Vlceanu, L., Flori, M., Termotehnic. Aplicaii practice, ndrumar laborator,
Editura Politehnica Timioara, 2009
o Vlceanu, L., Transfer de cldur i instalaii termice, Editura Cermi, Iai,
2008
o Badea, A. Bazele transferului de cldur i mas, Editura Academiei
Romne, Bucureti, 2004
o Rotaru, P. Proprietati termice si procese termice ale materialelor, Editura
SITECH, Craiova, 2010.
o Pop, V., Chicinas, I., Jumate, N. Fizica materialelor. Metode experimentale,
Presa Universitar Clujean, Cluj, 2001
o

Marinescu, M., Chisacof, Al., Rducanu, P., Motorga, A. Transfer de cldur

i mas-procese fundamentale, Editura Politehnica Press, Bucureti, 2009.